Editorial

Toma Roman
O gafa imensa. Introducerea unui Tva de 11% pentru tot ce se tipareste in Romania, cu exceptia manualelor scolare, este una dintre cele mai mari gafe ale cabinetului Vasile. Tva-ul da o lovitura mortala productiei de carte si de presa scrisa, vanzarile trebuind sa se reduca drastic ca urmare a scade...

O gafa imensa

Introducerea unui Tva de 11% pentru tot ce se tipareste in Romania, cu exceptia manualelor scolare, este una dintre cele mai mari gafe ale cabinetului Vasile. Tva-ul da o lovitura mortala productiei de carte si de presa scrisa, vanzarile trebuind sa se reduca drastic ca urmare a scaderii dramatice a puterii de cumparare a populatiei. Deja presati de problemele supravietuirii zilnice, cetatenii vor renunta, obligatoriu, la sursele de informare scrisa si, ceea ce este si mai grav, la carti, adica la sursele definirii spirituale, ale dezvoltarii culturale a natiei. Gafa este rezultatul unui calcul mecanic al finantistilor care, din nevoia disperata a echilibrarii bugetului (privat de resursele iluzorii, inventariate la alcatuirea lui), nu au alta solutie decat cresterea fiscalitatii. Pentru finantistii guvernului, productia de presa este totuna cu productia de fonta, de tractoare ori camioane, pe care nu le cumpara nimeni. Ei masoara, probabil, valoarea cartilor si a ziarelor in functie de pretul tonei de hartie, a cernelurilor tipografice si a consumurilor de energie. Cele 150 miliarde de lei, pe care spera sa le obtina astfel, sunt inca o "sursa" oarecare in tentativa disperata de redresare a bugetului.
Propunerea taxei in situatia data este o dovada a situatiei-limita la care a ajuns administratia. In criza cea mai grava, totusi, fosta administratie Pdsr-ista nu a indraznit sa faca asa ceva. Regimul d-lui Iliescu a retinut, probabil, lectia predecesorilor comunisti, care stiau ca - atunci cand represiunea directa era imposibila - intelectualitatea trebuie, intr-un fel sau altul, corupta. Cartea si presa scrisa reprezinta ansamblul comunitatii, informeaza asupra nevoilor si aspiratiilor ei, asupra perspectivelor pe care si le asuma. Comunistii favorizau selectiv anume publicatii, stimulau anume productii ideatice, inclusiv prin formule mercenare, dar nu blocau niciodata in totalitate - prin mijloace fiscale sau juridice - vanzarea tipariturilor. Prin propunerea formulata de dl Daianu, guvernul Vasile a reusit un fenomen incredibil: unirea tuturor editorilor, publicistilor si scriitorilor romani impotriva politicii sale. Simpaticul prim-ministru - impus si prin eforturile conjugate ale mediilor scrise - risca sa-si piarda si bruma de popularitate care i-a mai ramas. Culmea este ca Radu Vasile insusi a cochetat cu publicistica si literatura. Opacitatea lui - sau prostia consilierilor lui - in aceasta problema este un semn ca ceva este putred la nivelul de varf al administratiei centrale. Masura semnifica atingerea situatiei-limita, a falimentului.
Nu are rost sa rememoram aici cum s-a ajuns la aceasta situatie. Intr-un editorial anterior aratam greselile pe care, in numai cinci luni, le-a acumulat guvernarea Vasile. De la preluarea necritica a bugetului structurat de cabinetul Ciorbea la politica incoerenta fata de sindicate, de la acceptarea "masinatiunilor" in privatizare ale d-lui Sorin Dimitriu, ministrul de resort, la renuntarea completa la relaxarea fiscalitatii si stimularea Imm-urilor, totul a indicat o prapastie intre ce sustinea dl Radu Vasile inaintea numirii sale ca prim-ministru si ce a facut dupa. Am pus aceasta grava discrepanta pe seama presiunilor exercitate de partidele coalizate la putere, a intereselor lor specifice, producatoare de conflicte interne. Dar, in cinci luni, dl Radu Vasile trebuia sa le armonizeze cu fermitate, sa le canalizeze spre interesul comun sau - in cazul contrar - sa plece. Premierul s-a agitat insa inutil, acceptand succesiv o tendinta sau alta, avansand sau reculand dupa jocul imprejurarilor. Nu intamplator, presa l-a facut cel mai Pd-ist dintre ministrii taranisti, iar liberalii, desi i-au sustinut masurile, nu s-au sfiit sa le critice. Atent la pretentiile partenerilor, dl Radu Vasile s-a izolat in propriul partid, l-a divizat in ciuda incercarilor conducerii acestuia de ascundere sau amanare a rupturii. Politicianismul l-a dus la situatia catastrofala a solutiilor de ultim moment, a deciziilor disperate, pentru ca actualmente nu mai are alta iesire.
Reactia editorilor, a scriitorilor si publicistilor la propunerea d-lui Daianu nu s-a lasat asteptata. Reuniti miercuri, 9 septembrie, la Uniunea Scriitorilor, ei au atacat cu duritate formula, aratand ca aplicarea ei inseamna inmormantarea presei romane si - pe termen lung - blocarea publicatiei de carte. In contextul unei scaderi, in acest an, a tipariturilor cu peste 70%, veniturile calculate, de 150 miliarde de lei, vor fi iluzorii. Taxa va face ca si putinele publicatii ce mai apar sa devina inaccesibile pentru cetateanul de rand. Consecinta va fi, desigur, suprimarea unei parti a presei scrise, disparitia unor "voci" incomode pentru linistea guvernantilor. Publicistii si scriitorii s-au intrebat chiar, deschis, daca nu cumva taxa a fost propusa ca un mijloc de cenzurare a criticilor publice la adresa puterii. Dl G. Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, a atras atentia ca propunerea a venit intr-un moment in care tot mai multi jurnalisti sunt azvarliti - pentru diverse motive - in puscarii, iar dl N. Manolescu, directorul Romaniei literare, a constatat ca puterea este tot mai iritata de atacurile presei, o presa care - in majoritate - a sustinut-o la alegerile din noiembrie 1996. Incapabila sa-si onoreze promisiunile, actuala administratie incearca sa stopeze fie si amintirea lor. Reducerea accesului cetatenilor la analizele critice ale presei i-ar conveni de minune.
Nu cred, ca si C. T. Popescu, redactorul sef al Adevarului, ca o asemenea cenzura a fost urmarita constient. Mai degraba, sustin, ea este rezultatul situatiei-limita in care a ajuns administratia. Un infometat, dupa ce a atins fundul, scutura sacul gol in speranta gasirii catorva boabe. Presat de nemultumirile sociale tot mai evidente, guvernul nu mai stie de unde sa adune cate ceva pentru tasarea lor. Fiscalitatea excesiva pe care o promoveaza acum este rezultatul indeciziei, incoerentei si amatorismului prin care s-a incercat finalizarea tranzitiei, rezolvarea Reformei. Ca si guvernele anterioare, guvernul Vasile nu a reusit decat sa gestioneze criza prin mijloace de circumstanta, prin expediente. Stabilitatea monedei a fost mentinuta prin pomparea de valuta pe piata de catre B.N.R. Marile "gauri negre" - amenintate cu lichidarea - au fost subventionate, in continuare, direct sau indirect, in diverse moduri. Regiile autonome sunt neatinse, in ciuda nenumaratelor proiecte de restructurare. Garantiile pentru investitorii straini continua sa nu existe. Politica de privatizare evolueaza dupa scheme haotice, aberante sau interesate. Retragerea investitorilor de la Romtelecom, olandezii de la Kpn si americanii de la S.B.C., a reprezentat - din acest punct de vedere - o culme a nepasarii administratiei fata de interesul general, dl Dimitriu amanand, din ratiuni stiute doar de el, de mai multe ori licitatia. Privatizarea Romtelecom ar fi adus o importanta contributie financiara la buget. Scaderea productiei interne si reducerea exporturilor au ridicat deficitul balantei comerciale a tarii la peste 3 miliarde de dolari. Despre combaterea coruptiei nu se mai spune nimic.
Nu este de mirare, in acest context, ca organismele financiare internationale refuza sa ne mai ajute. Imprumuturile pe piata internationala de capital au devenit - in consecinta - extrem de inrobitoare, iar crize externe, cum este cea din Rusia, ne influenteaza direct. Romania a pierdut - deja - trenul spre U.E. si este pe cale sa-l piarda si pe cel spre Nato. In locul asteptatei (si anuntatei!) redresari, ea pare a plonja in cea mai grava criza din istoria ei moderna. U.E. s-a si grabit sa anunte ca pregateste ajutoare, cu care Romania in colaps sa traverseze iarna 1998/1999. Ca sa o depaseasca, guvernul trebuie sa stranga pana si ultimele faramituri ramase de la trecutele zaiafeturi. Cu aceasta oribila munca a fost insarcinat dl Daniel Daianu. Desi cel lihnit de foame nu poate fi saturat cu faramituri.
Desigur, guvernantii ar putea gasi justificari. Asa cum dl Ciorbea punea situatia pe seama grelei mosteniri Vacaroiu, dl Vasile ar putea vorbi de... mostenirea Ciorbea. Dar, asa cum am mai spus, justificarile nu tin loc de rezolvari. Dl Vasile si-a inceput exercitiul, practic, cu aceiasi oameni cu care a lucrat dl Ciorbea. Rezultatul, cum s-a vazut, a fost acelasi, daca nu cumva mai rau. Dl Radu Vasile a criticat diversi ministri, dar nu a demis pe nici unul. Premierul le-a impus termene pentru obiective precise, dar tot el le-a uitat. Fermitatea si decizia ce pareau sa-l caracterizeze inainte de instalare s-au dovedit a fi aparente. In locul necesarei transformari radicale a sistemului, in special a sistemului institutional, el a ajuns sa se foloseasca de el pe aceeasi schema ca si predecesorii sai. Dl Vasile a cazut in capcana grabei de a prelua, cat mai repede, conducerea executivului. Remanierea, prin care voia sa inceapa restructurarea radicala a sistemului, ar putea veni prea tarziu. Autoritatea sa este, pana atunci, in plina disolutie. Pentru ca nu se poate ca, pe de o parte, sa apelezi la mijloace dure pentru cei mai multi, favorizand, pe de alta parte, anume categorii sociale clientelare, anume grupuri de presiune sau interes. Este o rusine ca executivul a acceptat maririle de salarii pentru demnitari, propunand concomitent inghetarea veniturilor unor bugetari impinsi, si asa, la limita saraciei.
Dl Daianu a actionat, in privinta Tva-ului pentru tiparituri, in mod automat, in virtutea reflexului impus de sistem. "Nu exista fonduri, le vom obtine prin noi biruri", si-a spus, probabil, dansul. Solutia este cea mai comoda dintre toate. Dar, in fapt, ea nu este o solutie reala. Nenumarati analisti au sesizat cercul vicios spre care este impinsa oricare economie printr-un exces de fiscalitate. Dar dl Daianu nu a avut, pe moment, alta posibilitate si, repet, a actionat dupa logica sistemului. Cel care trebuia sa stopeze aceasta continuare automata era premierul. Dl Vasile a reactionat tarziu si a anuntat, prin purtatorul de cuvant al guvernului sau, dl Rasvan Popescu, ca este dispus sa discute recalcularea respectivului Tva. Reactia este semnificativa pentru politica dusa de la instalarea sa. Nu mai conteaza faptul ca, realizand gafa, a corectat-o. Conteaza doar faptul ca a lasat ca ea sa se produca. Un guvern care merge din greseala in greseala nu poate ajunge decat la cea mai amara "victorie finala", cea impotriva propriului popor. Un astfel de guvern nu are de ce sa mai ramana.