Cititorii intreaba

Redactia
Cititorii Intreaba. "Baietelul nostru are urticarie pigmentata". Baietelul nostru, in varsta de 2 ani, are diagnosticul de mastocitoza pigmentata (urticarie pigmentata). Primele pete i-au aparut la doua luni, pe spate, apoi s-au inmultit pe piept, maini, picioare, pe gat, pe tot corpul. Doar pe fata s...

Cititorii Intreaba

"Baietelul nostru are urticarie pigmentata"
Baietelul nostru, in varsta de 2 ani, are diagnosticul de mastocitoza pigmentata (urticarie pigmentata). Primele pete i-au aparut la doua luni, pe spate, apoi s-au inmultit pe piept, maini, picioare, pe gat, pe tot corpul. Doar pe fata sunt mai rare. Ne-am interesat in toata lumea, dar se pare ca boala nu are tratament, pentru ca, de fapt, nu se cunosc cauzele aparitiei si este foarte rara. Din informatiile pe care le avem, se pare ca este o boala genetica si ca are drept efect un nivel marit de celule mastocite in sange. De asemenea, mai stim ca apare la nou-nascuti si - desi fara tratament - in unele cazuri se vindeca de la sine, in preajma varstei de pubertate. Daca cineva s-a confruntat cu o asemenea boala si a izbutit sa o vindece, sau daca a auzit despre vreun caz de vindecare la cineva, il rugam frumos sa ne ajute.
Mariana Dumitru - Bucuresti, tel. 411.59.13

"Mi-a aparut o excrescenta pe picior"
Pe piciorul stang, aproape de incheietura de sus, mi-a aparut o excrescenta. La inceput, am crezut ca este un neg si nu l-am bagat in seama, dar acum a crescut cat o unghie de la degetul mare, si am intrat la indoieli. Banuiesc ca este un virus. Nu doare, dar ma indispune faptul ca a crescut asa de mare. Doresc sa urmez un tratament naturist pentru disparitia ei. Cu multumiri deosebite,
Andrei Moldovan - loc. Sovata, jud. Mures

"Cum se poate pastra o cantitate mai mare de morcovi pe perioada de iarna?"
Va rog, daca se poate, sa-mi raspundeti la o intrebare gospodareasca: cum se poate pastra o cantitate mai mare de morcovi pe perioada de iarna? Apelez la bunavointa dv., deoarece am incercat mai multe modalitati, dar fara rezultat. Mentionez ca locuiesc la bloc.
Danila Ion - Bucuresti

"Am diagnosticul de tumoare cerebrala incapsulata"
La sfarsitul lunii iunie 1997, am facut o interventie chirurgicala la cap, in urma careia mi s-a pus diagnosticul de meningiom meningotelial cu zona angiomatoasa (tumoare incapsulata). Chirurgul care m-a operat nu a putut sa extirpe toata tumoarea, deoarece pe acelasi loc se aflau si nervii recurential, locomotor, digestiv, fapt pentru care - o perioada de timp - nu am putut sa merg, sa vorbesc, sa inghit. Acum, starea mea este mai buna, dar in urma tomografiei recente, rezulta ca tumoarea a recidivat, drept pentru care trebuie sa repet interventia chirurgicala, la sfarsitul lunii octombrie. Marea mea rugaminte este sa ma ajutati cu vreun tratament naturist sau de alta natura, pe care aplicandu-l, aceasta tumoare benigna sa dispara macar partial, ca sa nu mai fie nevoie sa fac operatie. Am 47 de ani, sunt o persoana foarte optimista, cu un moral puternic, drept pentru care medicul mi-a spus ca 50% din vindecare imi apartine mie. Il rog pe bunul Dumnezeu sa va dea tuturor sanatate si sa se indure de mine.
Cobjuc Valentina - Sos. Pacurari nr. 20, Bl. T1, Et. 5, Ap. 30, Iasi, tel. 032/16.51.29
P.S. O rog pe "anonima" care a dat reteta vindecarii tumorilor la cap (F. As nr. 328) sa ma caute, fiind si eu tot ieseanca.

"Sunt ametita, nauca, uit momente din viata mea"
Problemele mele sunt urmatoarele:
- ma subestimez, consider ca nu sunt buna la nimic, tot ce fac nu fac bine;
- sunt foarte ametita, nauca, folosesc cuvinte care nu-si au rostul;
- sunt inoportuna, iar cand raspund unor intrebari, par artificiala, de parca as recita o poezie;
- uit momente din viata mea, de exemplu, daca vad un film, pot jura ca nu l-am vazut. Va rog, ajutati-ma! E cazul sa ma tem pentru sanatatea mea? Nu mai vreau sa fiu inoportuna si artificiala, nu mai vreau sa uit momente din viata mea. Va multumesc,
Otilia - Focsani