Tema de meditatie:
Urgenta
Un accident cu, din fericire, consecinte minore m-a dus zilele trecute la Spitalul de Urgenta Floreasca. De cum am ajuns in camera de garda, lucrurile s-au petrecut chiar ca in serialul de marti: rapid, eficient, cu un profesionalism pe care-l credeam rodul imaginatiei scenaristilor. Pe langa brancarda mea s-au perindat medici cu diferite specializari, asistente cu aparate de analiza moderne, ce dau rezultatul pe loc. Locul stralucea de curatenie, era bine luminat si gandit anume ca diagnosticul sa fie pus cat mai repede si mai corect, iar primele interventii sa se poata face chiar acolo. La senzatia de ireal contributia si civilitatea, calmul, seriozitatea binevoitoare a tuturor, increderea ca te afli pe maini bune. Mai fusesem acolo cu ani in urma si aveam termen de comparatie: diferenta era uluitoare, de la dotari si pana la modul de comportare. Simteam, la propriu, pe pielea mea, benefica schimbare, in ciuda bugetului insuficient, a salariilor revoltator de mici, reflectand modul iresponsabil in care e tratat de guvernanti acest sector de care depinde viata in momente de cumpana. Nu le doresc celor care decid bugetul pentru sanatate sa ajunga pe un pat de spital, dar poate nu le-ar strica aceasta experienta, ca sa inteleaga mai bine prioritatile.
Schimbarea in bine de la Urgenta - am inteles stand acolo - se datoreaza in primul rand omului care conduce cu autoritate si abilitate manageriala spitalul, doctorul Alexandru Bucur, si marii sale echipe de profesionisti disciplinati, selectati dupa competenta si constiinciozitate. Dar recunostinta pacientilor, satisfactia de a salva vieti nu e o moneda cu care sa poti cumpara cele necesare traiului, intretinerii unei familii. E o nedreptate flagranta ca societatea sa pretinda personalului medical un devotament aproape gratuit, lasandu-i la hazardul unor umilitoare bacsisuri pentru ceea ce li se cuvine, cu varf si indesat.
Intamplarea prin care am trecut mi-a mai relevat un lucru pe care e firesc sa-l ignoram cat timp "functionam" normal: ca motivele enervarilor, tensiunilor, nemultumirilor cotidiene par fleacuri dupa ce vezi cumplita suferinta din spitale. Abia atunci iti dai seama ca pana si simpul fapt de a te duce pe propriile picioare pana la baie poate fi o fericire. Da. O fericire!