Editorial

Toma Roman
Un Test Crucial. Un sondaj de opinie, realizat de Imas si dat publicitatii joi, 15 octombrie a.c., confirma ceea ce multi oameni de presa au prezis cercetand actiunile administratiei: dupa maximul de popularitate, atins in decembrie 1996, guvernantii nu au incetat sa piarda teren in fata electorilor....

<b>Un Test Crucial
Un sondaj de opinie, realizat de Imas si dat publicitatii joi, 15 octombrie a.c., confirma ceea ce multi oameni de presa au prezis cercetand actiunile administratiei: dupa maximul de popularitate, atins in decembrie 1996, guvernantii nu au incetat sa piarda teren in fata electorilor. Dintre personalitatile regimului, cea mai spectaculoasa cadere a avut-o presedintele Constantinescu, a carui cota a scazut - intr-un an si jumatate - de la 70,7% la 36,7%. Caderea masiva ar putea parea pentru unii paradoxala intrucat, dupa Constitutie, presedintele nu guverneaza. Ar fi fost, asadar, normal ca impactul sau electoral sa se erodeze mai putin decat cel al "administratorilor", al celor implicati direct in rezolvarea problemelor concrete ale tarii. Caderea procentajului prezidential are, dupa mine, doua cauze majore: marile campanii lansate de dl Constantinescu - in special impotriva coruptiei - impotmolite apoi in hatisul sistemului judiciar si lasate uitarii, si slabele performante economice ale regimului pe care il reprezinta. Presedintele a realizat, mai de curand, ultima chestiune, declarand ca de prabusirea economica a tarii nu sunt vinovati demnitarii, ministrii, ci managerii intreprinderilor, administratorii de la baza. Dl presedinte nu a realizat valabilitatea formulei paremiologice romanesti: "Cum e turcul, si pistolul". Pentru ca economia sa mearga si administratia sa functioneze, ar fi trebuit o schimbare radicala a sistemului administrativ, de la baza la varf, cu asumarea deschisa, precizata, a responsabilitatilor fiecarui esalon.
Ca asa este, o vadeste scaderea procentuala a popularitatii primului ministru. Dl Radu Vasile, seful executivului, avea - la instalarea lui, in urma cu sase luni - un impact personal chiar mai mare decat al presedintelui. Este drept, premierul a fost extrem de simpatizat de medii, iar criticile dure la adresa ezitantei administratii Ciorbea ii asigurasera un mare capital de popularitate la cetateni. Dupa primele doua-trei luni, cand s-a observat ca deciziile lui au devenit nesigure si dupa ce presa a inceput sa atraga atentia asupra preluarii "obiceiurilor" antecesorului sau, inclusiv cele ale nerespectarii propriilor termene, dl Radu Vasile a realizat o reducere vertiginoasa a impactului public, ajungand de la 61,4% la 41,5%. Popularitatea lui o depaseste inca pe cea a presedintelui, dar dl Constantinescu si-a erodat imaginea in mai mult de un an si jumatate, in timp ce premierul a pierdut douazeci de procente in numai cateva luni. Pentru dl Vasile ar trebui sa fie un semnal de alarma faptul ca un "administrator" pe care l-a exclus din executiv, dl Daniel Daianu, l-a depasit la popularitate, realizand un procent de incredere de 44,9%. Dl Daianu si-a manifestat deschis si constant opiniile cu privire la anume optiuni executive, mai ales cea privind contractul "Bell Helicopters", desi deciziile nu i-au apartinut, iar consecintele erau previzibile.
Pierderile de popularitate ale personalitatilor puterii sunt confirmate de reducerea masiva a impactului formatiunilor politice pe care le conduc. Cea mai spectaculoasa pierdere procentuala a realizat-o Cdr, creditata dupa alegerile din 1996 cu un capital de incredere de 57,8%. Cdr a ajuns in septembrie 1998 la un procent de 32,3%, pierzand peste 25 de procente din simpatizantii initiali. Caderea nu poate fi explicata numai prin uzura implicata inevitabil de guvernare. Cdr a suferit, dupa 1996, o serie de transformari interne care nu puteau trece neobservate. "Politizarea" ei - normala in contextul guvernarii - a dus la o accentuata polarizare intre cele doua partide-pivot, Pntcd si Pnl. Contradictiile dintre ele nu mai pot fi ascunse, cu tot efortul liderilor de a mentine antanta. Incercarea micului, dar activului Par de a pastra unitatea prin formarea unui "Club al Dreptei", evitandu-se astfel incriminarile reciproce la momentul socotelilor finale, este - practic - sortita esecului pentru ca - pe de o parte - Pntcd-ul este prin traditie un partid de centru, daca nu cumva de centru-stanga, iar - pe de alta parte - Pnl-ul are o masiva componenta democrata pe care nu-si poate permite sa o piarda. Framantarile din interiorul celor doua mari partide sunt o dovada a reducerii frustrante a impactului aliantei lor, fiind previzibila o instabilitate tot mai accentuata a Cdr. Parasirea Conventiei de catre organizatiile civice, in special de Ac, a intarit impresia de politicianism data de actiunile administratiei impuse de ea. Daca ele vor continua dupa aceleasi scheme, s-ar putea ca la viitoarele alegeri participarea la Cdr sa reprezinte ghiuleaua legata de picior pentru fiecare din partidele componente.
O evolutie interesanta a avut, dupa sondaj, Usd-ul (respectiv Pd-ul). Cele 9 procente initiale s-au dublat practic in momentul distantarii lui critice de guvernarea Ciorbea, ajungand - dupa demisia rasunatoare a lui T. Basescu, ministrul Transporturilor - la 19,5%. Revenirea la guvernare si sprijinirea completa a celui mai "Pd"-ist prim-ministru, Radu Vasile, nu putea sa nu-i afecteze popularitatea, Pd-ul ajungand la data sondajului Imas - septembrie 1998 - la 14%, ceea ce reprezinta o scadere cu peste 5 procente. Partidul d-lui Roman, framantat in interior de conflictul intre adeptii reorganizarii lui democratice si "fanii" liderului, admirator al ierarhiei stricte, nu mai poate repeta insa "figura", o parasire - fie ea si motivata - a guvernarii riscand sa produca, de data asta, un efect-bumerang. In plus, Pd-ul nu va mai putea avea siguranta unui alt prim-ministru atat de plin de solicitudine fata de cererile sale ca d-l Radu Vasile. Unificarea ApR cu Psdr-ul - intr-o formula ce exclude "partidul pentru lider" - si evolutiile interne ale Pdsr-ului (care isi mentine, in sondaj, nivelul procentual din 1996) ar putea sa ii precipite si mai mult reducerea impactului. Pentru coalitia guvernamentala la care participa Pd-ul, este semnificativ faptul ca singurele cresteri procentuale le-au realizat partidele de opozitie ale stangii nationaliste si extremei stangi. Astfel, Prm-ul a urcat de la 5% la 15,2% (si prin absorbtia voturilor Punr-iste, partidul d-lui Tabara fiind intr-o masiva pierdere de viteza), cresteri interesante realizand si Ps-ul, Psm-ul etc. Cresterile extremei stangi nationaliste reflecta nu numai reactia electoratului la cedarile repetate ale puterii la presiunile Udmr-ului, ci si deruta acestuia fata de lipsa de orizont a actualei puteri, similara cu cea indusa de trecutul regim. Aparitia - pana la declansarea febrei viitoarelor alegeri generale - a unei "a treia cai" ar putea produce, daca alternativa se va vadi coerenta si serioasa, o masiva mutatie a acestui electorat.
Primul test real asupra popularitatii partidelor romanesti vor fi alegerile pentru Primaria Capitalei. Electoratul bucurestean reprezinta 10% din cel al tarii. El este - intr-adevar - un electorat mai "special", fiind cel mai bine informat, cel mai interesat de "jocurile" politice desfasurate pe viu, sub ochii lui. Testul va fi extrem de important pentru viitoarele alegeri generale pentru ca, daca se poate spune ca reactia bucurestenilor o devanseaza intotdeauna pe cea a restului tarii, este de prevazut ca optiunea lor de acum va fi indicatoare pentru cea a electoratului roman peste doi ani. Rezultatele votului bucurestean nu vor realiza, probabil, schimbari spectaculoase in actuala configuratie a administratiei locale, candidatul Cdr, dl Viorel Lis, avand - din mai multe motive, inclusiv faptul ca reprezinta administratia in functiune - cele mai mari sanse de a ocupa fotoliul de primar. Ele vor fi insa extraordinar de interesante prin procentele obtinute de fiecare partid si prin consecintele pe care le vor avea pentru destinele personalitatilor implicate. Pentru valabilitatea completa a testului ar fi fost, poate, indicata si o concurenta a componentelor Cdr, Pnl-ul putand propune, experimental, si un candidat propriu la primarie. Daca sondajul Imas este corect, atunci, rezultatul bucurestean fiind - practic - cunoscut, el ar trebui sa impuna o alerta maxima pentru actorii jocului politic romanesc.
Este, desigur, aproape o certitudine ca Viorel Lis va fi prezent in turul secund al alegerilor pentru primarie. Desi a scazut masiv, Cdr se mentine inca in topul preferintelor electoratului. In ciuda mizeriilor cotidiene, a exasperarii ca treburile urbei merg asa cum merg, bucurestenii resping inca solutia revenirii stangii in fruntea administratiei lor. Conteaza, evident, si calitatile personale ale candidatului, si dl Lis a demonstrat - cu un buget destul de derizoriu - aptitudini de gospodar, dar ele vor juca un rol mai mic in raport cu optiunea politica. O infrangere a d-lui Lis ar fi, din aceasta perspectiva, catastrofala pentru Cdr, impunand dizolvarea imediata a aliantei. Pentru Pdsr - al carui candidat, doctorul Sorin Oprescu, va intra, in mod logic, alaturi de Viorel Lis, in turul Ii al alegerilor - o pierdere a bataliei va fi semnalul ca personajele carismatice, propuse de dragul impactului afectiv, nu mai joaca un rol atat de important in fata electoratului roman. Pdsr-ul va trebui, in consecinta, sa se orienteze spre personaje implicate politic, ralierile conjuncturale, de ultim moment, aparand drept solutii interesate, pe linia care l-a dus, in 1996, la pierderea puterii. Infrangerea d-lui Oprescu ar trebui sa fie semnalul reorganizarii interne a acestui partid, inclusiv prin schimbarea "vechii garzi", dl Iliescu si apropiatii lui parand a-si fi atins, in ciuda procentelor pozitive, gradul-limita de incompetenta electorala. Ceea ce nu se poate spune despre Prm, infrangerea candidatului sau avand mai putina influenta asupra evolutiei partidului.
Testul alegerilor bucurestene va fi extrem de semnificativ pentru alte doua partide social-democrate. ApR-ul si Pd-ul "au scos la inaintare" doua din personalitatile majore ale staff-urilor lor. ApR-ul isi testeaza popularitatea prin Mircea Cosea, vicepresedintele sau executiv, fost ministru al Reformei in cabinetul Vacaroiu. O infrangere dura va impune - obligatoriu - regandirea rolului jucat de el in conducerea partidului, stiut fiind ca dl Cosea este autorul programului economic al acestuia. Unirea cu Psdr-ul ar putea insa atenua socul, dl Cosea urmand sa-si gaseasca un corespondent simetric in noua ierarhie, ceea ce il va salva, dar ii va diminua puterea. Mai complicata va fi situatia d-lui Alexandru Sassu, alesul Pd-ului, ministru pentru relatiile cu Parlamentul si seful organizatiei bucurestene a partidului. Dl Sassu a fost obligat sa candideze dupa ce alti "baroni" Pd-isti s-au recuzat succesiv, intuind ca jocul este "la sacrificiu". Pentru dl Sassu, ca si pentru sefii campaniei sale, d-nii Duvaz si, apoi, C. Dumitrescu, pierderea alegerilor va reprezenta o fragilizare maxima a pozitiilor in partid, liderul absolut putand proceda, in consecinta, la operatia schimbarii garzii pe motive de slab impact electoral al celor in cauza. El isi va accentua astfel controlul asupra partidului, noii promovati fiind, probabil, mult mai docili. Pentru Pd ar fi fost mult mai corect, din punct de vedere tactic, sa sprijine candidatul Cdr, alianta impreuna cu care guverneaza.
O intrare in turul secund al independentilor, d-nii G. Tinca sau G. Padure, eventual o surprinzatoare victorie a unuia dintre ei, dl Tinca avand mari sanse sa-i surclaseze pe cei mai multi candidati partinici, ar fi semnalul detasarii absolute a electoratului romanesc de actuala clasa politica. Fie si numai procentele obtinute de ei ar putea sa dea de gandit liderilor in functiune. Ca sa nu mai vorbim de procentul absenteistilor. Testul bucurestean va fi crucial pentru evolutia ulterioara a sistemului politic din Romania.