Nobelul binemeritat
Al 95-lea Premiu Nobel pentru literatura s-a acordat pentru prima oara unui scriitor portughez, desi Portugalia a avut in acest secol scriitori de statura uriasa, ignorati de discutabilul juriu al Academiei Suedeze, care le-a preferat uneori nume inferioare. Optiunea de acum pentru Jose Saramago (care va implini luna viitoare 76 de ani) n-a mai luat prin surprindere numerosii iubitori de literatura din lume: romancierul a putut fi citit, in ultimii 15 ani, prin traduceri in numeroase limbi, marele sau talent fiind unanim apreciat. In cazul lui, nu faptul ca e comunist (a fost chiar membru in Comitetul Central al Partidului Comunist Portughez) a determinat voturile juriului, caci optiunea sa politica idealista nu e explicita in opera. Jose Saramago este cu adevarat unul dintre marii scriitori contemporani, a carui originalitate si forta epica s-au afirmat abia dupa ce implinise 60 de ani.
Prima dintre cartile ce i-au adus admiratia unanima a criticii literare si a cititorilor, relevandu-i bogatia imaginatiei si inteligenta artistica, a fost "Memorialul manastirii" din 1982, tradusa inca din 1988 in romaneste de Mioara Caragea si reeditata chiar luna aceasta la Editura Univers. A urmat in 1984 "Anul mortii lui Ricardo Reis", a carei actiune se petrece in anii "30, la Lisabona, in timpul dictaturii, dar istoria e tratata in cheia realismului magic, cu o nota foarte personala de compasiune si ironie. "Pluta de piatra" din 1986, tradusa la noi in 1990, tot la Univers, e o parabola cu o atmosfera de irealitate abil evocata: Saramago isi imagineaza ca Peninsula Iberica se desprinde de continent si pluteste in deriva pe Atlantic - situatie ce ii permite autorului sa mediteze asupra vietii, cu maretiile si meschinariile ei, si sa ironizeze politicianismul.
Marele talent ingenios al lui Jose Saramago face ca fiecare noua carte a sa sa fie altfel decat cele dinainte, intreaga opera avand totusi o marca stilistica proprie. Anul trecut a aparut in traducere si la noi (se mai gaseste in librarii) "Istoria asediului Lisabonei", scrisa in 1989, un roman extraordinar, in care istoria, mereu corectata prin fictiune, capata profunzimi si sensuri nebanuite. De fapt, toate romanele lui Jose Saramago intrepatrund cu o arta literara superioara istoria si fictiunea, realul si imaginarul, concretul si fantasticul. Si operele sale mai noi, "Evanghelia dupa Iisus Christos" (1991), "Eseu despre orbire" (1995) si "Toate numele" (1997) - anuntate si ele in seria de autor ingrijita de Mioara Caragea la Editura Univers - au fost elogiate pentru harul inegalabil de povestitor ce trateaza subiecte arzatoare dintr-o perspectiva proprie. In ce consta aceasta, o spune el insusi: "Cine mi-a citit cu atentie cartile stie ca, dincolo de istoriile pe care le povestesc, ceea ce exista acolo este o continua munca asupra materialelor memoriei, sau, ca s-o spun cu mai multa precizie, asupra memoriei pe care o dobandesc fata de ceea ce, in trecut, a fost deja memorie, succesiv adaugata si reorganizata, in cautarea unei coerente proprii, in fiecare moment al sau si al meu".
Cum, gratie Editurii Univers, cititorii romani au si vor avea acces direct la romanele lui Jose Saramago, vor putea aprecia ei insisi cat de indreptatita e recompensarea lui cu cel mai reputat premiu literar din lume.