Cinci Calarasi
Pentru copilul din mine, dupa lectura "Iernii Barbatilor" de Stefan Banulescu, nu exista in lumea reala si fictionala oras mai misterios decit Calarasii. Pentru ca la Fundulea, daca iesi in spatele curtii, in marginea satului, si te uiti spre sud si sud-est nu vezi decit o cimpie nesfirsita cu denivelare zero, iar orizontul este un arc de cerc care se sprijina drept pe aceasta tipsie. Chiar daca ai ascultat la gura sobei povestile taranilor care si-au facut armata (la Cavalerie), la Balcic sau Turtucaia, oameni indragostiti de cai si cu mare suferinta ramasa de pe urma lor dupa colectivizare, cum sa-ti inchipui ca dincolo de dincolo exista Cetatea de lina si Drumul subtire? Doar daca inchizi ochii si treci in lumea celor 1001 de nopti si-ti inchipui orase-fata-morgana care dispar la prima adiere de vint si reapar cind arde soarele mai tare si aerul tremura deasupra solului la 60 de grade.
Mai tirziu, prin anii "80, m-am dus cu cinism sa fac un reportaj de la Combinat, ca sa-mi anulez orice iluzie si, n-o sa credeti, am reusit pe deplin. Asa-zisul Combinat era o simpla topitorie electrica de fier vechi, legata de un laminor, dar din sase sarje, doua sau trei ramineau "ca ursu"n sector". In biroul directorului trona o macheta uriasa a Combinatului (la scara - cam 100 de hectare - cu docuri la Dunare si uriase depozite de minereu care ar fi urmat sa vina de peste mari si tari), asa cum "avea sa arate el in "85"! Desi ne aflam in "83, partea deja construita reprezenta pe macheta cam cit reprezinta o cutie de chibrituri pe marginea unui birou somptuos. Il tot intrebam pe director: "Si o sa fie gata toata asta peste doi ani?" sau "Chiar credeti ca vor produce taranii otel?". Omul imi raspundea cu un da stins, ocolindu-mi privirea, intrebindu-se probabil doar daca sint inconstient sau sinucigas. Cum sa pun eu la indoiala ce scria negru pe alb in documentele de partid? Dupa aia a chemat o Dacie sa ma duca in oras, neuitind sa ma avertizeze ca la hotel nu curge apa si ca mai bine iau direct trenul. Schimb la Ciulnita si catre seara sint la Bucuresti.
Din mitul taranilor care facusera armata la Cavalerie, am gasit totusi o urma: circiuma care purta numele Cinci Calarasi. L-am convins pe sofer sa mincam cite o friptura cu muraturi si orez, dupa ce ne-am spalat pe miini cu apa minerala dintr-o sticla de Biborteni, pentru ca apa nu curgea nici la chiuveta restaurantului. In noaptea aia, ajuns la Bucuresti, am citit din nou Cartea de la Metopolis si m-am convins ca oricit s-ar stradui ei sa distruga sub acoperirea ca "industrializeaza", exista lucruri construite de mult in mintea si subconstientul colectiv al oamenilor, pe care nimeni si nimic nu le poate distruge sub nici o acoperire. Asta stia Stefan Banulescu, si azi, acolo unde s-a dus, are probabil o noua confirmare a eternului fapt. Mircea Nedelciu