Editorial

Toma Roman
Artificii de sfarsit de an. Miercuri, 16 decembrie, Parlamentul a aprobat - cu 287 de voturi pentru si 123 impotriva - restructurarea cabinetului Vasile. Noul guvern are cu sapte portofolii mai putin decat cel dinainte. Au disparut ministerele Privatizarii, Reformei, Comunicatiilor, Turismului, Cerce...

<b>Artificii de sfarsit de an

Miercuri, 16 decembrie, Parlamentul a aprobat - cu 287 de voturi pentru si 123 impotriva - restructurarea cabinetului Vasile. Noul guvern are cu sapte portofolii mai putin decat cel dinainte. Au disparut ministerele Privatizarii, Reformei, Comunicatiilor, Turismului, Cercetarii, Relatiei cu Parlamentul si secretariatul de stat de la MapN. Prin votul camerelor reunite, premierul a finalizat astfel unul dintre obiectivele pe care si le propusese la inceperea mandatului sau. Am putea spune chiar ca acesta este, in fapt, primul dintre ele. Si, probabil, nici el n-ar fi fost atins daca nu ar fi existat presiunea organismelor financiare internationale, in special a Fmi, care au anuntat ca nu vor mai acorda noi credite Romaniei fara adoptarea in ianuarie a bugetului de stat pe 1999. Se stie ca bugetul presupune cunoasterea cu exactitate a ordonatorilor de credite, a ministerelor ce il gestioneaza. Daca bugetul va fi adoptat in ianuarie - printr-o sesiune extraordinara a Parlamentului - primele transe ale unor credite internationale vor incepe sa soseasca in Romania, permitand stoparea procesului de prabusire accelerata a economiei ei si, poate, relansarea Reformei. Guvernele de pana acum isi facusera un obicei din adoptarea bugetului de stat pentru anul in curs la jumatatea acestuia.

Asadar, restructurarea guvernului ar putea fi considerata primul semn ca premierul Radu Vasile s-a apucat, in sfarsit, de treaba. Doua saptamani, din cele sase luni pe care le-a cerut pentru demararea Reformei, s-au si scurs deja. Primul ministru mai are foarte putin timp la dispozitie, dupa ce a pierdut cele aproape noua luni care s-au scurs de la instalarea sa. In analizele pe care le-am publicat in aceasta perioada, am incercat sa aratam de ce, ca si guvernul Ciorbea, guvernul Vasile nu a reusit, practic, decat sa gestioneze criza, sa-i amane scadenta, prin masuri contradictorii, incoerente, suspendate intre nevoia de deblocare a Reformei - prin privatizarea si restructurarea economiei - si dorinta de a reduce tensiunile sociale, prin formule compensatorii de tipul salariilor de disponibilizare. Am scris, de mai multe ori, ca indecizia s-a datorat atat presiunilor interesate ale clientelei grupurilor partinice aflate la putere, cat si inexistentei unui plan national de convertire a fortei de munca, de reprofesionalizare a ei, solutia salariilor de disponibilizare fiind mai degraba un expedient, o forma de corupere momentana a categoriilor profesionale afectate de reducerile masive de personal. Experienta amara a minerilor, pusi in somaj cu 15-20 de salarii pentru a trece la alte tipuri de ocupatie, este semnificativa. Dupa ce au facut praf, "intr-o veselie", milioanele puse la dispozitie de administratie, minerii au revenit la vechile lor locuri de munca, solicitand reangajarea. Ei constituie o formidabila "masa de manevra", gata oricand sa provoace dezordini sociale, in functie de manipularile interesate ale diverselor grupuri de presiune. Noile formule propuse de ministrul Muncii, dl Alexandru Athanasiu, ce prevad acordarea conditionata, in functie de deschiderea unor "afaceri", a salariilor compensatorii, au venit prea tarziu si nu reprezinta neaparat cel mai bun stimulent pentru niste oameni obisnuiti ca statul sa le poarte de grija. Reactiile celor amenintati de masurile dure, anuntate de premier pentru perioada urmatoare, sunt, din aceasta perspectiva, exemplificatoare. In loc sa se apuce de afaceri pe care nu le stiu, pentru ca nimeni nu s-a gandit sa realizeze la scara nationala un program de pregatire pentru initierea acestora, minerii, siderurgistii, soferii etc. prefera sa blocheze drumurile tarii, sa ameninte cu asaltarea Capitalei.

Premierul a reusit sa finalizeze restructurarea guvernului. Actiunea era necesara de mai multa vreme. Dar - iarasi ne vom intreba - va reusi el cu aceasta echipa, mai "sprintena" (ca sa spunem asa), sa aplice masurile extrem de dure pe care le-a propus? Nici in cel de-al doisprezecelea ceas partidele din coalitia guvernamentala nu sunt dispuse sa-i acorde sprijinul neconditionat de care are nevoie. Minate de conflicte interne, aflate intr-o continua si mascata competitie electorala, ele vor urmari si pe mai departe satisfacerea unor interese clientelare. Nu vedem, de exemplu, Udmr-ul renuntand - in conditiile maximizarii crizei - la interesele sale specifice, urmarite constant; ori Pd-ul, la cererile de marire a protectiei sociale, atat de strans legate de "electoralitatea" sa. In plus, dl Vasile nu a reusit nici moratoriul cu sindicatele, moratoriu cu atat mai necesar cu cat - daca restructurarea, bazata pe privatizarea sau lichidarea marilor intreprinderi neperformante, nu va reusi - bugetul va fi de maxima austeritate. Cei ce au suportat balmajelile reformiste de pana acum, contribuabilii de rand, vor plati si mai dur costurile noului experiment. Cu atat mai mult cu cat faimoasa stabilitate monetara este, deja, iluzorie. Sacrificiile la care erau dispusi cetatenii in primele luni ale noului regim, stabilit prin alegerile din 1996, nu mai sunt de actualitate. Cum va putea, deci, dl Radu Vasile sa rezolve, in cinci luni si ceva, ceea ce nu s-a facut in doi ani, ceea ce n-a facut el insusi in aproape noua luni de guvernare?

Multi analisti au ajuns la concluzia unei fatalitati in functionarea societatii romanesti, o fatalitate de care se face vinovata clasa politica in ansamblul ei. Noii guvernanti nu se deosebesc de fostii, ba chiar le-au copiat integral formulele de administrare a ansamblului social. "Schimbarea" trebuia sa insemne, in primul rand, o schimbare de sistem. Acest lucru nu s-a intamplat. Iar fostii guvernanti, rasturnati de la putere tocmai pentru ca au facut ceea ce fac astazi succesorii lor, nu au defel alte solutii pentru situatie. Pdsr-ul, Prm-ul si Punr-ul nu vad alta iesire decat organizarea alegerilor anticipate. In acest scop, ele au depus si o motiune de cenzura. Pretextul acesteia este scaderea catastrofala a nivelului de trai in Romania. Motiunea cere ca "prin vot, sa se retraga increderea Guvernului Radu Vasile, deschizand calea formarii unui Executiv responsabil si competent, care sa pregateasca alegerile anticipate". Dar, daca pretextul este corect si bazat pe realitatea crizei romanesti, "solutia anticipatelor" nu este o rezolvare. Pentru ca, desi inventariaza probleme foarte dureroase pentru majoritatea absoluta a cetatenilor - cum ar fi nivelul salariilor si al pensiilor, cresterea inflatiei, caderea sistemului sanitar etc. - ea nu contine si formulele de alternativa la greselile actualei guvernari. Declaratiile liderilor Pdsr-isti, facute in diverse circumstante, par a indica drept formule concrete de redresare programul, deja experimentat, al cabinetului Vacaroiu. Or, s-a vazut unde a dus "programul Vacaroiu". Iar "propunerile" Prm-iste sunt de-a dreptul halucinante. Prm-ul viseaza renationalizari, confiscari de averi, arestarea oponentilor si gruparea lor, eventual, in lagare de concentrare. Am mai scris ce ar insemna aplicarea unui astfel de "program" pentru Romania. Ca sa nu mai spunem ca prima consecinta ar fi declansarea unui razboi civil. Doar el mai lipseste, desigur, tarii.

Motiunea de cenzura a avut, deci, doar scopuri electorale. Pdsr-ul stia ca reusita ei este indoielnica, dar a vizat - cum faceau si fostii opozanti - sa atraga atentia populatiei asupra sa. Liderii sai au realizat cu claritate ca organizarea unor alegeri anticipate nu ar duce acum la schimbari foarte spectaculoase in raporturile dintre fortele politice parlamentare. Disparitia unor partide, ca Punr-ul d-lui V. Tabara, ar fi compensata de ascensiunea altora, ca Prm-ul. Presupunand, insa, ca majoritatea - si asa fragila - s-ar schimba, nu ne putem opri sa nu ne intrebam cum ar guverna Pdsr-ul cu Prm-ul, partidul d-lui Iliescu fiind totusi un partid care vizeaza o anume Reforma, in timp ce "solutiile" Prm-iste sunt - dupa cum am mai spus - total opuse oricarei reforme. In plus, organizarea unor alegeri anticipate ar stopa definitiv si incercarea propusa, ca solutie de ultim moment, de dl Radu Vasile. De aceea, partidele ce vor sa sprijine, cat de cat, sfortarile reformiste ale guvernului, chiar daca nu sunt cu totul de acord cu forma lor - precum Par-ul sau ApR-ul - au si votat impotriva respectivei motiuni. "Romanii nu mai au nevoie de vorbarie goala in Parlament, ci de solutii", a observat, cu riguroasa exactitate, dl Teodor Melescanu, presedintele ApR. Si solutii sunt, am spune noi, conditia fiind insa cea a gasirii cuiva care sa aiba curajul sa le aplice.

Actiunile puterii, dar si ale Opozitiei, au aratat ca - cel putin pana acum - clasa politica din Romania pare putin dispusa sa treaca la aceasta aplicare. Politicienii stiu ca aceia dintre ei care s-ar incumeta la masurile extrem de dureroase presupuse de deblocarea Reformei isi risca viitorul, cariera. Majoritatea lor asteapta ca altii sa procedeze la masurile necesare, pentru ca - mai tarziu - sa culeaga roadele. Tergiversarea, constienta sau nu, duce insa - inevitabil - la dezastru. Lehamitea electoratului - surprinsa in aproape toate sondajele din ultima vreme - fata de manifestarile clasei politice in ansamblul ei este un semn ca el a sesizat "jocurile" acesteia. Daca ar fi vrut cu adevarat Reforma, puterea ar fi actionat unitar si transparent, fie si cu sacrificarea celebrului "algoritm" care a fost, in special, o modalitate de impartire a "placintei". Daca ar fi urmarit cu adevarat deblocarea situatiei, Opozitia ar fi sprijinit - critic, sau "constructiv", cum ii place d-lui Ion Iliescu sa spuna - eforturile guvernului. Dar, asa cum s-a vazut de aproape doi ani, nici una, nici cealalta nu par a fi prea dornice de a rezolva transant problema Reformei. Nici una, nici cealalta nu par a avea o strategie cat de cat clara pentru ceea ce urmeaza. Ele nu realizeaza ca atacandu-se exacerbat, compromitandu-se una pe alta, compromit intreaga clasa politica in functiune. Ca, urmarind doar scopuri pur electorale, sugereaza in fapt cetatenilor ca, pana la urma, solutia este excluderea completa a acestei clase. Solutie extrem de primejdioasa pentru ca, daca reformatorii reali si responsabili nu apar la timp, Romania ar putea sa fie aruncata intr-o aventura al carei sfarsit nu este previzibil.

Acum, in al doisprezecelea ceas, puterea ar trebui sa-si faca o analiza extrem de rece si clara a posibilitatilor pe care le mai are pentru realizarea Reformei. Sa treaca - fie si cu sacrificarea unor lideri in functiune, a formulelor algoritmice si a intereselor din spatele lor - la alcatuirea unei echipe cinstite si responsabile, capabila sa mearga pana la capat. Sa fixeze - sub amenda desemnarii clare a celor ce blocheaza tranzita - un moratoriu politic cu opozitia moderata. Sa actioneze. Toate "jocurile" de pana acum par simple artificii. Anul 1999 va fi un an foarte greu pentru romani. Sa dea Dumnezeu sa fie ultimul an dificil. Dar, daca nu se face ceva, el va fi toboganul prabusirii in inceputul urmatorului mileniu.