Foileton

Redactia
Pretul formularului. As dori sa-i contrazic pe acei colegi din presa care sustin ca romanii care se calca in picioare pe salile administratiilor financiare sint buni cetateni care doresc sa-si plateasca impozitele chiar si in conditiile in care, din tembelism, administratia le pune bete in roate. Nu...

Pretul formularului

As dori sa-i contrazic pe acei colegi din presa care sustin ca romanii care se calca in picioare pe salile administratiilor financiare sint buni cetateni care doresc sa-si plateasca impozitele chiar si in conditiile in care, din tembelism, administratia le pune bete in roate. Nu din simt civic se inghesuie cetatenii la usa Fiscului, ci din sperietura. Auzind ei pe la televizor de niste amenzi astronomice pentru persoanele care nu depun (intr-un termen imprecis) declaratiile de impozit, s-au dus gramada la ghisee, si cei care aveau treaba si cei care nu.

Tofler spune undeva ca pe linga parametrii dupa care se masoara de obicei starea unei societati (produsul intern brut, venitul pe locuitor etc.) ne-ar mai trebui un parametru care sa ne arate cita cunoastere se afla raspindita in societate si cit de eficient este ea folosita. De altfel, dupa trecerea sistemului economic catre un sector al serviciilor tot mai dezvoltat, putem spune ca materia prima a unei intregi industrii a devenit cunoasterea. In cazul discutat aici, daca parametrul cunoasterii ar fi operabil, el ne-ar arata 0 (zero), atit la cetatean, cit si la functionarul public. Sa ne explicam. Cind anunta ca formularul pentru declaratia de impozit pe proprietate este gratuit, administratia pare corecta. Dar daca, pentru simpla lui preluare de la un singur ghiseu pentru zeci de mii de oameni, mai sint necesare si 5-6 ore de coada cu imbrinceli, atunci pretul corect al formularului trebuie completat cu pretul a 5 ore de munca grea. N-ar fi fost mai simplu ca prestatorii de servicii administrative sa coopteze privatii in actiunea lor si sa anunte pur si simplu ca toti tipografii, multiplicatorii, copiatorii il pot vinde la un pret anume (sa zicem echivalentul a 2 copii xerox, pretul pietii), pret care apoi se ramburseaza din impozit? N-ar fi fost mai bine daca acest lucru, plus termenele corecte de depunere, ar fi fost comunicate oficial prin presa si televiziune si nu lasate la indemina reporterilor de stiri, care filmeaza "senzationalul" cozii si comunica fiecare alt termen, dupa zvonuri? Toate astea sint deficiente de cunoastere a profesiei la functionarul public, mai ales la capitolul "indatoriri de comunicare".

De partea cealalta, cetateanul nu stie ca orice comunicare prin posta cu fiscul este valabila. Adica opozabila fiscului. Daca faci dovada ca ai trimis prin posta datele unei declaratii fiscale in timpul convenit de lege, fiscul nu te poate amenda, nici daca posta ti-a ratacit plicul. Acest fapt nu denota lipsa de simt civic, ci deficiente de cunoastere la nivelul cetateanului. De aici sperietura, de aici imbulzeala, efortul, costul marit al vietii de cetatean etc. Sper ca parametrul cunoasterii sa fie cit mai grabnic operational si sa ni-l aplicam intii noua.

Mircea Nedelciu