Editorial

Toma Roman
Ultima mineriada?. Cea de-a cincea mineriada a lasat in urma o serie de intrebari la care inca nu s-a raspuns. Ce a declansat-o? Ce forte au fost implicate? De ce au reactionat atat de prost institutiile statului abilitate pentru mentinerea ordinii? Cum, si cu ce conditii, s-a intrerupt "marsul asup...

Ultima mineriada?

Cea de-a cincea mineriada a lasat in urma o serie de intrebari la care inca nu s-a raspuns. Ce a declansat-o? Ce forte au fost implicate? De ce au reactionat atat de prost institutiile statului abilitate pentru mentinerea ordinii? Cum, si cu ce conditii, s-a intrerupt "marsul asupra Bucurestiului"? Daca toate cerintele minerilor au fost satisfacute, de ce a mai fost nevoie de tot acest "razboi" care a intunecat si mai mult imaginea tarii in lume? Ce consecinte va avea "pacea de la Cozia" asupra tranzitiei in Romania si cine le va suporta? Am putea, desigur, adauga si alte intrebari. In sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (Csat), desfasurata marti, 26 ianuarie, s-a precizat ca pagubele provocate de mineriada se ridica la peste 130 miliarde de lei. Csat-ul nu a stabilit cum vor fi ele recuperate si de la cine. El a adoptat, la propunerea presedintelui Constantinescu, o serie de masuri de prevenire a riscurilor - provenite din mediul intern - pentru siguranta nationala: a) agravarea unor dezechilibre economico-financiare majore; b) amplificarea unor atacuri de natura sa conduca la o criza de autoritate generalizata a institutiilor si structurilor de conducere la nivel national; c) proliferarea unor manifestari extremiste care pot aduce atingere institutiilor democratice si ordinii constitutionale. Prevenirea riscurilor enumerate trebuie realizata pe baza reevaluarii strategiei de Securitate Nationala si a unei activizari a guvernului in problema cresterii eficientei activitatilor economice si a asigurarii unei protectii sociale mai ferme. In aceeasi sedinta, Csat-ul a constituit, dupa rapoartele preliminare asupra faptelor prezentate de noul ministru de interne, Constantin Dudu Ionescu, si directorul Sri, Costin Georgescu, un grup de procurori care, impreuna cu politia, va cerceta evenimentele. Dl Costin Georgescu a mentionat, de altfel, paragrafele din Legea Sigurantei Nationale in care ar putea fi incadrate actiunile violente petrecute in timpul mineriadei, paragrafe care, daca anume fapte vor fi confirmate, ingaduie condamnarea autorilor lor la ani grei de temnita. Csat-ul a declansat, in consecinta, o analiza tehnica a datelor mineriadei pentru stabilirea exacta a responsabilitatilor producerii ei. Actiunea este fireasca si, intr-un stat de drept, normala. Pana la finalizarea anchetei declansate de Csat va trece insa destul de multa vreme. Observarea riguroasa a evenimentelor ne ingaduie insa sa raspundem, cel putin partial, intrebarilor formulate mai sus. Unii analisti au sustinut ca detonatorul ultimei mineriade este pur economic, radacinile crizei fiind "in Romania reala". Amenintati cu noi disponibilizari, in urma inchiderii unor mine, oamenii Vaii Jiului au reactionat dupa schema clasica a oricarui conflict de munca: greve si marsuri de protest. Fiind mai bine organizati decat alte categorii profesionale, avand si avantajul regruparii masive intr-o anume zona, ei si-au aparat ferm sansa, dobandind - in cele din urma - victoria. Faptul ca au fraternizat, de-a lungul "marsului", cu alte categorii de cetateni ar indica nemultumirea generala a populatiei fata de politica economica a actualilor guvernanti. Nimeni nu poate nega faptul ca situatia economiei romanesti este foarte grava si ca extinderea crizei afecteaza interesele foarte multor categorii profesionale. Analize ale cauzelor stagnarii, ba chiar ale involutiei economice, s-au mai facut. De la croiala proasta a industriei sub comunism, la incompetenta sau coruptia guvernantilor de dupa 1989, ele au fost prezentate de nenumarate ori. Am scris ca, la un moment dat, situatia nu mai poate continua, existand riscul unei explozii sociale. In editorialele "Formulei As" am criticat adesea lentoarea cu care se incerca concretizarea "Schimbarii". Dar, inca de la sfarsitul anului 1998, am aratat ca guvernul Vasile este obligat sa treaca, in noul an, la masuri reformiste reale, sau sa se retraga. Scriam ca, in mod previzibil, consecintele vor fi dureroase, dar ca nu mai exista loc de intors. Sfatuiam cabinetul sa puna insa la punct un program national de reorientare a fortei de munca, indeosebi spre servicii si infrastructura comunicationala, disponibilizarile cu salarii compensatorii fiind o aberatie. Oricum, de la inceputul lui ianuarie, cabinetul a parut decis sa faca, in sfarsit, ceva concret. In acest moment a izbucnit greva Vaii Jiului. Ea nu a avut, de aceasta data, un caracter strict economic, ci unul politic. Presa a inregistrat, atunci, cererile absurde ale conducatorilor lor: cate 10.000 de dolari si 2 ha de pamant pentru disponibilizati, salarii de 500-600 de dolari pentru toti cei angajati, pastrarea in functiune a tuturor minelor si stergerea imenselor datorii catre stat ale Companiei Nationale a Huilei - cereri imposibil de satisfacut chiar si intr-un stat cu buget functional. Jurnalistii independenti au observat extrem de repede ca liderii minerilor refuzau deliberat orice acord, fiecare cerinta satisfacuta - in tratativele purtate la Ministerul Industriei si Comertului - fiind supralicitata, dublata de alte noi pretentii. A devenit, treptat, tot mai clar ca ei urmareau declansarea conflictului cu orice pret. Nuanta politica a grevei a fost evident antireformista. Liderii ligii sindicale din Valea Jiului voiau mentinerea privilegiilor mineresti, de la energia electrica subventionata la productia de carbune inferior, mult mai scump decat cel de pe piata internationala. Altfel spus, ei solicitau inghetarea situatiei, Valea Jiului urmand sa ramana neatinsa de modificarile impuse economiei nationale de procesele tranzitiei. Nu conta ca aceasta incremenire trebuia sa fie suportata din buzunarul tuturor celorlalti cetateni, striviti de impozitele suplimentare pentru asigurarea ei. Se stie ca bugetul statului este, si asa, de o fragilitate inspaimantatoare. Caracterul politic, antireformist, a fost indus nu numai de grija liderilor pentru pastrarea privilegiilor ortacilor. Inflexibila pornire spre confruntare s-a datorat mai ales grijii sefului lor suprem, Miron Cozma, pentru sine. Amenintat cu mai multe procese, inclusiv cu recursul la cel in urma caruia a petrecut un an si ceva in puscarie, el dorea, cu orice pret, sa dobandeasca o anume imunitate. Chiar si cu pretul varsarii de sange si al devastarilor care ar fi urmat sosirii minerilor in Bucuresti. Retragerea din Ramnicu Valcea, dupa "pacea de la Cozia", in conditiile in care minerii si-au redus masiv pretentiile, indica - in mod clar - ca el si-a dobandit imunitatea juridica vizata. Miron Cozma nu mai poate fi "agasat" de justitie fara ca primul ministru, care a stabilit acordul cu el, sa nu se faca de ras. Dar liderul Vaii a mai avut o motivatie pentru a opri "marsul asupra Bucurestiului". La Cozia, el a inteles ca, in ciuda tuturor promisiunilor, dar si a "facilitatilor" dezvaluite de "victoriile" mineresti de la Bumbesti si Costesti, aspiratiile incitatorilor lui din umbra nu se vor realiza chiar atat de usor. Miron Cozma a fost varful de lance al unui inceput de insurectie care trebuia sa rastoarne regimul constitutional al tarii, fie si printr-o baie de sange. La Cozia, Miron Cozma trebuie sa fi realizat ca, intr-o asemenea eventualitate, imunitatea lui ar fi putut deveni iluzorie, chiar daca "planul" ar fi reusit. Conducerile totalitare nu se sfiesc, dupa anume afaceri murdare, sa elimine "uneltele" care ar putea avea pretentii sau, pur si simplu, ar fi martori incomozi. Intoarcerea minerilor de la Ramnicu Valcea a destabilizat planul unei lovituri de stat, lasandu-i pe complotisti cu ochii in soare. Nu cred ca Miron Cozma si-a mai anuntat "sponsorii" de retragere, aceasta "desincronizare" facandu-i sa apara ridicoli la sesiunea extraordinara a Parlamentului. Probabil ca, daca ar fi stiut de "pacea de la Cozia", cel care se si visa presedintele unui "comitet revolutionar" menit sa conduca dictatorial Romania si-ar fi moderat "discursul", aiuritor si incitant, rostit in fata parlamentarilor. Seful Prm-ului se astepta, probabil, ca - dintr-o clipa in alta - sa se anunte esecul tratativelor primului ministru cu liderii minerilor si continuarea "marsului" acestora spre Bucuresti. In tulburarile care ar fi urmat s-ar fi realizat nu numai instalarea noului "comitet revolutionar", dar - cum se intampla in astfel de situatii - ar fi fost, posibil, lichidati toti adversarii si criticii incomozi. Intr-o situatie insurectionala, cum se stie, ordinea, averea si chiar viata unor oameni nu mai pot fi garantate. Ca a existat un "plan" pentru o lovitura de stat este dovedit nu doar de miscarile strategice perfect executate de coloana minereasca in drumul ei spre Ramnicu Valcea, ci si de maniera in care au reactionat fortele de ordine. Presa cotidiana a relatat pe larg desfasurarea "bataliilor", fenomenele curioase care s-au produs pe parcurs, manifestarile unor incitatori care numai mineri nu erau. Desigur, liderii Prm s-au acoperit prin declaratii publice prin care ii invitau pe mineri sa se reintoarca in Vale si au cautat, ostentativ, sa nu apara in preajma lor. Iar Miron Cozma a fost, temporar, retras din conducerea partidului. Dar atat strategia - buna - a minerilor, cat si strategia - proasta - a fortelor de ordine au parut clar coordonate de o structura informativa centrala. Generalul Anghel Andreescu, noul sef al Jandarmeriei Romane, a declarat ca "aceasta operatiune a fost ceva organizat minutios. (!) Oamenii au fost instruiti in acest sens". Iar premierul Radu Vasile a afirmat ca, probabil, nici armata nu ar fi rezistat. Ceea ce inseamna ca atat conducerea M.I., cat si cea a M.Ap.N. sunt penetrate informativ. Fostul sef al Sri, dl Virgil Magureanu, a sustinut, cu catava vreme in urma, ca singurul partid care dispune de o structura informativa (ilegala) este Prm-ul. Fostii ofiteri de Securitate si Militie, trecuti in rezerva sau retrasi in afaceri, si-au pastrat, desigur, relatiile in actualele institutii de mentinere a ordinii. Au mai existat, in plus, si o serie de coincidente stranii, indicand existenta unui "plan". Nu ma refer aici la declaratiile liderului Prm ca, pana la Pasti, regimul va fi schimbat, sau la afirmatiile incitatoare si seditioase din "celebra" scrisoare adresata minerilor. Ma refer, de exemplu, la scandalurile provocate de el prin asa-zisele "dezvaluiri", menite sa compromita grav personalitati politice si institutii ale statului. Cum se explica oare faptul ca "scandalul Rona Hartner" a fost provocat tocmai acum, inaintea declansarii mineriadei? Daca actualii guvernanti ar fi procedat transparent in actele lor, daca Parlamentul ar fi adoptat Legea Ticu-Dumitrescu, menita sa elimine, oricat ar costa, obsesia santajului cu "dosarele", multe din posibilitatile de manipulare psihologica a multimilor i-ar fi fost excluse aspirantului la dictatura. Criza a fost, deocamdata, dezamorsata si prin interventia responsabila a liderului Pdsr, Adrian Nastase. Deciziile Csat vor face, probabil, lumina in legatura cu evenimentele. Dar insusi faptul ca democratia a fost salvata in ultimul moment arata cat de fragil este statul de drept in Romania. Legea trebuie, de aceea, sa functioneze la fel pentru toti si cei vinovati sa plateasca. Eliminarea aparitiei unor noi aventurieri, a pescuitorilor in ape tulburi nu se poate realiza insa fara o redresare economica veritabila. Or, aceasta este sarcina guvernului si, daca vrea sa supravietuiasca, el trebuie sa realizeze, fara nici un recul, Reforma. Altfel, aceasta mineriada nu va fi ultima.