Lumea Romaneasca
Un artist complet, pe drumul dintre Cluj si Elvetia
Adrian Berinde
"Sper ca arta mea sa reduca distantele dintre oameni"
Adrian Berinde s-a nascut in data de 4 mai 1958, in Oradea. A absolvit Scoala de Arte Plastice din Cluj, iar din 1982 traieste in Elvetia, unde a devenit un artist plastic foarte cunoscut. In 1992 a deschis la Cluj "o biserica unde se creeaza muzica" (dupa spusele artistului): studioul "Taurus" - devenit intre timp cel mai profesional studio de inregistrari din Transilvania. In 1995, Adrian Berinde debuteaza ca muzician cu albumul "Absent", care a surprins foarte placut lumea muzicala romaneasca, fiind desemnat "Albumul Anului". Sustine concerte in tara, insotit de grupul "4 Given" din Targu Mures, de Jimmy El Laco, muzician de mare experienta si un inspirat inginer de sunet, si de Geza Grunzo (Nightlosers). In 1996 ii apare cel de-al doilea album, "Negru de fum", si acesta foarte bine apreciat de critica muzicala si de ascultatori, Adrian Berinde fiind apreciat ca "cel mai bun muzician debutant al anului". Recent, a fost lansat la casa de Discuri Intercont Music cel de-al treilea album din cariera artistului, numit "Vertical".
O portita de fuga din lume
- Domnule Adrian Berinde, care va e cea mai draga amintire romaneasca?
- Hmm... Cuvantul "draga" l-am invatat foarte tarziu. Amintirile mele din copilarie nu sunt asa de frumoase (o spun fara sa fiu patetic). De fapt, n-am absolut deloc amintiri din copilarie, iar pe cele pe care le aveam am tinut foarte tare sa le sterg. In copilarie eram foarte fricos, foarte inchis in mine, foarte introvertit, si mi-era foarte frica de tata. De aceea, la 14 ani am plecat de-acasa, si a fost bine ca am facut-o, pentru ca simteam ca educatia pe care o primesc nu era cea mai buna. Sunt un copil care nu prea a avut jucarii cand era mic, si de aceea mi le-am facut acum. Jucariile mele insemnand studioul "Taurus" din Cluj si faptul ca ma joc cu muzica - iata, sunt la al treilea album... si ma joc in continuare. Muzica e o mare bucurie pentru mine, cant de putin timp, nici nu stiu foarte multa muzica, nu sunt un muzicolog, dar atunci cand cant, vibrez, si asta este important.
- Dintre arte, ati ales la inceput pictura...
- Pictez de la 8 ani si parintii mei, vazand ca imi place sa "mazgalesc", au zis ca neaparat trebuie sa fac Liceul de Arta. Asa ca, pe cand aveam 8 ani, ne-am mutat din Oradea la Cluj (trecand prin Brasov), unde am ramas pana am plecat din tara. Nu stiu daca eu am ales sa am o cariera artistica. In mintea mea, notiunea de "cariera artistica" nu exista. Exista doar o stare de spirit, in care intri atunci cand iesi din pantecul mamei. Arta e o portita pe unde poti sa fugi din lume. Nu vreau sa spun ca lumea e urata, dar uneori simti nevoia sa dispari pe usa aceea, care e vibratia artistica.
- Cum era adolescentul Adrian Berinde? Cum s-a pregatit pentru a lua singur viata in piept?
- Din copilul timid si fricos care eram, am devenit un extrovertit si un obraznic, un "self-made man". "Cresterea" mea s-a facut intr-un mod foarte bizar. Eu aratam mult mai batran ca adolescent decat arat acum, asta pentru ca am asimilat foarte multe cunostinte in anii pe care i-am petrecut la Cluj, facand scoli "inalte" si "scunde" de arta. Lucrul acesta mi-a folosit foarte tare afara din tara, unde mi-am adus cu mine un bagaj de cunostinte foarte solid, de care aveam absoluta nevoie, daca voiam sa raman in picioare intr-o lume straina - lucru care nu-i deloc usor!
Despre Cluj si despre Padurea Baciu
- Aveati 22 de ani de ani cand ati fugit din tara. La ce va gandeati atunci, ce va doreati?
- Un spirit nonconformist ca mine nu-si gasea locul in vremea aceea in Romania: am facut armata si am dezertat (am fost prins dupa 15 zile), dupa care am vrut sa pictez si mi-au fost refuzate expozitiile. Din cauza oboselii psihice am facut de doua ori hepatita si atunci m-am hotarat sa fug. Doream foarte mult sa-mi fac meseria - sa pictez! - si am ajuns in Elvetia, unde am pictat 15 ani batuti pe muchie, am avut foarte multe expozitii, am mancat bine din arta mea, am luat multe premii, am facut cateva lucrari pentru organizatia "Amnesty International". S-a scris mult despre mine in presa, s-a scris chiar si o carte despre mine acolo; Centrul de cultura "George Pompidou" din Franta a facut o carte postala cu una din lucrarile mele, am ajuns chiar un pictor foarte bine cotat (am vandut lucrari la sume mari pentru ora respectiva - respectiv de 4-5 ori un Grigorescu aici in tara, facand o comparatie, ceea ce e o realizare!) in Elvetia si Franta. Deci, m-am implinit, daca poti sa numesti o implinire arta, adica am inchis toate cercurile care nu erau inchise.
- Intoarcerea dvs. in Romania s-a localizat tot in Cluj, orasul care v-a marcat copilaria si adolescenta. Iubiti pesemne foarte mult vechea metropola ardeleana, din moment ce nu va puteti desparti niciodata de ea.
- Iubesc patimas Clujul, ii stiu toate colturile, iubesc strazile orasului si umbra lor, care mi-au ramas in memoria afectiva si pe care le-am purtat cu mine in tara care mi-a fost a doua patrie. Clujul este un oras pagan, un oras in care, daca ciulesti bine urechea, se aud inca, pe strazi, ropotele de cai ale legiunilor romane. Orasul are o istorie de cel putin 2.000 de ani, poate mai mult, nu stim cum se numea asezarea inainte ca romanii sa-i schimbe numele in Napocensis, oricum, trecem in fiecare zi pe langa locul unde ei isi aveau casele, pe langa termele unde faceau baie si tineau discursuri. Istoria Clujului e vie, e palpabila, la orice pas dai de vestigii arheologice, deschise ca niste tuneluri ale timpului. Am regasit acum orasul neschimbat. Doar oamenii se schimba - i-a schimbat si Stoica, si Caritasul, i-a schimbat si Funar, ii schimba orice fel de intruziune, si inclusiv Padurea Baciu am senzatia ca-i schimba. Eu am fost deseori in Padurea Baciu, chiar cu Adrian Patrut, cel care a scris cartea despre fenomenele paranormale care se intampla acolo, si mi s-au intamplat lucruri absolut ciudate in aceasta padure, despre care se spune ca influenteaza uneori pozitiv, alteori extrem de negativ starea de spirit a orasului.
- Sa vorbim despre cea de-a doua pasiune a dvs.: muzica. Cum a inceput?
- Intr-un mod absolut intamplator. Ma-ntorsesem odata acasa (acolo, la mine, in Elvetia), era intr-o duminica dupa-amiaza, si m-am dus in atelier, sa pictez. In atelierul meu de pictura - unde miroase tot timpul a uleiuri si a vopseluri, lucru care e foarte "excitant" pentru mine - am descoperit ca toate pensulele mele erau uscate, pentru ca, asa cum niciodata nu mi se intamplase, uitasem sa le spal de vopsea inainte de a pleca. Si atunci, ca sa fac ceva, am luat un creion si, in loc sa desenez, am inceput sa scriu. Toate piesele de pe primul meu album - "Absent" - s-au scris acolo, in duminica aceea, si chiar daca nu stiu muzica, am auzit in mintea mea cum suna fiecare piesa. Cand scriu versurile, aud deja si muzica.
- Se pare ca aveti o muza foarte "productiva"!...
- O am! Problema mea este sa nu mi se opreasca harul pe care Dumnezeu, in marinimia sa, mi l-a dat.
- Va gandeati ca, intr-o buna zi, veti fi apreciat si ca muzician?
- Nu, categoric nu! Am venit in tara si am inregistrat piesele in studioul meu de la Cluj si apoi trei luni le-am purtat in buzunar. Dupa care am refacut absolut tot materialul, pentru ca eu insumi sunt un foarte blestemat perfectionist si imi plac lucrurile ascutite si parca nu suna destul de ascutit pentru urechea mea. "Absent" a fost lansat in 95, a fost foarte bine primit si a fost declarat Discul Anului. Daca "Absent" a fost o intamplare, urmatoarea mea scriere muzicala si de poezie - "Negru de fum" - a fost "premeditata": am vrut sa vad daca stiu. Si chiar stiu! Si de atunci scriu incontinuu. Ma scol dimineata la patru si scriu.
Un simbol al vietii - tramvaiul
- Care este relatia dvs. cu publicul, atunci cand sunteti pe scena si cantati?
- Extraordinara! Fantastica! Cred ca lipsa mea de profesionalism in ceea ce priveste muzica este compensata prin faptul ca sunt prezent, ca traiesc emotia deplin, fara artificii intelectuale, si oamenii intra in emotia mea fara nici un fel de probleme, se regasesc in muzica mea. Au fost voci care m-au acuzat ca muzica mea se adreseaza unor elite intelectuale, dar eu nu dau doi bani pe elite, nu stiu sa ma comport in mijlocul lor. Experienta vietii iti ascute simturile mai mult decat parcurgerea volumelor din zece biblioteci.
- Care credeti ca e cea mai mare calitate a dvs.? Dar cel mai mare defect?
- N-am calitati. Sunt suma defectelor mele. Sunt extrem de incapatanat: daca am prins un tramvai, merg cu el pana la capat, dupa care inventez un alt traseu pana acasa.
- Asta sa fie vina zodiei?
- Cred ca da. Cred ca este blestemul zodiei acesteia. Sunt Taur si "ma-nfuriu", sunt foarte aprig la furie, dar stiu si sa ma calmez foarte repede, am codurile, am tranchilizantele inauntrul meu - epifiza mea lucreaza si ma salveaza.
- Va rog sa faceti o precizare pentru cititorii nostri: ultimul dvs. disc - "Vertical" - este dedicat "lui Ari". Cine este Ari?
- A fost cainele meu, l-am tinut 11 ani si jumatate si am fost foarte mahnit cand a murit. Imi plac enorm animalele si poti sa scrii ca drepturile de autor ale acestui disc, dedicat lui Ari, le-am cedat si vor merge spre o societate de protectie a animalelor.
- Pentru ca ati trait atatia ani in strainatate si puteti face o comparatie, as vrea sa ne spuneti cum gasiti conditia creatorului de arta din Romania?
- Foarte precara! Artele ar trebui sa fie protejate in primul rand de catre Stat, pentru ca muzica, pictura, artele frumoase in general sunt cele care reprezinta o natiune. Or, in Romania exista aceasta retinere in a exporta valori sustinute financiar de catre stat. Asta fac foarte multe tari si o fac foarte bine. Franta, in ciuda problemelor pe care le are - somaj, recesiune economica etc. - isi plateste artistii pentru a merge in strainatate, ca ambasadori ai tarii lor.
- Ce va propuneti sa faceti in continuare?
- Daca harul imi va mai veni de la Dumnezeu si de-acum inainte, voi continua sa produc scrierile mele muzicale si poetice. Pregatesc acum un volum de poezii - "Captiv in inutil" se numeste - care cuprinde textele cantecelor de pe albumele lansate pana acum, plus altele care n-au fost cantate niciodata. In ultima vreme, descopar cu tristete ca e mult mai evidenta distanta dintre oameni, decat cea dintre obiecte. Sper ca ceea ce fac eu sa bucure oamenii si sa reduca distantele dintre ei.