Strabunica stie tot

Redactia
\. Sosul alb (bechamel) nu face cocolosi si devine pastos daca il amestecati cu o furculita in varful careia infigeti o bucatica de cartof crud. . Untul (o bucata) cantareste 250 de grame. Cand il folositi in retete unde intra in cantitati mai mici, nu mai e nevoie sa-l cantariti. Jumatate din el...

<b></b>\

Sosul alb (bechamel) nu face cocolosi si devine pastos daca il amestecati cu o furculita in varful careia infigeti o bucatica de cartof crud.
Untul (o bucata) cantareste 250 de grame. Cand il folositi in retete unde intra in cantitati mai mici, nu mai e nevoie sa-l cantariti. Jumatate din el inseamna 125 g.
Bibelourile nu se spala niciodata in vase din ceramica sau inox, fiindca se pot ciobi. Asezati-le intr-un vas din plastic, in apa calduta cu clabuc de sapun, dupa ce asterneti pe fundul ligheanului un prosop. Dupa cateva minute spalati-le unul cate unul cu un burete, clatiti-le si asezati-le pe un alt prosop uscat.
Obiectele murdare din bronz se spala cu apa rece cu clabuc de sapun, in care se adauga si cateva picaturi de alcool. Se clatesc, se sterg si se lustruiesc cu o carpa de caprioara.
Obiectele foarte murdare din bronz se freaca cu o perie inmuiata in putin gaz, se spala cu apa calduta si sapunita, se clatesc, se sterg.
Coralul (podoabe) se curata inmuindu-l vreme de 10 minute in apa de mare sau in apa foarte sarata.
Diamantele se inmoaie cateva ore intr-un mic recipient umplut cu alcool de 90 de grade. Vasul trebuie acoperit.
Bijuteriile si obiectele din fildes ingalbenite se curata cu apa oxigenata sau, si mai bine, se lasa 2-3 ore in lapte crud, dupa care se clatesc si se sterg.
Lanturile din aur si din argint nu se mai incalcesc daca, dupa ce le scoateti de la gat, le inchideti cheutoarea.
Perlele n-au nevoie de nici un fel de-ngrijire. Cu cat se afla mai mult in contact cu pielea, cu atat devin mai frumoase.