Cosul cu targuieli

Redactia
Retete de sezon. Cat mai tine frigul si fulguiala, infratiti-va cu carnatii si varza. Retetele noastre sunt gustoase, ieftine si tin de cald . Supa de varza cu carnati "trandafir". Ingrediente (pentru 4 persoane): 500 g varza, 1 ceapa, 4 carnati, 1 lingura unt topit, 1,5 l concentrat de legu...

<b>Retete de sezon

Cat mai tine frigul si fulguiala, infratiti-va cu carnatii si varza. Retetele noastre sunt gustoase, ieftine si tin de cald

Supa de varza cu carnati "trandafir"

Ingrediente (pentru 4 persoane): 500 g varza, 1 ceapa, 4 carnati, 1 lingura unt topit, 1,5 l concentrat de legume (apa + Vegeta sau Knorr), sare, piper, 150 g smantana, 2 linguri de mustar potrivit de dulce, 2 linguri de mustar iute, 2 fire de patrunjel verde.

Mod de preparare: Se curata varza, se taie in sferturi si pe urma fasii. Se toaca ceapa si impreuna cu varza se pune la calit intr-o oala mai mare in untul incins, amestecand din timp in timp. Se adauga apa fiarta cu Vegeta sau Knorr si carnatii, si se lasa sa fiarba 10 minute la foc potrivit. Se gusta de sare si piper. Se amesteca smantana cu cele doua feluri de mustar si, inainte de a servi supa, se pune cate o lingura buna in fiecare farfurie. La urma se presara patrunjelul tocat.

Salata de sfecla rosie cu alune

Ingrediente (pentru 4 persoane): 8 sfecle mici, 2 cepe, 2 linguri de alune, 2 linguri unt (margarina), 3 linguri faina, 1/2 l concentrat de legume (apa + Vegeta sau Knorr), sare, piper, 1 lingurita zeama de lamaie, 1 legatura codite de ceapa verde, 100 g smantana.

Mod de preparare: Se fierbe sfecla pana ce se-nmoaie (30-45 de minute), se curata si se taie in sferturi potrivite. Se zdrobesc alunele si se rumenesc intr-o tigaie - fara grasime - intorcandu-le mereu. Se scot din tigaie, se pune untul la incins si se calesc cca doua minute ceapa tocata si faina. Se sting cu zeama de legume si se lasa sa mai fiarba 5 minute la foc mic. Se gusta de sare, piper si se adauga sucul de lamaie. Se incorporeaza sfecla si se lasa sa se incalzeasca in sos, 5 minute. Se taie coditele de ceapa rondele, se presara impreuna cu alunele prajite peste sfecla, iar la sfarsit se toarna deasupra smantana.

Peste pane cu piure de cartofi si telina

Ingrediente (pentru 2 persoane): Pentru piure: 1/8 l apa + Delikat, 1 radacina de telina (300 g), 3 cartofi mari (300 g), 1 lingura smantana, sare, piper, 2 fire patrunjel verde. Pentru pestele pane: 300 g file de cod (cam 4 bucati), 1 lingurita zeama de lamaie, 1 lingura faina, 1 ou, 2 linguri cascaval ras, o punga de cartofi prajiti, sare, piper, 2 linguri ulei.

Mod de preparare. Piureul: Se pune apa cu Delikat-ul la fiert si cand da in clocot se introduc in oala cartofii si telina - curatate si taiate cubulete. Se lasa sa fiarba 10 minute. Cand sunt gata, se zdrobesc in zeama in care au fiert, se amesteca cu smantana, se sareaza, se pipereaza si se presara cu patrunjel verde tocat. Pestele pane: Se spala pestele, se zvanta si se stropeste cu zeama de lamaie ca sa ramana tare. In trei farfurii adanci se pun (separat) oul batut, faina si cascavalul ras, amestecat cu cartofi prajiti sfaramati. Se zvanta pestele din nou, se sareaza, se pipereaza, se da mai intai prin faina, apoi prin ou si la urma prin cascavalul cu Chips. Se pune uleiul la incins si se prajeste pestele cca 3 minute pe fiecare parte, la foc potrivit. Se serveste fierbinte cu piureul de cartofi si telina.

Gulas cu polonezi (sau crenvursti) si varza acra

Ingrediente (pentru 4 persoane): 400 g polonezi (sau crenvursti mai grosi), 100 g costita afumata, 2 cepe, 700-800 g varza murata, 1-2 linguri unt topit, 3/4 l apa + Delikat, 2 foi de dafin, sare, piper, zahar, cuisoare, 150 g smantana.

Mod de preparare: Se cojesc polonezii (sau crenvurstii), se taie in doua (pe lung), iar apoi in bucati de cca 2 cm. Costita se taie cubulete, ceapa felii subtiri, iar varza acra fasii. Se-ncinge untul si se pun la calit costita si ceapa. Apoi se adauga polonezii si se calesc putin. Se toarna deasupra apa cu Delikat si se incorporeaza varza taiata si foile de dafin. Se lasa sa fiarba la foc mic vreo 15 minute, dupa care se adauga sarea, piperul, zaharul si cuisoarele (dupa gust). Cand se serveste gulasul, in fiecare farfurie se pune cate-o lingura de smantana.

Retete de post

Ciulama de ciuperci

Ingrediente: 1 kg ciuperci, 1 ceasca de ulei, 5 cepe mari, 1 capatana de usturoi, 2 linguri de faina, 1 ceasca de apa, 1 legatura de marar, 1 legatura de patrunjel, sare, piper, 2 foi de dafin.

Mod de preparare: Se spala ciupercile, se taie felii si se fierb. Intr-o cratita se caleste ceapa in ulei, adaugandu-se de la inceput 1/2 ceasca de apa. Cand ceapa devine galbuie, se adauga faina, se amesteca continuu si se toarna cate putina apa, pana se obtine un sos de consistenta potrivita. Se pune usturoiul taiat marunt, sarea, piperul, foile de dafin si ciupercile. Se lasa la foc mic inca 5 minute, mestecand sa nu se lipeasca. La sfarsit se adauga verdeata.

Halva de gris

Ingrediente: 1 pahar de margarina sau ulei, 1 pahar de gris, 2 pahare de zahar, 4 pahare de apa, 1 ceasca de nuca taiata in bucati mici, esenta de migdale amare.

Mod de preparare: Se fierbe zaharul in apa, pana capata consistenta de sirop. Se infierbanta margarina si se adauga grisul. Se amesteca cu lingura de lemn. Se adauga, cu grija, siropul, nuca si esenta de migdale. Se amesteca pana se observa ca halvaua se desprinde singura de pe peretii cratitei. Se ia de pe foc, se acopera cu un prosop si se lasa sa se umfle grisul. Se rastoarna in platou si se pudreaza cu scortisoara.

(Retete preluate din cartea d-nei Garoafa Coman, "Mancaruri si dulciuri de post", Ed. Bizantina, tel. 01/650.46.92)