Un recent sondaj, efectuat de Metro Media Transilvania, a pus pe jar lumea politica romaneasca. Pentru prima oara dupa instalarea actualei puteri, Cdr, principalul pilon al coalitiei guvernamentale, s-a regasit - procentual - in urma Pdsr, iar popularitatea presedintelui Constantinescu a devenit mai firava in raport cu cea a principalilor sai contracandidati, Ion Iliescu si Teodor Melescanu. Dupa sondajul Metro Media, in anul 2000 vom asista la o noua schimbare a administratiei, Pdsr-ul - sustinut, eventual, de alte partide - urmand sa revina la putere. Liderii acestui partid au anuntat chiar ca obiectivul lui este obtinerea unui procentaj de "cel putin 40%", care i-ar permite sa guverneze singur. Pdsr-ul s-a lansat, dupa cum se stie, intr-o campanie extrem de dinamica pentru refacerea imaginii sale electorale, "schimbarea la fata" - prin adoptarea unei noi viziuni, modern social-democrate, asupra rolului proprietatii si al statului in societate - impunandu-i o noua credibilitate in tara si in afara ei. Liderii coalitiei la putere au contestat, evident, rezultatele sondajului Metro Media, sustinand ca este "lipsit de profesionalism".
Nici un sondaj nu poate fi, desigur, absolutizat. Rezultatele celui in cauza indica, totusi, o tendinta electorala normala. Orice partid sau alianta aflate la putere sufera inevitabil de fenomenul uzurii guvernarii, mai ales atunci cand intre obiectivele anuntate in programul electoral si cele efectiv realizate in timpul mandatului distanta ramane mult prea mare. Actualii guvernanti au recunoscut, de altfel, indirect ca au ratat nu numai celebrul "Contract cu Romania", ci si tintele ceva mai modeste ale planurilor de tranzitie fixate de ei insisi. Etapele acestor ratari au fost, la timpul lor, surprinse de toate mediile, iar cauzele au fost - de nenumarate ori - disecate. Esecul unei administratii atrage, firesc, amenda electorala. Prabusirea Cdr la 20,9% din optiuni si a Pd la doar 10% reflecta o tendinta pe care nu o poate nega nimeni. Chiar daca Metro Media poate fi acuzata de "lipsa de profesionalism", recunoasterea acestei tendinte vine din alta parte. Febrilitatea cu care clasa politica se reorganizeaza, gruparea si regruparea partidelor ce aspira la guvernare, lansarea - mai mult sau mai putin zgomotoasa - a programelor de alternativa, totul indica perceptia nemultumirii generale fata de actuala administratie, fata de fortele politice responsabile de ea. O guvernare eficienta ar fi lasat putin spatiu de joc Opozitiei, rezultatele concrete pozitive conducand - aproape intotdeauna - la mentinerea ei. Or, framantarile tot mai marcate ale politicienilor, inclusiv ale celor din partidele Puterii, sugereaza clar ca la alegerile urmatoare se va produce, iarasi, o schimbare.
Semnalul este dat, dincolo de reorientarea Pdsr, dar si de aparitia unor formatiuni politice noi, de regruparile din coalitia aflata, inca, la putere. Un partid mic, dar de impact prin dinamismul reprezentantilor sai, Par-ul, s-a desprins din Cdr trecand, sub denumirea de Ufd, in Opozitie. Un altul, Psdr-ul, este pe cale sa faca acelasi lucru printr-o asociere (sau fuziune) cu ApR-ul, partid aflat intr-o lenta, dar sigura ascensiune in optiunile alegatorilor. Principala perdanta, Cdr-ul, se vede - treptat - redusa la cele doua principale partide ce o compun, Pntcd-ul si Pnl-ul, mai ales dupa ce organizatiile civice care au sustinut-o, in special Ac-ul, i-au retras sprijinul. Ramase, practic, singure, Pntcd-ul si Pnl-ul au intrat, inevitabil, intr-o confruntare surda, multi liberali fiind nemultumiti de rolul de "remorca" pe care partidul lor a fost obligat sa si-l asume. La randu-le, taranistii au intrat intr-un fel de (anuntat) colaps intern, reformistii si "talibanii" lor folosind orice prilej pentru plata diverselor polite, mai ales a celor ramase in urma rasturnarii cabinetului Ciorbea. Este greu de prevazut cum va reusi sa supravietuiasca Cdr in aceste conditii, desi - momentan - pentru partidele ce inca o mai compun, mentinerea ei este, probabil, ultima sansa.
Degringolada Cdr este, in primul rand, una ideologica. In anii de dupa preluarea puterii, Cdr a navigat mereu in zig-zag spre stanga sau spre dreapta. Masurile propuse de ea s-au balansat intre formulele de un populism manifest si cele de un liberalism brutal, aproape salbatic. Indecizia s-a manifestat indeosebi in sectorul economic unde, alaturi de principiul taranist al restitutio in integrum, s-a ajuns la situatia paradoxala ca un ministru liberal, Decebal Traian Remes, sa devina - prin masurile fiscale practicate - principalul "dusman" al capitalului autohton, aflat in curs de formare. Liberalii se regasesc, astfel, in situatia caraghioasa de a sustine un guvern care, pe de o parte, urmareste - prin formula taranista a restituirilor - refacerea sursei afirmarii capitalului autohton, proprietatea privata si, pe de alta parte, blocheaza - prin suspendarea facilitatilor fiscale - caile cresterii acestuia. Nu este de mirare ca, pentru electori, sarcina realizarii Reformei a aparut ca fiind, efectiv, doar a Pd-ului. Desprinderea Par-ului, transformat in Uniunea Fortelor de Dreapta, a devenit - in consecinta - motivata, liderii noii formatiuni sustinand o politica ideologic-coerenta, cu obiective ferm definite. Gruparea condusa de Varujan Vosganian si Adrian Iorgulescu a sesizat ca sectorul dreptei a devenit, prin "neutralizarea" Pntcd-ista a Pnl, disponibil. O dreapta autentica, considera reprezentantii Ufd, sprijina neconditionat interesele intreprinzatorilor autohtoni, ale capitalului romanesc, blocate atat de fostii, cat si de actualii guvernanti. Ufd-ul ar putea capata, in contextul existent, sprijinul unor forte administrative foarte puternice, interesate in pastrarea puterii, cu conditia ca - prin dinamismul sau - sa atraga nu numai parlamentari din diverse partide sau sprijinul asociatiilor civice, ci si simpatia electoratului pentru depasirea, intr-o prima instanta, a pragului electoral de 5%.
Guvernarea este amenintata si de la stanga. Asocierea ApR cu Psdr-ul va garanta aparitia unui segment social-democrat capabil sa umbreasca Pd-ul, scindat si el intre tendinte ideologice contrare. Pd-ul a jucat cartea Reformei finalizate cu orice pret, sustinand concomitent cresterea protectiei sociale, ceea ce este - pentru toti politicienii consecventi - o imposibilitate. Pd-ul risca sa piarda increderea electoratului si pentru ca, optand pentru mentinerea la putere, s-a raliat masurilor administratiei, in special pentru anularea facilitatilor fiscale si aplicarea restrictiilor bugetare, lovind atat in interesele intreprinzatorilor, cat si in ale bugetarilor. Pd-ul nu se mai poate, actualmente, desprinde de alianta cu Cdr fara a fi acuzat de oportunism, cum se intampla in cazul celor ce parasesc o corabie in deriva. Mai ales ca, dupa cum se stie, guvernul Ciorbea a fost rasturnat tocmai pentru ca reprezentantii partidului lui Petre Roman l-au acuzat ca "navigheaza" haotic. Este firesc, asadar, ca ApR-ul sa preia componenta social-democrata a programului de guvernare, desi - in fapt - partidul lui Teodor Melescanu vizeaza o politica mai de centru decat Pd-ul, prin sustinerea "clasei de mijloc". ApR-ul nu poate fi acuzat de uzajul guvernarii pentru ca, desi s-a desprins din Pdsr, este o formatiune noua. Viitorul sau partener, Psdr-ul, a contat - si el - prea putin in actiunile actualei administratii.
"Schimbarea la fata" a Pdsr-ului loveste, de asemenea, dur coalitia in functiune. Pdsr a subscris la posibilitatea reconstituirii proprietatilor funciare, forestiere, imobiliare si industriale intr-o formula ce poate fi sustinuta si de taranistii cei mai radicali. Renuntand la etatismul exacerbat si nostalgic, dar excluzand minimalizarea completa a rolului statului - sustinuta de liberali - el a elaborat un program economic echilibrat, ce include o serie de facilitati fiscale, vizand libera initiativa si proprietatea privata, elementele-pivot ale economiei de piata. Pdsr-ul se plaseaza astfel mai la dreapta Pd-ului si, pe anume segmente ideologice, a Pntcd-ului. Partidul d-lor Ion Iliescu si Adrian Nastase capata, in consecinta, o coloratura democrat-liberala ce, dupa alegerile parlamentare viitoare, il poate transforma, daca decesul Cdr se va produce, intr-un partener valabil pentru oricare dintre partidele actualei coalitii guvernamentale, in special pentru Pnl. Daca nu va castiga de unul singur alegerile, Pdsr-ul va trebui sa se orienteze spre noi aliati, asocierea cu fostii sai parteneri, mai ales cu Prm-ul, fiind extrem de riscanta pentru pastrarea credibilitatii sale. Intre liderii sai sunt, totusi, destui inclinati spre sustinerea liniei "traditionale" de stanga, inclusiv "admiratori" ai nationalismului-extremist al Prm-ului.
In concurenta cu Cdr-ul, dar - pana la alegeri - si cu Pdsr-ul, se afla Pnr-ul. Partidul condus de un fost liberal, Viorel Catarama, incearca sa exploateze a treia cale, prefigurata tocmai de no mens land-ul ideologic in care s-a plasat actuala coalitie guvernamentala. Pnr-ul mizeaza pe uzura morala a guvernantilor actuali, dar si pe gustul amar lasat de trecuta guvernare Pdsr-ista. In realitate, Pnr-ul se afirma ca un partid de dreapta, de factura national-liberala, vizand castigarea acelor "zone" electorale in care Pnl-ul a esuat. Programul sau se apropie de cel al Ufd prin sustinerea facilitatilor fiscale, a protejarii capitalului autohton, in special a intreprinzatorilor mici si mijlocii. Nationalismul sau pozitiv poate avea, de asemenea, un ecou puternic, mai ales dupa compromiterea Prm, in conditiile in care unele "voci" din Nato afirma ca a sosit momentul rediscutarii problemei frontierelor. Pnr poate deveni, in anume conjuncturi politice, principalul pilon al viitoarei coalitii de guvernare.
Aceste evolutii, sugerate de sondajul Metro-Media, nu sunt - desigur - certe. Ele se prefigureaza insa, confirmand o evolutie marcata a electoratului. Actuala coalitie mai are, de acum, foarte putin timp. Daca liderii ei nu inteleg ca, fie si in al doisprezecelea ceas, trebuie facut ceva, Romania va avea, din anul 2000, o cu totul alta guvernare. Acesta este ultimul moment de cumpana al electoratului.