Cosul cu targuieli

Redactia
Retete de sezon. (cu spanac, oua rosii ramase de la masa de Pasti si carne de miel). Salata de oua cu branza. Ingrediente (pentru 4 persoane): 6 oua fierte, 300 g cascaval taiat in felii subtiri, 100 g smantana proaspata, 100 g frisca, 2 cepe de arpagic, un pumn de frunzulite de busuioc, 1 mar mare, 1...

Retete de sezon
(cu spanac, oua rosii ramase de la masa de Pasti si carne de miel)


Salata de oua cu branza

Ingrediente (pentru 4 persoane): 6 oua fierte, 300 g cascaval taiat in felii subtiri, 100 g smantana proaspata, 100 g frisca, 2 cepe de arpagic, un pumn de frunzulite de busuioc, 1 mar mare, 1 lingurita de suc de lamaie, sare, piper.

Mod de preparare: Curatati ouale rosii de coaja sau fierbeti altele proaspete, lasati-le in apa rece, apoi cojiti-le. Taiati cascavalul in felii subtiri, apoi inca o data in doua sau in patru, pentru a obtine dreptunghiuri sau romburi. Curatati arpagicul si taiati-l in feliute subtiri. Curatati marul, scoateti-i casuta cu samburi, apoi dati-l pe razatoarea mare. Amestecati-l cu sucul de lamaie. Amestecati smantana cu frisca, sarati-le (in functie de cat de sarat este cascavalul) si piperati-le din abundenta. Amestecati sosul cu arpagicul si frunzele rupte de busuioc. Taiati ouale in rondele subtiri si asezati-le pe un platou. Sarati-le bine. Puneti apoi un rand de cascaval, unul de mere, unul de smantana cu arpagic. Turnati deasupra smantana ramasa si decorati salata cu o frunzulita de menta.

Placintele de spanac cu sos de nuci

Ingrediente (pentru 6 persoane): 12 frunze de spanac (mari, fara codita), 2 oua batute usor, 2 cesti pesmet, 1 ceasca nuca macinata, 1 lingurita sos iute (Tabasco, Chili sau Ketchup iute), 5-6 linguri ulei. Pentru sos: 1/2 ceasca nuca prajita si apoi macinata, 1 ceasca iaurt, putin sofran (nu e obligatoriu).

Mod de preparare: Se spala spanacul sub jet de apa rece, se taie bucati mai mari si se fierbe intr-o oala cu capac. Apoi se scurge, se lasa sa se raceasca, se stoarce intre palme si se toaca marunt. Intr-un castron, se amesteca spanacul cu ouale batute, pesmetul, nuca macinata si sosul iute. Se fac cu mana 12 placintele rotunde si se prajesc - in uleiul incins - pe ambele parti. Se prepara sosul, amestecand bine iaurtul cu nuca prajita si macinata si, eventual, cu sofranul. Placintelele se servesc fierbinti cu sosul alaturi.

Placinta cu carne de miel
(reteta greceasca)


Ingrediente (pentru 4 persoane): 350 g carne de miel slaba (fara grasime si piele), 250 g cartofi fierti, 2 morcovi, 2 linguri de unt, 2 linguri de untdelemn, 2 cepe, 3 catei de usturoi, 1/2 legatura de cimbru uscat, 1/2 legatura rozmarin uscat, 75 ml apa fiarta cu un cub de concentrat de carne de pui sau vita, sare, piper, 350 g rosii coapte (sau 200 g rosii cojite din conserva), 100 g mazare congelata, 4 foi de placinta congelate, faina pentru intins aluatul, lapte pentru uns.

Mod de preparare: Se taie carnea de miel in cubulete de circa 2 cm si se sterg cu hartie de menaj (absorbanta). Se curata cartofii fierti si se taie in cubulete de aceeasi dimensiune, la fel ca si morcovii, curatati, spalati si zvantati. Intr-o cratita larga, se incing uleiul si untul, se pune carnea sa se caleasca, la flacara mijlocie, vreme de 3 minute, invartind-o pe toate partile, pana ce-si pierde culoarea roz, apoi se face focul mai mic si se mai lasa carnea sa fiarba in sucul propriu, vreme de 5 minute. Intre timp se curata ceapa si usturoiul, se spala si se toaca marunt. Se toarna peste carne si se lasa sa se caleasca, pana cand zeama devine aurie. Se adauga cartofii si morcovii si se mai lasa 5 minute sa se caleasca. Se presara ierburile aromate, se toarna supa de carne, se sareaza, se pipereaza. Se lasa sa fiarba cu capac, pe flacara mica, vreme de 30 de minute. Intre timp, se pun foile de placinta la dezghetat. Se dau rosiile intr-un clocot de apa, se curata de pielita, se taie in doua, li se scot semintele, apoi se taie marunt si se pun peste carnea de miel impreuna cu mazarea congelata. Se mai lasa totul sa fiarba, vreme de 20-30 minute. Se incinge cuptorul la maximum (225gr.C). Se intind foile de placinta pe tabla de prajituri data cu putina faina si se formeaza dreptunghiuri, care vor fi umplute cu compozitia de carne din cratita. Se aseaza pe o tava, se inteapa deasupra cu furculita si se ung cu putin lapte. Se baga tava in cuptor si se lasa 20-25 de minute, pana cand placintele devin aramii. Se servesc fierbinti, alaturi de o salata.

Miel cu cartofi

Ingrediente (pentru 4-6 persoane): 1 pulpa de miel (1,5 kg), 3 catei de usturoi taiati in patru, 80 ml zeama de lamaie, 125 ml ulei, 250 ml concentrat de pasare (Knorr+apa), 1/4 lingurita scortisoara pisata, sare, piper, 2 lingurite oregano, 4 cartofi mari curatati de coaja si taiati in opt.

Mod de preparare: Se fac 12 crestaturi in carne si se introduc sferturile de catei de usturoi. Se aseaza apoi intr-un vas adanc, termorezistent, si se toarna deasupra zeama de lamaie, amestecata cu uleiul si concentratul de pasare. Se adauga sare, piper si oregano si se baga la cuptorul incins. Se lasa 45 de minute sa se patrunda (fara capac), dupa care se introduc si cartofii si se mai lasa inca o ora si jumatate, reducand caldura. Carnea se stropeste din cand in cand cu sosul din cratita, iar dupa 45 de minute se intoarce pe partea cealalta. Cand e gata, se scoate din cuptor, se acopera cratita cu o folie si se lasa la loc cald circa 10 minute. Apoi se taie friptura si se serveste cu salata verde.

Dulciuri

Insula plutitoare

Ingrediente (pentru 6-8 persoane): Pentru crema: 1 l lapte, 2 batoane vanilie, 8 galbenusuri, 120 g zahar. Pentru insula: 8 albusuri, 120 g zahar. Pentru caramel: 250 g zahar, 12 cl apa.

Mod de preparare: Crema (se prepara dinainte): Intr-un vas cu fund gros se pun la incalzit laptele cu batoanele de vanilie taiate in doua (pe lung). Separat, se freaca bine galbenusurile cu zaharul, pana ce volumul lor se dubleaza, dupa care se incorporeaza laptele - putin cate putin - amestecand incontinuu. Se varsa compozitia in cratita si se lasa sa fiarba incet (amestecand mereu), la foc mic, circa 5 minute. Se scot batoanele, se rade vanilia in crema, se lasa sa se raceasca si se pune la rece. Caramelul: Se lasa sa fiarba apa cu zaharul pana ce se obtine un sirop de culoare deschisa, cu care se umezesc peretii si fundul unei forme rotunde. Insula: Se bat bine albusurile si abia cand sunt tari se introduce zaharul, turnat in ploaie. Se pune in forma cu caramel, se baga la cuptorul dinainte incins (180C) si se lasa 20 de minute. Crema gata preparata se varsa intr-un castron sau o compotiera si la mijlocul ei se rastoarna albusul copt. "Insula plutitoare" se serveste imediat sau dupa ce a stat cateva ore la frigider.