- Ma intrebi de proiecte, iar eu iti raspund ca nu fac nimic. Desi, la drept vorbind, fac ceva: astept!
- O veste buna? De primavara?
- Nu prea simt ca vine primavara... E greu sa auzi "Vocile primaverii" cand la granita Romaniei se aude urletul avioanelor de bombardament - vazute si nevazute. Deocamdata astept sa vad un film romanesc realizat pe "sistemul O.N.C." - ca sa zic asa. Astept - si sper - ca noua lege a cinematografiei si O.N.C.-ul sa contribuie la realizarea unor filme de rezonanta nationala si internationala - macar atatea cate s-au produs in urma cu doar cativa ani, pe vremea C.N.C.-ului. Sa nu uitam ca filmele realizate in acel timp au participat la marile festivaluri cinematografice ale lumii: Cannes, Berlin, Venetia, Geneva, Arcachon...
- Sa nu uitam ca la Venetia, in 1991, Dan Pita a obtinut mult ravnitul "Leu de Argint" pentru filmul "Hotel de lux"...
- Eu nu uit, in nici un caz. Premiul m-a onorat. Si m-a incurajat sa merg mai departe. Din pacate, unii uita. Uita criticii, uita gazetarii... Eu n-am uitat nici faptul ca un cotidian de mare tiraj a publicat pe pagina intai, la mijloc, un articol care se intitula nici mai mult, nici mai putin decat... "Leul de tinichea". E regretabil, pentru ca "Leul de argint" nu l-a primit, in primul rand, Dan Pita. Eu am socotit ca l-a luat cinematografia romaneasca. Or, acest articol defaimator aparea intr-un ziar... romanesc.
- Sa revenim la asteptari.
- Astept sa se descalceasca itele din agitata noastra viata cinematografica. Mai concret: doresc sa-mi pot continua si termina filmul inceput inca din 1989 - deci acum 10 ani! Este vorba despre filmul "Autor anonim". Deocamdata, in loc sa filmez completarile, astept, cum spuneam, rezultatele unui interminabil schimb de hartii intre mine si oficialitatile din lumea cinematografiei romanesti. Astept, adica, finantarea necesara terminarii filmului. Si mai astep ceva: astept rezultatele de la Sesiunea de primavara a Concursului de scenarii organizat de O.N.C. Cat despre o mai veche asteptare, o mai veche speranta a mea, aproape ca nici nu-mi vine sa mai pomenesc...
- Si totusi...
- Astept - si sper - ca pana la urma valorile sa fie asezate la locul lor. Sa fie respectate si incurajate sa-si indeplineasca menirea. Sa nu ne mai plecam dupa cum sufla vantul. Se pare, insa, ca, deocamdata, trebuie sa se mai aseze multe ape...