La Telefon Actorii...

Alice Manoiu


[sapou]Petre Gheorghiu -
"Salvarea mea? Doar teatrul"[/sapou]Da, s-a scris ca e un miracol revenirea mea in teatru cu "Gin Rummy", pe care il mai jucasem demult cu Clody Berthola, in regia lui Ciulei. Spectacol dificil, in doua personaje. Medicul meu s-a minunat ca rezist. Dupa patru dialize pe zi, el credea ca nici pe picioare n-o sa ma pot tine. Si uite ce minuni face "scandurica" asta: iti da viata, putere. Dupa atata vreme de absenta, mi-am luat inima in dinti si mi-am zis: fie ce-o fi, daca teatrul nu mai are nevoie de mine, eu am nevoie vitala de teatru. Iar reactia publicului tanar, sensibil chiar la o piesa cu doi batrani singuri la un azil, e un al doilea miracol ce se petrece in primavara asta trista.

Cristian Iacob - "Ca strutul, cu scena in cap"

Ca sa scap de nenorocirea din jur, mi-am pus scena in cap: doua premiere in stagiune. O comedie - "Trei jobene" si o drama foarte actuala - "Goana" de Paul Ioachim. Repet la Odeon "Manuscrisul gasit la Saragossa", alaturi de mari actori: Marinus Moraru, Maia Morgenstern, Marius Stanescu. Si uite asa, scap de primavara asta, care te indeamna la sinucidere. N-as face-o, bineinteles, sunt credincios. As fi si om de actiune - si nu strut cu capul in nisip - daca as sti ca pot indrepta ceva din nebunia si mizeria din jur. Poate doar cu teatrul... Am reluat "Pescarusul" dupa un an si am fost fericit sa vad cum multi tineri aplaudau frenetic, ca la un concert de rock. S-or fi saturat si ei de porcarelele de la Tv si de suse, se intorc la valoare. Spectacolul bun e ca vinul: cu cat se joaca mai mult, devine mai minunat.

Simona Bondoc - "Primavara cu nori si pescarusi"

Cum imi serbez cei 45 de ani de teatru la Nationalul bucurestean? Pe scena, slava Domnului. Am un rol nou in spectacolul "Dragoste in hala de peste" si joc de vreo 11 ani in comedia "Badaranii". Dar cui ii mai arde de astfel de sarbatoriri intr-o primavara exploziva, cu nori grei, amenintatori? Acum, teatrul pare un vis, ca zborul pescarusilor in seninul cerului. Dar cand se apropie furtuna, tipetele lor stridente infioara si marea si pamantul. Incerc sa-mi tin firea, iar cand privesc in urma vreau sa-mi amintesc si bucuriile, nu numai amaraciunile inerente profesiei noastre. Am avut si realizari si neimpliniri, am jucat si regine si doici (ultima a fost Nutrix in "Trilogia antica"). Daca din toate acestea spectatorii pastreaza cateva in memoria lor afectiva, se cheama ca-mi implinesc menirea. As fi dorit sa-mi impart emotia acestei "retrospective de suflet" cu fiica mea, Voichita. Dar ea e la Boston, isi da doctoratul in biochimie. O simt totusi alaturi, pentru ca dragostea nu are hotare. Si nici varsta - probabil ca ea ma vede tot ca in fotografia asta, la inceput de drum.