Prima interventie exterioara teritoriului propriu fara "acoperirea" vreunei organizatii politice internationale, ca Onu sau Ue, risca sa-i naruie imaginea de aparator ferm al valorilor occidentale, de dig fata de orice revarsare de totalitarism sau barbarie. Rezistenta Serbiei, stat suveran si independent, dar condus de un regim de sorginte national-comunista, a obligat Nato sa isi revizuiasca statutul, Alianta definindu-si un nou concept strategic in perspectiva unui control al intregului spatiu european si, eventual, al altor zone. Pentru Nato, in secolul Xxi, formula nationala impusa de secolul care se incheie nu va mai functiona. Nato va interveni oriunde va constata ca exista conflicte etnice ori religioase, nuclee de razboi etc. Ceea ce inseamna ca principiile dreptului international, normele de coexistenta ale secolului Xx vor fi schimbate.
Schimbarea de perspectiva a celei mai puternice organizatii militare a lumii, schimbare necesara dupa prabusirea comunismului, a debutat insa prost. Razboiul din Iugoslavia a aratat ca Nato a gresit atunci cand a conditionat largirea sa numai de indeplinirea unor standarde economice. Plasarea in "zona gri" a unor tari in tranzitie - ca Romania, Slovenia, Slovacia, Bulgaria, Tarile Baltice - a facut ca, in urma "esecului sarb", populatiile acestora sa se indoiasca atat de obiectivele Aliantei, cat si de puterea ei. Atacul din Iugoslavia a fost lansat fara ca Nato sa se gandeasca la consecinte. El i-a mobilizat pe sarbi in jurul dictatorului Milosevici si a provocat o rasturnare a sentimentelor pro-Nato in zona. Ultimul sondaj Curs, realizat chiar in aceasta luna, arata ca doar 52% dintre romani mai cred ca admiterea in Nato este o necesitate. In martie 1997, romanii se pronuntau in proportie de 82% pentru aderare. Prabusirea este semnificativa, desi - in acelasi sondaj Curs - cetatenii resimt in continuare ca principala amenintare pentru tara vine de la agresorul "traditional", Rusia. Este clar ca, cel putin pentru romani, modul in care guvernantii lor au explicat - si tratat - "misiunea Nato in Balcani" a fost defectuos, a generat o noua scindare interna a comunitatii. Pentru ca, exceptand extremistii de orice culoare politica si etnie, majoritatea absoluta a cetatenilor a inteles ca, pentru Romania, nu exista alta cale decat asumarea valorilor occidentale probate: capitalismul, democratia, drepturile omului.
In ciuda hotararii lor evidente de aderare la Alianta Nord-Atlantica, guvernantii nu au stiut sa explice de ce s-a produs "amanarea" de la Madrid. Ei nu au putut demonstra de ce, nici acum, Romania nu a primit decat o noua nominalizare, in pofida faptului ca Nato se afla in dificultate. Cetatenilor nu li s-a spus de ce, in ciuda obedientei evidente fata de solicitarile Aliantei Nord-Atlantice, Romania nu a primit toate garantiile ca va fi aparata fata de orice agresiune. Era firesc ca ei sa se intrebe daca nu cumva calculul rece al Nato nu tine cont decat de interesele membrilor sai, celelalte state urmand sa se alinieze la acestea. Cum va reactiona Alianta daca va constata ca noul sau concept strategic nu este inca aplicabil? Ii va lasa pe romani in sfera Rasaritului daca, pentru a-si acorda un ragaz de refacere si intarire, va proceda la o noua delimitare a zonelor de influenta? Ce se va intampla daca, dupa "pacificarea" din Kosovo, in alte spatii exterioare Aliantei vor aparea conflicte similare? Romania a oferit minoritatilor sale conditiile exercitarii celor mai multe drepturi prevazute de legislatia internationala in domeniu. Dar ce se va intampla daca reprezentantii unora dintre acestea, sprijinite din afara, vor solicita autonomia totala sau chiar independenta? Va fi atunci si Romania tinta unei "misiuni Nato"? Guvernantii si sprijinitorii lor din organizatiile civice nu au reusit sa raspunda cu argumente pertinente la aceste - normale - intrebari. Dimpotriva, prin supralicitarea unei supuneri nesolicitante fata de Nato, au adancit scindarea interna a comunitatii, i-au indus sentimentul de izolare si abandon. Scaderea entuziasmului fata de aderarea la Nato era previzibil.
Esecul Nato din Iugoslavia a impus, in ciuda faptului ca actualii guvernanti nu au reusit sa indeplineasca majoritatea criteriilor economice de aderare, o reconsiderare a pozitiei Aliantei fata de Romania. Spatiul carpato-dunarean a devenit, dintr-o data, important atat pentru aliatii occidentali, cat si pentru Rusia. In fata "impotmolirii" din Serbia, Nato a recunoscut, voalat, ca predominante in perspectiva largirii sale devin criteriile politice. Pe fondul unei evolutii de durata, acestea nu sunt insa suficiente. Romania a fost, dupa cum corect sustin conducatorii ei, o "insula de stabilitate" in zona, dar aceasta stabilitate este oricand amenintata de catastrofa economica. Daca, presata de efectele perverse ale lansarii unei actiuni pentru care nu s-au luat in calcul toate datele, Alianta Nord-Atlantica a devenit mai permisiva in sustinerea criteriilor de aderare, ea va trebui - pentru a-si mentine autoritatea in zona - sa isi asume si un rol economic. La Washington s-a vorbit de un nou plan Marshall pentru Balcani, plan care sa permita relansarea economica a Europei de Sud-Est. Formula ajutoarelor financiare, a imprumuturilor conditionate de diversele organisme de resort, s-a vadit - pana acum - insuficienta. Stabilitatea balcanica, aplanarea conflictelor interetnice mocnite depind de aceasta relansare care, declansata, va consolida democratizarea zonei. Proiectul de sprijinire al relansarii economice este, pentru Romania, cel mai mare castig al reuniunii din capitala americana.
Nato a fost, desigur, obligata sa procedeze la o astfel de optiune. In razboiul din Iugoslavia, Alianta nu mai poate da inapoi. O posibila renuntare ar insemna nu numai pierderea prestigiului sau fata de opinia publica din tarile ce o compun, ci si sfarsitul Aliantei insasi. Nici un stat european, din Nato sau din afara ei, nu se va mai simti din acel moment in siguranta in raport cu vreo manifestare agresiva interna sau externa. Silita sa incheie biruitoare conflictul, Alianta a trebuit sa apeleze la statele limitrofe zonei, solicitandu-le deschiderea spatiului aerian si, probabil, o va face si pentru cel terestru. Ea trebuia sa le ofere o compensatie, pentru ca simplele nominalizari de onoare nu mai ajung. La Washington, Romania a fost iarasi nominalizata drept principalul candidat din zona pentru primirea in Nato. Dar aceasta formula isi poate pierde orice continut daca, dupa incheierea razboiului, in ciuda sacrificiilor facute, relansarea economica nu se va produce. Resentimentelor unei comunitati ce se va simti tradata li se vor adauga manifestari cu caracter politic ce ar putea pune la indoiala tot ce s-a intamplat in Romania din 1989 incoace. Iar extremistii nu vor intarzia sa exploateze "sansa". Ceea ce ar putea duce la aparitia unei noi zone de conflict.
Situatia din Iugoslavia a demonstrat ca "noua ordine" propusa de Nato este extrem de fragila. Daca Alianta ar fi orientat miliardele de dolari cheltuite cu interventia militara spre reabilitarea economica a zonei, ea ar fi fost - probabil - rezolvata. Sarbii nu s-ar mai fi regrupat, indiferent de optiunile lor politice, in jurul lui Milosevici, albanezii n-ar mai fi suportat "catastrofa umanitara", Balcanii nu ar fi redevenit "butoiul de pulbere" al lumii. Evenimentele nu mai pot fi insa intoarse. Tragedia iugoslava a impus Aliantei o reorientare de atitudine ce poate fi benefica pentru Romania. Nato are nevoie de ea, tot asa cum Romania are nevoie de Nato. "Fereastra de oportunitate" ce s-a deschis astfel va trebui folosita cu eficienta maxima. Pana acum, Puterea de la Bucuresti s-a vadit, practic, incapabila sa gestioneze economia si crizele politico-sociale pe care starea catastrofala a acesteia le genereaza. La Washington, Romania nu s-a putut lauda decat cu rezolvarea problemei minoritatilor - prin cooptarea Udmr la guvernare - si cu stabilitatea ce decurge de aici. Laudele aduse de americani si aliatii lor pentru aceasta rezolvare - inclusiv nominalizarea intre viitorii aderenti la Nato - nu asigura mentinerea pe mai departe a echilibrului. Daca Nato s-a decis sa sprijine direct, prin solutii materiale, pragmatice, economia tarii, actul va insemna obligativitatea ca administratia sa-si schimbe stilul de gestiune. Pentru Romania, aparenta respectare a conditiilor puse de Fmi si Banca Mondiala nu mai este de ajuns. Guvernantii chiar vor trebui sa aplice solutiile propuse. Cu toate riscurile politice consecvente.
Puterea din Romania va mai trebui, in plus, sa isi schimbe maniera de prezentare. Nu mediile romanesti sunt vinovate de cresterea ostilitatii fata de Alianta Nord-Atlantica si fata de valorile occidentale - cum au sugerat unii dintre guvernanti - ci lipsa de claritate, de transparenta a administratiei, inclusiv lipsa ei de coerenta. Reinnoirea morala a clasei politice, schimbarea modului de propagare a ideilor legate de viitorul tarii este, mai mult ca oricand, necesara. Reuniunea de la Washington a oferit - prin consecintele ei pragmatice - aceasta posibilitate. Dar - ne intrebam - vor fi oare in stare actualii guvernanti sa o foloseasca? Pierderea ei va insemna asumarea unei perspective extrem de intunecate.