Daca as incepe preambulul interviului prezentandu-l pe dirijorul Paraschiv Oprea, l-as nedreptati pe compozitorul, acompaniatorul si orchestratorul Paraschiv Oprea: o personalitate muzicala complexa, care trece cu dezinvoltura de la muzica populara la romanta sau la muzica de caf-concert. De cate ori se anunta un mare spectacol, este aproape inutil sa se adauge: "conducerea muzicala - maestrul Paraschiv Oprea". O lume intreaga-l cunoaste si-l pretuieste pentru realizarile sale artistice.
La hora din Dragasani
- Este destul de usor sa ghicesti zona din care vine un solist de muzica populara, dar este imposibil sa identifici obarsia unui dirijor care acopera toate zonele folclorice. Dv. de unde sunteti, maestre?
- Am vazut lumina zilei in urma cu 62 de ani, intr-un orasel renumit pentru vinuri, in Dragasani. Amintirile copilariei mele sunt legate, in primul rand, de muzica. Eu ma trag dintr-o familie de muzicieni. Tatal meu era un violonist vestit in Dragasani; uneori era solicitat sa cante la Craiova sau la Ramnicu Valcea. Nu am fost o familie instarita, fiind patru frati la parinti... Cu toate astea, ai mei au putut cumpara un pian si au reusit sa-i puna profesor fratelui meu mai mare. Neavand posibilitatea de a plati profesor pentru doi copii, eu stateam in camera cealalta si trageam cu urechea, iar dupa terminarea lectiei, fratele meu imi devenea dascal. Dar cel mai mult imi placea sa merg la hora; cantau acolo niste tarafuri extraordinare!...
- Dv. sunteti pustiul din fotografie, cel cu acordeonul?
- Da, eu sunt. Si ati mai "nimerit" ceva: pe vremea aceea, exact asa mi se spunea la caminul cultural: "Pustiul"... Dupa ce terminam orele la scoala, mergeam pe la casa de cultura; se adusesera acolo mai multe instrumente: pian, acordeon, cateva viori. Pe la 12-13 ani, stiam deja sa cant destul de bine la acordeon. Pot sa spun ca de la acel acordeon mi se trage toata viata, cu el am inceput sa cladesc ceea ce astazi se poate numi o cariera...
Dirijor, la Rapsodia Romana
- Cum ati trecut de la acordeon, la bagheta de dirijor?
- E o poveste in care norocul si-a spus cuvantul... In 1953 am ajuns la ansamblul "Rapsodia Romana", care pe vremea aceea se numea Ugsr (Uniunea Generala a Sindicatelor). Domnule Claudiu, ce sa va spun, mi-am pierdut glasul cand am vazut acolo un ansamblu de peste 300 de persoane - orchestra de muzica populara, de muzica usoara, trupa de balet, orchestra simfonica... Acolo erau adevarati colosi ai artei noastre: regretatul dirijor Ionel Budisteanu, compozitorul Florin Comisel, maestrii de balet Floria Capsali si Mitita Dumitrescu. Tot acolo l-am prins pe marele dirijor Sergiu Comissiona, unul din cei mai valorosi artisti din intreaga lume! In scurta vreme, am ajuns preferatul orchestrei de muzica populara. Am beneficiat de lectii ale maestrului Florin Comisel, care imi preda mestesugul orchestratiei. Si a venit clipa norocoasa: intr-o seara, m-a chemat directorul pana la el si m-a intrebat: "Mai Bebe ("Pustiul" ajunsese "Bebe"), ai fi in stare sa conduci maine seara orchestra noastra, cu solisti si cu dansatori? S-a imbolnavit Ionel Dinicu si nu are cine sa dirijeze". Eu, cu glasul tremurand, dar avand elanul si nebunia tineretii, am spus ca sunt in stare sa dirijez orchestra, dar imi trebuie o repetitie. Directorul mi-a spus ca pot avea doua repetitii. Va dati seama ca seara, cand am ajuns la camin, eram "terminat" de emotie; incepusem sa constientizez in ce ma bagasem. Nici nu am putut dormi bine... Dimineata, obosit, m-am dus la repetitie. Cand am vazut scena plina cu artisti, care asteptau semnalul inceperii de la mine, era sa-mi pierd firea... Seara am avut concert. A fost reusita vietii mele! Nu voi uita niciodata acel concert extraordinar... M-a impresionat si faptul ca toti erau foarte bine pregatiti, ca sa poata continua in cazul in care eu m-as fi incurcat. Profesionisti adevarati... A dat Dumnezeu sa nu fie probleme... Dupa spectacol, toti m-au purtat pe brate. Directorul, a doua zi, m-a laudat si tare mi-a crescut inima. Dupa cativa ani, in 1966, am preluat bagheta (oficial) alaturi de maestrul Ionel Budisteanu. Domnule Claudiu, din acel moment a inceput o noua etapa a vietii mele, pentru ca aveam o responsabilitate enorma. "Rapsodia Romana" era un fel de laborator de prelucrare a folclorului, a dansului popular. Noi tot timpul plecam in diverse zone si ne intorceam cu material folcloric autentic.
- Mai multi cantareti mi-au vorbit despre atmosfera exceptionala de la "Rapsodia Romana". Dv. ati "prins" epoca de glorie a ansamblului si epoca marilor spectacole folclorice, care strangeau interpreti din toate colturile tarii...
- Da, alaturi de orchestra "Rapsodiei" si - mai tarziu - la pupitrul Orchestrei Radio, am cantat cu toate vedetele muzicii populare: Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu, Benone Sinulescu, Ion Dolanescu, Irina Loghin, Mioara Velicu, Veta Biris, Tiberiu Ceia, Ioan Bocsa, Nicolae Furdui Iancu si multi, multi altii. Am lucrat si cu instrumentisti de o valoare inegalabila: cu violonistul Ion Dragoi, cu trompetistul Constantin Gherghina, cu taragotistul Luca Novac. Cred ca sunt unicat, ca dirijor, pentru ca am cantat cu peste 300 de interpreti - marturie stau inregistrarile pe care le-am facut... O viata plina de satisfactii si de emotie. Am trait din plin fiecare clipa, fiecare moment al scenei. Alaturi de acest minunat ansamblu am cantat aproape in intreaga lume, am participat la nenumarate concursuri internationale; primul meu premiu international l-am obtinut in 1971, la Dijon, in Franta, unde am fost desemnat cel mai bun sef de orchestra.
- Dirijand solisti din toate zonele, aveti o viziune de ansamblu a folclorului romanesc; totusi, ce zona folclorica este mai aproape de sufletul dv.?
- Nici pana la varsta asta nu m-am hotarat ce zona imi este mai aproape de suflet, pentru ca la fiecare am gasit cate ceva special, un parfum al ei care m-a tulburat si m-a facut sa vibrez.
- Ce s-a intamplat cu muzica populara dupa disparitia majoritatii ansamblurilor? Au ramas, practic, doar cateva varfuri de lance, intre care, poate, cel mai important este Orchestra Radio.
- Este o mare pierdere pentru pastrarea folclorului si a identitatii nationale, desfiintarea ansamblurilor folclorice. Totul depinde de bani. Nu sunt bani, nu poate fi muzica. Din pricina banilor, multe formatii cu traditie au disparut. Va dau un caz dureros: de ce "Rapsodia Romana", care era un ansamblu unic in Romania, s-a desfiintat la nici un an dupa Revolutie? S-a pierdut un ansamblu cu mare traditie! Sa speram ca viitorul nu va fi atat de negru pe cat pare, sa speram ca se va face ceva si pentru pastrarea identitatii noastre! Eu tot mai sper...
- Au aparut multi interpreti de muzica populara care au studii muzicale, unii chiar Conservatorul. Nu dauneaza cumva folclorului, nu se pierde acel fior initial al muzicii "neslefuite", venita din adancul sufletului?
- Vreau sa va dau doar doua exemple si veti trage singur concluziile: Maria Lataretu nu avea studii, la fel Domnica Trop... Sa va povestesc cum am reusit sa facem un disc cu Domnica Trop. Ea nu stie notele, este taranca simpla. Canta asa cum a invatat la ea in sat. Cand inginerul de sunet ii cerea sa reia de la strofa a doua, de exemplu, ea nu putea. In schimb, putea sa-ti cante si 50 de strofe, improviza fara nici o problema, dar nu stia sa reia de la un anume pasaj. Imi spunea: "Eu nu stiu cum imi ceri matale, eu stiu cum imi cant eu doinele mele, supararile mele, cand ma duc cu oile la pascut". In cele din urma, a iesit un disc nemaipomenit. La nici un an (asta se intampla cu vreo 20 de ani in urma), ne pomenim cu Domnica Trop la Festivalul "Maria Tanase". Pot sa spun ca ma "jucam" cu ceilalti solisti, dar aveam emotii cu Domnica Trop. A fost si o intamplare hazlie: dirijam introducerea orchestrala, dupa care m-am apropiat de ea, ca sa-i dau intrarea. Uitandu-se cu coada ochiului, se ratoieste la mine, tare, la microfon: "Domn maistru, nu mai da, bre, din maini, ca ma incurci!". Va dati seama ce a fost in sala: publicul a izbucnit in ras. Dupa acest "intermezzo" am reluat piesa, iar Domnica Trop a cantat dumnezeieste. Eu trebuia sa fiu atent la ea, sa ghidez orchestra dupa ea... A fost un succes imens! Ea a luat si premiu, care consta intr-un ceas de mana. Timida, vine la mine sa ma roage sa merg la juriu sa cer sa-i schimbe ceasul cu altceva, ca o sa aiba "bucluc cu barbatul", daca se intoarce de la oras cu un ceas. In concluzie, spun ca a face canto clasic inseamna a slefui "asperitatile" originale ale cantecelor, inseamna a canta dupa niste canoane.
Romanta - un lied romanesc
- Publicul va cunoaste si in alta ipostaza: Paraschiv Oprea nu este doar dirijorul celebru, ci si compozitor de romante...
- Da, iubesc foarte mult romanta. Eu o consider un fel de lied romanesc. Apropierea mea de romanta s-a facut intr-un mod mai special in 1984, intr-un moment crucial al vietii. Eram in Japonia, dupa ce facusem acolo un preinfarct. Am scris o romanta care se numeste, simplu, din tot sufletul: "Romanta inimii mele". Dupa ce m-am intors in tara, l-am invitat la mine pe Eugen Rotaru si i-am povestit ce mi s-a intamplat, dupa care i-am aratat partitura; l-am rugat sa-mi scrie un text pe potriva. Cu aceasta romanta, interpretata de Florin Georgescu, am obtinut Marele Premiu la creatie, la Festivalul "Crizantema de Aur". Imi amintesc cum plangea lumea in sala... La pauza am fost asaltati de zeci de oameni, ca sa le dam versurile. As vrea sa mai amintesc cateva titluri de romante ale mele: "Romanta fiului ratacitor", "De-ar sti omul ce-l asteapta", "Romanta instrainarii", "Dor de satul meu". Niciodata nu am putut scrie la comanda, eu trebuie sa am o anumita stare sufleteasca pentru a compune...
- Dupa spectacolele aducatoare de satisfactii, dar atat de epuizante, dupa turnee, artistul se intoarce in "oaza" de acasa. Maestre, va rog sa ne vorbiti despre familia dv.
- O sa incep cu inceputul: mi-am cunoscut sotia in urma cu mai bine de 40 de ani. A fost balerina la "Rapsodia Romana", iar eu eram corepetitor. Ne-am placut si ne-am luat. Este o femeie deosebita, tot ceea ce am realizat i se datoreaza, pentru ca m-a inteles si m-a sprijinit, fiind tot timpul alaturi de mine. Avem un fiu, Sorin Oprea. El nu face muzica, desi are talent, a luat si lectii, dar visul lui era sa zboare. Dumnezeu l-a ajutat, iar acum este comandant-pilot la "Tarom". Am un nepotel, pe care-l iubesc ca pe ochii din cap.