Ora De Consultatie cu dr.Ion Nica

Redactia
Osteoporoza. Osteoporoza este o boala sistemica a scheletului, ce duce la fragilitate osoasa, cu mare risc de producere a fracturilor, chiar in conditiile unor accidente nesemnificative.

Ora De Consultatie

Osteoporoza

Osteoporoza este o boala sistemica a scheletului, ce duce la fragilitate osoasa, cu mare risc de producere a fracturilor, chiar in conditiile unor accidente nesemnificative. De ce devin fragile oasele la bolnavii de osteoporoza? Boala este o consecinta a reducerii cantitative a masei osoase, ce duce la modificarea arhitecturii oaselor, acestea devenind din ce in ce mai subtiri, cu interiorul moale si poros, de unde si numele bolii. Aceasta stare patologica se caracterizeaza deci printr-o cantitate atat de scazuta de material osos, incat fractura se produce chiar si atunci cand osul este supus la o forta minima, de exemplu o alunecare in casa ori pe gheata, cele mai grave fiind fracturile de bazin, de coloana vertebrala ori col femural (sold). Pe toata durata vietii se desfasoara un proces continuu, imperceptibil, de remodelaj osos, la care iau parte doua tipuri de celule: unele care distrug si altele care depun material osos. In remodelarea unui os, femeia pierde 50% din partea spongioasa si 35% din cea corticala, in timp ce barbatul pierde 35%, respectiv 20%. Aceasta rarefiere incepe dupa 35-40 de ani, accentuandu-se la menopauza, pe o perioada de 10 ani, cand pierderea este de 1-2%, fata de doar 0,3% in rest. Dramatica de-a dreptul este reducerea masei osoase in cazul inlaturarii ovarelor, cand se pierde 12% material osos in primii doi ani de la operatie. Osteoporoza poate afecta insa si femeile mai tinere, varstnicii si adultii carora le creeaza un mare risc de fracturi, cu grad mai ridicat de dificultate in vindecare. Se poate spune ca osteoporoza este o boala ce rezulta din tulburarea mecanismului de remodelare a osului, cand se resoarbe mai multa substanta osoasa si se depune in loc mai putina.

Factorii ce produc boala

Motivele aparitiei osteoporozei nu sunt pe deplin cunoscute si nu exista un acord asupra lor. In mare, ea este rezultatul urmatoarelor cauze: modificari in starea de sanatate legate de inlaturarea ovarelor si deci instalarea unei menopauze chirurgicale timpurii, menopauza prematura, absenta menstruatiilor (amenoree), cresterea secretiei glandei tiroide, boli cronice ale rinichilor, diabet zaharat, afectiuni cronice ale intestinelor, suferinte psihice grave cu abolirea poftei de mancare, alcoolism avansat, poliartrita reumatoida, imobilizare indelungata la pat. Alte cauze ce pot fi mentionate: aport scazut de calciu, anemii cronice, sechele dupa operatii pe stomac si intestine, abuz de cafea, tratamente indelungate cu cortizon, diuretice, antiacide ori extracte de tiroida, absenta expunerii la soare, deci scaderea vitaminei D, inaltime sub 1,60 m.

Factorii ereditari incriminati in osteoporoza se refera la sexul feminin, mult mai expus la aceasta maladie (mai ales in primii ani dupa instalarea menopauzei), in special in cazul femeilor cu silueta zvelta si pielea de culoare alba.

Cand poate afirma o persoana ca sufera de osteoporoza?

In general, prezenta acestei boli nu poate fi detectata decat in momentul cand survine o fractura, iar inainte de aplicarea tratamentului ortopedic se face un examen radiologic, acesta fiind esential in stabilirea diagnosticului. Foarte rar, simptomele bolii sunt observate la ambele sexe, dar mai mult la femei aflate la o varsta inaintata, prin dureri severe si prin scaderea in inaltime a persoanei respective din cauza tasarii vertebrelor. Este esential ca persoanele trecute de 50 de ani si care stiu ca prezinta un risc de osteoporoza sa consulte medicul. Osteoporoza este o problema de "granita" intre reumatologie, endocrinologie, ginecologie, medicina generala, geriatrie, ortopedie si necesita un examen obligatoriu radiologic si de laborator.

Ce trebuie intreprins pentru prevenirea si tratarea acestei maladii?

Osteoporoza nu este un reumatism in adevaratul sens medical al cuvantului, dar la fel ca si pentru acest grup de boli, inainte de a incepe un tratament cu medicamente antireumatice, trebuie pusa intrebarea: Cum stati cu stomacul si cu intestinele? Motivatia intrebarii, foarte importanta pentru bolnav, consta in faptul ca medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene de sinteza - deci necortizonice - folosite fara discernamant si in osteoporoza, produc leziuni hemoragice digestive, chiar administrate injectabil sau sub forma de supozitoare. Cercetatori competenti afirma ca aceste medicamente pot ele insele sa perpetueze o boala inflamatorie reumatismala, prin microleziuni intestinale, leziuni ce pot sta si la originea multor afectiuni cronice degenerative.

Dieta - mijloc natural de intarire a oaselor

Exista parerea ca prin alimentatia cu cruditati si post poate fi, daca nu vindecata, cel putin semnificativ ameliorata orice boala, inclusiv osteoporoza, deoarece modul gresit de alimentatie reprezinta cauza principala a degenerarii oaselor (a incheieturilor si nu numai a lor). Moderatia ar trebui sa devina "regula de aur" a regimului alimentar. Persoanele cu exces ponderal trebuie sa stie ca celulele grase din corp elibereaza hormoni cu rol de diminuare a calciului din oase. De asemenea, nici articulatiile nu pot rezista mult timp la plusul de kilograme. In consecinta, aceste persoane trebuie sa reduca din ratia zilnica de calorii dar - atentie! - sa creasca in acelasi timp aportul cotidian de apa. Orice cura de slabire care nu tine cont de aceasta recomandare aduce in mod sigur consecinte grave. Intrucat osteoporoza este o boala produsa in mod cert prin demineralizare (calciu, fosfor, magneziu, fier, mangan etc.) sau prin carenta de vitamina D, este absolut necesar ca alimentele consumate sa asigure aceste elemente ce intra in alcatuirea oaselor (calciul se gaseste in lapte si derivatele sale, carne, peste, paine, spanac, fructe, nuci cat mai proaspete). O remarca: excesul de proteine duce si el la osteoporoza, chiar la tineri, si invers, consumul sporit de vegetale are efect protector. Lipsa enzimelor din hrana, prin orice prelucrare termica a alimentelor, duce la deprecierea mineralelor, favorizand aparitia bolilor oaselor. Toate acestea ar putea explica constatarea ca peste 3/4 din populatie are continutul de calciu din organism mai mult sau mai putin scazut. (Atentie! Laptele contine mai mult calciu decat alte produse alimentare, iar drojdia de bere - mai multe enzime decat iaurtul).

Starea oaselor. Vitamina D si expunerea la soare

Rolul acestei vitamine in dezvoltarea si remodelarea oaselor este cunoscut de mult timp. Calciul nu poate fi folosit in organism daca aceasta vitamina lipseste sau se afla intr-o forma inactiva. Peste 80% din bolnavii de toate cauzele internati intr-un spital au deficit de vitamina D. Principalele cauze ce conduc la acest deficit (nu numai in osteoporoza) sunt: aport scazut de alimente bogate in vitamina D (ficat, peste, oua - un ou aduce 70 de unitati, lapte - 250 ml lapte aduc un aport de 100 unitati), o insuficienta expunere la soare (doar expunerea mainilor si a fetei - aproximativ 600 cm2 de piele, pe o durata de 10 minute, asigura necesarul vitaminic pentru cateva zile), unele tratamente anti-convulsive, boli de rinichi, hipertensiune arteriala, diabet zaharat, lipsa soarelui in sezonul de iarna, hormonul glandei paratiroide crescut, scaderea calciului in sange. La batrani, expunerea redusa la soare si hrana saraca in vitamina D sunt factori majori ai deficitului acestei vitamine. De mare importanta practica poate fi o observatie comunicata de curand, si anume ca deficitul de vitamina D poate sa produca un sindrom dureros. Iata de ce se recomanda ca in prezenta unei dureri, inainte de a lua antinevralgice, sa se evalueze starea la zi a vitaminei D in organism, evitand astfel medicamentele ce pot altera si mai mult metabolismul acestei vitamine.

Apa si osteoporoza

Cunoscand ca toate oasele au mici orificii prin care penetreaza vase de sange, apare foarte logic ca in cazul tratamentului osteoporozei sa se asigure un aport sporit de apa pentru pastrarea unui sange cat mai putin vascos, cat mai fluid.

Seara, se recomanda administrarea unei mici cantitati de apa cu o tableta de calciu, in scopul de a compensa scurgerea de calciu prin urina, ce are loc in a doua jumatate a noptii. Este important de stiut ca medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene de sinteza (Diclofenac, Indometacin, Voltaren s.a.) impiedica resorbtia de calciu din intestin la femeia aflata dupa menopauza. Exercitiile fizice fac parte si ele din tratamentul osteoporozei. Cei ce duc o viata sedentara ori sunt imobilizati la pat sunt mai des atinsi de aceasta boala, chiar si miscarile pasive fiind utile. Elementele ce pot proteja impotriva osteoporozei sunt mici cantitati de calciu si vitamina D. Ambele pot fi asigurate prin alimente corespunzatoare, prin expunerea corecta la actiunea razelor solare, renuntarea la fumat, exercitii fizice cu accent pentru indreptarea unor pozitii vicioase, alimentatie variata si echilibrata. Terapia cu fluor nu s-a impus, deoarece nu a convins si, pe deasupra, dozele de peste 50 mg (necesarul considerat eficient fiind 150 mg) produc deseori dureri greu de suportat. Manganul trebuie asigurat printr-o alimentatie cat mai variata si mai putin prin tablete. Tratamentul substitutiv hormonal al menopauzei (am aratat ca ea este evident implicata in osteoporoza) este util, dar numai cu o atenta cantarire a raportului beneficiu/risc, data fiind incidenta crescuta a tumorilor de uter, san sau ovare, la asemenea tratament. Durerile, daca sunt prezente, recomand sa fie combatute mai putin cu medicamente si mai mult cu mijloace naturale, deoarece toate tratamentele cu preparate antireumatice sunt frecvent urmate de efecte nedorite. Se poate apela la bai "neutre" practicate la o temperatura de 36C (care nu modifica temperatura interna a corpului), timp de 30-40 minute, in pozitie sezanda, iar pe durata ei se pot face tentative "imaginative", adica sa va inchipuiti ca nu va mai doare nimic, ca tot corpul este mai usor, ca totul este bine. Se poate apela la presopunctura si acupunctura, la homeopatie, bioenergie etc., dar repet: cat mai putine medicamente. Proteinele morfogene reprezinta marea speranta de vindecare viitoare a osteoporozei si nu numai, ele permitand vindecarea in cateva zile a fracturilor. De asemenea, fac sa creasca dinti in locul celor extrasi, iar unii cercetatori avanseaza parerea ca in 10-15 ani nu va mai fi nevoie ca o echipa de 10-15 chirurgi sa aplice timp de 15 ore o grefa de brat in locul unuia amputat accidental, deoarece folosind aceste proteine morfogene, segmentul amputat va creste din nou. Exista Dumnezeu In Toate!

Ion Nica