Asa cum se asteptau cei mai multi dintre analistii politici, partidul etnic al maghiarilor din Romania nu s-a scindat, desi se prevazuse o confruntare dura intre aripa radicala, condusa de Laszlo Tokes, si cea moderata, dirijata de Marko Bela. Cu 274 de voturi, reprezentand 63,5% din totalul delegatilor, ultimul a fost reales presedinte al formatiunii. Realegerea lui Marko Bela a fost socotita o victorie a ratiunii, o eventuala ascensiune la conducerea Udmr a gruparii Tokes-Katona, fiind perceputa nu numai ca o iesire a Udmr din coalitia guvernamentala, ci si drept punctul de plecare al unei evolutii interetnice incontrolabile. Mentinerea moderatilor la conducere asigura, pentru ultima parte a mandatului actualei legislaturi, stabilitatea guvernarii si continuarea liniei politice reformiste adoptate de ea.
In plan concret, la Congres, lucrurile nu au evoluat chiar atat de simplu. Desi toate prognozele si sondajele interne infirmau o victorie a lui Kincses Elod (candidatul aripii Tokes-Katona la presedintie), victoria moderatilor nu a insemnat o abandonare definitiva a telului final al Udmr: obtinerea autonomiei complete a maghiarimii din Transilvania. Moderatii urmaresc si ei acest obiectiv, dar formula adoptata este cea a pasilor marunti, prin smulgerea succesiva a unor concesii de la guvernanti. Din aceasta perspectiva, batalia dintre radicali si moderati ar putea fi socotita ca un joc subtil de santajare a partenerilor de guvernare pentru ca, oricat de infierbantati ar fi extremistii iredentisti, ei stiu ca un nou Kosovo, plasat in Transilvania, nu este momentan posibil. Declaratia lui Bill Clinton, care a recunoscut Romania ca un model de rezolvare a problemelor interetnice, ii avertizase ca, dupa ce s-a inglodat in conflictul kosovar, Occidentul nu mai este dispus sa se implice intr-un nou focar de criza. Pretentiile exacerbate ale radicalilor au menirea de a indica guvernantilor alternativa potentiala a rupturii, pentru a-i indemna la mai multe concesii. "Scenariul" este, deci, evident.
Moderatii trebuiau sa invinga si pentru ca numai astfel Udmr pastreaza situatia politica sub control. Dupa discursurile agresive dinaintea Congresului - discursuri denuntand oprimarea minoritatii de catre majoritate - dupa denuntarea repetata, de catre G. Frunda, la Strasbourg, a incalcarilor drepturilor maghiarimii, o rasturnare totala a liniei politice urmate i-ar fi pus pe conducatorii Udmr intr-o postura falsa pentru ca, sustinand ca nu s-a facut nimic pentru cei pe care-i reprezinta, s-ar fi autoacuzat. Udmr este - totusi - de doi ani si jumatate la guvernare si, chiar daca progresele in atingerea obiectivelor intermediare (in administratie si invatamant) au fost lente, rezultatele nu pot fi negate. Afirmatiile d-lui Marko Bela la Congres, cum ca de zece ani incoace s-au rezolvat multe dintre aspiratiile maghiarilor transilvaneni, reprezinta o justificare in fata propriilor alegatori a participarii la guvernare. Fara o astfel de recunoastere, pozitia moderatilor in conducerea Udmr ar fi fost lipsita de sens.
"Jocul" radicalilor trebuia, si el, sa continue. Scenariul politic al Udmr presupune mentinerea guvernului roman sub o neincetata presiune interna si externa. Chiar daca nu au preluat conducerea partidului etnic, radicalii au rolul de a sublinia tot timpul ca, inclusa in statul national roman, minoritatea maghiara este pe cale sa-si piarda identitatea. Concesiile culturale si administrative nu sunt nicidecum suficiente. Asa se explica, in ciuda moderatiei d-nilor Marko si Frunda, scrisoarea deschisa adresata presedintelui Sua de un grup de 150 de delegati, condus de Tibor Torro, ce contesta modelul romanesc de protectie a minoritatilor. Scrisoarea afirma ca exemplul rezolvarii problemei in Romania nu este de urmat si ca participarea Udmr la guvernare nu echivaleaza cu solutionarea favorabila a problemelor majore ale comunitatii maghiarilor transilvaneni. Solutiile adoptate de statul roman nu asigura viitorul dorit de aceasta pe termen lung si mediu. Iar clasa conducatoare din Romania nu manifesta vointa politica de a garanta doleantele minoritatii printr-o legislatie adecvata. Scrisoarea, ce solicita monitorizarea Romaniei, indica intentiile cu bataie lunga ale partidului etnic.
Radicalii au calculat efectul ei, chiar daca a fost respinsa de moderati, din perspectiva unei incheieri rapide a conflictului din Kosovo. Punand Romania pe acelasi plan cu Iugoslavia in rezolvarea problemei minoritatilor, ei spera ca, daca organizatiile internationale vor impune un anume standard de autonomie completa pentru minoritatea albaneza, acesta ar putea fi adoptat automat si pentru minoritatea maghiara din Transilvania. In acest mod, obiectivele vizate prin politica pasilor marunti a moderatilor ar fi atinse mult mai repede. Pentru radicali nu conteaza faptul ca actuala coalitie este dispusa sa largeasca registrul drepturilor minoritare, dar intr-o formula mai sofisticata si mai lenta, pentru a menaja suspiciunile nationaliste ale unei parti importante a opiniei publice romanesti. Coalitia la Putere stie ca o cedare excesiva in acest moment fata de pretentiile minoritatii maghiare din Transilvania ar insemna o cadere electorala masiva la viitoarele alegeri. In noiembrie 1996, voturile romanilor din Ardeal au contribuit in mare masura la realizarea schimbarii. Agitandu-se pe plan extern, chiar in situatia in care Occidentul nu pare dispus sa se angajeze intr-un nou teatru conflictual, radicalii subliniaza ca pentru Udmr este valabil orice mijloc pentru atingerea obiectivului final: separarea completa de statul roman. Revizuirea Constitutiei, care il declara stat national unitar, este numai un pas in vederea satisfacerii acestui deziderat.
O alta formula de vizare a scopului este insinuarea ideii unei autonomizari fata de Romania a ansamblului Transilvaniei, printr-un parteneriat strategic al romanilor si maghiarilor localnici. Propunerea deputatului Szilogyi Zsolt urmareste, din aceasta perspectiva, sa speculeze nemultumirile romanilor ardeleni fata de scaderea grava a nivelului lor de trai, in contextul unei contributii masive a Transilvaniei la bugetul statului, fara o redistribuire proportionala a acestuia. Se stie ca nivelul civilizatiei ardelene si dezvoltarea economica a provinciei sunt superioare restului Romaniei. Continuarea crizei economice in care se zbate tara face ca aceste discrepante sa se accentueze. Autonomizarea, sau chiar "independenta" Transilvaniei, pe schema "Padaniei" ceruta de Liga Nordului din Italia, ar asigura bunastarea locuitorilor si integrarea lor mai rapida in Europa. Transilvania ar scapa astfel de ceea ce Sabin Gherman a numit in "manifestul" sau dominatia civilizatiei cojilor de seminte scuipate pe jos. O data autonomizata, prin articularea politica "pentru a formula coerent interesul transilvan" - dupa cum a declarat radicalul Tibor Torro - provincia va trece treptat in sfera de influenta a Ungariei, cu perspectiva unei realipiri la ea.
Evident, moderatii au realizat ca acum, in contextul complicat al "experimentului Kosovo", planurile radicalilor au putine sanse de realizare. Pentru ei, mentinerea la Putere alaturi de coalitia Cdr-Pd este extrem de importanta momentan. Udmr a inteles ca poate obtine satisfacerea celor mai multe dintre revendicarile sale guvernand, chiar daca rezultatele acestei guvernari sunt precare. Criticarea partenerilor pentru slabele rezultate ale Reformei are insa, in viziunea liderilor sai, mai degraba rostul de a-i pune la adapost in fata nemultumirii materiale a propriilor alegatori. O infrangere electorala a actualei coalitii nu i-ar afecta, in fapt, prea mult. Udmr, cu electoratul sau constant, ar avea atunci sansa sa se alature unei noi majoritati sau, daca aceasta are o tenta nationalista prea marcata, sa treaca la sustinerea formulei radicalilor. Eventual, chiar la provocarea unui nou Kosovo. Pentru ca, orice s-ar spune, scopul ramane acelasi. Dar pana la viitoarele alegeri trebuie obtinut de la actuala Putere tot ce se poate obtine. Nu intamplator, in Declaratia adoptata la Congres, Udmr cere "convocarea unei mese rotunde cu participarea reprezentantilor partii romane si a partii maghiare din Romania, menita sa dezbata toate laturile romano-maghiare ale problemelor minoritare nesolutionate si contestate". Udmr vrea, practic, sa trateze de la egal la egal cu Puterea din Romania pentru a-si impune deschis obiectivele, pentru a-si apropia scopul final.
Ca este asa o dovedeste faptul ca, desi Puterea insasi este ideologic divizata, partidul etnic nu si-a fixat nici o orientare doctrinara. Conducatorii Udmr nu sunt interesati nici de liberalism, nici de crestin-democratie sau social-democratie. Ei nu urmaresc nici transformarea rapida a economiei romanesti intr-o economie dinamica, apta sa permita integrarea rapida a tarii in structurile europene si euro-atlantice. O aderare a Romaniei la Ue si Nato ar rezolva cea mai mare parte din aspiratiile lor, "spiritualizarea granitelor" si bunastarea economica atenuand sursele de conflict interetnic. Se pare insa ca, pentru unii politicieni din zonele limitrofe Ungariei, nu acest mod de rezolvare a problemelor este cel mai convenabil. Visul Ungariei Mari ii atrage in continuare, desi Ungaria actuala a fost primita in Nato si este pe cale sa fie acceptata in Ue. Or, standardele celor doua mari organizatii exclud formulele revizioniste si nationaliste. Liderii Udmr ar trebui sa inteleaga ca numai printr-o veritabila conjugare cu eforturile populatiei majoritare din Romania pot obtine drepturile pe care Comunitatea Europeana si le-a fixat. Altfel, apare riscul aprinderii unui fitil langa butoiul cu pulbere. Ceea ce se intampla in Kosovo ar trebui sa fie un exemplu.