Toate mediile romanesti s-au grabit sa constate, dupa seminarul "Dreptatea sociala in viziunea crestin-democrata" - desfasurat in zilele de 22 si 23 mai a.c. la Mangalia - declansarea unui "razboi" intre Presedintie si Executiv, respectiv intre Emil Constantinescu si PNTCD. Detonatorul conflictului a fost incercarea prezidentiala de a-l numi pe fostul prim-ministru, Teodor Stolojan - devenit, intre timp, expert al Bancii Mondiale - pe un post de supervizor al strategiei economice a actualului guvern. Presedintele a urmarit astfel sa impulsioneze activitatea Executivului si, ca o consecinta colaterala, sa-si refaca imaginea electorala, din ce in ce mai palida in sondajele de opinie. Inertia in activitatea Executivului avea menirea de a sublinia faptul ca, desi "izolat" pe dealul Cotrocenilor, presedintele nu este indiferent la criza economica ce afecteaza tara si ca - in anume conditii - incearca sa corecteze strategia adoptata de guvern pentru depasirea ei. Sondajele electorale au aratat ca, daca nu se va gasi nici o modalitate de redresare a economiei in tranzitie, partidele ce l-au sustinut la alegerile din 1996 vor suferi, la viitoarea confruntare electorala, o infrangere zdrobitoare.
Reuniti la Mangalia, liderii Pntcd - principalul partid al coalitiei la Putere, detinator de drept al postului de sef al Executivului - au replicat dur, prin declaratia lui Remus Opris, purtatorul de cuvant al partidului: "Introducerea in actuala echipa a unui tehnocrat fara sustinerea politica necesara nu ar echivala decat cu aparitia unui corp strain intr-un organism, prima reactie fiind cea de respingere", a afirmat acesta. Iar ministrul de interne, Constantin Dudu Ionescu, a mers si mai departe, sustinand ca ar trebui modificata Constitutia pentru a limita interventiile Presedintiei in treburile Executivului. Dupa el, presedintele dispune deja de "un fel de al doilea guvern", care este Csat-ul, organism ce incalca, prin deciziile sale, competentele Executivului. Liderii Pntcd au facut zid in jurul primului ministru, Radu Vasile, care - la randu-i - a afirmat transant: "In aceasta criza de autoritate, singura solutie este consolidarea puterii guvernului. Acest guvern a fost construit politic, cu oameni mai buni sau mai rai. Orice solutie in afara celei politice e inadmisibila din punctul meu de vedere. (...) Nu se admite aducerea pe usa din dos a unor persoane carora in 1996 nu li s-a dat votul. Castigam sau pierdem. Pe mana noastra, nu a altora". Iar presedintele Pntcd, Ion Diaconescu, a accentuat: "Nu concepem alte combinatii care sa depaseasca cadrul coalitiei. Nu acceptam transformari in guvern pe parcurs. Vor deteriora aceasta stabilitate politica". Si, ca totul sa fie clar, taranistii au amenintat cu decalarea alegerilor legislative, tinerea in termen a "prezidentialelor" putand sa-l faca pe actualul presedinte tapul ispasitor pentru greselile Executivului.
Presedintia a inteles - se pare - avertismentul si a dat inapoi. Dl Constantinescu a declarat public ca informatiile privind numirea lui Stolojan intr-o functie care ar fi trebuit infiintata - functia de viceprim-ministru - au fost "o speculatie". Intalnirea cu dl Stolojan, care a constituit sursa "speculatiei", s-a realizat ca o consultare normala a unui expert in domeniul financiar, presedintele dorind sa-i afle parerea cu privire la acordurile Romaniei cu Banca Mondiala si Fmi. Si, pentru ca in urma consultarilor de la Cotroceni cu partidele parlamentare, guvernul, sindicatele, patronatul si societatea civila s-a hotarat formarea unei Comisii Consultative pe probleme economice, dl Constantinescu i-a propus fostului prim-ministru tehnocrat sa faca parte din ea. Presedintia nu si-ar fi propus, deci, sa se imixteze in treburile Executivului, pe care - dimpotriva - vrea sa-l sustina in misiunea sa. In replica, dupa reuniunea de miercuri, 26 mai, a Bccc al Pntcd, atitudinea taranistilor s-a "indulcit". In comunicatul prezentat la sfarsitul ei, dl Diaconescu a sustinut ca "este necesara o continuitate a activitatii prezidentiale prin sustinerea din partea Pntcd si a Cdr a candidaturii presedintelui Emil Constantinescu". Evident, este vorba de alegerile din 2000, la care dl Constantinescu se va prezenta oricum. Ca si presedintele, dl Diaconescu a sugerat ca nu exista nici un "razboi al palatelor" si ca "Puterea formeaza un tot armonios". Sugestiile sunt insa cusute cu ata alba. Chiar daca protagonistii afirma ca informatiile privitoare la conflictul dintre ei sunt simple zvonuri, lansate de o presa iresponsabila si dornica de senzational, nu mai incape nici o indoiala ca intre unele din componentele actualei Puteri s-a declansat o batalie inversunata. O batalie nu pentru intaietate, ci pentru supravietuire. Supravieture politica, desigur.
Vom incerca sa analizam pe rand sansele fiecareia dintre aceste componente. Mai intai, Presedintia. Dl Constantinescu a ajuns la Cotroceni pe creasta valului schimbarii din 1996. De prestatia lui s-au legat foarte multe sperante. Presedintele s-a aratat foarte decis sa transforme radical viata politica romaneasca. "Campaniile" pe care le-a declansat vizau asanarea morala a societatii si racordarea Romaniei la structurile europene si euro-atlantice. Presedintia a facut eforturi notabile in aceasta din urma directie. S-a observat insa, foarte repede, ca nici unul din eforturile facute nu a dat rezultate. Coruptia a continuat sa functioneze, "succesele" in lupta impotriva ei oprindu-se la cativa "acari Paun". In privinta integrarii, in ciuda unei atitudini extrem de obediente fata de Occident, Romania nu s-a ales decat cu premii de consolare. Iar generalizarea crizei economice a naruit si ultimele asteptari prezidentiale. Desi presedintele nu este responsabil de politica administratiei, esecul economic al celor doua guverne nu putea sa nu-i afecteze imaginea. Dl Constantinescu a incercat tot timpul sa armonizeze interesele componentelor coalitiei guvernamentale, dar nu a reusit. Ba, mai mult, a fost acuzat de imixtiune si, in consecinta, s-a ajuns la lansarea formulei "camarila de la Cotroceni" - lansare initiata chiar din structurile Executivului si preluata, cu bucurie, de Opozitie. Este drept, presedintele a numit in cateva din posturile-cheie ale administratiei "oamenii sai". El l-a impus in fruntea Executivului pe Victor Ciorbea, la conducerea serviciilor secrete pe C. Georgescu si C. Harnagea, la Externe - dupa abandonarea unui "fidel" A. Severin - pe Andrei Plesu, la Tvr - "echipa" Mungiu-Toader etc. Aceste numiri nu puteau sa nu declanseze nemultumirile "vechii garzi", in special a "batranilor" din Pntcd. Prima infrangere prezidentiala a fost eliminarea lui V. Ciorbea de la sefia guvernului si impunerea - cu sprijinul Pd-ului - a unui lider taranist, Radu Vasile, care nu a fost niciodata prea apropiat de dl Constantinescu.
Sondajele il plaseaza, in consecinta, abia pe locul al treilea in optiunile alegatorilor. Dl Constantinescu a fost devansat de fostul sau adversar din 1996, presedintele Pdsr-ului, Ion Iliescu. Dupa deruta pierderii alegerilor trecute, dl Iliescu a stiut sa "schimbe la fata" Pdsr-ul si, metodic, sa-si construiasca siesi o imagine noua. Recentul articol, publicat de el in "Washington Post" - in care avertiza asupra posibilitatii reinstaurarii dominatiei ruse in Balcani - se inscrie intr-o campanie de convingere a romanilor si occidentalilor ca a renuntat definitiv la "idealurile" din tinerete. Dl Constantinescu este depasit si de dinamicul si carismaticul lider al ApR, dl T. Melescanu. Acesta are si avantajul ca nu s-a uzat la Putere, trecerea lui pe la Mae in timpul guvernarii Vacaroiu neimplicandu-l in exercitarea directa a administratiei economice. Ca sa revina in "top", dl Constantinescu este obligat sa se angajeze ferm intr-o anume directie. Fie sa sustina pana la capat actualul Executiv, suferind impreuna cu el pierderea de imagine, fie sa-si gaseasca noi parteneri politici, capabili sa-l propulseze iarasi la Cotroceni. Prima varianta este riscanta pentru ca, vrand-nevrand, el devine prizonierul partidelor la Putere, in special al celor din Cdr. Or, dincolo de ineficienta probata in rezolvarea problemelor economice, aceste partide sunt dominate de lideri orgoliosi, aspiranti ei insisi la fotoliul prezidential. "Mutarea Stolojan" a fost, din aceasta perspectiva, o formula subtila de detasare de "rezultatele" administratiei, chiar daca, pentru a nu provoca ruptura, presedintele a renuntat la ea. Pentru ca, daca cea de-a doua varianta - a formarii unui nou partid prezidential, dupa "modelul Iliescu", realizat in 1992 - nu reuseste, dl Constantinescu va trebui sa apeleze tot la vechii sai aliati. Care isi vor impune insa conditiile. Pentru dl Constantinescu, sperantele legate de Ufd nu s-au confirmat, dar un anume timp de manevra, inclusiv de manevra-surpriza, mai exista.
Cdr-ul, principala componenta a coalitiei guvernamentale, este - pe de alta parte - minata de contradictiile dintre Pntcd si Pnl. Inflexibilitatea taranistilor, care resping dur orice solicitare de paritate a liberalilor, risca sa o arunce in aer. Liberalii au propus testul prezentarii unor liste separate la alegerile locale pe argumentul corect ca, fiind vorba de alegerea unor oameni si nu a unor partide, Puterea ar putea sa domine - pentru urmatorii patru ani - administratiile locale. Refuzand propunerea, liderii Pntcd au dat de inteles ca exclud orice initiativa susceptibila sa reinnoiasca Cdr-ul. Or, Pnl-ul nu mai este dispus sa traga ponoasele unei guvernari dominate de Pntcd, guvernare in care programul economic liberal a fost abandonat. Liberalii au sesizat ca jocul Pd-ului, care se afla la guvernare dar se distanteaza critic de ea, pare a asigura social-democratilor lui Petre Roman supravietuirea, daca nu cumva chiar mentinerea la Putere printr-un nou joc al aliantelor. Ei gandesc, probabil, si in profitul lor un astfel de joc. Totul depinde de posibila relansare a Pntcd sub conducerea lui Radu Vasile care, dupa plecarea lui Ciorbea si a aliatilor sai, a stiut sa-si impuna dominatia in propriul partid, devenind - practic - succesorul lui I. Diaconescu. Radu Vasile are insa ambitii prezidentiale si, daca nu va reusi sa-si mentina cota de popularitate, nu va ezita ca, la momentul oportun, sa arunce intreaga responsabilitate a esecului guvernarii in spatele d-lui Constantinescu. Modul in care a manevrat - pentru controlarea Pntcd-ului - reglarea conturilor cu posibilii rivali din administratie indica faptul ca el s-a lansat, fara posibilitate de intoarcere, in aceasta aventura. Totul depinde insa si de ceea ce le va oferi partenerilor liberali sau posibililor parteneri din afara. O oarecare redresare economica, posibila cu ajutorul occidental pentru reconstructia Balcanilor, i-ar oferi un atu in plus pentru aceasta tentativa.
Am incercat sa prezentam, desigur, cateva "scenarii" posibile. Exista - totusi - mai multe imponderabile. Dar, daca actuala Putere nu va face - totusi - ceva, schimbarea schimbarii va fi inevitabila. "Jocurile" abia urmeaza sa se desfasoare.