Cosul cu targuieli

Redactia
Retete cu legume. Supa de vara cu galuste. Ingrediente (pentru 4 persoane): o ceapa, o legatura morcovi (300 g), o gulie, 400 g mazare, 200 g fasole verde, 2 legaturi patrunjel, 40 g unt sau margarina, 1/8 l lapte, sare, piper, zahar, nucsoara, 65 g gris, un ou, 800 ml concentrat de legume (Knorr+apa)...

Retete cu legume

Supa de vara cu galuste

Ingrediente (pentru 4 persoane): o ceapa, o legatura morcovi (300 g), o gulie, 400 g mazare, 200 g fasole verde, 2 legaturi patrunjel, 40 g unt sau margarina, 1/8 l lapte, sare, piper, zahar, nucsoara, 65 g gris, un ou, 800 ml concentrat de legume (Knorr+apa).

Mod de preparare: Se curata ceapa si se toaca marunt. Morcovii si gulia se curata, se spala si se taie bucati. Se scoate mazarea din conserva si se scurge, iar fasolea - curatata si spalata - se taie bucatele.
Galustele se prepara in felul urmator: se pune la fiert laptele cu 20 g de unt (margarina) si cu condimentele. Cand clocoteste, se toarna grisul in ploaie, se lasa sa fiarba putin si se pune cratita deoparte.
Cand s-a racit grisul, se incorporeaza oul batut impreuna cu jumatate din verdeata.
Restul de grasime se pune sa se-ncinga intr-o oala si se caleste ceapa.
Apoi se adauga celelalte legume si se dunstuiesc si ele cateva minute.
Se toarna zeama de zarzavat, se acopera oala si se lasa supa sa fiarba 5 minute. Se gusta de sare si de piper.
Cu o lingurita se ia cate putin din aluatul de galuste, se introduce in supa clocotita si se lasa sa fiarba inca 8 minute. Se presara cu patrunjelul ramas si se serveste fierbinte.

Tarta de praz

Ingrediente (pentru 4 persoane): 600 g praz, sare, aluat de tarte, un catel de usturoi, 3 oua, 200 ml smantana, nucsoara, piper, 50 g seminte de floarea soarelui (curatate).

Mod de preparare: Se curata prazul, se spala, se taie rondele si se introduce in apa sarata, clocotita. Se lasa doua minute, dupa care se scoate si se scurge.
Se unge o tava de tarta cu putin unt (margarina) si se intinde aluatul (se acopera si marginile). Se baga la cuptor si se coace 15 minute la 200 grade C. Se scoate tava din cuptor si peste aluat se intinde prazul.
Se bat bine ouale cu smantana si condimentele, se toarna peste praz si se presara semintele de floarea soarelui.
Se baga din nou la cuptor si se lasa sa se coaca inca 20 de minute. Aluatul de tarte se prepara in felul urmator: Se pun 250 g faina pe planseta si se face la mijloc o scobitura in care se introduc 75 g unt taiat bucatele, o lingura de untura, un varf de lingurita de sare si o cescuta de apa rece.
Se amesteca cu lingura pana ce se obtine un aluat omogen (nu se framanta), apoi se acopera cu un servet si se lasa sa se odihneasca o ora.

Budinca cu cartofi si legume

Ingrediente (pentru 4 persoane): o ceapa, un catel de usturoi, 250 g morcovi, 20 g unt sau margarina, 250 g dovlecei, 500 g cartofi, grasime pentru uns forma, sare, smantana (250 g), 2 oua, nucsoara, piper, 50 g alune taiate, 2 linguri pesmet, 125 g cascaval ras.

Mod de preparare: Se curata ceapa si usturoiul si se toaca marunt. Morcovii, curatati, se taie felii. Se incinge grasimea si se calesc toate deodata (circa 5 minute, cu capac).
Se curata dovleceii, se spala si se taie felii, la fel si cartofii.
Se unge o forma de budinca si se aseaza cartofii si celelalte legume in straturi alternative. Se sareaza.
Se bat ouale, se amesteca cu smantana, se gusta de sare, piper si nucsoara si se toarna peste legume.
Se presara deasupra pesmetul si alunele, apoi se coace 25 de minute in cuptorul incins la 225 grade C.
Se scoate tava din cuptor, se presara cascavalul ras peste budinca si apoi se mai coace inca 15-20 de minute.

Taietei cu salata creata si fistic

Ingrediente (pentru 4 persoane): 500 g taietei, sare, o ceapa, o salata creata (de culoare rosu-maroniu), 100 g cascaval ras, 50 g fistic, 20 g unt sau margarina, 2 linguri vin alb, piper, 75 g smantana.

Mod de preparare: Se fierb taieteii in apa cu sare si se lasa sa se scurga.
Se curata ceapa si se toaca marunt.
Se spala salata, se scurge si se taie fasii subtiri. Fisticul se zdrobeste (sau se macina in masina de cafea).
Se caleste ceapa in untul incins, se adauga salata si 2 linguri de apa si se lasa un minut sa se dunstuiasca.
Se toarna vinul, se gusta de sare si piper, apoi se adauga smantana si jumatate din cascavalul ras.
Se toarna sosul astfel preparat peste taietei, se amesteca bine si se presara fisticul zdrobit si restul de cascaval ras.

Dulciuri

"Jaluzele" cu nectarine

Ingrediente (pentru 4 persoane): 4 nectarine, 400 g aluat foetaj, 50 g faina, 80 g dulceata de caise, un ou, 30 g unt, 40 g migdale taiate, sare.

Mod de preparare: Se intinde aluatul pe planseta infainata si se taie din el opt dreptunghiuri de 8/12 cm (aproximativ), care se baga la frigider.
Se spala nectarinele, se sterg, se taie in doua, li se scot samburii, apoi se desfac in bucati mari.
Se iau patru dreptunghiuri de aluat si la mijlocul fiecaruia se aseaza o bucata de nectarina, in asa fel incat sa ramana o margine de 1 cm pe fiecare latura. Se pune cate putina dulceata (pe nectarine) si se presara migdale taiate.
Dreptunghiurile ramase se cresteaza in striuri paralele, pana la 1 cm de marginea fiecarei laturi (ele arata ca niste jaluzele).
Se bate oul (intreg) cu putina sare si cu el se ung marginile primelor patru dreptunghiuri. Celelalte patru dreptunghiuri striate se aseaza deasupra ca un capac, apasand usor marginile ca sa se lipeasca.
Se ung si "capacele" cu ou batut, se aseaza pe o tava unsa si se coc aproximativ 30 de minute. Inainte de a le servi, se lasa sa se raceasca.