"Cred in oameni si, mai ales, in romani"
Vreau sa abordez un subiect care "ma bantuie" de mult: sa vorbesc, fara sa plictisesc, despre romanii pe care i-am cunoscut cand am venit aici, in Canada, fiind (impreuna cu familia mea) emigranti incepatori, plini de sperante, dar - evident - si de temeri.
Cand am plecat de acasa, tot ce citisem sau auzisem despre romanii plecati, mai de mult sau mai recent din tara, nu era de natura sa ne bucure prea tare si ne-am intrebat mereu, si eu si sotul meu: "De ce?". De ce nu s-ar cauta intre ei si romanii si nu si-ar oferi sprijinul moral si chiar material, cum fac cei din alte comunitati care traiesc in alta parte decat in tarile lor? Si iata ca am avut o foarte placuta surpriza: sa descoperim ca de fapt exista si romani sufletisti, bucurosi si dornici sa-si ajute semenii care vorbesc aceeasi limba ca ei. Si ca "sangele apa nu se face", pana la urma!
Va spuneam in ultimul meu mesaj ca va trece o vreme pana ce voi mai scrie, fiind ocupata cu schimbarea locuintei si cu amenajarea ei. Ei bine, aflati ca aceasta mutare a avut loc cu sprijinul concret al unor prieteni romani care ne-au ajutat si pe noi, si familia in locul careia ne-am mutat noi acum (care si-a cumparat o casa frumoasa).
Adevarul este ca de cand am sosit in Canada, un loc nou si strain pentru noi, am avut norocul sa fim ajutati de Minunatii Prieteni Alec si Dana, cu care eu ma stiam din liceu, si care nu numai ca ne-au asteptat la aeroport, dar ne-au condus si la prima noastra locuinta din Canada, ne-au hranit, ne-au dus sa vedem inca de a doua zi Cascada Niagara si au avut grija sa nu ne simtim ai nimanui la nici o sarbatoare religioasa romaneasca sau nord-americana. Ne-au sfatuit pentru toti pasii de inceput si, practic, au facut asa de multe pentru noi, ca nu mi-ar ajunge o intreaga pagina de revista sa va povestesc... Apoi, in casa in care am locuit, administratori sunt o alta extraordinara familie de romani, care ne-au ajutat cat au putut de mult in noul nostru inceput: familia Stancu-Soare. Intr-o societate de consum cum este Canada, cu extrem de multe tentatii, ne-au invatat de unde sa ne facem cumparaturile, ca sa nu cheltuim multi bani (multi asa au facut la inceput si apoi au plans pe la usi, nemaiavand ce sa manance), ne-au invatat sa fim cumpatati, gata oricand cu sfaturi sau chiar cu fapte concrete. Dumnezeu sa le dea sanatate si noroc pe masura sufletelor lor!
In timpul primului nostru drum spre Biserica Romaneasca am intalnit-o pe d-na Stoicovici, pe care fetita noastra o indrageste ca pe mamaia ei si pe care o cauta din priviri de fiecare data cand mergem la biserica, si tare se mai bucura cand o vede. Are vorba blanda si calda, e bunica ce-i lipseste acum atat de mult... In primitoarea casa a altor romani, Daiana si Razvan, am petrecut un minunat inceput de an, in jurul unui brad impodobit superb, ascultand sunetul cald si aducator de pace in suflet al colindelor interpretate de Corul Madrigal...
Apoi, Dumnezeu ne-a scos-o in cale pe inimoasa d-na Atanasiu, care ne-a ajutat foarte mult si pe noi, si pe mai nou-venitii nostri prieteni Ducu si Stela, pe care-i stia numai din povestirile noastre. Pe dansa ar trebui s-o cheme asa cum i-am spus eu: "Daruire", pentru ca daruieste atat suflet si atatea lucruri materiale tuturor cunoscutilor de aici si celor din tara, incat mi-ar trebui iarasi mai multe pagini sa povestesc despre actele sale de caritate! Am o lista tare lunga de romani intalniti aici, cu care ne-am imprietenit si cu care am petrecut clipe minunate, desi nu ne-am asteptat la asta cand am plecat din tara. Toata lumea zicea: "Sa va feriti de romani; sunt rai, ranchiunosi, suspiciosi" si altele, cate si mai cate. N-am vrut sa cred si bine am facut! Romanii pe care i-am cunoscut sunt calzi, plini de bucurie cand isi intalnesc conationalii, veseli, si toti vorbesc despre ultimele noutati din tara, aflate la telefon de la rude sau de prin ziarele citite pe Internet sau cumparate de la Biserica Romaneasca ori de la magazinele cu specific romanesc, pentru ca exista si asa ceva. Sigur ca exista si "uscaturi", asa cum exista la orice natie de pe pamant, dar parca nimeni nu-si blameaza asa de tare conationalii ca noi!
Eu vreau sa infirm cu toata taria ceea ce se spune despre romanii din afara granitelor si, daca-mi dati "unda verde", va voi povesti episoade minunate din experienta mea si a familiei mele, de pana acum, in Canada. Cine ma cunoaste din copilarie, va zice: "Lili tot mai crede in oameni!". Asa este, si indeosebi mai cred in oamenii romani! Inchei acum, dorindu-va o vara frumoasa in continuare, atat dvs., cat si tuturor cititorilor revistei. Sanatate si putere!
Liliana Chitoi - Toronto, Canada
"Doresc adresele unor biserici si comunitati romanesti din S.U.A."
Numai cuvinte de lauda pentru "Formula As". Fac parte dintre cei ce in fiecare luni dimineata merg special la chioscul de ziare sa cumpere revista dvs. Si nu sunt putini, credeti-ma. De cele mai multe ori, in orasul meu, Timisoara, toate exemplarele sunt epuizate in cateva ore. Dupa parerea mea, cei ce inca iubesc cultura romaneasca si se simt legati sufleteste de pamantul romanesc isi regasesc gandurile si sentimentele in "Formula As", isi regasesc stramosii si inaintasii ce au facut ceva pentru tara asta si redescopera misterele si comorile de mult uitate de pe plaiurile noastre. Cred ca v-ati dat seama ca scriu despre acele articole referitoare la romani si Romania pur si simplu, pe care le descopar in paginile dvs. cu o deosebita placere, ele fiind preferatele mele.
V-am scris deoarece va admir foarte mult revista si cred ca sunteti ultima mea speranta de a gasi adresele unor comunitati si biserici romanesti din S.U.A. (adrese de posta electronica, normala, fax, telefon, orice). As aprecia extrem de mult daca m-ati putea ajuta sa intru in posesia lor, eventual cu ajutorul cititorilor dvs. din S.U.A., prin Internet. De altfel, as dori foarte mult sa intru in legatura cu romanii de pe alte meleaguri.
O viata cat mai lunga "Formulei As"!
Va multumesc,
Dana F.
"De multe ori ma intreb de ce a trebuit sa ne parasim tara natala si sa incercam sa ne facem o viata mai buna asa de departe"
Buna ziua!
Ma numesc Nicoleta Dumbrava si sunt un mare fan al revistei dvs. De doi ani si cateva luni traiesc in Canada, dar revista dvs. a fost favorita mea si pe timpul cand eram acasa, in Romania, si continua sa fie si aici. Poate parea ciudat ca, locuind aici de cativa ani, numesc "acasa" Romania. Este un sentiment ciudat, pe care il au sau l-au avut toti cei care au decis sa-si incerce norocul in alta parte decat in Romania. Eu, cel putin, pentru o perioada buna de timp, m-am simtit aici, in Canada, ca la hotel, nu ca acasa. Aveam sentimentul ca sunt venita aici doar in vacanta si cat de curand ma voi intoarce in Romania. Acum, dupa atata vreme, m-am obisnuit cu ideea ca am doua case: cea de aici, pentru ca aici imi traiesc viata, si cea din Romania, pe care nu o voi uita niciodata, pentru ca acolo m-am nascut si am trait 21 de ani. Desi cei ramasi acasa au de multe ori sentimentul ca noi, cei de aici, i-am uitat, nu este adevarat. Ei vor fi in sufletul nostru mereu. Ma refer la cei dragi fiecaruia: mama, tata, fratii, surorile. Stim ca le este foarte greu acolo, ca viata este din ce in ce mai dificila, de aceea toti incercam sa ne punem aici cat mai repede pe picioare ca sa-i invitam pe cei dragi sa vada cum traim noi si de ce am plecat. Nu de putine ori ma intreb, ca multi altii veniti aici, de ce este viata asta asa de nedreapta, de ce a trebuit sa ne parasim tara natala si sa incercam sa ne cladim o viata mai buna asa de departe de cei dragi... E adevarat, viata de aici nu se poate compara cu cea din Romania. Canada este atat de buna cu noi, toti imigrantii, dar pretul platit - mie, cel putin - mi se pare de multe ori mult prea mare: dorul imens de cei dragi, distanta care ne desparte, dandu-ne sentimentul ca nu-i vom mai vedea niciodata... Sper ca nu v-am plictisit cu gandurile mele, dar am incercat sa explic celor de acasa, cat de cat, ce este in sufletul nostru, al celor de aici, asigurandu-i, in acelasi timp, ca nu i-am uitat si nici nu-i vom uita vreodata. Draga doamna Sanziana Pop, va multumesc pentru timpul acordat citirii mesajului meu. Am sa continuu sa va citesc cu nesat revista. Va doresc mult succes in viitor. Cu respect,
Nicoleta Dumbrava - Ontario, Canada
"Duceti mai departe acelasi job remarcabil"
Draga redactie,
Sunt incantata si profund impresionata de eficienta si promptitudinea "occidentala" cu care grupul redactiei "Formula As" isi duce la bun sfarsit un "job" foarte bine indeplinit. Multumesc din suflet pentru consideratia si ajutorul dvs., pentru a ma pune in legatura cu d-na Svetlana Secrieru. Duceti mai departe acelasi job remarcabil si ameliorati vicisitudinile celor ce au nevoie de ajutor. Multumesc de mii de ori. Apreciez foarte mult ajutorul dat. Am vrut sa va scriu mai mult, mai frumos, dar cand doresc sa-mi aleg cuvintele, atunci nu le gasesc. Pentru succesul dvs., cu stima,
Jenny Zaharia - S.U.A.