Sub lupa

Redactia
Harababura politica naste monstri. Muntii Apuseni curg la vale si odata cu ei istoria si traditiile motesti. "A plecat motul prin tara,/ Cu doniti si cu ciubara." Aceasta transhumanta straveche functioneaza si acum. Si astazi, lemnul ia drumul spre tara (sau spre alte tari), parasind paduril...

Harababura politica naste monstri

Muntii Apuseni curg la vale si odata cu ei istoria si traditiile motesti

"A plecat motul prin tara,/ Cu doniti si cu ciubara." Aceasta transhumanta straveche functioneaza si acum. Si astazi, lemnul ia drumul spre tara (sau spre alte tari), parasind padurile din Muntii Apuseni. Din nefericire, acest fenomen a devenit in ultimii ani o veritabila tragedie: despadurirea Muntilor Apuseni. Moartea verde se poate vedea de-a lungul si de-a latul Ariesului. Codri seculari zac la margine de drumuri, cazuti sub dintii infometati a ferastraielor mecanice. In locul freamatului padurii, raman locuri uscate, care se pravalesc in vadurile raurilor, provocand inundatii. Fara paduri, muntii curg. In urma, se stinge traditia legata de prelucrarea lemnului, se sting chiar si cantecul si dansul motesti, ocrotite de padurea de brad de odinioara. Harababura politica se face simtita si in Apuseni. Pacaliti cu desarte promisiuni, satui de saracia pe zi ce trece mai grea, motii s-au suparat si isi taie padurile. Este o forma tacuta de revolta, un mod de a se sinucide in masa, de a-si taia radacinile. Felul in care se taie astazi codrii seculari din Apuseni, de care motii nu s-au atins veacuri la rand, este absolut dramatic. Este o tristete nemarginita. Ca si cum, prin acest gest suprem, ei ar dori sa atraga atentia asupra lor, ca si cum ar dori sa transmita ceva. Indiferenta guvernantilor poate sa ne coste foarte mult. Astazi, cea mai buna politica ce se poate face pentru Muntii Apuseni este aceea ca oamenii politici sa inteleaga ca numai o infuzie de capital menita sa imbunatateasca viata motilor i-ar putea opri pe acestia de la taierea padurilor, de la distrugerea zonei in care traiesc. Ei nu asteapta o noua minciuna, ci raspunsul concret si practic la toate problemele legate de viata aspra pe care o duc. Aici iernile sunt lungi, iar lemnul vandut le umple desagii cu grane, pentru ca pe tarina lui nu se coseste decat fanul.

Uciderea padurilor romanesti pune in rama de doliu actuala guvernare a tarii. Se taie in Maramures, se taie-n Moldova, se taie in Apuseni. Nici o tara din fostul lagar socialist nu-si jefuieste lemnul cu atata cruzime. Iar o data cu padurile se distruge si echilibrul ecologic al tarii: echilibrul cursurilor de ape, echilibrul solului si al aerului pe care il respiram. Inconstienta guvernantilor imprastie moarte... Ea vine spre noi pe toate punctele cardinale.

Corina Pavel