Cosul cu targuieli

Redactia
Retete cu mere. Cine zice ca parfumatele si zemoasele mere se potrivesc numai in prajituri? Langa carne sau peste sunt la fel de gustoase, imprumutandu-le o savoare aparte, care aduce soarele toamnei in farfurii . Supa de mere cu praz si susan. Ingrediente (pentru 4 persoane): 500 g praz, 2 linguri de...

Retete cu mere

Cine zice ca parfumatele si zemoasele mere se potrivesc numai in prajituri? Langa carne sau peste sunt la fel de gustoase, imprumutandu-le o savoare aparte, care aduce soarele toamnei in farfurii

Supa de mere cu praz si susan
Ingrediente (pentru 4 persoane): 500 g praz, 2 linguri de unt topit, o lingura de praf de curry dulce (facultativ), o lingurita de paprika dulce (boia), un litru de apa fiarta cu Delikat, 2 mere, 2 linguri de suc de lamaie, 2 linguri de susan, sare, piper proaspat macinat.
Mod de preparare: Se curata prazul de mustati si de frunze, se taie in doua pe lung si se spala. Tulpinile se taie apoi pe lat, in inele de 1 cm latime. Se calesc intr-o lingura de unt topit, pus sa se incinga in oala. Se pune deasupra praful de curry si de boia, se lasa si ele sa se caleasca usor, apoi se toarna apa fiarta cu Delikat si se lasa lichidul cu prazul sa dea un clocot.
Se curata un mar, se taie in sferturi, curatindu-se de casuta si seminte. Se da pe razatoarea mare si se pune in supa. Se pune totul la fiert, pe flacara mica, circa 10 minute. Intre timp, se curata si celalalt mar, se taie in patru, apoi in felii mai subtiri. Se calesc in untul topit ramas, nu mai mult de doua minute. Deasupra se pun semintele de susan si se lasa sa se inmoaie. Se gusta supa de sare si de piper. Cand se serveste la masa, se pune in fiecare farfurie cate o lingura din compozitia de mar calit un susan.

Pizza cu mere si branza de burduf
Ingrediente (pentru 4 persoane):
2 pachete cu aluat de pizza, o ceapa mare, 2 linguri ulei de masline (sau altul fin), sare, piper, 125 g Mozzarella (sau cascaval de vaca), 2 mere acrisoare, 200 g branza de burduf, 4 crengute de cimbru.
Mod de preparare: Se incinge cuptorul la 250 grade C si se pune aluatul pe doua tavi (sau pe o tava mare).
Ceapa, curatata si taiata rondele subtiri, se caleste in uleiul incins (pana devine sticloasa), se sareaza, se presara Mozzarella (sau cascavalul) taiata cubulete.
Se spala merele, se sterg bine (se pot si curata de coaja), se taie in patru, se indeparteaza semintele si partea lemnoasa, apoi se taie felii si se asaza peste cele doua pizze. Se presara cu bucatele de branza de burduf, se baga la cuptor si se coc 12-14 minute. Cand sunt gata, pizzele se scot din cuptor si se servesc presarate cu cimbru.

Peste cu crusta de mere
Ingrediente (pentru 4 persoane):
4 fileuri de cod (sau alt peste alb) a 200 g fiecare, zeama de la 1/2 de lamaie, 750 g morcovi, 2 cepe, 3 linguri ulei, un varf de cutit de zahar, sare, piper, 2 mere acrisoare, 20 g pesmet, 30 g cascaval ras, 30 g unt, 1/2 legatura patrunjel verde.
Mod de preparare: Se spala pestele, se zvanta cu un stergar si se stropeste cu zeama de lamaie.
Morcovii, spalati si curatati, se taie in doua pe lung. Se curata ceapa, se taie rondele si se pune la calit in uleiul incins. Se adauga morcovii, zaharul, sarea si piperul si se mai lasa 15 minute sa se inmoaie.
Se incinge cuptorul. Se spala merele (se pot curata de coaja), se taie mai intai in patru, se indeparteaza semintele si partea lemnoasa si apoi se taie felii foarte subtiri.
Se asaza ceapa calita si morcovii intr-o tava (mai adanca), deasupra se pun fileurile de peste sarate si piperate si peste ele feliile de mar, una peste alta (ca tiglele). Se presara cu pesmet, cascaval ras si bucatele de unt.
Se baga la cuptor, se rumenesc 18-20 de minute, iar cand sunt gata se presara patrunjelul verde, tocat marunt.

Cotlet de porc cu sos de mere si cimbru
Ingrediente (pentru 4 persoane):
3 mere dulci-acrisoare, o ceapa mica, 120 g unt, 100 ml suc de mere, o lingura de miere (de salcam, daca se poate), 2 linguri otet de mere, 200 ml concentrat de legume (Knorr + apa), 3 linguri smantana, sare, piper, 2 linguri zahar, 4 cotlete de porc (circa 1 kg), 4 crengute de cimbru.
Mod de preparare: Se spala un mar, se curata de coaja si de seminte si se taie bucatele. Ceapa, curatata, se taie marunt si se caleste in 10 g de unt (pana devine sticloasa). Se adauga marul taiat, sucul de mere, mierea si otetul, se dau intr-un clocot, dupa care se acopera cratita cu un capac si se mai lasa sa se innabuse vreo 5 minute.
Se paseaza merele printr-o sita, se adauga smantana, zeama de zarzavat si 70 g de unt taiat bucatele si se amesteca bine (in mixer). Se gusta sosul de sare si piper.
Se spala si se curata celelalte mere, se taie in patru, apoi felii subtiri, se pun intr-o tigaie cu 20 g de unt incins, se presara cu zahar si se lasa sa se caramelizeze circa 5 minute, amestecand usor.
Cotletele se spala, se zvanta, se pipereaza si se prajesc 15 minute in untul ramas. Se intorc pe partea cealalta, se presara cu cimbru tocat si se mai lasa cateva minute sa se rumeneasca. Se sareaza si se servesc cu sosul fierbinte si cu merele caramelizate.

Dulciuri
Tarta cu gutui
Ingrediente (pentru 6-8 persoane):
un pachet de aluat frantuzesc (foietaj), 5 gutui, 200 g zahar, 500 ml vin alb dulce, zeama de la 1/2 lamaie, un baton de vanilie, o cuisoara.
Pentru caramel: 80 g unt, 120 g zahar.
Mod de preparare: Se pun intr-o oala un litru de apa, vinul, zaharul, cuisoara, vanilia despicata pe lung si zeama de lamaie, se amesteca bine si se lasa pe foc sa se-nfierbante.
Se taie gutuile in doua, se curata, se introduc in siropul clocotit si se fierb circa 30 de minute. Se scot din oala, se scurg si se lasa sa se raceasca. (Din siropul in care au fiert se pastreaza putin pentru sosul caramel.) Se indeparteaza semintele si partea lemnoasa si se pun deoparte.
Se incinge cuptorul la 180 grade C si se trece la prepararea caramelului. Untul si zaharul se pun intr-o cratita si se lasa sa se topeasca la foc mic.
Se toarna deasupra siropul si cand incep sa se faca basici (de culoare galben-maronie) se rastoarna caramelul intr-o forma, inclinand-o, ca sa acopere si marginile.
Se asaza jumatatile de gutui cu partea bombata pe zaharul ars, deasupra se intinde aluatul, se inteapa din loc in loc cu furculita, se baga la cuptor si se lasa 30 de minute. Se scoate tarta din cuptor, se lasa vreo 5 minute si apoi se rastoarna (gutuile raman sus). Se serveste calduta.