Cosul cu targuieli

Redactia
Ochiuri romanesti. De la lume adunate si iarasi la lume date. Pentru ochiurile romanesti, ouale trebuie sa fie foarte proaspete, pentru ca albusul sa se stranga in jurul galbenusului si sa-l acopere - exact ca in coaja.. Folositi o oala mai putin adanca, dar larga. Umpleti-o cu apa cam pana la 2 cm de...

Ochiuri romanesti

De la lume adunate si iarasi la lume date

Pentru ochiurile romanesti, ouale trebuie sa fie foarte proaspete, pentru ca albusul sa se stranga in jurul galbenusului si sa-l acopere - exact ca in coaja.

Folositi o oala mai putin adanca, dar larga. Umpleti-o cu apa cam pana la 2 cm de buza, adaugati o lingura de sare si o lingura de otet la fiecare litru de apa. In 2 l de apa puteti fierbe deodata 6 oua. Puneti apa sa fiarba, apoi lasati-o doar sa clocoteasca usor. Spargeti ouale si introduceti-le unul cate unul de la nivelul apei (nu le dati drumul de sus), toata masa de ou dintr-o data, in asa fel incat albusul sa fie repartizat regulat. Daca ezitati s-o faceti, spargeti cate un ou in polonic si lasati-le sa alunece in apa. Apa nu trebuie sa fiarba tare. Acoperiti cratita si lasati ouale circa 3 minute. Scoateti ouale cu lingura de spuma, puneti-le pe o farfurie, rotunjiti cu cutitul albusurile si asezati-le apoi pe garnitura dinainte incalzita. Sarati si piperati.

Supa de paine cu ochiuri romanesti
Ingrediente: 8 felii de paine, 8 catei de usturoi, 1 l de apa fiarta cu Vegeta sau Delikat, sare, piper, o legatura de coriandru (sau alte ierburi aromate), 4 oua, 4 linguri de untdelemn.
Mod de preparare: Se porneste cuptorul si se pun in el pe o tava feliile de paine sa se rumeneasca vreme de 8 minute.
Intre timp se curata usturoiul si se taie feliute subtiri. Cand apa cu Vegeta incepe sa fiarba, se pune in ea usturoiul, piperul si sarea si se lasa sa dea 2-3 clocote.
Se spala coriandrul (patrunjelul, mararul etc.) si se toaca marunt.
Se sparg ouale, unul cate unul, intr-o ceasca, si tot pe rand se pun in supa fierbinte. Se lasa sa se intareasca.
Bucatile de paine prajita se stropesc cu untdelemn si se pun in farfurii adanci. Se scot ouale cu o lingura gaurita, se taie de mustati si se asaza pe paine. Deasupra se toarna supa, apoi se presara verdeata tocata. Se serveste imediat.

Ochiuri romanesti cu iaurt
Ingrediente (pentru 4 persoane):
8 ochiuri romanesti, 4 pahare de iaurt, 3 catei de usturoi (zdrobiti sau dati pe razatoare), sare, piper, 1/2 lingurita paprica (boia), o lingurita de verdeata tocata.
Mod de preparare: Bateti bine iaurtul cu usturoiul, sarea, piperul si paprica. Varsati jumatate din sosul astfel obtinut in farfurii. Puneti pe fiecare farfurie cate doua ochiuri romanesti si turnati peste ele sosul ramas. Decorati cu verdeata tocata.

Ochiuri cu slaninuta
Ingrediente (pentru 4 persoane):
4 oua, 4 rosii mai mici, 4 felii subtiri de slaninuta (Kaiser, Bacon etc.), 30 g unt, 2 linguri ulei, sare, piper.
Mod de preparare: Spalati rosiile si taiati-le in doua. Incalziti uleiul intr-o tigaie si caliti rosiile - la foc mic - circa 6 minute (intorcandu-le pe ambele parti). Intr-o alta cratita incingeti untul si prajiti feliile de slaninuta circa 2 minute. Cand s-au rumenit, scurgeti-le de ulei si puneti-le deoparte la cald. Faceti ochiurile. Asezati pe un platou jumatatile de rosie, slaninuta, iar deasupra ochiurile. Sarati, piperati si serviti-le imediat.

Un sfat: slaninuta se poate praji si fara ulei.

Ochiuri andaluze
Ingrediente (pentru 6 persoane):
6 oua, 3 vinete potrivite, 2 linguri faina, ulei de masline, sare, piper.
Pentru sosul de rosii: 800 g rosii curatate de pielita, 30 g ceapa tocata, o lingurita cimbru, un catel de usturoi, o lingurita zahar, o lingurita sare, piper macinat, 2 linguri ulei de masline.
Mod de preparare: Opariti rosiile si curatati-le de pielita. Incingeti uleiul intr-o tigaie si puneti la calit ceapa, pana se rumeneste putin. Adaugati rosiile taiate marunt si celelalte ingrediente. Lasati-le sa fiarba pana ce scad (intre 1/2 ora si o ora), amestecand din cand in cand. Durata fierberii variaza in functie de calitatea rosiilor: mai mult sau mai putin zemoase. Intre timp, spalati vinetele, zvantati-le si taiati-le rondele de 1 cm grosime. Presarati-le cu sare si lasati-le 1/2 ora sa zemuiasca. Stoarceti-le, tamponati-le cu un stergar si dati-le prin faina, iar apoi puneti-le la prajit in grasime incinsa. In cateva minute ele se patrund si se coloreaza. Scurgeti-le bine si tineti-le la cald pe hartie absorbanta. Mai adaugati putina sare si piper. Faceti ochiurile si asezati pe cele 6 farfurii rondele de vanata si deasupra cate un ochi. Alaturi, serviti sosul de rosii cald.

Dulciuri rapide
Prajitura cu mere si nuci
Ingrediente:
2 oua, un pahar de untdelemn, o lingurita de scortisoara, un pachetel de zahar vanilat, 200 g zahar, 250 g de faina amestecata cu 2 lingurite de praf de copt, 4 mere, 150 g miez de nuca pisat.
Mod de preparare: Bateti cu telul sau furculita ouale, untdelemnul, scortisoara, zaharul vanilat, apoi adaugati faina amestecata cu praful de copt si amestecati bine compozitia. Adaugati in ea cele patru mere curatate de coaja si taiate felii, nucile bine pisate in piulita. Ungeti o forma de chec cu unt si faina, turnati in ea compozitia prajiturii si bagati-o in cuptor (180 grade C) vreme de o ora. Lasati prajitura sa se raceasca, pudrati-o cu zahar praf.