O iarna fierbinte
Nu incape nici o indoiala ca viitoarea preluare de catre Romania a presedintiei Osce este un succes. La reuniunea de la Istambul, organizatia a acceptat intrarea ei in "troica" ce o conduce, asigurandu-se astfel - in 2001 - accesul la presedintie. In preajma deschiderii negocierilor de aderare la Ue si din perspectiva reluarii dialogului asupra integrarii in Nato, evenimentul reprezinta o sansa extraordinara ce i se ofera tarii. Dupa trei ani de neimpliniri s-ar putea spune ca, iata, se intampla totusi ceva. Puterea si mediile apropiate ei s-au grabit sa bifeze actiunea drept o realizare pozitiva. Acceptarea Romaniei la conducerea Osce este, intr-adevar, o realizare pozitiva, dar ea nu revine administratiei in functiune. Conducerea Osce se asigura prin rotatie, vizandu-se o reprezentare concomitenta in "troica" a tarilor din Vest, din Est si a tarilor neutre. Pentru accesul la presedintia Osce nu sunt luate in calcul performantele economice ale unei tari. Ceea ce nu se intampla in cazul Ue sau Nato. "Succesul" de la Istambul este, in consecinta, doar o premisa pentru posibile realizari viitoare. Timpul pentru implinirea acestora a devenit insa extrem de scurt.
O administratie este judecata, in primul rand, dupa rezultatele ei interne. Efectele politicii ei economice sunt cele care conteaza pentru ca alegatorii, cei ce ii fac posibila functionarea, le resimt direct. Or, din aceasta perspectiva, Puterea instalata in 1996 nu prea are cu ce se lauda. Departe de a se incheia, criza economica tinde sa atinga un punct culminant, sa se transforme in catastrofa. Iesirile in strada ale miilor de romani, exasperati de mizeria zilnica, s-au permanentizat. "Nostalgia" dupa siguranta fragila a "epocii de aur" a devenit o evidenta. Dupa zece ani de pretinsa Reforma, oamenii au sentimentul ca sunt cobaii unor experimente aberante, singurii beneficiari ai situatiei fiind politicienii si afaceristii verosi cuplati cu ei. Detasarea de politic, dezinteresul fata de alegeri consemnat de diversele sondaje sunt expresia neincrederii cetatenilor in clasa politica, in capacitatea ei de a reusi o minima stabilizare a economiei. Pentru majoritatea alegatorilor, "schimbarea" a devenit un termen lipsit de sens. In Romania, se pare, nimeni nu face nimic.
Cum s-a ajuns la o asemenea situatie? Am aratat de nenumarate ori ca deblocarea evolutiei impunea o schimbare radicala a sistemului administrativ, in special printr-o debirocratizare drastica. Adoptarea rapida a unor legi cu efect social major - precum Legea functionarului public, Legea accesului la dosarele Securitatii - ar fi creat cadrul pentru o redresare morala a ansamblului si ar fi permis promovarea in structurile Puterii a unor oameni dedicati in principal interesului comun. Limitarea posibilitatilor de satisfacere ilegala a intereselor de grup ar fi redus ciorovaielile partinice, legate sau nu de "algoritm", de "zonele" de responsabilitate ale diverselor grupari politice. Fixarea sistemului legislativ a fost insa mereu amanata, rezultatul fiind criza institutionala, disolutia puterii statului, haosul administrativ. Sansa s-a pierdut in 1990, in 1992 si, mai ales, in 1996. Actuala coalitie guvernamentala putea sa rezolve totul practicand o altfel de politica decat cei pe care i-a inlocuit. Sa ne amintim ca in 1996 si 1997 romanii erau dispusi sa accepte marile sacrificii cerute de infaptuirea Reformei. Sondajele din acea perioada aratau ca majoritatea cetatenilor sprijineau eforturile dure pentru intrezarirea "luminitei de la capatul tunelului".
Apeland la acelasi sistem de actiune publica practicat si de inaintasi, Puterea instalata dupa alegerile din 1996 a ajuns la aceleasi rezultate. Ca si "regimul Iliescu", actualul regim a schimbat cate ceva doar la presiunea externa. Privatizarile si restructurarile din economie, cate s-au realizat, s-au realizat ca urmare a impunerilor Fmi, a cerintelor legate de evenimente contextuale, cum ar fi incercarile de aderare la Nato sau Ue, crizele din Balcani etc. Dar chiar si aceste actiuni au fost facute mai mult formal, interesul guvernantilor fiind centrat pe asigurarea "linistii sociale", altfel spus pe asigurarea mentinerii lor "in fruntea bucatelor". Pentru creditorii occidentali a aparut tot mai clar ca sprijinirea financiara fara monitorizarea utilizarii fondurilor este o inutilitate. Propunerea Comisarului European, d-l Verheugen, de constituire a unui grup de specialisti externi care sa urmareasca destinatia creditelor acordate de Ue si Fmi, este rezultatul acestei concluzii. Occidentul a inteles ca politica ezitanta, de mentinere a unui echilibru precar in domeniul economic, va duce pana la urma la o explozie sociala cu efecte incalculabile.
Semnele apropierii ei sunt vizibile. Miscarile de la Brasov, Roman sau Iasi arata ca rabdarea oamenilor a ajuns la limita. Angajatii marilor intreprinderi nu mai cred in nici un fel in Reforma. Pentru ei, termenul desemneaza deja minciuna, mizeria de zi cu zi, coruptia. Ce nevoie mai este, atunci, de Reforma? "Vrem sa muncim, nu sa cersim", au strigat mii de oameni la manifestatiile de protest din ultimele zile. Manifestatii care tind - tot mai des - sa degenereze in violenta. Protestatarii cer indexarea salariilor si inghetarea preturilor, care acum, in prag de iarna, au luat-o razna. Revendicarile lor nu pot fi insa satisfacute de un guvern care a ajuns la fundul sacului, pentru ca rezolvarea lor ar declansa, pur si simplu, catastrofa. Romania se afla, practic, in incapacitatea de plati interne. Lipsa unui dialog corect cu sindicatele si inexistenta unei perspective de relansare economica va face din luna decembrie o luna fierbinte. Conferinta comuna a sindicatelor, tinuta luni, 22 noiembrie, a stabilit un program de actiuni care ar putea culmina cu destabilizarea totala a actualului regim. O greva generala in preajma negocierilor de aderare la Ue, de la Helsinki, este tot ce mai lipseste pentru ca Occidentul sa fie convins ca Romania este o tara neguvernabila, in care nu merita sa investesti sau pe care sa o sprijini.
Occidentul ne-a intins, totusi, o mana. Deschiderea negocierilor de aderare la Ue va face ca anual sa intre in Romania cateva sute de milioane de euro. Decizia de la Istanbul, de promovare a Romaniei in "troica" si la presedintia Osce, va facilita finalizarea acestor negocieri si va usura dialogul cu Nato. Dar aceste "succese" sunt doar de perspectiva. Ele pot fi ratate daca, pe fondul accentuarii crizei economice, societatea romaneasca da in clocot. Catastrofa a fost, pana acum, evitata. Dar continuarea politicii de tergiversare si lipsa de resurse fac ca iminenta ei sa fie vizibila. Cel putin in al doisprezecelea ceas, chiar cu riscul pierderii puterii, guvernantii ar trebui sa isi asume o politica transanta, de schimbare radicala a sistemului administrativ. Schimbare ce nu poate fi facuta decat printr-un dialog deschis cu Opozitia si cu sindicatele. Evitarea dialogului responsabil a impins Opozitia sa profite de toate balbaielile Puterii si a obligat sindicatele sa sustina revendicarile maximale ale membrilor lor, pentru a nu fi depasite de situatie. Acest dialog, pomenit de nenumarate ori de politicienii romani, ar trebui sa inceapa imediat. Promisiunile ca, pe baza succeselor externe, lucrurile se vor indrepta nu mai sunt crezute de nimeni in Romania.
"Trebuie spus cetatenilor adevarul asa cum este", a declarat, dupa reuniunea de la Istanbul, presedintele Constantinescu. Adevarul este ca Romania se afla intr-un moment de grava cumpana, intre catastrofa si redresare ramanand doar un pas. O marja extrem de restransa, ce nu poate fi depasita printr-o politica inertiala, de asteptare a "cadourilor" Occidentului. Occidentul este, desigur, interesat pentru propria-i liniste ca Romania, ca si alte tari din zona ei, sa evite marasmul economic si explozia sociala. Evitarea situatiei nu poate fi insa realizata decat din interior, prin decizii responsabile si clare, acceptate de intreaga clasa politica pe baza unei confruntari transparente cu societatea. Pretul nu este, cum am mai spus, mentinerea unei forte politice sau a alteia la Putere. Pretul il reprezinta redresarea Romaniei, inscrierea ei pe coordonatele Ue si Nato. Problema care se pune este: in ce masura actualii guvernanti sunt capabili sa-si sacrifice interesele printr-o invitatie la colaborare a Opozitiei? O solidarizare a fortelor politice aflate in joc ar putea sa convinga cetatenii ca inca mai exista o speranta. Altfel, este greu de crezut ca iarna, ce se anunta "fierbinte", va mai putea fi "topita".
Toma Roman