Cine e de vina ca tara merge prost?
Nu incape nici o-ndoiala ca lipsa de speranta e starea de spirit cu care romanii asteapta (sau nu mai asteapta) Craciunul acestui an. De vina e, desigur, saracia care ne inconjoara si lipsa de orizont. Pe deasupra, necazurile se tin lant si, chiar daca lipsesc, stresul si alergatura sunt la ele acasa.
Suntem invadati de prea multa informatie, de multe ori eronata, de multe ori relatand tragedii exagerate care nu uita sa ne aminteasca sentimentul zadarniciei. Nici nu mai e de mirare ca moralul populatiei scade pe zi ce trece.
Ramane insa intrebarea: "Cine e de vina pentru toate astea?". Ne-am obisnuit sa gasim mereu alti si alti vinovati, dar niciodata n-am indreptat degetul acuzator spre noi insine.
Gasim cu usurinta hibele sistemului, le reprosam altora ca nu au facut bine ce au facut, dar nu ne gandim niciodata ce-am putea noi face ca sa mearga lucrurile mai bine.
Si asta, pentru ca ne-am obisnuit cu o superficialitate in tot ceea ce ne inconjoara. Ne-am adaptat la mediocritate, ba, mai rau, si la ce e mai jos decat ea.
De la umilinta pe care o aveam sub comunism am trecut treptat la sentimentul de trufie al celui care "sufera", o duce greu si "nu are conditii".
Ne plangem exagerat de mult si am ajuns sa ne complacem in situatia asta, sa "ne mandrim" ca suntem "victime".
Si cum oare s-ar mai putea schimba ceva in tara, atat timp cat mentalitatea e aceeasi? Am ramas intr-adevar traumatizati, am ramas egoisti, luptand doar pentru noi insine si dezinteresandu-ne de tot ceea ce e in afara preocuparilor noastre. Am ramas cu mentalitatea lucratorului la stat, grabit sa-si faca norma si sa plece acasa.
Si-atunci, daca am vrea sa schimbam ceva in tara asta, ar trebui sa incepem cu noi insine. Ar trebui sa ne amintim ca noi facem istoria si ca e pacat sa ramanem in umbra doar datorita unei incapatanari indarjite.
Niciodata nu e prea tarziu si loc pentru speranta este destul. Cu putina vointa si cu dorinta de a schimba ceva in bine, tara noastra ar inceta sa mai fie un Don Quijote luptand cu morile de vant...
Dia Radu