"Cred cu tarie in viitorul tarii"
- Domnule Ioan Holender, faptul ca v-ati aflat, la decernarea premiului, in mijlocul unei pleiade de personalitati culturale, v-a dat cumva sentimentul ca Romania are o garnitura de oameni pregatiti pentru a o ajuta sa infrunte mileniul care vine?
- A fost o mare onoare pentru mine de a sta pe scena Ateneului Roman, in mijlocul atator personalitati din Romania, si de a primi acest premiu de la Fundatia Culturala Romana, mai ales acum, cand traversarea pragului dintre milenii devine un fapt istoric, moment in care toate telurile si idealurile acestui popor capata un contur mult mai pregnant. E vremea sa le fie bine si romanilor. Doresc din suflet sa-i fie tarii acesteia mai bine in anii care vin, decat i-a fost pana acum. Eu cred cu tarie in viitorul Romaniei si de cate ori vin in Romania dau curaj oamenilor de aici. Toti cei cu care vorbesc imi spun: "Ne-ati mai incarcat bateriile!". E un schimb reciproc. Intorcandu-ma la radacini, imi incarc si eu bateriile sentimentale.
- Nu vi se pare, totusi, ca ne miscam prea incet?
- Lumea trebuie sa inteleaga ca acest mers incet are si multe cauze care nu tin de optiunea oamenilor care au trait si care traiesc in tara aceasta. Avem multe circumstante atenuante pentru situatia in care suntem si multe puteri economice si politice din lume au datorii fata de Romania. Asta am spus-o si la Viena si o spun oriunde, oricand am ocazia. Daca Austriei ii merge asa de bine cum ii merge, una din cauze este si faptul ca Romaniei ii merge asa de prost. Daca Austria n-ar fi profitat de planul Marshall, prin care i s-a acordat foarte multi bani pentru a recladi tara dupa razboi, daca, la fel, Germania n-ar fi avut aceste ajutoare, nu stiu unde s-ar afla astazi.
- Ce credeti ca e cel mai dificil de reconstruit in Romania, dupa perioada de comunism care ne-a afectat istoria, timp de aproape jumatate de secol?
- In Romania, in cei 45 de ani de comunism s-a distrus mai mult decat s-a distrus in tarile occidentale in timpul razboiului. Nu e vorba numai de industrializarea excesiva si de distrugerea fondului agrar, de dezagregarea civilizatiei rurale, ci de distrugerea a ceva mult mai important, mai profund si mult, mult mai greu de refacut: s-a distrus constiinta de sine a omului, curajul si siguranta de sine, optimismul individual. Pentru ca toate aceste valori morale au fost substituite cu lozinci de partid: partidul e-n tot si-n toate, partidul are grija de tine si partidului ii multumim daca e bine. Tendinta aceasta mai exista si acum, partidul fiind inlocuit de parlament, guvern, cei de stanga ori cei de dreapta, nereusind sa invatam ca trebuie sa ne raspundem intai la intrebarile propriei constiinte, sa nu mai asteptam ca cineva sa ne faca viata mai buna, ci sa gandim singuri si sa actionam, mai ales. Sa ne gasim drumul singuri, pentru ca daca noi nu o facem, altii nu vor gandi pentru noi. Iar daca cei care sunt in fruntea politicii romanesti nu constientizeaza acest lucru, daca noi am ales prost si am pus in fruntea tarii niste oameni incapabili, este vina noastra, nu mai putem acuza Uniunea Sovietica sau sistemul.
- Cu anvergura dvs. spirituala si cu experienta pe care o aveti, vedeti cultura ca un instrument in solutionarea problemelor secolului care vine?
- Cultura nu poate rezolva efectiv problemele, in schimb, poate sa le arate, sa le identifice, poate sa fie cu un pas inaintea economiei, pentru trezirea si formarea constiintelor. Cultura nu trebuie sa fie un lucru care renteaza, cultura nu poate sa se conduca dupa mecanismele capitalismului de piata, macroeconomic si globalizator. Cultura are o mare personalitate si este o enorma necesitate spirituala in viata oricarui popor. Este un aliment spiritual nu mai putin important decat alimentele materiale. Daca nu se sustine cultura, asa cum se intampla in Romania, constiinta poporului va adormi, iar asta e foarte trist, pentru ca acumularile materiale, fara acumulari spirituale, duc la monstruozitati morale. Bineinteles, in democratie, situatia culturii este mai grea ca intr-un sistem dictatorial, pentru ca toate dictaturile din istorie au stiut sa se serveasca de uneltele culturii in interes propriu, ca mijloc de propaganda. Cultura in timpul comunismului a inflorit material, a avut posibilitati pe care acum nu le are, cu presiuni ideologice, cu marginiri si cu posibilitati de exprimare mult mai reduse. Dar, subteran, cu toate aceste presiuni, s-a facut cultura si s-au facut lucruri foarte bune si este o mare greseala daca se spune ca nu s-a facut nimic in acesti ani. De aceea, suntem tentati sa spunem ca ceea ce vine din afara e mai bun si sa americanizam pana si programele culturale, crezand ca ne poate fi propriu un model strain.
"Nu pierd nici o ocazie de a face lobby pentru Romania"
- Referindu-ne strict la cazul Romaniei, cum se vede de la Viena politica de la Bucuresti?
- In mass-media austriaca, Romania este oglindita intr-o imagine si mai proasta decat cea reala. De ce? Printre motive concureaza si faptul ca exista o antipatie istorica, ce dateaza din timpul Imperiului Habsburgic. Pe urma, exista o antipatie cauzata de opozitia Bisericii Catolice fata de cea ortodoxa. Si Austria, ca mai toate tarile ce fac parte din Comunitatea Europeana, a incercat (recenta reuniune de la Helsinki a mai temperat aceste tendinte) a face, dupa parerea mea, o noua cortina de fier economica, Romania ramanand, evident, in afara ariei sale de interes. Romania nu are mari datorii fata de bancile din Occident, ca urmare puterile occidentale nu manifesta un mare interes sa refaca Romania, ca sa-si recapete banii. Romania a facut datorii in ultimii ani de democratie, dar nu foarte semnificative, de aceea strainii nu au un motiv foarte intemeiat sa ajute Romania, ceea ce e rau. Ei vad numai subiectele de senzatie - copiii strazii, gunoaiele etc. - dar exista si altceva in Romania, in afara acestor lucruri triste, exagerat prezentate.
- Sunteti conducatorul unei institutii foarte importante in viata culturala a Austriei: Opera de Stat din Viena. Acolo faceti dvs. lobby pentru Romania, acolo au facut cariera stralucitoare multi cantareti romani, pe care i-ati sprijinit neconditionat. Puteti contura, pentru cititorii nostri, un profil al institutiei pe care o conduceti?
- Insemnatatea culturala si politica a Operei din Viena este mult mai mare decat a oricarei institutii de opera comparabila din lume. La Viena, Opera joaca un rol foarte important in viata culturala a Austriei. Austro-Ungaria a fost un imperiu urias si Opera Imperiala, care a devenit din 1919 Opera de Stat, a avut bani foarte multi si a dominat cultural intregul Imperiu Habsburgic. Opera a ramas la fel de importanta de-a lungul anilor in inimile austriecilor. In tara asta mica, in care nu sunt asa de multe lucruri importante, austriecii si, in special vienezii, au un cult pentru opera. Inca de mici, copiii sunt educati in acest spirit: sunt cluburi de opera pentru copii, festivaluri, la ideea si dupa proiectul meu pe acoperisul Operei de Stat a fost construita si inaugurata in toamna trecuta Opera pentru Copii din Viena. Orasul baroc, filarmonica din Viena care este si orchestra Operei, atrag foarte multi turisti si toti cei care vin la Viena si stau 2-3 zile se duc cu siguranta si la Opera. Dar, ceea ce este mai important, politicienii si finantistii straini care viziteaza Austria, inalti demnitari, sefi de stat si de guvern, toti vin la Opera si astfel, ca director general al Operei de Stat din Viena, legaturile mele politice cu mari personalitati din lume sunt multiple si in acelasi timp profunde. Din aceasta pozitie imi exprim de fiecare data si interesul meu foarte viu si foarte bine conturat, argumentat, pentru promovarea Romaniei, pentru a-i determina pe oamenii care ar putea ajuta Romania sa-si reformuleze niste pareri, de a le trezi interesul pentru aceasta tara minunata, care are o soarta pe care nu o merita. Nu pierd nici o ocazie de a face lobby pentru Romania, indiferent unde as fi. In ceea ce priveste cantaretii romani de opera, ei au gasit intotdeauna la Opera din Viena o scena pe care sa-si afirme talentul. In 1988, am fost secretar general al Operei, apoi din 1992 am fost numit director general al ambelor teatre de opera din Viena (Staatsoper si Volksoper) cu contract pana in 1996, prelungit apoi la Staatsoper pana in 2002 si in 1998 inca o data prelungit pana in 2005, cand voi termina activitatea mea, fiind cel mai longeviv director din intreaga istorie a Operei din Viena.
"Timisoara mea"
- As vrea sa revenim la legatura dvs. speciala cu Timisoara. Ce v-a dat Timisoara, atunci cand ati plecat, la 24 de ani, peste granita?
- Revin de fiecare data cu mare drag in orasul meu natal, dar cea mai importanta revenire a fost cand m-am intors prima data cu mama la Timisoara, dupa "89, si cand am fost facut cetatean de onoare al orasului. A fost un fel de incoronare a vietii si activitatii mele, dupa ce parasisem tara, in urma cu aproape 40 de ani, exmatriculat fiind din toate facultatile din tara, din cauza participarii si luarii de cuvant impotriva regimului comunist, la manifestatiile studentesti care au avut loc la Timisoara, in 1956. In biroul meu de la Staatsoper, Viena, tin o scrisoare nostalgica intitulata "Timisoara mea", o adevarata declaratie de dragoste, asternuta pe hartie in orasul muzicii. Cu cat un om se apropie mai mult de sfarsitul toamnei sale, cu atat gandurile se intorc spre primavara traita si cu cat ne apropiem mai mult de sfarsitul toamnei noastre, sau de inceputul iernii, cu atat lumina primaverii, a primaverii trecute, dar nu pierdute, straluceste mai intens. Timisoara mi-a dat mirosul de tei, Timisoara mi-a dat dragostea pentru natura, care niciodata nu a fost mai frumoasa ca in Padurea Verde, mi-a daruit parfumul rozelor, plimbarile cu bicicleta, Timisoara mi-a daruit arena electrizanta a fotbalului, meciurile legendare dintre Cfr si Poli, cu fotbalistii lor geniali (Cfr cu Reuter si Ritter, Poli cu Marcu si Andrei Radulescu). Opera de Stat din Timisoara, cu cladirea si sala ei plina de mistere, pe care m-am straduit sa le descifrez in anii cat am fost figurant, asistent de regie si apoi colaborator. Nicaieri fardul, lipiciul, vopseaua decorurilor, pe scurt, miracolul teatral nu a fost mai profund, mai cutremurator, mai adevarat ca acolo. Si concertele simfonice, duminica dimineata, la Cinematograful "Capitol", devenit apoi "Maxim Gorki", au fost adevarata sarbatoare de duminica. Nicaieri in lume nu a mai fost important sa plac, asa cum vroiam sa le plac fetelor, duminica si sambata seara, cand ma plimbam pe Corso. Si catedrala mai frumoasa ca a noastra nu a mai fost nici o alta in lume, si nici o strada mai ingusta decat Alba-Iulia, cu doua tramvaie, nu am mai vazut. Si cum canta cantorul Katz la sinagoga din cetate nu a mai cantat nici un cantor in lumea asta mare, care e totusi asa de mica in comparatie cu marea, frumoasa, trista si vesela, plina de viata si de cimitire, plina de prieteni, colegi, mari profesori, mari dascali, artisti si cantareti, in comparatie cu marea mea Timisoara. Si cand acum, in zilele noastre, ma plimb pe jos sau iarasi cu bicicleta ca pe vremuri, nu sunt trist si nu caut trecutul pierdut. Chiar daca la Mecanica nu mai functioneaza cantina, cladirea e tot acolo, iar o inscriptie le spune acelora care nu stiu, ca in octombrie 1956, unii, printre care si eu, au incercat sa faca ceea ce altii, dupa 33 de ani, au reusit. Pe Loga, cand trec prin fata Securitatii, tot la colonelul care ma ancheta ma gandesc si automat imi vine sa trec pe partea cealalta a strazii. Dar nu mai trec, caci acum acolo este o gradinita. Si daca e o gradinita in locul Securitatii, atunci e bine, caci copiii cresc si vor reinnoi poporul acesta istovit de dureri. Rana din inima Timisoarei, din decembrie "89, ma indurereaza si acum, cu atat mai mult cu cat evenimentele de atunci nu au fost complet elucidate. Adevarul trebuie sa iasa la suprafata. Poporului roman i-a venit randul sa creasca si sa prospere. Minunea aceasta nu poate insa sa se-mplineasca, atata vreme cat calcam pe minciuni.