Cosul cu targuieli

Redactia
Delicii cu cartofi

Cartofi cu masline
Ingrediente (pentru 6 persoane): 1 kg cartofi marunti, 250 g masline negre si verzi, 100 ml vin alb sec, o crenguta de rozmarin (sau la plic), 4 catei de usturoi, 4 linguri de untdelemn fin, sare, piper.
Mod de preparare: Curatati cartofii de coaja, spalati-i si uscati-i intr-un prosop (daca nu gasiti cartofi mici, taiati-i in patru). Curatati cateii de usturoi si pisati-i mai mare. Adaugati in piulita si rozmarinul si trageti-i doua "la popou". Puneti untdelemnul sa se incinga intr-o tigaie antiadeziva, puneti sa se caleasca usturoiul si rozmarinul. Adaugati cartofii, sarea, piperul, amestecati cu o lingura sau spatula din lemn pana incep sa se aureasca. Turnati vinul, acoperiti tigaia cu un capac si lasati sa fiarba potolit cca 15 minute, amestecand din cand in cand. Intre timp, dati intr-un clocot maslinele verzi, apoi treceti-le sub un jet de apa rece. Scoateti-le samburii, la fel ca si maslinelor negre. Cand au trecut cele 15 minute de fierbere a cartofilor, adaugati maslinele si lasati-le sa mai fiarba 15 minute fara capac, amestecand mai des, pentru ca vinul sa se evapore si cartofii sa devina aurii. Serviti-i calzi sau reci. Se pot consuma ca atare sau alaturi de fripturi si carnati.

Supa de cartofi provensala
Ingrediente (pentru 6 persoane): 500 g cartofi fainosi, 100 g pasta de rosii, un ardei verde, un ardei rosu, o ceapa mare, un cub de concentrat de pasare, 50 g smantana proaspata, o lingura de untdelemn, 6 varfuri de cutit de boia dulce, 2 varfuri de Cayenne facultativ (se vinde in pliculete, la toate pravaliile), sare, piper.
Mod de preparare: Fierbeti ardeii zece minute, apoi curatati-i de pielita, scoateti-le cotorul si semintele si taiati-le pulpa in lamele. Lasati de-o parte cateva feliute pentru a decora la final supa. Spalati cartofii, curatati-i de coaja si taiati-i in cuburi mari. Curatati ceapa si tocati-o. Puneti untdelemnul sa se incinga intr-o oala si puneti ceapa sa se caleasca. Adaugati lamelele de ardei, cubul de supa faramitat cu furculita, piperul de Cayenne si boiaua. Lasati-le sa se caleasca inca doua minute, amestecand. Adaugati cartofii si piureul de rosii, apoi turnati apa calda (ceva mai mult decat pentru 6 portii de supa). Puneti sare si piper. Dupa ce supa da in clocot, acoperiti vasul si lasati-l la foc potrivit vreme de 30 de minute, pana cand legumele se inmoaie. Cand supa e gata, turnati-o prin sita intr-un alt vas si pasati cartofii si ardeii. Turnati supa inapoi in oala si puneti-o sa se reincalzeasca, adaugand lamelele de ardei ramase. Adaugati smantana si amestecati. Serviti supa foarte fierbinte. Daca va place, puteti sa adaugati crutoane de paine prajita sau sa serviti alaturi pateuri calde.

Gratin de cartofi cu sunculita afumata si branza
Ingrediente (pentru 6 persoane): 1 kg cartofi rezistenti la fiert (cu coaja rosie), 200 g slaninuta afumata (kaiser, bacon, costita) taiata in feliute foarte subtiri, 50 g cascaval dat pe razatoarea mare, 100 g piure de rosii, 200 ml supa de pasare (concentrat fiert in apa), sare, piper.
Mod de preparare: Porniti cuptorul. Curatati cartofii si taiati-i in rondele cu grosimea de circa 1 cm. Spalati-i si zvantati-i intr-un stergar. Puneti-i intr-un vas rezistent la foc, asezandu-i in randuri, in alternanta cu feliutele de slaninuta afumata. Amestecati bulionul de pasare cu piureul de rosii si turnati compozitia peste cartofi. Presarati deasupra cascavalul si bagati vasul la cuptor. Lasati sa se coaca 45 de minute.

Gratin de cartofi cu costite de miel sau de berbecut
Ingrediente (pentru 6 persoane): 6 coaste de berbecut sau de miel, 750 g cartofi rezistenti la fiert, un ardei rosu, 2 linguri de patrunjel tocat, 100 ml vin alb sec, 100 ml supa de pasare (preparata din concentrat), o lingura de untdelemn, sare, piper.
Mod de preparare: Porniti cuptorul. Ungeti cu untdelemn o tava in care sa intre toate costitele pe un singur rand. Curatati cartofii si taiati-i in rondele groase. Spalati-le si asezati-le peste carnea din tava, pe care trebuie sa o acopere. Spalati ardeiul si taiati-l in rondele subtiri. Presarati-le peste cartofi, la fel ca si patrunjelul tocat. Amestecati vinul cu supa de pasare si turnati-le peste cartofi (trebuie sa ajunga la acelasi nivel cu cartofii). Bagati tava in cuptor si lasati-o o ora, pana ce carnea si cartofii sunt gata si tot lichidul evaporat. Serviti-l fierbinte.

Dulciuri
(Retete de la cititoarele noastre)

Turta dulce cu mere
Ingrediente: 4 oua, 200 g zahar, o farfurie adanca cu mere rase, 1/2 faina, 2 linguri miere de albine, un pahar untdelemn fin, o lingurita de bicarbonat, scortisoara si cuisoare pisate (praf), dupa gust.
Mod de preparare: Se amesteca zaharul cu galbenusurile, untdelemnul, mierea, merele cu zeama cu tot, bicarbonatul, faina, scortisoara si cuisoarele, introduse toate, pe rand, apoi se adauga albusurile batute spuma. Se amesteca usor si se toarna in tava unsa si tapetata cu faina. Se coace la foc iute, pana devine maro. Prajitura e foarte gustoasa si se mentine proaspata mai multe zile.
Maria Munteanu - Str. Liv. Vulturului nr. 16, ap. 2, Brasov

Tort Fulger
Ingrediente: 500 g piscoturi, o cutie compot de ananas, 500 g frisca.
Mod de preparare: Pe un platou dreptunghiular aranjam un strat de piscoturi stropite cu compotul de ananas. Peste piscoturi punem bucatele de ananas taiate marunt, apoi un rand de frisca. Se repeta straturile, pana la terminarea ingredientelor. Deasupra se orneaza cu frisca, peste care se rade ciocolata, se pun fructe confiate sau din dulceata.
Simionescu Ilaria - Str. Laminoristilor nr. 13, bl. F3, ap. 10, loc. Campia Turzii, jud. Cluj, cod 3351