Capusele

Toma Roman
Pentru Romania, anul 2000 pare a incepe sub bune auspicii.

Deschiderea negocierilor de aderare la Ue a reprezentat primul semn ca Occidentul s-a decis sa o ajute concret. In tara vor intra - sub forma creditelor nerambursabile - sume mari de bani, cu destinatii precise, a caror atingere va fi monitorizata de Comisia Europeana. Mai mult, la reuniunea de la Bruxelles, din 26 ianuarie a.c., aceeasi Comisie a propus anularea obligativitatii vizelor pentru cetatenii Romaniei care calatoresc in Europa. Semne bune au venit si din Sua. In recenta sa vizita la Washington, d-l Petre Roman, ministrul de externe al Romaniei, a primit asigurari ca Sua va sprijini economic tranzitia, in perspectiva aderarii la Ue si Nato. Este drept ca, pentru ultima organizatie, sansele s-au mai redus, Romania fiind departe de indeplinirea obiectivelor stabilite in Map (Membership Action Plan). Noul guvern a promis insa ca, in proiectul de dezvoltare pe termen mediu cerut de Ue, va incerca sa satisfaca si cerintele Nato. In sfarsit, faptul ca in 2001 Romania va prelua presedintia Osce este inca o garantie ca Occidentul o va sprijini.
Oricine poate observa, totusi, ca semnele bune vin, practic, numai din afara tarii. Din varii motive (analizate cu alte prilejuri), Occidentul a hotarat sa sprijine integrarea Romaniei in structurile sale. Dar aceasta hotarare a ramas conditionata. Pentru a fi admisa in Ue si - in perspectiva - in Nato, Romania trebuie sa atinga cativa parametri fundamentali de dezvoltare economica si de stabilitate institutionala. Vestul nu vrea sa preia in ingrijire un "bolnav" care nu se supune tratamentului prescris de el si care, astfel, devine un focar de infectie in propria-i casa. El doreste o societate romaneasca echilibrata, adaptata normelor democratiei, dinamica economic. In cei zece ani care s-au scurs de la prabusirea dictaturii ceausiste, occidentalii au observat insa ca, oricate ajutoare financiare ar trimite, in Romania lucrurile se schimba greu. Fondurile care ar fi trebuit sa permita modificari structurale in economie au fost deturnate in alte directii, ori - pur si simplu - s-au volatilizat. Angajamentele luate la solicitarea lor nu au fost respectate. Toti guvernantii de pana acum au promis ceva si au facut (daca au facut!) altceva. Pentru "tehnicienii" Occidentului, societatea romaneasca pare de neinteles. O societate aparent bolnava care, dupa ce si-a regasit libertatea, a ajuns sa nostalgizeze cumplitul trecut. Romanii par a avea o memorie scurta.
Lucrurile nu stau chiar asa. Nu ne vom lansa intr-o analiza a remanentelor din mentalul colectiv, deformate de cei aproape cincizeci de ani de propaganda comunista. Nu vom cauta sa prognozam nici in cat timp, ca urmare a primenirii generatiilor, se vor schimba mentalitatile. Principala cauza a stagnarii actuale a Romaniei este clasa sa politica, cu formele ei de organizare. In Romania exista zeci de partide politice, colorate ideologic in toate nuantele. De la extrema stanga, nationalista si nostalgic-totalitarista la extrema dreapta, intregul spectru politic este acoperit - invadat am putea spune - de grupuri si grupuscule ce isi propun cucerirea puterii in numele unui anume ideal vanturat propagandistic cu maxima intensitate. Ideal, de altfel, parasit imediat, daca numitele grupuri se regasesc - in urma alegerilor - la timona administratiei. Dupa trei sesiuni de alegeri parlamentare, multi cetateni au ajuns deja sa puna semnul egalitatii intre diversele partide, toate avand - pentru ei - aceleasi metehne: aspiratia la "ciolan", utilizarea puterii pentru satisfacerea unor interese de grup, clientelare.
Scriam, cu destul timp in urma, ca Schimbarea din 1996 a dezamagit. Cei care au sustinut-o atunci se asteptau la o transformare radicala a sistemului administrativ, in primul rand prin reducerea drastica a birocratiei parazitare, mostenita de la comunism, si apoi prin introducerea unor criterii axiologice obiective pentru promovarea noilor "administratori". Cu vechiul sistem, sustineam, se ajungea inevitabil la potentarea coruptiei, la constituirea unor clanuri mafiote, la promovarea intereselor conjuncturale. O cauza a fost chiar modul de functionare al coalitiei de guvernare, impartirea "algoritmica" a demnitatilor si functiilor, stimuland concurenta interna a partidelor pentru castigarea celor mai gustoase felii ale "tortului". In loc sa urmareasca obiectivele nationale majore, partidele la putere au cautat sa-si satisfaca pe orice cai "clientii", sustinatorii lor financiari, trecuti sau viitori. Mediile independente au prezentat nenumarate cazuri de afaceri oneroase, de privatizari "cu cantec", in care au fost implicati reprezentanti "de marca" ai partidelor la putere. Pentru guvernarea in functiune, ele au fost mai spectaculoase decat cele ale regimului Pdsr-ist, pentru ca sub acesta - "placinta" era mai mare si rezervele ceva mai bogate. A fost nevoie, la sfarsitul anului trecut, de cresterea presiunii Ue pentru adoptarea Legii Functionarului Public si de o manevra a presedintiei la limita constitutionalitatii, pentru impunerea unui premier-tehnician, mai putin aservit intereselor unui grup partinic sau altuia.
Si totusi, radacina raului nu se afla in mentinerea unui aparat administrativ corupt si incompetent, obisnuit sa-si vanda serviciile oricarui "stapan". Birocratia este doar "vehiculul" coruptiei si jafului, al ocolirii legilor. Nimeni nu trebuie sa se mire ca, pana in 1996, ea s-a Pdsr-izat, ca - dupa trecutele alegeri - a devenit Cdr-ista sau Pd-ista. Raul se afla in insasi constructia partidelor romanesti. Nimeni nu contesta faptul ca, din 1990, odata cu reinstaurarea pluripartitismului, fostii "activisti Pcr" s-au raspandit in toate gruparile politice formate. Inca de atunci observam ca partidele istorice reaparute au fost "impanate" cu indivizi care isi incepusera activitatea (si ar fi facut cariera) in Pcr. Fenomenul era, de altfel, normal si de nestavilit. Carieristii isi aroga convingeri politice ferme doar conjunctural, pentru obtinerea unor avantaje. Partidele nu s-au constituit insa pe baze doctrinare clare, ce impun programe consecvente. Ele s-au structurat in jurul unor lideri ambitiosi si charismatici, nuantarea ideologica realizandu-se mai degraba pe vagi declaratii ale acestora, pe emblemele date de adversarii lor.
In graba inscrierii in "lupta politica", in toate partidele romanesti s-a neglijat "selectia cadrelor", a fost minimalizata "constructia de partid". Liderii au devenit instante supreme in locul consecventei doctrinare si al aderentei la program, consecintele fiind promovarile arbitrare, constituirea camarilelor, acceptarea inregimentarilor conjuncturale. Oportunistii au transformat gruparile politice in adevarate Srl-uri, in firme-capuse pentru exploatarea complexului economico-social. Dupa paravanul ideologic s-au insinuat indivizi lipsiti de orice scrupul care, dupa umerii lati ai liderilor, au realizat afaceri cu un marcat iz penal, hotii din cele mai grave. Imunitatea le era insa garantata de sustinerea financiara acordata partidelor, desi ei aderasera la ele in primul rand pentru a se capatui. Asa a fost cazul celebrului Pdsr-ist Bivolaru, al renumitilor Hrebenciuc, Iacobov, Vacaru etc. din aceeasi formatiune, asa s-a intamplat in cazul liderilor brasoveni ai Pd-ului si, mai recent, al demnitarilor din esalonul secund al Pntcd-ului, precum primarul Lutu sau subprefectul de Dolj, Marcel Cornea. "Dialogul" - inregistrat - al subprefectului Cornea cu afaceristul Staicu este de un cinism revoltator, aratand ca implicarea politica este un simplu mijloc de imbogatire oneroasa, de prelevare in impunitate a bunului comun. Dupa scandalul clanurilor de "nepoti", noul "spectacol" a dat imaginii Pntcd-ului o lovitura mortala. Prestigiul impus de verticalitatea morala a lui Corneliu Coposu s-a spulberat. Iar lupta pentru putere din interiorul lui a devenit - in context - ridicola, pentru ca s-a dovedit a fi o pregatire pentru mostenirea liderului, d-l I. Diaconescu, si nu rezultatul unei dezbateri doctrinare.
Nu este de mirare ca electoratul a devenit dezgustat de politica. Procentul absenteistilor la viitoarele alegeri este, dupa toate sondajele, impresionant. El indica o respingere in masa a clasei politice actuale. Romanii vor vota atunci cand vor exista, in sfarsit, partide politice propriu-zise, cu programe ferme, emanate de doctrine precizate, cu politicieni selectati pe criterii de competenta si cinste. Respingerea tacita a formulelor existente lasa loc pentru aparitia unei "a treia cai". Ea trebuie sa se concretizeze rapid, pentru ca altfel sansele oferite tarii de Occident pot fi ratate.