La un picnic, pe malul unui lac din Ontario, o fetita de zece ani striga: "Mama, mama! Am gasit o broasca!". Atentia tuturor (circa 50 de romani emigrati dupa 1990) este atrasa nu de strigatul copilului, ci de replica mamei, o femeie de vreo 30 de ani, imbracata intr-o rochie visinie: "Cretino, ti-am spus sa nu mai vorbesti romaneste! Tu esti acum canadianca, idioato. Speak English to me, you, stupid country-girl (vorbeste-mi englezeste, taranca proasta)!". Petrecerea s-a intrerupt pentru cateva momente; muzica a fost oprita, vocile coborate, paharele abandonate pe cate un colt de masa. Spusele cucoanei i-au surprins pe toti. Stiam ca unii dintre romani, din snobism sau pur si simplu din prostie, isi abandoneaza limba materna, adoptand engleza ca limba "de familie", in speranta desarta ca vor deveni mai degraba "americani". Altii, desi bine intentionati, isi "pierd" pana la urma copiii, scapati de sub supravegherea familiei si "contaminati" de microbul subtil al asimilarii. Acestea sunt problemele nu numai ale romanilor, dar si ale rusilor, sarbilor, ungurilor, polonezilor. Scena de pe malul lacului poate fi incadrata, totusi, la "specificul romanesc"... Sa-ti indemni fiica sa-si uite limba in care i-ai citit povestile copilariei este o ofensa adusa chiar tarii de adoptie, cunoscuta fiind politica multiculturalismului, pentru care canadienii cheltuiesc sute de milioane de dolari anual. Desi atipic, cazul fetitei din Kitchener - Ontario, al carei nume cred ca nu are nici o importanta (picnicul avea loc in vara anului 1998), deschide cateva intrebari pe care stim ca si le pun multi romani "de acasa": cum vorbesc fostii nostri compatrioti de peste Ocean? Cum vom vorbi noi, in caz ca vom castiga loteria vizelor? Este limba romana "capabila" sa reziste in fata englezei? Este pastrarea limbii o chestiune de cultura, de educatie sau de patriotism?
Bill, romanul din preerie
Daca luam limba romana drept criteriu de clasificare a romanilor de peste Ocean, gasim ca urmasii pionierilor agricultori si otelari de la inceputul secolului al Xx-lea nu mai vorbesc romaneste decat in rare cazuri si doar cei mai in varsta. Generatiile a treia, a patra si a cincea sunt complet americanizate, dar dupa modelul yankeu au inceput, in special dupa 1989, sa-si caute radacinile.
Un caz oarecum aparte este William (Bill, adica Vasile) Donison din Regina - Canada. Gasindu-si radacinile inca din 1979 cand a vizitat pentru prima oara tara natala a tatalui sau, Bill a devenit un adevarat nationalist roman. Dupa cel putin 15 vizite la Bucuresti, a decis sa-si puna la butoniera cetatenia romana si sa ia lectii "de romaneste" chiar de la varul sau de-al doilea, Martancu, descoperit langa Radauti. Nascut in preerie, la vest de Al Treilea Meridian, Vasile intelegea deja binisor limba parintilor sai (Mardare si Anita), pe care n-a mai vorbit-o din copilarie. "Ca cetatean roman - spune - am ambitia sa invat. Sunt atatia romani vechi in Regina care nu rup o boaba din limba lui Eminescu, desi clubul din orasul nostru poarta numele marelui poet. Ii inteleg pe cei care, purtati de valurile vietii, isi uita limba, cum e, partial, cazul meu, dar nu-i voi pricepe pe aceia care isi doresc si isi propun sa o uite. A te lepada de mostenirea ta nationala inseamna a te dezice de parinti, a te autosuspenda intr-o tara a nimanui. A trai in afara unei culturi atat de bogate este a trai intr-o mizerie sufleteasca de nedescris. Ii deplang pe care, furati de realitatile americane si canadiene, uita sa mearga la biserica, la club sau la diverse adunari romanesti, preferand sa joace, cu stangacie, rolul de cetateni loiali. Dar uita ca a fi cetatean loial Canadei inseamna tocmai a-ti pastra specificul si traditiile proprii, deoarece succesul mozaicului nostru etnic numai asa este posibil."
Impreuna cu Bill am descoperit in provincia Alberta doi romani din generatia a treia, Vasile si Alexandru Sudom, de o ignoranta perfecta in privinta limbii romane si a Romaniei. Distrandu-se copios, Bill le-a proiectat cateva casete video filmate de el in mai multe calatorii. Cei doi au fost mai intai socati ca taranii din Unirea, Calarasi, vorbesc o limba care seamana cu franceza ("dar este limba parintilor vostri, domnilor", le-a spus Bill intrigat de atata naivitate). Apoi, Alexandru si Vasile au exclamat: "Uite, exista si acolo stalpi de telegraf!"; "au si cale ferata!", "ai vazut? in beci aveau butoaie cu vin!" etc. etc.
Fost presedinte al Clubului Cultural "Mihai Eminescu", Bill Donison ramane un lider al "romanilor vechi" din provincia Saskatchewan. Cei emigrati dupa 1990 care incearca sa se lepede de ceea ce au mai sfant in viata, limba materna, ar trebui sa-l intalneasca pe acest domn charismatic, ale carui tricouri favorite sunt cele cu chipul lui Eminescu sau cele cu stema Romaniei. Pentru el, nu este nici o rusine sa fii roman, iar daca vorbesti cumva limba "vechilor cazanii" inseamna ca te-a harazit Dumnezeu sa ai "un mare noroc".
"A da jos cuvantul din numele unei biserici e un mare pacat in fata lui Dumnezeu"
Dupa cum spun canoanele, fiecare neam se cade sa aiba biserica lui, iar cand va fi la Judecata de Apoi, fiecare va fi chemat impreuna cu ai sai. Grecii cu grecii, sarbii cu sarbii, polonezii cu polonezii, romanii la fel, cu neamul lor. De aceea, in biserica se cade sa se tina Liturghia in limba respectiva, dar - cel putin la romanii din America si Canada - acest precept a fost incalcat. Multe dintre bisericile ortodoxe se numesc doar de forma "romane", deoarece nici un cuvant romanesc nu se mai aude in timpul slujbei. Unele, cum e Catedrala "Sfantul Gheorghe" din Regina - Canada, au dat deoparte cuvantul ce indica etnia romana la indemnurile unui preot iresponsabil, Suciu, astazi disparut in dizgratie. In schimb, tot in Regina, se afla Bisericuta "Sfantul Nicolae", cea mai veche zidire sfanta romaneasca de pe continentul nord-american, unde limba romana domina inca slujba, desi enoriasii apartin tot vechilor generatii. Rolul principal il are aici parintele Constantin Turcoane, un roman neaos din Banatul sarbesc, a carui filosofie pastorala se intemeiaza pe respectul fara limite acordat traditiei. "A da jos cuvantul din numele bisericii - spune el - e un mare pacat in fata lui Dumnezeu. Cei de la au transformat, de fapt, biserica zidita de romanii Stir, Bancescu, Tarcea, Romaniuc, Adamache, Ganciu si multi altii intr-o franciza ortodoxa. Probabil acei romani care au acceptat acest sacrilegiu nu sunt mandri de ceea ce sunt. Du-te la sarbi, la ucraineni: nu le pasa ce esti, isi tin slujba in limba lor. Uita-te la semnele de pe strada si vezi inscriptiile chinezesti. De ce vor chinezii sa si le pastreze? Ce se intampla cu fratii nostri romani?"
Tot in limba romana isi tine slujbele si parintele Ioan Mihut, un maramuresean ajuns din intamplare in apropiere de Detroit, la Warren. Pastor al Catedralei "Pogorarea Sfantului Duh", Mihut isi declama cu patos principiile: "Am pictat biserica de curand. Cei ce au pictat-o, Cristian si Cristina Samoila, sunt mari inspirati alesi de Dumnezeu. Ei au stiut ca aici se va sluji numai romaneste. Cat voi fi eu, numai asa se va tine slujba. Sunt romani americani, nascuti in tara asta, care strabat o suta de kilometri in fiecare duminica pentru a asculta sfanta Evanghelie pe romaneste. Poate unii nici nu prea inteleg, mai ales dintre tineri, dar ei se patrund de sunetul liturgic al limbii, sunt ademeniti de autenticitatea si naturaletea predicilor, simt ca sunt , la origini, la radacina neamului. Evreii romani, oriunde s-ar afla, pastreaza cu mandrie limba romana. Fapt aberant: multi romani sadea se grabesc s-o uite. Noi, aici, vrem sa stopam acest fenomen degradant pentru natia noastra. Mai mult, dupa parerea mea, daca se va scoate limba romana din bisericile romanesti din America, in treizeci de ani nu mai exista nici o parohie romaneasca, nici una!"
Cea dintai scoala romaneasca din America
Daca in multe biserici romane ortodoxe de peste Ocean limba romana se pierde treptat sau chiar s-a pierdut definitiv, nu acelasi lucru se intampla in bisericile romanesti neoprotestante baptiste si penticostale. Rigiditatea si disciplina liber consimtita din aceste locasuri au facut ca limba romana sa fie singurul "vehicul" pastoral, fara exceptie. De la mic la mare, nascuti in America sau in Romania, intelectuali, oameni de afaceri, muncitori sau functionari, baptistii si penticostalii Il lauda pe Domnul exclusiv in limba romana. Daca se mai aud uneori comentarii in randul adolescentilor, cum ca le vine greu sa inteleaga predicile, unul ca pastorul Teodor Luca de la Biserica penticostala "Betania" din Chicago va striga in plina adunare: "Iar cei tineri, care se plang ca nu inteleg anumite cuvinte, sa faca bine sa invete perfect romaneste, altfel nu au ce cauta pe drumul nostru. Ii ajutam, ii indrumam, dar nu acceptam sa fie simpli figuranti in sfantul locas!". De altfel, la Chicago am intalnit o situatie neasteptata: romanii vorbesc romaneste! Fie ei greco-catolici, ortodocsi sau neoprotestanti. Cel mai important indiciu in acest sens este chiar cea dintai scoala romaneasca din America, condusa de tanarul profesor Laurentiu Murg. Gazduita deocamdata intr-o cladire inchiriata, cunoscuta sub numele de Norwood Park Christian School, cea dintai scoala particulara crestina in limba romana de pe continent este acreditata si acceptata de sistemul de invatamant american. Diplomele obtinute aici sunt recunoscute in toate statele, iar programa depaseste calitativ scolile publice. Pe langa studiul Bibliei, studiul matematicii, al artelor, al muzicii, al scrierii, al limbii engleze si educatia fizica, un accent special se pune pe studiul limbii romane si al istoriei romanilor.
Trei sunt principiile care stau la baza programei acestei scoli in care studiaza peste 150 de elevi romani: Studiul Bibliei; Cursurile Integrale pentru scoala elementara si liceu; Limba romana. Multe manuale sunt trimise de Ministerul Educatiei Nationale din Bucuresti, iar profesorii sunt toti nascuti in Romania. In fiecare an, elevii sunt examinati la toate disciplinele prin intermediul Testului Stanford, test pregatit de universitatea cu acelasi nume din California. Testul din vara trecuta a dovedit progresul elevilor de la Scoala Romana si plasarea lor la un nivel mult mai inalt decat cel al scolilor americane obisnuite. Materialul predat la disciplina "Religie" este studiul Bibliei si nu crezul teologic al unei biserici. Scoala este deschisa, pentru 160 de dolari pe luna, oricarui roman, indiferent de apartenenta religioasa. O parte a cursurilor este tinuta in limba romana, unul dintre obiectivele scolii fiind promovarea studiului unitar al culturii si limbii romane in contextul istoriei romanilor. Elevii sunt capabili nu numai sa-i identifice pe scriitorii romani cei mai importanti si operele lor, ci si sa recite poeziile poetilor clasici, de la Eminescu la Arghezi. "Necesitatea scolii", spune directorul Murg, "a rezultat si din situatia multor romani care gresesc fata de copiii lor, indemnandu-i sa invete engleza si lasandu-i sa uite romana sau sa n-o invete deloc. Prin aceasta, copilul scapa de sub controlul parintesc si pierde bogatia sufletului romanesc. Legatura emotionala cu copiii este pierduta, acestia absorbind valorile societatii americane cel mai adesea la intamplare si sfarsind prin a fi modelati de caracterele cele mai extremiste si la moda ale vremii. Practic, romanii sositi recent peste Ocean nu stiu deloc care sunt adevaratele pericole pentru copiii lor in societatea americana."
Speriati ca in conditiile unor dificultati financiare scoala s-ar putea desfiinta, romanii au contribuit de urgenta la rezolvarea situatiei: "Ne e frica sa ne dam copiii la alte scoli si in special la cele publice", spune o mamica disperata, Elena Smeu. "Mai bine alegem sistemul home-schooling (scoala acasa)", spune si Mariana Puscas, mama unei fetite (Oana) intrate in clasa intai toamna trecuta. Din fericire, scoala si-a rezolvat problemele, iar 155 de copii din Chicago isi urmeaza linistiti, sub control parintesc si bisericesc strict, studiul limbii lui Eminescu si al istoriei lui Mihai Viteazul.
Tatal meu, Romania
De la Kitchener - Ontario pana la Miami - Florida, pe intreaga Coasta de Est, multi romani nu sunt originari din Romania. As putea spune ca, date fiind zecile de cazuri pe care le-am intalnit, cu cat sunt mai romani, cu atat nu provin din granitele nici actuale, nici istorice ale Romaniei. Singura lor patrie, vorba poetului, e limba romana, iar tinutul din care se trag este cunoscut sub numele de Banatul sarbesc - o scoala a nationalismului luminat si temperat, dar adanc patruns in sufletele acestor oameni. Daca afli de festivaluri folclorice, de sezatori si serbari la iarba verde, de cluburi si asociatii puternice, de biserici in care se slujeste numai romaneste, poti fi sigur ca te afli intr-o comunitate de banateni. Deloc intamplator, ei sunt si cei mai uniti; pentru ei ajutorarea celor in nevoie nu e o vorba goala, iar bisericile si cluburile lor nu sunt datoare la banci. De altfel, banatenii sunt cei mai instariti dintre romani, fiindca lucreaza bine si au imaginatie in afaceri. Asa cum "monopolul" parchetului este detinut de romanii penticostali si baptisti din Chicago, in afacerile cu mezeluri si carne sunt implicate cateva mari firme ale banatenilor, cum e cazul companiei fratilor Oldja, din New Jersey. In fine, multi dintre medicii si dentistii romani sunt banateni. Unul dintre ei, Adam Socarda din Sterling Hights - Michigan, are o situatie familiala speciala, despre care merita sa vorbim.
Nascut la Uzdin, aproape de Varset, a studiat la Bucuresti si s-a insurat cu frumoasa Jana, fiica medicului bulgar Bojan Sotirov. Are o familie frumoasa Adam; o casa noua, cu 6 camere, si un baietel de trei ani si jumatate, Daniel. Raposatul Socarda - tatal, fost maistru la uzinele Ford, a fost tare suparat cand Adam l-a instiintat ca nu se insoara cu o romanca. Ii placea de Jana, dar se gandea la viitor, la nepotii sai care nu vor vorbi romaneste, stiut fiind faptul ca orice copil invata limba mamei. Adam, profund indurerat de pierderea parintelui care isi sacrificase tineretea si emigrase de sub comunistii sarbi spre a asigura un viitor copiilor, a promis imposibilul: primul sau nascut va vorbi limba tatalui! Zis si facut. La putin timp dupa nasterea lui Daniel, Adam a adus-o ca baby-sitter (doica) pe Lenuta din Ploiesti, o femeie tare blanda, dar cu putine sanse de a invata engleza si cu atat mai putin bulgara. Cum Jana a fost foarte ocupata cu slujba, fiind tot doctor, s-a trezit intr-o zi ca nu-si intelege propriul baiat! Si, in loc sa-l invete ea bulgara, sarba sau engleza, a inceput sa ia lectii de romana, in parte chiar de la Daniel. Femeie inteleapta, si-a dat seama ca engleza poate fi usor invatata mai tarziu, deoarece aceasta limba este "ca ciuma" pentru copii. Esentialul era ca sotul sau sa-si poata tine legamantul facut candva, iar fiul ei sa invete o limba pe care ea insasi a inceput s-o indrageasca. "Poate fi neobisnuit - spune Adam - ca un copil sa invete limba... paterna, dar am citit o poezie a unui mare poet (Cezar Ivanescu) in care se vorbea de si m-am gandit ca Daniel imi poate spune la fel: tatal meu, Romania..."
"Sunt un fan al limbii romane"
Sunt cunoscute numele de americani care, studiind istoria sau limbile romanice, au ajuns sa invete limba romana. Cei mai importanti sunt istoricii: Lehrer, Hitchins, Treptow, Wilson. Altii au studiat folclorul, lingvistica, literatura sau religia. Nu se cunosc insa americani obisnuiti pe care sa-i fi cuprins pasiunea invatarii limbii noastre, cu exceptia celor din "Peace Corps" care locuiesc un timp in Romania. Nu se cunosc pana acum, deoarece urmeaza un caz intrigant pentru multi dintre cei care, ajunsi peste Ocean, sunt in stare sa-si ia copiii la bataie cand ii aud vorbind romaneste.
Art Bardell este un american autentic. Tanar proiectant de automobile, cu o cultura peste media americana, Art traieste in apropiere de Detroit. Din intamplare, in urma cu doi ani l-a insotit pe romanul Florian Peretz, om de afaceri din Troy - Michigan, intr-o vizita in Romania. Atunci s-a intamplat ceea ce de obicei se intampla cu cei mai multi dintre americanii si, in general, cu strainii care ne viziteaza tara, inarmati cu imaginile furnizate de televiziunile occidentale. Atunci s-a indragostit pur si simplu de cele vazute. "Aceasta calatorie - spune - mi-a fost fatala... M-am indragostit de exotismul tarii romanesti si de frumusetea limbii." Ca urmare, Art s-a inarmat cu manuale, cu o tablita si creta si a inceput cursurile cu intreaga familie. Autodidacti luptandu-se cu tainele limbii romane! Si el, si sotia Michelle, si fiicele Janae, Joel si Corinne, si fiul Gabriel. Fiecare cu dispozitia lui, cu varsta si aspiratiile sale, dar toti deopotriva pentru limba romana! In casa lor incapatoare de la marginea unei paduri, departe de zgomotul si poluarea marilor aglomerari, in putinul timp liber ce-i ramane dupa terminarea lucrului pentru Chrysler, Art isi cheama familia si da fiecaruia ceva de lucru, "pe romaneste...". Este marele secret al casei, de care stiu numai prietenii cei mai apropiati. Nu le pasa de nimeni, dar n-ar dori sa dea peste unul care stie mai mult decat ei, ceea ce ar fi catastrofal pentru entuziasmul celor mici. "Mi se pare admirabila determinarea copiilor pentru invatatura - spune el. Eu care sunt un fan al limbii romane si am inteles deja unele mecanisme si radacini comune cu engleza, ma amuz copios; sunt adorabili cand pronunta. Prind repede si in curand va trebui sa ne luam un profesor, caci nu putem avansa fara sprijin. Nu este deloc exclus ca macar unul dintre copiii mei sa se mute candva in Romania. Este o tara fascinanta, cu o cultura demna de cel mai mare respect."
Va fi, desigur, momentul in care si multi romani, plecati azi sa-si caute norocul peste Atlantic, vor decide sa se intoarca. Si de ce n-ar face-o, cand tara va fi una dintre membrele Uniunii Europene si va oferi conditii de viata comparabile?... Si tot cam pe atunci, probabil, adica in 10-15 ani, institutiile culturale romanesti din Sua ii vor informa pe presedintii universitatilor americane ca "limba romana" nu ar trebui sa mai fie mentinuta in cadrul departamentelor de limbi slave, cum este situatia in prezent, ci acolo unde-i este locul, dinainte de Yalta..., cam de pe timpul imparatului Aurelian.