Ziua in care au iesit pestii
Incident, accident, nenorocire sau catastrofa, scandalul cianurii de la "Aurul" - Baia Mare a demonstrat ca, si in materie de ecologie, Romania e tara formelor fara fond. E adevarat, avem un minister care gestioneaza si protectia mediului inconjurator, exista si vreo patru partide ecologiste, doua sunt reprezentate si in Parlament, ca membre ale Cdr, precum si un mare numar de Ong-uri cu vocatie declarat ecologica. Dar nimic mai mult.
Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului este discret in domeniu si periferic in preocuparile executivului si legislativului. I-au trebuit vreo zece ani pentru a impune cateva legi pentru protectia mediului, operatiunea fiind departe de a se fi terminat, desi legislatia adecvata in domeniu e o conditie importanta pentru aderarea la Uniunea Europeana. In lipsa de mijloace, ministerul s-a multumit sa constate dezastrele si nu sa le previna. A reusit mai putin sa impuna aplicarea si respectarea legii, inca mai putin in sanctionarea marilor poluatori ai mediului. A facut si face putin pentru sensibilizarea opiniei publice asupra marilor surse de poluare si asupra consecintelor poluarii, inca si mai putin pentru crearea si punerea in practica de programe de protectie a mediului si pentru atragerea fondurilor necesare, inclusiv straine. Activitatea organizatiilor nonguvernamentale si a partidelor ecologiste, cu exceptia tocarii de fonduri, a micilor gainarii si a politicianismului marunt - care le asigura supravietuirea - este sublima, dar nu prea exista. Cat despre partidele mari, protectia mediului nu face parte din preocuparile si din programele lor, decat incidental sau accidental.
Pentru ca pestii morti au iesit in Ungaria si pentru ca ziua in care au iesit pestii a coincis cu cea in care Romania incepea negocierile de aderare la Uniunea Europeana, politicieni seriosi, nationalisti vanjosi, precum si o parte a presei au incercat fie sa minimalizeze accidentul, fie sa-i acuze pe unguri de manevre oculte si sa-l anexeze nefericitului contencios istoric al raporturilor romano-maghiare. Toata lumea s-a intrebat daca este sau nu acuzata Romania, desi nu aceasta era problema. Accidentul s-a produs in Romania, vinovatii au fost identificati, in parte si-au asumat si vinovatia.
Autoritatile au fost luate inca o data prin surprindere, au reactionat inadecvat si cu intarziere, practic dupa mediatizarea internationala a accidentului. A trebuit sa vina la locul accidentului comisarul european pe probleme de mediu, pentru a constata ca nici localnicii nu au fost informati corect despre natura accidentului, ca au mai fost si alte incidente similare si ca in Romania e foarte greu sa stii ce e minciuna si ce e adevar!!
Nenorocirea este ca ne-am obisnuit intr-atata cu minciuna, incat chiar adevarurile simple, uneori si evidenta, ne irita. Deceniile de comunism, si nu numai, ne-au insensibilizat, ne-au deresponsabilizat in asemenea masura, incat nu ne mai pasa nici de ceilalti, nici de noi, nici de lumea in care traim. Stim, ar trebui sa stim, ca marile combinate industriale, cele chimice mai ales, mandria industriei noastre socialiste, otravesc aerul, solul, raurile si lacurile, desfrunzesc si usuca padurile. Chimizarea irationala si proasta folosire a sistemelor de irigatii au degradat intinse suprafete de pamant arabil. Cateva dintre constructiile faraonice ale epocii de aur sunt bombe cu efect intarziat, care afecteaza si vor afecta echilibrul fragil al Deltei si al Litoralului romanesc. Toate acestea, si inca multe altele, ne apartin. Trebuie sa ne asumam si responsabilitatile, sa facem ceea ce trebuie facut pentru a repara ce se poate repara, pentru a limita pagubele, mai ales pentru a preintampina accidente similare. Din solidaritate cu aproapele nostru si cu vecinul nostru. Si, mai aducandu-ne aminte, macar din cand in cand, de vorba stramoseasca: "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". Nu de alta, dar unda de cianura facuta plocon ungurilor a revenit, ceva mai diluata, tot in Romania. N.C. Munteanu