Partile sociale
("Unde e iluzile mele?")<b></b> Va mai amintiti de "partile sociale"? In gandirea de beton armat a dictatorului Ceausescu, conform careia statul trebuia sa controleze pana si potcoavele de cai morti de pe marginea drumului, s-a strecurat o fisura ideologica: numitele "parti sociale" - un concept destul de neortodox, cu care a dorit sa mascheze, de ochii lumii, fundamentalismul unei iluzii: "proprietatea intregului popor asupra mijloacelor de productie". Asta pe de-o parte. Pe de alta parte, disperarea acestei idei venea din nevoia de a rezolva lipsa cronica de lichiditati a fabricilor, sperandu-se ca 100 de lei pe luna din partea a peste 14 milioane de contribuabili (pensionari si activi) vor fluidiza piata comunista de capital (daca putem forta aceasta expresie). Nu mai vorbim de aspectul propagandistic al acestei masuri, deoarece se putea spune ca, in sfarsit, muncitorii chiar sunt proprietari. Privite retroactiv, retinerile din salariu nu mai par, ca atunci, o jecmaneala din partea statului falimentar. Atat prin denumire, preluand echivalentul englezesc al termenului "shares" (actiuni), cat si prin infrastructura creata (emiterea unor carnete speciale de parti sociale si contabilizarea la zi a "cotizatiei"), conceptul ceausist a reprezentat, desi involuntar, inceputul privatizarii de masa. O privatizare pe bani adevarati, si nu una pe cupoane fara nici o valoare, de tip "Vacaroiu". Fiecare acumulase intre 8 si 10 mii de lei, adica trei-patru salarii medii. Transformati in actiuni, acesti bani ar fi reprezentat 5-10% din capitalul social al tuturor unitatilor economice din Romania. Daca ar fi urmat glasul logicii si al interesului national, puterea de dupa 1989 ar fi putut lansa cea mai timpurie privatizare de masa din fostele tari comuniste. Fapt care ar fi avut cu totul alte urmari decat cele pe care le cunoastem azi prea bine. In realitate, ce s-a intamplat cu acesti bani? Dorind sa dea o lovitura de imagine pe scena politica in formare, puterea fesenista a luat nefericita hotarare de a returna banii populatiei. Care, oricum, isi cam luase gandul de la ei. Cu opt mii de lei ne-am cumparat (va amintiti?) un frigider sau un televizor color; poate si alte maruntisuri pentru casa. In schimb, fabricile, combinatele, santierele au ramas cu safe-urile goale. Capitalul lor social a fost redus peste noapte cu zeci de miliarde (bani vechi), intrand intr-o criza si mai mare decat la inceputul anilor "90, cand gasise Ceausescu ideea salvatoare.
Se implinesc, asadar, zece ani de la aceasta prima mare ratare a romanilor; zece ani de cand un slogan mai putin cunoscut publicului (nu ne vindem tara nici macar noua insine) a fost pus in practica fie din calcul rece, cu... parfum gorbaciovist, fie din ignoranta si prostie. Incercati sa va imaginati o Romanie cu industria si agricultura privatizate inaintea Poloniei, Cehiei si Ungariei. O Romanie in care capitalul occidental ar fi inundat Bursa (creata imediat, ca o consecinta a declansarii privatizarii). O Romanie in care salariul mediu ar fi trecut deja pragul de 300 de dolari pe luna... s.a.m.d. Vorba unui cantec studentesc: "Unde e iluzile mele/ Care le-am avut...?". Stie cineva? Ion Longin Popescu