Poveste de la tara
Mai mult de jumatate dintre locuitorii Romaniei de azi au ajuns sa traiasca la oras. Prima mare pierdere generata de aceasta initiativa "socialista" este pierderea copilariei. Orizontul afectiv al copiilor nascuti departe de sat s-a redus dramatic. Ce se vede "in spatele blocului", in parc, pe asfaltul patat de uleiul masinilor parcate peste noapte, in pietele de cartier si in cele cateva curti salvate ca prin minune de furia demolarilor ofera copiilor doar un surogat ambiental, aproape sinistru. Printre altele, institutia "amintirilor din copilarie" devine tot mai abstracta pentru noile generatii. Noroc cu noi, cei mai in varsta, si cu locuitorii satelor, cati mai sunt, ca avem inca ce povesti, iar drumurile noastre "pe plaiurile natale", pe "albastrele cararui" ale copilariei fara griji sunt datatoare de ameteli sentimentale, de tarie si echilibru.
Iata satul natal, inima lumii si a iubirilor de-nceput. Prafuit, drumul garii se ingusteaza in fiecare primavara sub ramurile prunilor. Ulmul popii Ilie, ciuruit de cuiele "culturii locale", anunta, dintr-un afis de tabla, "Mare Bal" la Camin. O "epidemie de zmeura" a inundat, in ultimii ani, gradinile gospodarilor. In camp, scumpe tractoare rastoarna scumpe brazde. Cladirea morii e in ruina. Gaterul mecanic a disparut. In livada de nuci creste grau negru. Paioaga a rasarit pe coasta. Casa boierului Oprisescu, vopsita in roz, priveste mica procesiune din vale: este inmormantat bolsevicul Mateita, al de si-a botezat fiul "Puskin", pe cand ii dadea zor cu colectivizarea. Tot el l-a scos pe boier din casa, in "49, incaltat intr-un pantof si o sanda, pe zapada. Apoi, legionarul Cumbrea, dat de partea comunistilor, l-a varat in cuptorul de caramida, arzandu-i barba. Pe ulita pe care alergau candva cocosi Leghorn, stuparul Romulus usuie albinele spre salcamii de pe ogas. Gastele vecinului Spirache survoleaza viile inflorite, aterizand in curtea scolii. Liliecii sunt pe trecute. Cu toate astea, pacea pare stropita cu flori de malin, cum ar spune Esenin.
Este pacea satului meu, dar si pacea satului tau, cititorule de pretutindeni. Oraseanule sau asa-zisule orasean, sa ne ducem copiii sa vada satul romanesc, sa traiasca macar o zi la umbra de mesteacan. Fara sat, fara casa natala, tot mai straina si mai mica, suntem doar biete umbre mecanice, ratacind pe trotuare fara nume, intre slujba presanta si prost platita si Piata de Chimicale (citeste alimente) - locul de unde, resemnati si tacuti, ne cumparam doza zilnica de nitrati. Fara a fi pasunista, ideea intoarcerii la tara, macar la sfarsit de saptamana, pare mai actuala decat oricand. Altfel, cum sa ne explicam explozia de case noi si vile "de protocol", rasarite in mai toate colturile umbroase ale patriei? Chiar si zbuciumul sufletului de miliardar de carton are, la noi, adanci interferente rurale... Ion Longin Popescu