Lumea romaneasca

Redactia
Horatiu Malaele"Imi place aventura. Cea artistica". In timp ce discutam, Horatiu deseneaza. Deseneaza cercuri si triunghiuri in care isi inscrie propria caricatura. Parca mai rea, mai necrutatoare ca celelalte. "Asa suntem noi, oltenii, afurisiti, exagerati. Dar si sentimentali." Vorbim despre "riscu...

Horatiu Malaele"Imi place aventura. Cea artistica"

In timp ce discutam, Horatiu deseneaza. Deseneaza cercuri si triunghiuri in care isi inscrie propria caricatura. Parca mai rea, mai necrutatoare ca celelalte. "Asa suntem noi, oltenii, afurisiti, exagerati. Dar si sentimentali." Vorbim despre "riscul ridicolului". Dar pe acest artist complex care e Horatiu Malaele - actor, regizor, plastician si mai nou cochetand cu dramaturgia - nici riscul, nici ridicolul nu-l sperie. Dimpotriva, par sa-l provoace. "Daca m-as teme de ridicol, n-as putea face caricatura. Nici comedie satirica. Nici arta, in general, pentru ca in arta, ca si in viata, ridicolul sta alaturi de sublim, comicul face casa buna cu tragicul". Isi dezvolta ideea despre rasul-plansul la noi si aiurea si deseneaza. Acum, pe hartia alba rasare ceva caraghios si minunat. Un fel de inger nastrusnic care in loc de buclele traditionale are antene ca de greier sau de extraterestru. Pupilele ii sunt ca doua margele incadrate de ochelari mari, identici cu ai autorului. Lipseste doar zambetul lui lama-de-brici, afurisit si totusi tandru; dar poate ca rasare pana la urma si zambetul asta parsiv, suntem abia la inceputul conversatiei cu ilustratii.

Acesti ingeri veseli-tristi

- Ingerul asta ti-a fost inspirat de succesul dumitale mai vechi, cu "Acesti ingeri tristi", alaturi de Dana Dogaru?
- "Ingerii..." lui D.R. Popescu s-au nascut in 85, iar eu desenez ingeri de cand ma stiu. Mai veseli ori mai tristi, depinde de stare, ei sunt si un fel de Icari ce vor sa zboare.
- Asta de acum nu zboara, parca planeaza asupra globului pamantesc si il ocroteste. Esti credincios domnule Malaele?
- Sunt absolut credincios, asa cum spunea Petre Tutea despre el ca e "romanul absolut". In sensul ca eu nu am absolut nici o indoiala in privinta existentei divine - instanta suprema la care ma raportez. Chiar daca accept sa ascult speculatiile unor sceptici, credinta mea ramane neclintita. Sunt convins ca ingerul meu pazitor ma fereste de rele, ca in copilarie, cand s-a intamplat sa explodeze langa mine o "jucarioara" cu fosfor, dar nu m-a atins nici o scanteie. Cata liniste si siguranta capeti cand stii ca oricat de supus primejdiilor, tentatiilor ai fi, ca orice muritor, cerul iti da o mana de ajutor sa le infrunti.
- Ai si pe pamant un punct de sprijin, de referinta?
- Da, sotia mea, o femeie inteligenta, serioasa. E omul cel mai serios pe care ma bizui cel mai tare. Vin la ea cu multe probleme de viata si discutam, e un barometru perfect, cu o judecata si un gust sigure. A studiat Cibernetica, dar are un contur umanist: e sensibila, intelegatoare in toate problemele.
- Va sfatuiti si in chestiuni profesionale?
- In materie de arta, ma ghidez dupa propria intuitie si-mi urmez impulsul care ma face sa caut mereu altceva. Daca am expus pana acum caricatura, simt nevoia sa revin la pictura si sa ofer o suita de peisaje care-mi traduc starile sufletesti. Trebuie sa mut din cand in cand dominanta.Un familist absolut</b> - In viata sunt conservator. Un familist absolut. Ca sot si ca tata, raman de moda veche. Dar in arta, imi place sa surprind. Sa fac altceva decat se asteapta de la mine. Poate ca de asta m-am apucat si de regie si chiar de readaptarea unei piese mai vechi ca "Podul sinucigasilor" de Paul Ioachim, pe care l-am imbracat in formule scenice mai noi. Mi-am zis la un moment dat: de ce n-as face-o? Am capacitatea de abstractizare, pot sa ajung la esenta unui caracter - de asta-mi ies, probabil, caricaturile - cultura mea plastica ma ajuta sa-mi vizualizez ideile, experienta de actor sa lucrez cu actorii si sa descopar in ei si in text energii ascunse pe care sa le valorific scenic. Energii benefice pentru spectacol.
- Crezi ca exista si energii malefice?
- Unii cred asta (nu e cazul meu) si se feresc sa regizeze anumite piese care le-ar aduce ghinion, cum ar fi "Ulciorul sfaramat" sau "Macbeth". Capodoperei lui Shakespeare, englezii ii schimba titlul de teama ca marea tensiune tragica din "Macbeth" ar starni nenorociri. Dar un artist trebuie sa riste, sa ia in piept provocarea, prejudecata. Mie imi place sa incerc tot ce tine de meseria mea. Si nu numai. Dar sa invat temeinic ceea ce fac si sa execut cu rigoare. Daca m-ar invita cineva sa execut un numar de circ, as studia pe toate fetele o scamatorie si as reusi-o pana la urma. Sunt sigur. Tot spunea un domn de la Primarie ca artistii sunt panglicari si jongleri. Probabil ca ne confunda cu politicienii. Daca mi s-ar propune un musical, as dansa cu frenezie. N-as putea sa si cant pentru ca n-am ureche. Si totusi, am ajuns pe scena Operei Nationale sa joc in "Liliacul" (montarea oferita noua de Covent Garden). Ce anume? Singurul personaj care nu canta, domnul Frosche, seful "veselei puscarii". Am fost incantat si am descoperit acolo o lume aparte, fascinanta, lumea teatrului muzical.<b>In casa sufletului, la Targu-Jiu
</b> - Vorbeai de energii ascunse, benefice. Le-ai simtit pe pielea dumitale vreodata?
- Le simt de fiecare data cand ma intorc in orasul copilariei mele, la Targu-Jiu. Ma regasesc cu emotie si cu "nostalgie pozitiva" in tot ce mi s-a intamplat acolo si bun si rau. De Paste, am plecat cu sotia mea si cu cei doi flacai la parintii mei, la Targu-Jiu. Parintii nevestei locuiesc la Sinaia, la ei merg baietii nostri in vacanta cea mare. Am niste socri simpatici foc, total atipici pentru categoria numita ironic socri.Dar revin la ai mei, din Targu-Jiu. Am trait impreuna cu ei marea bucurie a Invierii Domnului, intr-o bisericuta aflata pe aproape de monumentul Ecaterinei Teodoroiu si de Coloana infinitului si de Masa tacerii ale lui Brancusi. Mi-am incarcat sufletul si spiritul pentru un an intreg. A urmat apoi bucurarea trupului cu masa copioasa pregatita de mama. O avertizasem sa nu se oboseasca pentru ca stiam ca a fost bolnava, dar ea nu s-a lasat. Ne-a oferit o multime de salate, de racituri, doua feluri de sarmalute, ca in copilarie - cu varza si cu foi de vita - doua feluri de ciorbe si de fripturi, branzeturi, cozonac. Imi lasa si acum gura apa, mai ales ca azi nici nu ajung acasa la masa. De aici alerg glont la celalalt capat al orasului, la o filmare.
Aici inseamna Teatrul de Comedie, unde ne purtam convorbirea, dupa repetitia pe care Horatiu, in calitate de regizor, nu si de actor, a avut-o cu piesa "De Pretore Vincenzo". Imi lauda interpretii principali, pe George Mihaita si minunea de talent pe nume Dorina Chiriac. Tanar talent confirmat rapid si in cinema cu filmul lui Pintilie "Terminus Paradis", in care era absolut senzationala. Acolo unde alearga acum actorul Malaele inseamna decorul in care se filmeaza un nou episod din serialul "Casatorie imposibila".
- M-ati vazut probabil la televizor in pielea acelui tip las si prefacut ce surprinde prin duplicitate, e ridicol, dar si odios, infricosator. Am terminat si filmarile la Mircea Daneliuc, "O gaura in gat" se cheama (deocamdata), povestea altui caracter duplicitar pe care il joc - am eu parte tot de astia! - un escrocpostrevolutionar caraghios si totodata tragic. Ca in viata, unde extremele nu se resping, cum ne asteptam, ci uneori convietuiesc bine mersi, derutand lumea. Rolurile astea ma atrag prin complexitatea lor, pentru ca iti ofera mult tie ca interpret.
- Ti-am admirat recenta performanta de la Teatrul "Nottara" cu "Doi gemeni venetieni" de Goldoni, in stralucita regie a lui Vlad Mugur. Ii joci pe amandoi fratii si treci cu o rapiditate uluitoare de la unul la celalalt, caractere diametral opuse. Unul e natafletul venit de la tara, credul si stangaci, de o ingenuitate absoluta - cum ar zice Tutea -, celalalt e oraseanul uns cu toate alifiile, arogant si poltron. Iesi din scena cu un caracter si apari intr-o secunda cu totul altul, dar de fiecare data desenat cu o precizie si o rigoare uimitoare. Ai atata gratie si nonsalanta in acest tur de forta...<b>Iepurasul din joben


- Imi faceti cel mai mare compliment daca spuneti ca asa apare publicului rezultatul atator ore de exercitii si repetitii ca sa iasa - vorba primarului - jongleria. Daca m-ar intreba cineva cum fac sa scot iepurasul din joben, n-as sti sa raspund altfel decat a raspuns marele pianist Arthur Rubinstein (nu ca m-as compara cu el, Doamne fereste, ii preiau doar raspunsul): "Cant bine?- cum spuneti dvs.- pentru ca am mana foarte mare, cu degetul mic foarte puternic si pot cuprinde toata octava". Exact asta iti cere comedia: sa cuprinzi toata octava. Mai ales in comedia dellarte, cum e cea in care joc acum, sub aparenta lejeritatii, libertatii de improvizatie comica, se cere o rigoare a fiecarui gest, precizia fiecarui gag si mai ales un ritm diabolic, care sa sustina pe tot parcursul spectacolului suspansul comic. Pentru ca in comedie ritmul e rege. Iar regi ai comediei, noi, romanii, am tot avut, har Domnului. Maestrul neintrecut era Toma Caragiu. Avea el intonatia aceea unica, cu spranceana ridicata a prefacuta mirare, cu suierul lui imposibil de imitat, perfid si complice. Toma era si un inegalabil "spuitor" de glume, cu felul lui de a imbraca in imagini anecdota, de a spori detaliile si de a le interpreta intr-un anume fel, pana ajungea sa serveasca poanta rapid si eficace. Ca in tenis. Marinus Moraru are alt stil: el expune pe scurt povestea, anecdota si apoi strecoara poanta subtire si percutant.?Stiu si eu cateva mii de bancuri, sunt chiar o banca de bancuri, pe care le spun prietenilor cand stam la o bere. Dar va rog sa nu-mi cereti acum sa va povestesc ceva in graba si pe inima goala, ca n-as fi in stare.Mari prieteni, mari modele

- Dar de farse specifice actorilor in timpul repetitiilor sau al spectacolului ai avut parte in cariera dumitale de 25 de ani?
- Sa fiu sincer n-am prea avut parte, poate si pentru ca am fost eu exagerat de serios cu mine si cu meseria asta pe care o fac cu constiinciozitate si rigoare. Detest bascalia care se face la unele repetitii, dar ador gluma de un anume gen.
- Ai avut si modele celebre printre actorii care n-au fost mari numai in haz, ci si in forta dramatica?
- Avut. Cu Tomita m-am imprietenit la o filmare, dar din pacate foarte tarziu, cand marele nostru actor se afla in ultima lui secventa de viata. Publicul l-a cunoscut mai ales din scheciurile acelea de la televizor, dar el era extraordinar in rolurile ample din "Revizorul", "De Pretore Vincenzo" (spectacol pe care tin sa-l fac in memoria lui) sau in "Lungul drum al zilei catre noapte". Alt maestru al comediei, dar si al dramei a fost profesorul meu Octavian Cotescu, un om si-un artist extraordinar, care iubea oamenii sitalentele. Avea o personalitate deosebita, care a impus un anume tip de personaj cu o frazare proprie, inimitabila.
- Ai fost tentat sa imiti unele din modelele dragi, si ai si reusit cateodata?
- Marile modele nu se pot imita decat doar daca vrei sa le parodiezi. Si atunci parodia, mai tandra sau mai apasata, presupune o detasare de model, asa incat sa se vada si personalitatea celui care parodiaza. Care persifleaza.
- Daca te-as intreba cum se realizeaza o asemenea "detasare", ce mi-ai spune?
- As spune ca regizorul meu drag, Vlad Mugur. Intrebat cum isi explica marele impact emotional pe care il au spectacolele lui la un public de categorii diferite si din tari diferite, a raspuns: "Foarte simplu: acolo unde e comedie strecor putina tragedie si invers".
- Cu "Mincinosul" ati repurtat amandoi un mare succes, mai de mult si la Venetia.
- A fost un triumf pe care il savurez si acum. Atunci ne-am imprietenit si cu o familie de italieni, Constantini se numesc, care ne-au invitat de Revelionul trecut la ei acasa. A fost superb!
Sfarsit de mileniu la Venetia
- Mi-am luat nevasta si feciorul cel mic (Cristi face 12 ani, iar Bogdan - 14) si am poposit iarna in Cetatea Dogilor. Venetia in iarna e superba, ca o femei frumoasa si rece. Cu atat mai fascinanta cu cat pare mai distanta, inaccesibila. Dar in noaptea de cumpana dintre ani si secole se simtea o mare tensiune, o febra aparte pe strazi si in piatete. Venetienii iesisera afara, voiau sa fie impreuna la sfarsit de mileniu ori de lume, cum ni se prezicea. Dar era o stralucire si o exuberanta ca in Carnaval, nu ca la Apocalipsa.
- Ai ajuns la Venetia si in anotimpul Carnavalului?
- Am ajuns in Carnaval cu o expozitie de caricatura smulsa din atelierul nostru de creatie plastica, "Ho si Mi". Numele ii vine de la Horatiu si de la Milu Hosu; noi am preluat baruletul actorilor de la Nottara si l-am transformat in atelier de creatie. Acolo lucreaza si un foarte bun caricaturist - unul dintre cei mai buni la ora asta - Bogdan Petry. Va poate face caricatura pe loc.
- Multumesc, dar... eu nu-s ca actorii, deprinsa sa infrunt ridicolul, oricat de tandru l-ati considera voi. Asa ca te rog sa uiti sugestia. Mai degraba spune-mi, in incheiere, daca ai reusit sa-ti forjezi un anume crez de viata de-a lungul acestor ani de experienta...
- Nu sunt eu omul cu principii rigide si cu lozinci. Incerc doar sa-mi disciplinez existenta, sa-mi rostuiesc viata astfel incat sa nu deranjez pe nimeni. Sa nu ma amestec in treburile nimanui.
- Neasteptata deviza pentru un mare creator de satira. Dar probabil ca vrei din nou sa derutezi, onorabile!Alice Manoiu