Editorial

Redactia
Localele si alternanta la putere. Primul tur al alegerilor locale a inregistrat cateva mutatii importante in peisajul politic romanesc. Dupa opt ani de dominatie asupra marilor orase, Cdr pierde locul sau privilegiat. In clasamentul alcatuit la nivel national, dupa verificarea si centralizarea votari...

Localele si alternanta la putere

Primul tur al alegerilor locale a inregistrat cateva mutatii importante in peisajul politic romanesc. Dupa opt ani de dominatie asupra marilor orase, Cdr pierde locul sau privilegiat. In clasamentul alcatuit la nivel national, dupa verificarea si centralizarea votarii pentru un numar de 2710 circumscriptii electorale (reprezentand 91,68% din total), rezultatele partiale indica faptul ca (la numarul de voturi valabil exprimate) inaintea Conventiei Democratice au trecut mai multe partide - Pdsr, Pd, Udmr, Apr (la consilii judetene), ba chiar si Pnl si categoria "candidatilor independenti" ( la consilii locale si primari). Desigur, mai urmeaza turul al doilea al alegerilor locale, care va aduce un surplus de primari atat Cdr-ului, cat si altor partide, insa la consiliile judetene si locale situatia va ramane neschimbata. Nu se poate spune insa ca asistam la o pedeserizare a tarii, asa cum au sustinut unii comentatori, pentru simplul motiv ca de pilda, la primari, procentul obtinut de Pdsr este aproape identic cu cel de la alegerile locale din 1996. In schimb, Pdsr a crescut la consilieri judeteni si locali. Nici nu se poate spune ca este o victorie exclusiva a Opozitiei, deoarece pe toate listele Pd-ul este pe locul al doilea, Umdr-ul a obtinut chiar rezultate mai bune fata de alegerile locale din 1996, in timp ce Pnl are scoruri mai bune sau egale cu Cdr. In plus, ApR isi consolideaza o pozitie intre locurile trei si patru. Prin urmare, marea invinsa la localele din acest an este Cdr. Iar daca ne gandim la compozitia Cdr, de fapt marele invins este Partidul National Taranesc Crestin Democrat.
Este unul din marile paradoxuri ale perioadei de tranzitie din Romania faptul ca, dintr-o coalitie care a cuprins mai multe partide, unul singur este acum penalizat. Coalitia care a condus Romania dupa noiembrie 1996 a cuprins patru mari forte politice - Pntcd, Pd, Udmr, Pnl. Ele sunt la fel de responsabile si de esecurile, si de realizarile coalitiei. Iata insa ca acum doar Pntcd plateste oalele sparte, fara sa i se ia in considerare cateva din merite. Ele palesc in fata situatiei inca proaste in care se gaseste tara si a nivelului redus de trai al unor categorii ale populatiei. Pntcd a fost insa principalul partid al Cdr si al coalitiei, care a reusit sa il impuna pe Emil Constantinescu in functia de presedinte al Romaniei, iar tot din randurile sale au provenit si primii doi premieri care au condus guvernele de tranzitie - Victor Ciorbea si Radu Vasile. Insa Pntcd a fost si partidul care s-a erodat cel mai puternic cata vreme s-a aflat la guvernare. Faptul ca doar unul dintre partidele coalitiei s-a erodat trebuie insa inteles si explicat.
Chiar daca din Pd a plecat un grup important de senatori si deputati (Adrian Severin, Victor Babiuc, Radu F. Alexandru, George Serban, Octavian Stireanu, Adrian Vilau etc.), partidul condus de Petre Roman a stiut sa se regenereze. Iar prezenta sa in turul al doilea la Bucuresti - prin Traian Basescu - ar putea sa produca o mare surpriza. Si asa cum am mai scris, Petre Roman este inca suficient de tanar ca sa mai aiba un cuvant de spus in politica autohtona. Asa cum arata si sondajul de opinie publicat de curand de Udmr, maghiarii din Romania sunt multumiti de ceea ce a facut pentru ei formatiunea care i-a reprezentat in actuala coalitie. Udmr este singura formatiune politica din Romania in care alegatorii proprii au mai multa incredere decat in Biserica. Este un prim pas catre intarirea increderii in institutiile politice. Alegatorii maghiari chiar favorizeaza ideea ramanerii la guvernare si dupa alegerile generale 2000. Ramane de vazut daca dupa o asemenea intarire a pozitiilor sale grupul moderat (Mark Bela, Frunda Gyorgy, Verestoy Attila etc.) va reusi sa stopeze dupa alegerile generale influenta radicalilor (sau reformistilor, cum le mai place acestora sa se autodenumeasca). Dupa o istorie agitata, Pnl a reusit performanta reunificarii, dupa noiembrie 1996. Partidul a devenit din ce in ce mai puternic, ceea ce s-a si vazut in prezenta sa din ce in ce mai consistenta in viata politica. Pe buna dreptate au incercat liberalii sa castige un loc mai bun in cadrul Cdr, dar s-au lovit de rezistenta indarjita a Pntcd, care nu realiza ca reprezinta o forta din ce in ce mai slaba. Probabil ca daca nu vor obtine o paritate cu Pntcd in cadrul Cdr, liberalii vor merge singuri la alegerile generale. Ar fi o confirmare a rolului tot mai important pe care il joaca in partid Valeriu Stoica.
Inainte de noiembrie 1996, relatia dintre fostul presedinte Ion Iliescu si partidele conduse de acesta (Fsn, Pdsr) a fost de sprijin reciproc. Iliescu a tras mereu partidul dupa sine. Ramane de vazut daca Pdsr va mai merge in continuare cu Iliescu in frunte, dupa ce scadenta scandalurilor din ultima vreme ("Firul rosu", "Filiera franceza") va eroda pozitia acestuia de "locomotiva" a partidului. Daca analizam insa relatia dintre presedintele Constantinescu si Pntcd, vom observa ca nici unul, nici altul nu a fost suficient de abil sau de eficient pentru a-l intari pe celalalt. Constantinescu nu a fost niciodata (in primul tur de scrutin) o "locomotiva" a Cdr, in schimb Cdr a reprezentat mereu un sprijin solid pentru candidatul sau. Rezultatele de la alegerile locale indica in mod clar ca presedintele Constantinescu va avea o problema in legatura cu singura formatiune care inca il mai sprijina, pentru ca Udmr inca nu a decis daca merge sau nu cu un candidat propriu, iar despre Pnl se aud zvonuri tot mai insistente ca va propune (daca nu se va reintoarce in coalitie) candidatul cu cea mai buna imagine in ochii opiniei publice (premierul Mugur Isarescu). Faptul ca in ultimul sondaj de opinie Constantinescu a recucerit locul al doilea si ca pozitia lui Melescanu incepe sa scada indica o revenire de potential la actualul presedinte. Ramane de vazut daca si Cdr este in stare sa isi revina dupa socul provocat de catastrofa de la alegerile locale. Daca va merge insa in continuare pe mana actualei conduceri (Diaconescu, Muresan, Opris) - cea care a condus la recenta catastrofa -, Pntcd are in toamna esecul garantat. Este greu de inteles de ce acest partid nu i-a scos in fata pe acei politicieni care au facut ceva, in Guvern sau in Parlament (Andrei Marga, Constantin Dudu-Ionescu, Vasile Lupu, Nicolae Noica etc.).
Este clar ca Pdsr si-a confirmat pozitia de cel mai puternic partid din Romania. Pentru electoratul sau nici nu conteaza faptul ca fostul partid de guvernamant nu a fost in stare si nici nu si-a propus sa faca reforma si sa aduca prosperitate in tara. Chiar daca Pdsr va fi in pozitia de principal partid al viitoarei coalitii de guvernare, Romania se gaseste in situatia in care nu vor mai putea fi amanate nici reforma economica si politica, nici intarirea statului de drept, nici masurile pentru a aduce prosperitatea si, in general, nimic din ceea ce trebuia facut in toti acesti ani. Iar liderii pragmatici ai partidului nu isi dau seama ca a merge in continuare cu Iliescu in frunte este o garantie ca nu se va face nimic. Pdsr si Pntcd au ceva important in comun. Viitorul lor depinde de schimbarea la timp a actualei conduceri a fiecarui partid in parte.Dan Pavel