De la stanga la dreapta
Primul tur al alegerilor locale a provocat nenumarate comentarii si analize. Rezultatele au fost considerate un indiciu clar pentru ceea ce se va intampla la alegerile generale din toamna. Pentru cei mai multi observatori, ele au reprezentat semnalul caderii inevitabile a actualei puteri. Un articol publicat in saptamanalul britanic "The Economist" sustine deschis ca: "Ion Iliescu are toate sansele sa smulga guvernarea din mainile putin-iubitului Emil Constantinescu". Hebdomadarul in cauza inventariaza nereusitele coalitiei guvernamentale care au dus la amendarea severa a impactului ei electoral. Coalitia guvernamentala - afirma "The Economist" - a fost pedepsita pentru ca nu a reusit sa-si duca la indeplinire promisiunile din 1996. Bilantul sau economic a fost dezastruos: datoriile externe si interne au crescut, inflatia depaseste 40% iar somajul inregistrat oficial s-a dublat din 1996, ajungand in prezent la 12%. Economia si-a redus ritmul in 1999 cu 3,2%, dar se asteapta sa isi revina usor anul acesta. Bancile sunt prost coordonate si se afla in pragul falimentului, iar privatizarea a fost mult intarziata. In pofida uriasului sau potential agrar, Romania inca importa tot atatea produse alimentare pe cat exporta.
Saptamanalul britanic surprinde efectele unei proaste guvernari. El nu analizeaza insa cauzele. Dupa 1996, Romania a fost condusa de o coalitie infiripata aproape conjunctural, din nevoia de a bloca accesul la guvernare al Pdsr-ului. Acomodarea componentelor ei s-a realizat dificil, in urma unor certuri nesfarsite, privind competentele. Algoritmul a fost o formula nascuta moarta. Pe baza lui s-a ajuns la realizarea unor improvizatii care au indepartat, de cele mai multe ori, specialistii de domeniile lor, partidele fiind obligate sa-si "ingramadeasca" oamenii pe segmentele proprii din administratie. Selectia pe criteriul valorii a devenit imposibila si astfel s-a generat, inevitabil, o promovare a incompetentei, prostiei, haosului. Coruptia s-a generalizat tocmai din acest motiv, pentru ca - se stie - acolo unde legea nu are o aplicare definita este loc pentru orice arbitrariu. O putere divizata si contradictorie nu putea sa realizeze necesara schimbare de sistem care ar fi permis tarii sa iasa din mlastina in care se zbate. Experientele facute cu cei doi prim-ministri Pntcd-isti au fost, din aceasta perspectiva, extrem de concludente. Cabinetele politice sunt, in cazul coalitiilor heteroclite, intotdeauna ineficiente. Ele ar fi functionat, totusi, daca tara ar fi avut o economie stabila si structuri administrative asezate. Pentru Romania in tranzitie, solutia unui guvern de tehnicieni, sustinut politic de coalitia majoritara, era cea mai indicata. Aceasta solutie a fost gasita abia la sfarsitul lui 1999 prin numirea ca premier a d-lui Mugur Isarescu.
Concluzia saptamanalului "The Economist" pare extrem de pertinenta. Prin ineficacitatea ei, coalitia guvernamentala s-a autocondamnat si Pdsr-ul condus de d-l Ion Iliescu va reveni in triumf la putere. Ca si in 1996, un vot negativ va face ca alternarea in fruntea administratiei sa continue. Electoratul va respinge nu orientarea de centru-dreapta a coalitiei in functiune, ci incompetenta si inertia ei. Exasperarea provocata de aceste manifestari a facut sa fie uitate populismul si coruptia guvernarii Pdsr-iste. Saptamanalul britanic isi intareste teza cu exemplul Bucurestiului in care, dupa opt ani de dominatie a dreptei, batalia se da intre un reprezentant al stangii post-comuniste, d-l Sorin Oprescu, si un reprezentant al centrului-stanga, d-l Traian Basescu. In tara, lucrurile sunt si mai clare, cea mai mare parte a ei avand - pe harta - nuante de rosu. Batalia dreptei pare, asadar, definitiv pierduta.
Situatia nu este insa atat de sigura. Alegerile locale au marcat, intr-adevar, un recul sever al popularitatii unora dintre partidele aflate la guvernare. Cea mai mare amenda au primit-o Pntcd-ul si Pnl-ul, care si-a derutat nucleul dur al electoratului divizandu-se. Desi diviziunea era necesara pentru a schimba raporturile dintre componentele guvernarii (Pnl contestand pretentia la dominatie absoluta a Pntcd-ului), ea a favorizat ascensiunea Pd-ului, partid ce parea amenintat cu disparitia in urma dezertarilor repetate ale unora dintre cei mai buni oameni ai sai. Aceasta inseamna insa ca partea cea mai mare a electoratului traditional de centru-dreapta nu s-a schimbat. Electorii au votat in fapt pentru alta grupare din coalitia la putere, care li s-a parut mai activa: Pd-ul. In plus, in competitia pentru primarii, au contat foarte mult "figurile" aruncate in joc. Infrangerea taranistului Calin Catalin Chirita la Bucuresti a fost efectul administratiilor corupte ale liberalului Halaicu si taranistului Lis, al afacerilor murdare de la unele primarii de sector. In Capitala, ca si in restul tarii, Cdr-ul - perceput drept elementul central al guvernarii - a fost afectat si de declansarea programata a prabusirii Fni, dar si de teribila amenintare a caderii intregului sistem bancar. S-a dovedit ca zvonurile privind falimentul B.C.R. au fost lansate de cercuri obscure ce urmareau compromiterea si destabilizarea puterii in functiune.
Este, desigur, evident ca uzura guvernarii, dar si proasta administratie a economiei tarii au indepartat pe multi dintre cei care, nealiniati ideologic, au votat in 1996 pentru "Schimbare". Pe de alta parte, chiar dupa accesul la putere, Cdr a incetat sa mai existe in realitate. Conventia s-a golit de substanta in favoarea partidelor ce o compun, care s-au afirmat printr-o guvernare personalizata. O noua perspectiva de dreapta, coerenta si unitara, s-a afirmat destul de tarziu prin aparitia Ufd. Partidul dinamic al d-lui Varujan Vosganian putea deveni nucleul unei regrupari politice viitoare inca de la jumatatea mandatului actualei puteri, cand semnele degringoladei economice si sociale aparusera deja. Programul Ufd, transant de dreapta, poate constitui inca baza unei noi aliante politice, cu conditia ca el sa fie indeajuns de bine cunoscut. Ufd-ul are si avantajul de a aduce pe scena oameni noi, mai putin uzati de actiunile guvernarii. O alianta de centru-dreapta, intinsa de la Ufd, Pnl, Pntcd pana la Pd, ApR, Psdr si Udmr, ar putea duce la izolarea Pdsr-ului, care - in fond - s-a plasat aproape la aceeasi cota electorala ca in 1996, cand a pierdut puterea.
Pdsr-ul a pierdut destul de mult din procentele ametitoare cu care il creditau sondajele din ultimul an. Scorurile de 45-50% din intentiile de vot s-au dovedit eronate. Numirea ca premier a d-lui Mugur Isarescu va schimba, treptat, optiunea. Miscarile sale echilibrate si ferme, succesele (precum acordul cu Fmi-ul sau stoparea inflatiei) isi vor arata mai tarziu efectele. Romanii au, cum se stie, reactii psihologice inertiale. Ele vor functiona, probabil, si in cazul scandalurilor in care a fost implicata conducerea Pdsr-ului. Dezvaluirile din "Zavtra" privind "firul rosu" Bucuresti - Moscova, ca si implicatiile "afacerii Costea" vor zgaltai inevitabil memoria colectiva ce "ingropase" deja tarele fostei guvernari Pdsr-iste. In plus, mentinerea candidaturii la presedintie a d-lui Ion Iliescu nu va inceta sa erodeze imaginea partidului. D-l Iliescu este perceput - atat pe plan intern, cat si pe plan extern - ca un simbol al trecutului.
Daca pana in toamna, masurile luate de guvernul Isarescu vor produce primele rezultate palpabile, sansa guvernarii de centru-dreapta nu va fi ratata. Conditia va fi ca noua alianta sa accepte un program unitar si clar de guvernare, un program care sa faca absolut improbabila revenirea la statu-quo-ante. Primul semn al noii orientari poate fi sustinerea candidaturii d-lui Traian Basescu la Primaria Capitalei. Daca toate fortele de pe esichierul centrului si dreptei il vor sustine, d-l Basescu va fi - pentru urmatorii patru ani - primarul general al Bucurestilor.Toma Roman