Sanatate

Redactia
Cititorii Intreaba.... "Cumnatul meu a fost diagnosticat cu Htlv1". Cumnatul meu a fost diagnosticat cu Htlv1. Informatiile pe care le-am gasit despre aceasta boala sunt foarte putine. M-ar interesa tratamente alternative, naturiste, care sa poata creste rezistenta sistemului imunitar foarte, foarte...

Cititorii Intreaba...
"Cumnatul meu a fost diagnosticat cu Htlv1"

Cumnatul meu a fost diagnosticat cu Htlv1. Informatiile pe care le-am gasit despre aceasta boala sunt foarte putine. M-ar interesa tratamente alternative, naturiste, care sa poata creste rezistenta sistemului imunitar foarte, foarte rapid.
Htlv1 nu este Sida, este un retrovirus, T Cell Leukemia. Cu stima,Dragos Voicu

"Mi s-a pus diagnosticul sinovita cronica genunchi stang stafilococica"

Va scriu in speranta ca prin intermediul revistei "Formula As" voi gasi si eu, la fel ca multi altii, o solutie naturista pentru boala de care sufar de sase luni. In urma unui accident de masina, am fost operata la genunchiul stang si infectata cu stafilococ auriu. Dupa sase luni de tratament si noi interventii chirurgicale, ultimul diagnostic a fost stabilit ca fiind sinovita cronica genunchi stang stafilococica.
Va multumesc din suflet si astept ca rugamintea mea sa-si gaseasca ecou printre cititorii de buna credinta.Ivana P. - Bucuresti

"La doar 29 de ani, sunt satula de citostatice si de cobaltoterapie"

In iunie 1998, mi s-au inflamat ganglionii laterocervicali bilateral. Fiind internata la Spitalul Militar Central, in urma investigatiilor facute si a tomografiei computerizate mi s-a pus diagnosticul de tumora de rinofaringe pe peretele posterior drept. In urma biopsiei care mi s-a luat din cavum, aceasta tumora a fost depistata ca fiind carcinom epidermoid de cavum. Tratamentul a fost clar: chimioterapie si cobaltoterapie. Am facut atunci doar o cura de citostatice in paralel cu cobaltoterapia. Aveam de facut 35 sedinte de iradiere, dar nu am suportat decat 7, dupa care am renuntat deoarece nu mai puteam sa-mi inghit nici saliva. Am urmat tratament naturist, iar in septembrie 1999 am mers iarasi la spital pentru a repeta tomografia la care - spre usurarea mea - rezultatele au fost: rinita cronica, deviatie de sept nazal, macrolacuna sechelara temporala dreapta.
In noiembrie 1999, s-au inflamat iarasi ganglionii laterocervicali bilaterali, cu dureri groaznice de cap, epistaxis in cantitate foarte mare. Mergand iarasi la spital si repetand tomografia mi s-a evidentiat: 1) masa solida la nivelul cavumului de 4,4/1,7 cm; 2) adenopatii cervicale profunde; 3) A.V.I. lacunar partea stanga. M-am internat la sectia oncologie a Spitalului Militar Central, iar tratamentul a fost: citostatice - 5 cure a cate patru zile la interval de 21 de zile, apoi 35 sedinte de iradiere cu cobalt. Acum sunt la a treia cura cu Fluorouracil si Carboplatin. Mi s-au sclerozat venele, nu stiu cum voi suporta si celelalte doua cure, apoi iradierea. Ganglionii mi-au cedat de la prima cura, la fel si durerile de cap, si hemoragia nazala. Oare asa ma voi chinui toata viata? Nu am decat 29 de ani, am familie si un copil de crescut. Poate stie cineva vreun tratament naturist care ma poate salva. Cu speranta ca voi primi raspuns la suferinta mea, multumesc tuturor celor care ma vor ajuta. Dumnezeu sa va rasplateasca!Mihaela - Tulcea

"Am halucinatii vizuale"

Am varsta de 32 de ani si am absolvit Facultatea de Petrol si Gaze din Ploiesti. De aproximativ zece ani, de pe vremea cand eram studenta, m-a lovit o nenorocire. Am inceput sa am halucinatii vizuale, in anumite zile, numai dupa orele 11.00, si cosmarul continua pana seara, cand adorm. Nu pot descrie in cuvinte lucrurile pe care le vad dintr-o data: puncte, linii curbe si drepte, fel de fel de mizerii care se inlantuie pe copaci, pe locuinte si pe toate cele din fata ochilor. Tin sa precizez ca aceste halucinatii mi-au aparut in timp ce faceam tratament cu medicamente ca: Amitriptilina, Romparkin, Fluonxol, Modecate, dar si alte medicamente care urmau sa-mi amelioreze starea psihica in care ma aflam atunci. Tocmai pierdusem trei examene la facultate (desi invatasem, la examen nu mi-am amintit nimic) si d-na doctor mi-a recomandat internarea intr-un spital de psihiatrie. Pe vremea cand eram internata la spitalul din Brazi, la d-l dr. Enus, pe cand ma intorceam de la Biserica "Sfanta Treime", plimbandu-ma pe aleea ce ducea de la biserica spre camera de spital, dintr-o data copacii mi-au aparut in culori ciudate si eu ma simteam de parca pluteam intr-un vis. Acea zi a fost prima dintr-un lant intreg de zile nenorocite, care nu faceau decat sa ma distruga. Nu stiu ce am si va rog din tot sufletul - atat eu, cat si mama mea, care nu stie ce sa mai faca - sa ma ajutati. Acum fac tratament cu medicamentele urmatoare: Levomepromazin, Romparkin si injectia Modecate. Va multumesc si va raman indatorata,Mihaela - Ploiesti

"Ajutati-ma sa ma vindec de fotodermatita"

Sunt o admiratoare a revistei dvs. si va scriu in speranta ca prin intermediul revistei m-as putea vindeca. De sase ani, incepand din luna mai, imi apare numai in decolteu o iritatie cand merg prin soare. Pielea se inroseste, se ingroasa, apoi apar mici basicute rosii care ma mananca. Diagnosticul este fotodermatita. Am incercat diverse unguente, dar nici unul nu a dat rezultate. Cunoaste cineva un tratament naturist care ma poate ajuta? Va multumesc anticipat,Madalina - Bals, jud. Olt

"Cat de importanta este operarea unui ligament de la picior?"

Doresc sa stiu cat de importanta este operarea unui ligament de la picior si daca este necesara. In urma cu sase luni mi-am rupt piciorul stang jos, la glezna. Piciorul mi-a fost pus in gips, dar la cateva zile s-a constatat ca am si entorsa, asa ca mi s-a dat jos gipsul. Osul s-a sudat bine, dar eu aveam in continuare dureri. Dupa sase luni am facut un Mri si s-a constatat ca am un ligament rupt. Nu stiu ce sa fac: nu prea mai am putere in picior si sunt in varsta de 46 de ani. Unii doctori sunt pentru operatie, altii sunt contra. Poate ma ajutati cu vreun sfat. Va multumesc pentru tot ce faceti pentru noi. Cu respect,Mariana

"Sufar de scleroza fundului de ochi"

Apelez la cititorii revistei "Formula As", in speranta ca poate cineva cunoaste un tratament naturist pentru boala de care sufar: scleroza fundului de ochi. Precizez ca am si cataracta la amandoi ochii. Cu multe multumiri,Georgeta Barbu - Bucuresti

"Mi s-a pus diagnosticul carcinom spinocelular cu celule mari"

Pe data de 25 aprilie, la Institutul de Oncologie - Bucuresti mi s-a pus diagnosticul carcinom spinocelular cu celule mari (cancer genital endocervical). Am cautat in colectia "Formula As", dar nu am gasit pe nimeni care sa fi avut un diagnostic ca al meu. Va rog din suflet, daca este cineva care s-a tratat de aceasta boala prin metode naturiste, sa-mi dea si mie reteta. Va multumesc mult,Polixenia Taranu - Piatra-Neamt, tel. 033/22.39.22

...Cititorii Raspund
"Sufar de menopauza precoce"
(Raspuns pentru Pirvulescu Daniela -
com. Podari-Colonie, jud. Dolj, F. As nr. 404)

1. Pentru oprirea ciclului menstrual, ceaiul de coada-soricelului este deosebit de eficient. Tratamentul e de lunga durata, dar revenirea ciclului - sigura. Se beau doua cani pe zi (infuzie preparata din o lingurita de planta, oparita cu 1/2 l de apa) inainte de masa. Tratamentul trebuie asociat cu un aport de vitamina C (ceai de catina si macese) si vitamina B (doua linguri de tarate de grau se pun seara la inmuiat, intr-o cana pe jumatate plina cu apa, iar a doua zi dimineata se amesteca si se bea). Regimul de cruditati va trebui sa ocupe cea mai mare parte din alimentatie.Sergiu Bob - Bucuresti, tel. 01/610.71.46

2. Am o prietena care s-a confruntat cu suferinta dvs. si numai dupa o cura de tratament balnear cu namol la statiunea Sovata si-a rezolvat problema. Vreme de doi ani am fost si eu la aceasta statiune din jud. Mures si, intr-adevar, apa sarata si namolul de acolo dau bune rezultate in afectiunile ginecologice si reumatism. Fac aceeasi recomandare si d-nei Vernic Tabita din Matnicul Mic, jud. Timis, care sufera de ovarita sclerotica si sterilitate secundara.Viorica Diaconu - Str. Lupeni nr. 4/18, Focsani

"Fratele meu are ihtioza"
(Raspuns pentru Vita Viorica - sat Lazaresti, com. Bumbesti-Jiu, jud. Gorj, F. As nr. 404)

Din pacate, scrisoarea dvs. contine foarte putine detalii. Ihtioza este de foarte multe tipuri: pitiriazisforma, scutulara cu scuame lancelare, cu centrul aderent si periferia dezlipita, ihtioza neagra, sauriana (cu aspect de piele de crocodil) etc. Faptul ca fratele dvs. a facut tratamente medicamentoase timp mai indelungat, fara rezultat, poate sa indice ca bolnavul nu asimileaza vitamina A. Chiar daca tratamentul medical este in mare asemanator pentru toate formele de ihtioza, este necesar un diagnostic exact al bolii, deoarece in cauza poate sa fie si o insuficienta tiroidiana, sifilis congenital etc., cazuri in care tratamentul strict al ihtiozei ar fi insuficient. In unele cazuri, este utila acupunctura, dar nu in toate formele. Ca tratament naturist, se va institui urgent un regim de curatare a sangelui de diversele toxine acumulate. Iata un program pe care vi-l recomand: 10 clisme pe zi cu 1,5 - 2 l de apa calda (infuzie de musetel, galbenele, sanziene - patru linguri de amestec la 1 l de apa); - dupa fiecare masa, o lingura de carbune medicinal fin macinat sau cate 2 tablete de trei ori pe zi; - consumul sucurilor de legume cu mult morcov + patrunjel + sfecla rosie (minimum 200 ml), luat de 3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de fiecare masa principala (cantitate ce poate fi marita la 1,5-2 l/zi).
Extern - bai cu infuzii de plante: flori de fan, tarate de grau, paie de ovaz, nalba. Local - se va face un preparat din ulei de sunatoare. Se iau 100 g flori de sunatoare si se fierb pe baie de apa in 500 ml ulei de floarea-soarelui, dupa ce in prealabil plantele se umecteaza cu alcool. Se fierb 3 ore, se lasa apoi 24 de ore cu capac, dupa care se reincalzesc putin si se strecoara printr-o panza, prin presare. Se pun intr-o sticla 24 ore la rece pentru a se decanta reziduul ramas. Dupa 24 de ore se separa reziduul si lichidul se amesteca in porportie de 1:1 cu apa de var (se stinge varul si se ia apa de deasupra); - Se va amesteca uleiul cu apa intr-o sticla. Inainte de folosire, se agita puternic (intrucat altfel se separa uleiul de apa). Se ung locurile atinse de boala de doua ori pe zi, o data dupa baie (preferabil seara) si o data dimineata, pana la vindecare.
Ar fi util totusi sa stiu de cand e bolnav copilul, diagnosticul exact si ce tratament a facut.Eugen Giurgiu - Str. Aleea Detunata, bl. D2, sc. A, ap. 19, Alba-Iulia, tel. 058/83.35.00

"Doresc un tratament naturist impotriva stafilococului hemolitic"
(Raspuns pentru Laura L. - Bucuresti, F. As nr. 404)

Stafilococul hemolitic este distrus de propolis. Se face, deci, un tratament de 21 de zile cu propolis, dar ar fi foarte bine ca in acest timp sa consumati miere poliflora in loc de zahar si 20 g polen de albine (de la Apicola) zilnic, pentru intarirea imunitatii. In cazul alergiilor la polen, el poate fi inlocuit cu muguri de plop negru, catina alba sau rasina de conifere.Eugen Giurgiu - Tel. 058/83.35.00

"Sufar de polineuropatie diabetica, cu efecte motorii"
(Raspuns pentru P.M. - Ploiesti, F. As nr. 404)

1. Va recomand sa folositi in hrana dvs. multe legume si carne putina, sa renuntati la sarea de bucatarie, iar mancarea s-o condimentati cu verdeturi. Uleiul din germeni de grau are un efect regulator asupra irigatiei sangvine, prazul si usturoiul au proprietatea de a scadea tensiunea arteriala, iar ceapa, salata de papadie si sfecla rosie au proprietati depurative. Se recomanda ceaiuri de papadie, paducel, vasc. Extern - veti folosi uleiuri esentiale pentru masaje usoare sau adaugate in baie: ulei de rozmarin, lavanda, cetina de pin, eucalipt. Ingrijirea picioarelor - se va face in fiecare zi o baie la picioare, cu apa calduta. Se vor unge cu un unguent si liniment antireumatic cu venin de albine: Apireven. Ca medicamente naturale - Lomazell forte, Chrysanthellum - capsule gelatinoase. Apirevenul se aplica in zonele dureroase, pe articulatiile bolnave, in straturi de 1-3 mm. Se intinde si se asteapta 2-5 minute. Dupa aceea, se frictioneaza bine si se acopera locul bolnav, pentru a pastra caldura. Frictionarea se repeta si seara. A doua zi, se foloseste o cantitate dubla de pomada si se repeta frictionarea de 1-2 ori pe zi. Dupa patru zile de tratament se face o pauza de o zi. Dupa fiecare tratament se vor spala mainile cu apa si sapun, deoarece crema irita ochii si mucoasele.Hunyadi Mihaela - Str. Gruiului nr. 49, bl. S3, sc. C, ap. 14, Campulung Muscel, jud. Arges

2. Eu insumi am facut o intindere de ligament la genunchiul stang, pe care am tratat-o cu sedinte de ultrascurte si Xilina, ultrasunete cu Boicil, tot felul de alte unguente (Revulsin, Apireven etc.), Diclofenac (unguent si tablete), fara nici un rezultat. Aceasta durere in genunchi, cu junghiuri si intepaturi, cu greutate la mers, a incetat numai dupa ce am inceput sa-mi frictionez genunchiul cu un macerat obtinut din gaz si untul pamantului. Se cumpara untul de la vanzatorii de plante medicinale (se gaseste si in Piata Halelor din Ploiesti - n.r.), se curata de coaja si se da pe razatoarea mica, apoi se pun intr-o sticla de lapte cu gura larga, se toarna gaz, circa 3/4, si se lasa la macerat cam opt zile, dupa care se incepe ungerea partilor dureroase, zilnic, inclusiv partea cervicala, coloana vertebrala sau mijlocul. Rezultatul favorabil se vede dupa 7-8 zile. Persoanele in varsta, cu afectiuni reumatismale cronice, isi pot infasura dupa frictionare indoitura genunchiului sau mijlocul cu o panza de bumbac sau in, apoi cu un fular vechi.Craciun Teodor Cristian - B-dul Lacul Tei nr. 126-128, bl. 17-18, sc. C, et. 5, ap. 107, sector 2, Bucuresti, cod 72302

"Imi tremura mainile, dar n-am Parkinson"
(Raspuns pentru Atanase Iordan - Bucuresti, F. As nr. 404)

Organismul se revigoreaza astfel: in 200 g iaurt se pune o lingura otet de mere, o lingurita miere si 20 g drojdie proaspata. Se omogenizeaza bine si se bea totul dimineata, pe stomacul gol. Dupa 20 de minute, se mananca consistent. Se procedeaza astfel sapte dimineti la rand si se face pauza 10 zile. Apoi, iar 7 zile tratament, 10 zile pauza, 7 zile tratament si pauza. Deci - 21 zile de tratament, cu pauze de 10 zile. Se poate repeta la 2-3 luni. In timpul zilei, se beau trei cani de infuzie, din amestec in parti egale de sunatoare, levantica si cimbru. Se pune o lingurita de amestec la o cana de apa. In fiecare cana de infuzie se pune cate o lingurita de bitter.Chelom Georgeta - Str. Opanez nr. 24, Barlad, cod 6400

"Am intindere de ligament"
(Raspuns pentru Elena - Curtea de Arges, F. As nr. 404)

Se stropeste paine neagra cu spirt sau bitter, se pune in punga de tifon si se leaga pe locul dureros. Se lasa o zi si o noapte, iar cand se usuca, se schimba. Pielea se unge ulterior cu alifie de galbenele. Se face si o cura de polivitamine.Chelom G. - Barlad

"Tata se sufoca in somn"
(Raspuns pentru Sofineti Sabina - Slobozia, F. As nr. 404)

In urma unor manifestari similare, care au durat doi ani si jumatate, cu intensificari greu de suportat in ultima perioada, mi s-a stabilit diagnosticul de hernie gastrica transhiatala prin alunecare, in cadrul sectiei I chirurgie generala a Spitalul Fundeni. In urma testelor efectuate si a diagnosticului precizat, am fost operat cu succes in anul 1998, de catre d-l conferentiar universitar medic primar chirurg Mitulescu Gabriel. De atunci, ma simt foarte bine, nu am mai avut nici o manifestare de sufocare in somn. Ii recomand cu caldura d-nei Sofineti sa ia legatura cu d-l dr. Mitulescu, pentru o posibila consultatie, la unul din telefoanele: 01/688.38.98 (acasa), 092/30.02.98, 01/240.70.70 - int. 1210 (Spitalul Fundeni). Pe aceasta cale, doresc sa multumesc si d-lui dr. Janta Ion - medic radiolog la Spitalul Judetean Arges, primul diagnostician in cazul meu, si d-lui dr. Mitulescu Gabriel, pentru inalta competenta profesionala si sufletul mare cu care l-a daruit Dumnezeu. Le doresc sanatate si viata lunga.Camen Florin - Str. Rahovei nr. 6, tel. 048/63.14.84, Piteti, jud. Arges

"Matusa mea are boala Raynaud"
(Raspuns pentru Anda Buta - Cipru, F. As nr. 414)

Cum bine ati observat si dvs., diagnosticul nu a fost scris corect. Boala nu se numeste Reno, ci sindrom Raynaud, fiind una dintre manifestarile bolii numita sclerodermie. Primele manifestari ale afectiunii sunt modificari ale vaselor de sange de la extremitati, reducerea numarului de vase mici, capilare, care se manifesta prin maini reci, albe, scleroza tegumentara (piele dura si uscata), uneori ulceratii, articulatii anchilozate, unghii alterate (striuri), modificari de pigmentatie. Membrele inferioare sunt mai rar si mai putin pregnant alterate. Nu insist asupra altor manifestari ale bolii, iar asupra implicarii tubului digestiv, cum ati semnalat ca sufera si matusa dvs. Esofagul este afectat in 70% din cazuri si prezinta tulburari la inghitire si, mai ales in cazul alimentelor solide, produce revenirea in gura a alimentelor mestecate (reflux gastro-esofagian), iar la un examen radiologic esofagul este rigid ca o bagheta de sticla. Tratamentul se face sub indrumare medicala, cu corticoterapie, citostatice, medicatie antiinflamatorie nestroida etc. Bolnava se va feri de frig si apa rece.Dr. Radu Nicolau - Str. Carpati, bl. B, ap. 3, Deva, tel. 054/22.06.24

"Mama are ruptura de perineu"
(Raspuns pentru Rodica - Bucuresti, F. As nr. 414)

Si mama mea a suferit de ruptura de perineu, dar a reusit sa se vindece. Va rog sa ma contactati telefonic, pentru ca tratamentul este foarte sinuos.Popa Veronica - Bucuresti, tel. 650.76.26

"Stie cineva ce s-a intamplat cu mine?"
(Raspuns pentru Jean Sebastian, F. As nr. 414)

1. Diagnosticul dvs. ar putea fi pareza faciala. Daca este asa, eu am aflat din doua surse diferite, in decursul anilor, despre un medic stomatolog din Campina, care prin electroacupunctura a rezolvat nevralgii si pareze faciale: dr. Dinu Florea, tel. 044/33.35.04, Campina.
Cu urari de bine si multumiri pentru Asul Asilor,Liana Hategan - Brasov

2. In urma cu cativa ani, sora mea a avut o problema similara. Diagnostic - pareza faciala - pe care medicii nu au reusit sa i-o trateze. In schimb, doar dupa 7-8 sedinte de acupunctura, s-a vindecat. In mod sigur, in orasul in care locuiti, trebuie sa existe un specialist in acupunctura si merita sa incercati. Pentru eventuale relatii, puteti sa ma sunati la tel. 062/42.83.64.Gherghel Ileana - Str. I.L. Caragiale nr. 12/53, Baia Mare

3. Ma numesc Iulia si sunt din Brasov. Dintre toate articolele pe care le-am citit si care m-au impresionat la fel de tare, m-am gandit sa raspund strigatului tau de ajutor. Avand in vedere ca ai consultat o multime de medici, dar fara rezultat, iti recomand ca deocamdata sa nu mai mergi la nici unul. Eu am convingerea ca acolo unde se termina stiinta oamenilor, incepe cea a lui Dumnezeu. Boala este intotdeauna urmarea pacatelor nemarturisite. Scopul pentru care ti-am scris este ca, din fericire, cunosc un preot a carui viata sfanta a influentat existenta multora. A facut si mai face o multime de minuni, salvand oamenii din prapastia adanca a disperarii. Chiar si echipa revistei a ajuns la acest parinte. As fi bucuroasa sa comunici redactiei adresa ta pentru a-ti furniza unele amanunte. Adresa preotului: Com?Neci Ioan, com. Posaga de Jos, jud. Alba-Iulia. Il poti gasi mai usor de vineri pana duminica. Pana atunci, nu dispera! Cel mai bolnav om este cel fara prieteni.Iulia - Brasov

Leacuri De La Cititori
Reteta pentru cresterea parului
- Numai pentru brunete -

Se umple o sticla cu gura larga (de lapte) cu nuci verzi, pana la gat. Se toarna deasupra ulei de masline si se lasa la macerat doua saptamani. Cu emulsia formata, se unge pielea capului (se fac carari), apoi se infasoara parul intr-un prosop fierbinte (inmuiat in apa clocotita si stors). Prosopul nu se lasa sa se raceasca. Este o metoda sigura.Reteta contra caderii parului

Se piseaza bine o capatana mare de usturoi sau doua mai mici intr-o piulita de lemn. Se adauga o sticla mare de ulei de ricin sau doua mici si aceeasi cantitate de rom. Se pun toate intr-o sticla inchisa la culoare si se lasa la macerat 48 de ore, agitandu-se din timp in timp. Cu toata solutia rezultata se fac masaje la radacina parului, apoi se acopera parul cu o punga din plastic si peste ea se infasoara capul cu un prosop fierbinte. Se sta asa timp de trei ore, vreme in care se incalzeste mereu prosopul ca sa nu se raceasca. (Prosopul se poate incinge si cu ajutorul fierului de calcat.) Tratamentul se face o data pe saptamana. Este verificat de o colega care in urma unei boli ramasese fara smocuri intregi de par. Dupa tratament, rezultatul a fost miraculos.Ionescu Iuliana Rodica - Str. Daniel Crangureanu nr. 27, sector 1, Bucuresti

Tratarea ochilor cu seva de vita de vie

Cand se curata vita de vie de lastari, primavara, si se taie corzile, din locul taiat picura o anumita seva. Aceasta se strange in sticle, care se fixeaza astfel incat incizia care zemuieste sa intre pe gatul sticlei. Cinci sticle de seva ajung pentru un tratament de cateva luni. Seva nu se altereaza daca este tinuta la temperatura de maximum 8C. Tratamentul e urmatorul: in fiecare dimineata se pune in palma foarte curata o cantitate suficienta de seva, pentru ca ochii sa poata fi spalati prin clipire, de cel putin 20 de ori. Procedeul se repeta si seara, dar nu clipind, ci aplicand peste pleoapele inchise doua tampoane sterile imbibate in seva. O sora de-a bunicii mele a folosit acest tratament pana la 74 de ani, timp in care nu a fost bolnava de ochi si nu a purtat ochelari niciodata. Tratamentul se face in fiecare an, primavara, cel putin cate doua luni, fara nici o zi de intrerupere.
Leac pentru vindecarea otitei medii

Cand se afla in faza primara, otita necronicizata se poate vindeca cu ulei de candela. In cazul cand ea nu arde tot timpul, asa cum ar fi normal, se aprinde seara, se rosteste o rugaciune catre Iisus sau Fecioara Maria, cu rugamintea de indepartare a bolii, apoi se ia ulei cu pipeta din candela si se pune in urechea bolnava. Se infunda conductul auditiv cu o bucatica mica de vata si ne culcam pe perna pe urechea cealalta. Sa credem cu totii ca Dumnezeu, in marea Lui bunatate, ne vindeca. Si sa nu uitam ca Iisus a fost palmuit si scuipat si nu a spus nimic. A facut asta ca noi sa ne putem vindeca.Ferentz Constanta - Str. Aleea Tineretului nr. 7, Piatra-Neamt, cod 5600(Dumnezeu sa binecuvanteze toata redactia "Formula As". Va multumesc ca ne lasati sa ne ajutam semenii.)
Reteta pentru curatirea fierii

Intrucat enorm de multa lume sufera de fiere, vin si eu in ajutorul celor suferinzi cu o reteta naturista care mi-a fost de mare folos. Pentru tratament e nevoie de 1/4 l ulei de masline si 1/4 l zeama de lamaie. Se amesteca amandoua bine de tot (se formeaza o emulsie), cantitatea se imparte in patru pahare egale, care se beau pe stomacul gol, unul cate unul, in decurs de o ora (la interval de 15 minute). Se bea primul pahar, se sta culcat pe partea dreapta 15 minute, apoi al doilea si urmatoarele, procedand in acelasi fel. Dupa ultimul pahar, se sta pe partea dreapta 15 minute, apoi se fac rostogoliri pe covor (pe pantec si spate) vreme de 15-20 de minute. Apoi se poate manca. A doua zi si in cele urmatoare se va elimina raul din fiere (mal), pe care o sa-l vedeti cu ochii dvs. Pentru curatirea completa, tratamentul se repeta inca o data, la interval de o luna. Nu exista efecte negative, ci doar o usoara jena in zona fierii, care este solicitata mai mult.Paulina Constantinescu - Aleea Niculitel nr. 6,
bl. E6, sc. 3, ap. 52, sector 4, Bucuresti