Premiul I pentru creatieCalin Geambasu
(Premiat si de "Formula As")
"Imi doresc sa compun si sa cant tot restul vietii"
Pentru a avea certitudinea ca valoarea va fi rasplatita pe scena concursului de la Mamaia, inainte ca premiile sa fie anuntate oficial, revista "Formula As" si-a desemnat, in numele cititorilor sai, premiantul: tanarul compozitor si interpret Calin Geambasu, marea revelatie a Festivalului din acest an. Desi, in cele din urma, juriul a decis ca si noi, premiul revistei - un premiu de recunoastere si incurajare in valoare de 1.500 de dolari - i-a fost inmanat interpretului alaturi de premiul oficial (1200 de dolari). "Ploaie de stele", o piesa demna de scena Eurovision-ului, a demonstrat ca tanarul Calin Geambasu are si talent de compozitor, si stofa de star, iar muzica are in el un reprezentant de elita. Iata-l acum in fata cititorilor nostri, asa cum este in realitate: un tanar nonconformist, dar extraordinar de muncitor si tenace, cu mare incredere in steaua lui.
Din fata blocului, la Conservator
- Dupa marele succes inregistrat pe scena Festivalului de la Mamaia, toata lumea ar vrea sa stie cine esti cu adevarat. Cand se naste o stea, incepe totdeauna si o legenda.
- Sunt un copil de bloc, crescut cu cheia de gat, intr-un cartier bucurestean - Lacul Tei - si am copilarit cu gasca din fata casei, dezumfland roti la masini si punand la cale tot felul de boroboate. M-am nascut in 30 octombrie 1976 in Bucuresti, sunt Scorpion si chiar ma caracterizeaza aceasta zodie (ma pasioneaza astrologia si am citit multe carti de specialitate). Intr-adevar, gasesc in mine o sensibilitate aparte, dublata de o extraordinara vointa de a-mi atinge scopul propus. Nu ma las doborat la primul insucces, pastrez numai emotiile pozitive. Eram chiar excesiv de sensibil cand eram mic, la vreo trei-patru ani aveam ca preferinta muzicala o superba piesa nostalgica italiana, care ma facea sa lacrimez ori de cate ori o ascultam (il rugasem pe tata sa mi-o inregistreze pe o banda). Eram si foarte timid, si foarte grav, inacelasi timp. La zilele mele de nastere, ma inchideam in baie si nu mai ieseam de acolo. Bine, multi copii sunt timizi cand sunt mici si dupa aceea ies ditamai golanii ca mine, ha-ha-ha. La cinci ani, tata m-a surprins la pian, cantand cu un degetel linia melodica a unei piese la moda atunci, interpretata de formatia Boney M, fara sa-mi fi dat cineva inainte vreo notiune de muzica si fara macar sa ma puna la pian, care mie mi se parea doar o mobila in sufragerie pana atunci. Din momentul acela, am fost luat in serios, iar tatal meu a inceput sa-mi dea muzica cu polonicul, in sensul ca noaptea imi punea la magnetofonul care statea permanent langa patul meu, benzi cu arpegii, game, vocalize. Aveam, de atunci, auz absolut: recunosteam de la prima auditie toate notele, le numeam adica, nu numai ca eram in stare sa le reproduc. La primul meu examen de la scoala de muzica, profesorilor din comisie le-au cazut pixurile din mana cand au auzit ca am ureche muzicala absoluta, se uitau ca nu cumva sa nu-mi fi suflat cineva. Am urmat, se-ntelege, gradinita de muzica, scoala si liceul de muzica, Academia de Muzica (unde am intrat cu zece), pe care am terminat-o anul acesta. Alaturi de Bach, Mendelssohn-Bartholdy, Liszt, Chopin (am facut pian principal, am luat premii la concursuri, desi nu studiam ca cei care rupeau pianul), i-am pus pe idolii mei, Frank Sinatra, Shirley Bassie, Abba, Tom Jones, Elvis, Queen.Scoala Vedetelor
- Cred ca tatal tau, Petre Geambasu, popularul si indragitul compozitor si interpret, este incantat ca ii calci pe urme.
- Tatal meu a avut o mare surpriza cand, intr-o zi, a venit in tara si a descoperit ca eu aveam deja patru emisiuni cu Scoala Vedetelor. Nu i-am spus nimic inainte, i-am pus doar casetele video cu emisiunile noastre si era sa moara de bucurie. Nu am avut niciodata o trupa, nu m-a preocupat ideea, ca pe altii: "Hai, manca-ti-as, sa punem de-o trupa, sa bagam o manea si sa spargem!". Nu pot sa suport chestiile astea, desi am avut o groaza de oferte, avand si studio, sa fac muzica din asta, din butoane. Eu aveam cateva negative pe care le lucrasem in studio pentru tatal meu, ca sa-l ajut, atunci cand canta fara trupa, in strainatate. M-am dus cu ele la Titus Munteanu, care voia sa alcatuiasca trupa pentru Scoala Vedetelor (am luat masina, era doua noaptea, trebuie sa-ti spun ca pe atunci conduceam fara carnet, ca nu aveam 18 ani) si am fost acceptat alaturi de ceilalti, multi dintre ei colegi de-ai mei din liceul de muzica (cu Mihaela Cernea eram coleg de la gradinita, la fel cu Malina Olinescu). A fost chiar o scoala aceea, siin plus si o scoala a vietii, nu stiu daca si a "vedetelor". Eu nu am fost de acord niciodata cu titulatura asta, mi s-a parut prea pompoasa. In primul rand, mi-a adus multa experienta scenica, am invatat cum sa ma port cu publicul, am invatat sa cant live, cu toate ca multa lume nu o facea pe atunci. Aproape toti eram foarte buni: Alice Bursuc, Adrian Despot, Laurentiu Niculescu, Malina Olinescu. Noi n-am cantat cu banda niciodata. Tin minte ca la un festival la Timisoara aveam 40 de grade febra, dar am cantat live, in fata a 20.000 de oameni, adunati in Piata Operei, din respect pentru public, desi puteam foarte bine sa pun banda. Intotdeauna am cantat "pe bune". Acolo, la Scoala Vedetelor, s-a deschis drumul pe care merg acum. Eu nu am avut planul acesta de la inceput, eram cu butoanele, cu studioul, cu pianul, cu compozitia, nu ma gandeam sa cant. Ii datorez foarte mult lui Titus Munteanu, fiindca el m-a impulsionat - din simt comercial, nu neaparat sufleteste - spre a compune.Un inger pe care il cheama "Tata"
- Care este cel mai important lucru pe care l-ai invatat de la tatal tau?
- Foarte multe lectii de viata, adevaratele lectii de viata. Nu m-au afectat plecarile lui, ci m-au motivat foarte mult, in sensul ca in rastimpul cat el era plecat eu trebuia sa muncesc foarte mult, ca sa ii arat ce am realizat cand se intorcea. A stiut sa-mi insufle aceasta putere, forta pozitiva, constructiva, pentru a ma stimula permanent, pentru a ma face sa-mi doresc permanent sa-mi depasesc conditia. Tatal meu m-a invatat sa stiu sa pot supravietui si cu bani, si fara bani, in orice conditii. Aveam opt ani si vedeam cum copiii, la scoala, isi luau cico, gogosi, prajituri. I-am cerut si eu, dar mi-a zis: "Caline, ne-a ajutat Dumnezeu sa-ti dau cati bani vrei tu, insa daca te inveti asa, cand vei ajunge pe picioarele tale si s-ar putea sa nu-ti permiti sa-ti cumperi intotdeauna ce-ti doresti, atunci vei suferi ingrozitor". Nu m-am suparat pe el, am inteles exact ce vrea sa-mi spuna. Insa, spiritul meu inventiv s-a manifestat imediat, pentru ca voiam, totusi, cico, langosi si prajituri. Eram in clasa a treia si mi-am gasit un "impresar", dintr-anoua, care-mi facea rost de diverse job-uri, pe bani. Bani grei! El imi gasea public platitor pentru giumbuslucurile pe care le facea "baiatul lui Geambasu": baut din balta - doi lei, mancat sapun - patru lei, iarba cu pamant - cinci lei, mestecat gandacul - zece lei (asta era full option!). Si banii ii imparteam, se-ntelege, cu "impresarul". Si dupa aia, ma clateam in gura cu prajituri. I-am zis tatalui meu cum am castigat eu banii de mic, in urma cu cativa ani. A ras de s-a stricat! Eu n-am formalisme de nici un gen, nici greturi. As putea sa supravietuiesc si pe o planeta pustie. Ti-am spus cum am cersit in Austria, ca mi se stricase masina si nu mai aveam cu ce sa ajung acasa, iar viza mi se termina intr-o zi si riscam sa ma lege politistii? Am trait trei zile intr-o benzinarie, am dormit acolo, cerseam bani cu o placuta de gat, pe care explicasem, in engleza si franceza, ce mi se intamplase, ca sunt de buna credinta, ca la mine in tara sunt artist pop, nu sunt vreo jigodie, si ca am nevoie de bani pentru a ajunge in tara. Bineinteles, tirurile treceau pe langa mine cu 150 la ora, ma dadeau pe spate, ma aruncau la trei metri, dar ma ridicam, ma scuturam de praf si ma asezam rabdator pe marginea soselei. Am fost convingator, fara sa ma milogesc, ca un cersetor autentic, si am strans cinci sute de marci, mi-am reparat masina si am plecat mai departe.
- Cum vezi lumea asta, a muzicii pop, cum sunt colegii tai de breasla?
- Daca-i iei pe fiecare in parte sunt Ok, dar in momentul in care se intalnesc toti, uite, ca la un festival de genul acesta, apar niste raporturi dezgustatoare, cu multa "saliva", care efectiv ma dezgusta. Ii vezi cum se gratuleaza printre dinti si se felicita cu o voce gatuita de invidie, plini de ipocrizie. Este penibil, iar eu nu suport chestiile astea. Stau separat de ei si-mi vad de treaba.Nici Jimi, nici fetele in bikini
- Ce va face de acum incolo Calin Geambasu, acum ca a fost recunoscut pe scena Festivalului de la Mamaia?
- Calin Geambasu are foarte multa stima din partea mea, tocmai din cauza asta nu-l trimit la "produs", sa cante melodii cu "fetite cu tate" si cu "Jimi, Jimi, iti plac fetele-n bikini?". Fereasca Dumnezeu, eu n-am fost niciodata in foame ca sa fac acest compromis, sa ma prostituez, muzical vorbind, pentru bani. Prin abilitatile mele am reusit - si inca foarte bine - sa ma descurc: traiesc din muzica, merg si cant in strainatate, am contracte, studioul merge destul de bine, imi plac butoanele de innebunesc. Imi doresc sa cant si sa compun tot restul vietii mele. Altceva nu stiu sa fac, pentru asta m-am pregatit. Cum compun? Piesa mea e ca si copilul meu: din clipa in care imi incolteste in minte, o cant in baie, ma scol noaptea si o rescriu, mi-o insusesc prin toata fiinta mea.
- Ce-ti lipseste cel mai mult atunci cand pleci din tara?
- Nu mai vorbesc ca sunt legat de prieteni, nu pot trai fara prieteni, desi am putin timp pentru ei siimi lipsesc foarte mult cand plec din tara. Si mi-e dor de bunicuta mea, ea este persoana pe care o iubesc cel mai mult in lume. Ea m-a crescut si m-a sters la fund si m-a invatat multe lucruri despre viata. Este foarte mandra de mine si ei i-am dedicat premiul de la Mamaia. Acum e bolnava, nu se poate misca, am luat-o cu mine la mare si aproape zilnic am scos-o cu caruciorul la plimbare. E o ardeleanca teribila. La cei 86 de ani pe care-i are e inca plina de vitalitate si de optimism, are un tonus psihic extraordinar.
- Ce a insemnat pentru tine premiul primit la Mamaia, inclusiv aprecierea pe care a dat-o "Formula As" talentului tau?
- A fost o recunoastere pe care o asteptam de mult, pentru ca eu mereu am simtit ca sunt o persona non grata (anul trecut mi-a fost respinsa o piesa, pe motiv ca le sunt antipatic, sau cel putin asa mi-a declarat organizatorul de atunci al Festivalului, Adrian Stefanescu). Eram asa de dezamagit, si doar prietenii m-au convins sa incerc si anul acesta la Mamaia. Vreau sa va spun ca primul meu album e gata de doi ani, dar nu-l voi lansa decat atunci cand lumea va inceta sa asculte muzica cu buricul si va incepe sa o faca cu sufletul. Doar atunci! Le multumesc cititorilor revistei "Formula As" pentru faptul ca au vazut in piesa mea o scanteie de frumusete si mi-au acordat un premiu cum n-as fi visat. Sper sa-i pot rasplati prin muzica mea si promit ca voi incerca sa fac, atat cat pot eu, curatenie in muzica pop romaneasca.Corina Pavel
Fotografii de Iulian Ignat