Cei vii si cei morti
Aproape 35% dintre tinerii intre 20 si 30 de ani locuiesc in casa parintilor. Tanara generatie nu mai spera sa rezolve problema spatiului pana la intrarea in Uniunea Europeana. Oamenii stau claie peste gramada, cate trei generatii la trei camere. Unii se muta la tara, altii isi subimpart locuinta. Criza locuintelor a devenit un slogan electoral, dar parca si politicienii s-au plictisit sa o mai pomeneasca printre primele urgente ale tarii. Intre timp, blocurile spectrale, neterminate ale regimului comunist se descompun, transformand centrul civic orasenesc in necropola. Marile orase au si ele, ultracentral, cimitirele lor urbanistice, infernuri arhitecturale pe care vremea, delasarea sau lehamitea le-au ruinat. Numai in Bucuresti numarul apartamentelor abandonate in voia sortii este de cateva zeci de mii. E drept, pentru a le resuscita, Primaria ar trebui sa consume bani seriosi de la un buget din ce in ce mai mic.
Viii cu viii, mortii cu mortii. Dar se pare ca nici viilor si nici mortilor nu le e prea bine. Multi dintre pensionari sunt nevoiti, pentru a mai trai cativa ani sau cateva luni, sa-si vanda locurile de veci. Le vand, ca in Bucuresti, pe valuta, sau ca in Ploiesti - in natura. Se accepta carute cu lemne pentru iarna sau saci cu cartofi. Oamenii prefera sa traiasca in locuinte provizorii, chiar daca pentru asta trebuie sa renunte la locurile de veci.
In afacerile cu locuri de veci din cele 14 cimitire din Capitala se ruleaza sute de mii de dolari lunar. In cimitirul Metalurgiei, de pilda, un cimitir marginas, pentru cei care si-au dus viata prin cartierele muncitoresti, locul de veci costa de la 10 la 12 milioane de lei. In Ghencea, locul de veci costa intre 2500 - 3000 de dolari. Un cavou cu cripta in cimitirul Bellu se poate vinde si cu 6000 de dolari. Problema spatiilor in cimitire este la fel de urgenta ca si cea a locuintelor pentru vii. Fostul primar al sectorului 2 din Capitala a gasit solutia: mortii ar trebui ingropati in picioare. S-ar economisi, sustinea fostul sef al administratiei de sector, doua treimi din suprafata.
In satul Cismea din judetul Botosani, cimitirul pare a-si lua revansa. Din cauza alunecarilor de pamant, satul este inghitit casa cu casa. Geografia locului s-a schimbat atat de mult, incat chiar si localnicilor le este greu sa mai spuna cu precizie de unde si pana unde li se intinde proprietatea. In numai doi ani de zile, cimitirul s-a deplasat circa 30 de metri. Zeci de cripte si morminte au fost distruse de curgerea implacabila a timpului si a pamantului. Casele celor vii au fost si ele distruse de alunecari. Izvoarele tasnesc in cerdac, in pivnite sau chiar in camera mare, batraneasca. Satenii au chemat soboare de preoti sa le sfinteasca locuintele, insa fara folos. Satul curge. Zeci de hectare s-au transformat in mlastina, iar biserica sta sa se surpe. Satul este pe jumatate cuprins de mlastina si, cand ies pe camp, cei vii regasesc fragmente din locuintele mortilor alunecand la vale. Localnicii au numit toate acestea blestemul izvorului si multi dintre tineri au parasit satul. Au mai ramas batranii carora, oricum, a inceput sa le fie indiferent care le va fi locuinta peste cativa ani. Asa se face ca problema locuintelor a emigrat si ea. Nu mai este doar a celor vii.N. C. Munteanu