Editorial

Redactia
"Da" eu cu cine votez?". Alegerile parlamentare si prezidentiale din anul 2000 sunt mai grele decat niciodata. In alegerile din 1990, 1992 si 1996 era mult mai usor. Inca puteai sa mai faci distinctii nete intre comunisti si anticomunisti, intre reformisti si antireformisti. Acum, dupa ce toate parti...

"Da" eu cu cine votez?"

Alegerile parlamentare si prezidentiale din anul 2000 sunt mai grele decat niciodata. In alegerile din 1990, 1992 si 1996 era mult mai usor. Inca puteai sa mai faci distinctii nete intre comunisti si anticomunisti, intre reformisti si antireformisti. Acum, dupa ce toate partidele importante au fost la guvernare, iar nici unul dintre ele nu se poate lauda ca ar fi stralucit sau ar fi influentat in mod decisiv in bine soarta Romaniei, este mult mai greu sa faci vechile distinctii. Acesta este si un semn ca viata politica din tara noastra a devenit mai complexa. Nu sunt de acord cu cei care ii condamna pe oamenii care isi exprima optiunea in sondaje pentru Pdsr sau Cdr-2000 (dar cand vine vorba despre Prm, atunci este cu totul altceva). In optiunile lor trebuie sa vedem anumite motivatii, precum si cauze sau intamplari care i-au impins sa voteze astfel. Cei care au o intelegere lucida a lumii in care traim trebuie sa vada insa marile diferente care decurg din posibilitatea venirii la putere a unei forte sau a alteia. Cu totul altfel se pun problemele privind candidatii individuali la presedintie (si la fel s-ar discuta cu privire la alegerile parlamentare, daca ar fi vot individual). Spre deosebire de partidele din care fac parte sau pe care chiar le conduc, despre candidati se pot face anumite consideratii de tipul comunist-anticomunist, reformist-antireformist. Un partid care a stat zece ani in parlament, chiar daca sub alta identitate, ajunge sa functioneze diferit, pentru ca normele si procedurile institutionale de acolo impun raspunsuri tipice, ceea ce conduce la schimbarea mentalitatilor. In schimb, un individ poate sa ramana toata viata lui un limitat, un prost care nu invata din greseli. In plus, un lider care a comis anumite rele irepetabile, pe care nu numai ca nu le regreta, dar nici macar nu le recunoaste, este mai usor de eliminat din calcul.
Oriunde in lume, alegatorii sunt victimele strategiilor electorale ale partidelor sau politicienilor. Fara a intra acum in amanunte prea complicate de stiinta politica, anumite cercetari au ajuns la concluzia ca exista mari diferente intre lista prioritatilor unui electorat "X", din tara "Y" si actiunile politice (executive sau legislative) ale celor de la putere, alesi datorita respectivului electorat. Nu este o fatalitate. Democratia a gasit ac de cojocul celor care nu respecta regulile jocului. Exista un mecanism foarte simplu, cu ajutorul caruia poti lua totul de la cei carora le-au daruit totul - puterea. El este votul. In tarile in care alegatorii exercita de multa vreme procedurile democratice (inclusiv votul, dar si multe altele), ei au observat ca pentru politicieni miza principala a carierei lor este realegerea in functie. Politicienii stiu ca urmatoarea data cand se vor prezenta in fata alegatorilor, judecata acelora se va face in functie de respectarea promisiunilor. Indiferent de convingerile lor intime, de moralitatea sau coruptibilitatea lor, ei vor face tot posibilul sa isi indeplineasca promisiunile facute alegatorilor. Actiunile lor depind de un calcul concret. Aceasta este "regula reactiilor anticipate".
Daca judecam dupa promisiunile si respectarea lor de catre partidele politice in ultimii unsprezece ani, se pot face constatari factuale (adica bazate pe fapte) precise. Curios este insa ca o mare parte a electoratului din Romania nu are memoria faptelor comise de anumite partide. Desigur, exista o parte mai dogmatica, anume aceea care nici nu percepe semnificatia actiunilor politice ale unor partide sau lideri, si atunci ii voteaza mereu, indiferent de ceea ce fac sau spun. Cazul Partidului Romania Mare este elocvent, pentru ca, daca ar intelege cu adevarat pericolul antidemocratic si antiliberal reprezentat de aceasta formatiune politica, atunci putini ar mai vota cu el. Mai greu este de inteles mecanismul psihologic care se produce in cazul acelora care, chiar daca au fost constienti de caracterul antireformist al unui partid, pe care l-au penalizat o data prin vot, acum ar vota tot cu el, chiar daca acel partid nu a facut intre timp nimic pentru a-si nega sau compensa vechile fapte. Este clar ca aici nu actioneaza "regula reactiilor anticipate", ci alte reguli mai obscure. De unde si constatarea ca Cetateanul Turmentat din piesa "O scrisoare pierduta" a lui Caragiale poate sa descrie mai mult decat o tipologie individuala, anume un model comportamental colectiv. Prin urmare, afirmatiile unor politicieni cum ca "electoratul are intotdeauna dreptate" sunt aberante. In primul rand, pentru ca voteaza atat de diferit, electoratul nu este un grup compact, ci este compus din numeroase subgrupuri. Unele se insala, altele nu. In al doilea rand, chiar daca se procedeaza democratic, poate fi adus la putere un partid autoritar sau un dictator, cum s-a petrecut cu Hitler si partidul nazist in Germania. S-a dovedit ca electoratul (sau o parte a lui) se poate insela amarnic. Or, electoratul se insala, dar mai este si inselat. Nici macar in ultimul caz nu se poate spune ca "electoratul are intotdeauna dreptate". Aceasta zicala a intrat deja in limbajul politicianist, iar unii o repeta pana la saturatie.
Ce se poate face impotriva Cetateanului Turmentat in postura de grup electoral? In nici un caz nu poate interveni statul in acest spatiu al optiunilor particulare. Doar partidele sunt chemate sa faca distinctiile necesare. Un alt simptom al turmentarii partiale si locale este neincrederea in partide. Or, nu exista alte forte sau canale ale democratizarii mai puternice sau mai eficiente decat partidele. O concluzie de etapa ar fi legata de corelatia dintre calitatea democratiei noastre si nivelul politic scazut sau ineficienta partidelor de la noi. Nu poti avea incredere absoluta in niste partide care nu isi indeplinesc functiile firesti. De aceea, se poate observa ca lipsesc din preocuparilor unor partide autohtone gesturile civice. Intr-un fel, este normal. Respectivele partide nu vor sa supere posibilii parteneri intr-o viitoare coalitie.
Daca si unele partide sunt turmentate, atunci ce mai este de facut? Mai ramane vocea societatii civile si cea a intelectualilor critici. Dar si printre analistii politici predomina mintile turmentate. Unii au noaptea cosmaruri, iar apoi pun pe hartie sau ies pe post cu viziunile lor grotesti si numesc demersul lor analiza politica. Dar ei nu fac decat sa emita simple opinii, puncte de vedere subiective. Grav este insa cand un om politic aflat intr-o pozitie inalta de autoritate pretinde ca este analist. El devine agresiv - din cauza pozitiei de putere, chiar daca sta sa o piarda - cu toti cei care nu sunt pe aceeasi unda de emisie. Putini sunt cei care procedeaza ca la carte, adica pornind de la judecati de fapt, descriptive, empirice, si de la un bagaj serios de cunostinte teoretice si de repere comparative. Acestia din urma sunt cei care dau tonul si isi scot semenii din starea de turmentare. Primul semn al eficientei actiunii lor este cand mai multi dintre cei care au fost la un moment dat turmentati le recunosc acelora superioritatea mintii si a argumentelor. Atunci luciditatea devine si ea un model comportamental colectiv.Dan Pavel