Copiii, aproape de Dumnezeu
Pelerini la cota 1800Doua zile, la Schitul "Stefan cel Mare" de pe Ceahlau
Stimata redactie,
Sunt unul din cei aproape doua sute de copii ocrotiti in Centrul de Plasament nr. 2 din Bacau. Totul a inceput la sfarsitul lui august, cand o d-na profesoara a venit cu ideea unei expeditii pe Ceahlau, al carei punct central urma sa fie pelerinajul de la Schitul "Stefan cel Mare". Repet, nu era tabara, nu era excursie de placere, ci expeditie, cu rucsac si cort in spate, pe drumuri de munte, ca Hogas odinioara. A fost greu, intr-adevar, dar spiritul de echipa a functionat perfect, am avut o buna coordonare, initiativa si curaj destul, iar cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit.
Iata-ne la drum, 11 copii, cu varste intre 10 si 17 ani, doua instructoare si un asistent medical - grupati sub numele "Temerarii". As putea povesti pe file intregi despre aventurile noastre prin Durau, cascada Duruitoarea, Varful Toaca, Izvorul Muntelui sau Barajul Bicaz, dar vreau sa va vorbesc despre schitul de la cota 1800, considerat cea mai inalta manastire ortodoxa din lume.
Muntele Ceahlau este unul din muntii sfinti ai Romaniei. La poale, e presarat cu manastiri intinse, bogate si vechi. Sus, in stanci, unde rar si uliii ajung, se vad si azi urme de sihastri. Cel mai cunoscut este Ghideon, care s-a nevoit in veacul trecut, despre care se spune ca a trait 150 de ani. Toponimia este preponderent religioasa. La cea mai inalta cota (1904 - Varful Toaca), chiar a existat o toaca, care chema sihastrii la rugaciune. Asa ca inaltarea pe aceste locuri a unui schit e un lucru firesc, o continuitate absolut necesara.
Iata-ne ajunsi, cu ajutorul lui Dumnezeu, la schit. Calugarii ne-au intampinat bine, cum de altfel intampina pe toata lumea (vara vin aici pelerini sau turisti, pe aici fiind traseul spre cabana Dochia), apoi si-au vazut de ascultarea lor. Parintele-staret Ciprian (26 de ani) era cocotat pe biserica, dand cu grund pe sindrila: deh, vin ploile! Aveam sa cunoastem ploaia chiar din seara cu pricina. Desi era mijlocul verii, la schit stateam cu pulovere de lana si cu caciuli in cap. Imi inchipui ce zapezi sunt iarna; calugarii spuneau ca fac nu poteci, ci adevarate tuneluri, iar zapada le ajunge mai sus de piept. (Cand va scriu acestea, la mijlocul lui septembrie, aflu ca acolo fulguieste.) Iarna, la schit, nu se bat clopotele, sa nu se produca avalanse.
Ne-am ridicat corturile si am vrut sa deschidem conservele, dar un calugar a venit si ne-a poftit la masa, in trapeza schitului. Am mancat bors calugaresc si pilaf cu multe masline, am baut ceai fierbinte de ne-am mai dezmortit. La un moment dat, a inceput sa bata clopotul. Am ramas toti muti, care cu imbucatura in gura, care cu lingura in aer, cuprinsi de misterul momentului.
Schitul a fost ridicat in 1993, cu donatii din partea locuitorilor comunei Ceahlau. Materialele au fost carate cu elicopterul Armatei, echipajul fiind pomenit la fiecare slujba. Biserica e simpla, din lemn, pe o temelie sanatoasa, de piatra. Biserica, ivita brusc dintre stanci, nu strica cu nimic peisajul montan, ci il completeaza armonios. De la intrare, in dreapta pisaniei de marmura alba strajuieste un frumos crucifix al Domnului nostru Iisus Hristos, caruia fiecare pelerin ii saruta cu evlavie picioarele insangerate de fierul piroanelor. (Biserica nu se incuie niciodata. Am intrat sa ne inchinam de cate ori am vrut, fara oprelisti.) Incaperea e mica, dar imensa in acelasi timp. Miros frumos de brad, alaturi de tamaie si ceara lumanarilor. La loc de cinste, pe tronul din dreapta - icoana lui Stefan cel Mare si Sfant (hramul mic, 2 iulie). Hramul mare este Schimbarea la Fata (6 august). Ne-am inchinat indelung la icoane, rugandu-ne pentru binele tuturor. D-na profesoara ne-a povestit ca la Sfintire, insusi episcopul a venit pe jos, neajutat de nimeni, impreuna cu preotii si miile de credinciosi, cale de ceasuri bune de mers. Clopotele tot bateau, muntele se umpluse de oameni, pelerinii soseau, soseau...
Calugarii isi vedeau de ascultarea lor. Ciopleau brazi uriasi, transformandu-i in capriori pentru o viitoare trapeza. Le-am urat spor la munca. Ne-au raspuns: "Doamne-ajuta!". Ne-am mirat foarte tare, caci o buna parte din vocabularul parintilor il reprezenta acest mesaj: "Doamne-ajuta!". Ne-am dumirit repede: "Nihil sine Deo", "Nimic fara Dumnezeu...".
Dupa ce ne-am ospatat, am vrut sa spalam vasele, sa maturam. Calugarul de la trapeza (doar cu cativa ani mai mare ca noi) nu ne-a lasat. Era ascultarea lui... Ca sa dam, totusi, o mana de ajutor, am carat apa (lucru destul de anevoios, fiindca izvorul se afla la cinci minute in vale). Am ocolit manastirea, ne-am urcat la clopotnita; peisaj superb, in orice parte priveai. Adanc, in vale, se vedea Duraul. In stanga statiunii, Varful Toaca (1904 m, cel mai inalt din Ceahlau), cu cele 340 de trepte ale sale. In cateva minute s-a lasat o ceata deasa, de nu ne vedeam unii cu altii. N-am apucat sa intram in corturi, cand stropii grei de ploaie ne-au atacat. Fulgere puternice luminau platoul Dochia mai ceva ca ziua. A aparut un calugar care ne-a chemat in podul trapezei. Nu l-am refuzat. Am dormit cu totii, comod, inveliti in cergi calduroase de lana si piei mitoase de oaie. A doua zi, corturile noastre erau pline de apa. Prin bunavointa calugarilor, ne-am uscat echipamentul la focul sobei, in trapeza. Aici, calugarii nu arunca nici o farama de paine; ce ramane fac pesmeti pentru la iarna. Monahii se nevoiesc in niste chilii sapate in stanca. Sunt acoperite cu pietre si muschi, dar nu au sobe inauntru. Staretul ne-a spus ca au venit multi doritori sa se calugareasca aici, dar si mai multi au plecat. Intr-adevar, trebuie multa credinta si ravna pentru a ramane aici, la 2000 de metri deasupra marii.
Dupa ploaie, s-a lasat o ceata deasa. Nici calugarii nu se incumetau sa plece la drum (in fiecare zi ei merg cateva ceasuri in Durau sau la Izvorul Muntelui, dupa alimente). Ne-am rugat de staret sa mai ramanem o zi. "Puteti ramane si zece", ne-a raspuns Sfintia sa. Asa ca am ramas, am mancat iar la trapeza si ne-am incalzit la soba. In acea zi, am fost la slujbe. Ne-a impresionat mult slujba la miezul noptii, la lumina lumanarilor.
A treia zi, ne-am facut bagajele. Ceata se ridicase. Inainte de plecare, staretul ne-a binecuvantat pe toti si ne-a impartit la fiecare cruciulite sfintite. Noi am dat un acatist colectiv pentru 40 de zile. Multumim inca o data, prin intermediul revistei dvs., care e citita la schit, pentru ospitalitatea si omenia cu care am fost primiti, tratati si hraniti de cucernicii parinti. Iar daca am gresit cu ceva in cele doua zile, cerem iertare inca o data.Bogdan Negru (15 ani) - Centrul de Plasament nr. 2, str. Henri Coanda nr. 2, Bacau
Biserica din suflet
Zilele trecute, pe cand eram la scoala, una dintre profesoarele mele, o doamna respectabila si foarte inteligenta, de altfel, ne sfatuia ce sa intreprindem in viata: "Gasiti-va un loc de munca banos, pentru ca trebuie sa va ganditi la voi, la copiii vostri si la banii cu care veti avea grija de ei. Invatati si alegeti-va o meserie banoasa, ca sa va fie bine in viata...". Pentru toti ceilalti colegi ai mei, sfatul parea cat se poate de util si inocent, dar eu mi-am spus in gand: "Si sufletele noastre cine le rascumpara?".
Intrebarea a ramas pe moment fara raspuns, dar mai tarziu am descoperit ca raspunsul este: credinta. Luminita din sufletele noastre, lacasul Domnului in fiecare dintre noi, lacas ce nu orbeste precum stralucirea aurului, dar care este mai presus de orice viata omeneasca.
Acolo a uitat omul sa priveasca, in acel locsor sacru dinlauntrul sau, unde Domnul a sadit mugurele izbavirii. Pentru a gasi insa Biserica din sufletele noastre, trebuie sa cunoastem mai intai de toate Casa Domnului pe pamant. Acolo nu este razboi, nu este jale si nici pizma si nevoie, acolo doar pacea si bucuria existentei in numele Domnului traiesc, ungand fiecare suflet cu darul dumnezeiesc. Si atunci, portita catre biserica din suflet fiind unsa, o putem deschide si patrunde inauntru, unde se gaseste mantuirea noastra.
Exista, intr-adevar, un Spirit care ne conduce si caruia ne inchinam cu smerenie, ori de cate ori simtim nevoia. Dumnezeu este Domnul nostru, Cel ce ne-a creat din iubire, spre iubire. El este cu noi intotdeauna, numai oamenii uita insa sa fie cu El, uita sa iubeasca, uita sa fie buni.
De ce sa ne conformam cu efemeritatea pe pamant, in locul unei vesnicii pasnice, in lumea de dincolo de minciuna? Dar astazi, revenind in acelasi vechi Bucuresti, pe acelasi plictisit pamant, vad doar bani, ura si, ce-i mai rau, necredinta. Poate nici eu nu am reusit sa deschid portita catre calea mea, dar voi incerca si voi cuteza sa sper ca, intr-o buna zi, cand soarele va rasari mai devreme ca oricand, pasii mei vor afla acel drum.Delia Gabriela Ion (17 ani) - str. Sebastian 112, bl. V85, et. 2, ap. 9, sector 5, Bucuresti
Fundatia Tezaur Romanesc pentru Conservarea Artei Vechi Religioase din Romania
Catre
Publicatia "Formula As"
Citind scrisoarea d-nei Gabriela B. din Timisoara, aparuta in prestigioasa dvs. publicatie saptamanala din 11 - 18 septembrie 2000, sub titlul "Manastirea Calugara din judetul Timis", am fost impresionati de dificultatile cu care se confrunta monahii din respectiva manastire si, in special, de faptul ca - din lipsa de fonduri - nu pot restaura pictura murala si, mai ales, vechea icoana facatoare de minuni "Maica Domnului cu Pruncul Iisus", aflata intr-o stare avansata de degradare.
Fundatia noastra - ai carei membri fondatori sunt profesionisti cunoscuti si apreciati in reteaua nationala de conservare-restaurare a patrimoniului cultural - a decis sa asigure gratuit operatiile de conservare si restaurare de care are nevoie urgenta icoana. In acest scop, concomitent cu aceasta scrisoare, am trimis o instiintare cu privire la propunerea noastra si parintelui staret al manastirii.
Pe aceasta cale, facem cunoscut tuturor persoanelor fizice sau juridice, care vor dori sa sprijine material demersul initiat de fundatie, ca pot fi de folos prin contul bancar: 2511.1-1726.1/Rol de la B.C.R. Bucuresti, Filiala sector 5, urmand ca listele cu numele donatorilor sa fie trimise parintelui staret, pentru ca toti acestia sa fie pomeniti in slujbele oficiate de preacuviosii parinti ai manastirii.
Cu aleasa stima,
Presedinte,Alexandru I.C. Ghillis
(Pictor restaurator)
Episcopia Ortodoxa a Caransebesului
Manastirea Calugara
Loc. Ciclova Montana - Oravita
Jud. Caras-Severin
Am aflat cu bucurie, la aproximativ o saptamana, despre aparitia unui articol in revista "Formula As", inchinat Manastirii noastre.
Pe aceasta cale, vrem sa transmitem din inima multumiri cititorilor revistei dvs. care, in urma articolului, si-au deschis inima si, atat cat au putut, fiecare in parte si-a adus contributia la restaurarea acestui Sfant Lacas. Desigur, lucrarile continua, necesitatile noastre materiale sunt tot mai mari, insa ne-a miscat profund dragostea cu care am fost asaltati de crestinii nostri buni.
Rugam pe bunul Dumnezeu si pe Maicuta Domnului sa le rasplateasca inmiit jertfa si dragostea lor pentru aceasta Manastire si-i asiguram ca numele lor vor fi pomenite zi si noapte, la toate sfintele rugaciuni si randuieli bisericesti care se savarsesc aici.
Cu deosebita stima si respect,
StaretIerom. Casian Onita
"Ajutati biserica din Tutcani. A ars pana in temelii!"
Stimata d-na directoare Sanziana Pop,
Cu cateva saptamani in urma, in toiul noptii, pe o furtuna cumplita, o frumoasa biserica din satul meu natal Tutcani, com. Malusteni, jud. Vaslui, a fost lovita de un trasnet si, cu toata interventia prompta a locuitorilor si pompierilor, a ars pana in temelii.
Prin aceste randuri fac un apel calduros la bunatatea si marinimia tuturor dragilor mei consateni si a altor binevoitori, din orice colt de tara ori de lume s-ar afla, sa ajute parohia satului Tutcani, in vederea reconstruirii Sfantului Lacas, care abia fusese terminat de pictat.
Sumele pot fi trimise in contul 261101030819 deschis pentru parohia Tutcani la Sucursala C.E.C. Barlad, jud. Vaslui.
Va multumesc din suflet dumneavoastra si tuturor celor care vor da curs apelului la generozitate.
Cu profund respect,Prof. Viorel Mihai Cruceanu - com. Puiesti, jud. Vaslui, cod 6428, tel. 241
"M-am bucurat pentru reportajul <<Minunile din Cimitirul Catolic>>"
Mult stimata d-na directoare Sanziana Pop,
Ma numesc Lupu Ioan, sunt pensionar, fac parte din enoriasii parohiei greco-catolice din Tarnaveni. M-am bucurat nespus de mult pentru reportajul "Minunile din Cimitirul Catolic", publicat de dvs. in revista "Formula As" din data de 4 - 11 septembrie 2000. In acest reportaj se arata cum au fost chinuiti si batjocoriti arhiereii nostri de catre regimul comunist. Ii multumesc nespus de mult d-lui Creanga, slujitorul Cimitirului Catolic "Bellu", pentru dezvaluirile facute redactiei dvs. Va multumesc si va doresc multa sanatate, ca sa mai puteti publica astfel de reportaje. "Laudat fie Iisus Hristos!"
Cu multa stima,Lupu Ioan