Un triumf numit
Iris
Pe afisele de la intrare este anuntat concertul unei trupe rock, insa in sala, 3000 de oameni asculta atenti, cu urechile ciulite, muzica revarsata de o... orchestra simfonica. Uvertura se incheie, iar Sala Palatului, plina ochi (de cand nu a mai concertat o trupa romaneasca cu casa inchisa?) devine un compact ropot de aplauze, care se transforma intr-o explozie de simpatie atunci cand cei patru Irisi apar pe scena. Debutul este fulminant, cu emblematicul "Tren fara nas" duduind la maximum, cu carbunii aprinsi de chitare si de orchestra simfonica. Nu mai este nici un dubiu: pe scena se afla cea mai iubita formatie romaneasca a ultimilor ani, iar, in urmatoarele doua ore si jumatate, unul dintre cele mai ambitioase proiecte ale sale, "Iris - Athenaeum" va deveni un succes fastuos.La turatie maxima
Iris-ul a aparut in muzica romaneasca in 1977, chiar in anul in care Nicu Covaci isi trecea peste granita Phoenixul, alegand calea Occidentului. Nu a fost o simpla preluare a stafetei, caci, pana sa ajunga la statutul de legenda, Cristi Minculescu si trupa lui au avut de infrant numeroase obstacole, pe care le-au depasit scrasnind din dinti: interdictia de a mai canta, numeroase schimbari de personal, un incendiu ce le-a distrus instrumentele... In ultimii cinci ani, o data cu aparitia producatorului Mihai Godoroja, trupa stindard a rock-ului anilor "80 si-a gasit o noua tinerete, un nou drum, editand trei excelente albume de studio. Dar forta Iris-ului sta mai ales in prestatiile scenice, acolo unde pasiunea si daruirea totala a lui Cristi Minculescu & Co creeaza o atmosfera extraordinara. Spectacolul de vineri, 27 octombrie, intitulat "Athenaeum", s-a constituit intr-un tur de forta printre genuri muzicale si printre cei 23 de ani de activitate a trupei, fiind, alaturi de "Iris 15 ani" si "Mirage", unul dintre cele mai reusite show-uri Iris. Nu a fost, asa cum si-ar fi imaginat unii, un concert al baladelor reorchestrate simfonic, ci o sarbatoare, in care au defilat hituri ale trupei si preluari ale unor piese clasice din rockul mondial, "croite" intr-o noua haina.
Concertul a fost inregistrat si va fi subiectul celui de-al doilea album live Iris. Din acest punct devedere, cel mai fragil moment al serii a fost cel creat de Cristi Minculescu si de invitatul sau, Johnny Raducanu, vizibil emotionat de scandarile "Johnny, Johnny", ale celor 3000 de spectatori. Dialogul, dintr-o singura incercare, intre un cantaret de rock si un monstru sacru al jazz-ului, un maestru al improvizatiilor, parea ca un mers pe sarma, insa rezultatul a fost de-a dreptul tulburator, cu doua preluari, "Soldier of Fortune" si "You Shook Me", ce au rasunat intr-o sala amutita de o voce si de un pian. Despre Minculescu nu se mai poate spune ca a fost bun sau excelent, pentru ca la fiecare concert turatia sa este maxima. Vineri seara parea un pustan care nu-si mai incape in piele de bucurie, caci de ziua lui au venit toti prietenii, chiar si baietii mai mari.
Rand pe rand, si ceilalti membri ai Iris-ului au preluat prim-planul intr-un spectacol foarte bine pus la punct (Regia: Cristian Mihailescu, producator Zone Records, aranjamente muzicale Florentin Mincof). Solo-ul lui Doru Borobeica a confirmat pozitia sa in topul basistilor romani, in vreme ce chitaristul Valter Popa si-a inceput numarul cu "Adaggio" - Albinoni, iar mai apoi l-a acompaniat pe Adrian Pintea intr-un pasaj recitativ. Cine si l-ar fi imaginat acum cativa ani pe Nelu Dumitrescu in mijlocul unei orchestre simfonice (Simphonic Light Orchestra), "batand" la tobe "Bolero"-ul lui Ravel? Un "Bolero" continuat cu un solo incendiar si apoi cu o irupere de nori, la care partener i-a fost Ovidiu Lipan, aparut ca un voievod valah, cu plete si barba, amintind de vremurile cand Phoenix-ul domnea.
"Am fost fanul lui Tandarica, ii ascultam discurile, mergeam la concertele lui si incercam sa cant ca el", isi aminteste Nelu Dumitrescu. "La debutul nostru la Sala Polivalenta, cand nu eram pe afis, dar Relu Gherghel a reusit sa ne strecoare in program si am ridicat sala in picioare, Tandarica a fost acolo. A venit apoi in cabina si Relu l-a intrebat: <<Ce zici de baietii astia?>>. <<Eu cred ca sunt de viitor>>." Au trecut 23 de ani si fostele sperante nu si-au uitat maestrii. "Sunt mandru ca am fost invitat la acest concert grandios", ne-a declarat Tandarica. "Un asemenea spectacol inseamna multa munca si continuitate, iar Iris a dovedit ca se afla intr-un moment culminant, in apogeul carierei. Le doresc din tot sufletul succes mai departe.""Publicul a fost una dintre vedetele serii"
Nu face parte nici din Iris, nici din orchestra simfonica, dar a fost unul dintre pilonii pe care s-a construit spectacolul si, indiscutabil, una dintre cele mai apreciate prezente ale serii. "Regina Traviatei, Filipissima", cum a numit-o Cristi Minculescu, a aparut in mai multe momente ale show-ului, aducand cu sine, pe langa hit-urile "Baby" si "De vei pleca", doua surprize, doua vechi piese Iris pe care fanii le aud mai rar in concerte: "Noaptea" si "Ultima toamna". Aceasta din urma a prilejuit o incantatoare "scena a balconului", cu Felicia Filip si Cristi Minculescu aruncand confetti peste publicul care i-a primit in urale. "Ceea ce s-a intamplat la acest spectacol a fost pentru mine o experienta foarte puternica, atat din punct de vedere artistic, cat si uman", ne-a marturisit d-na Felicia Filip. "Este un fenomen deosebit sa poti vedea oglinda sufletului, ochii plini de emotie ai publicului. Numai cine a fost acolo poate realiza profunzimea sentimentelor venite din sala. A fost o baie, o betie de trairi, ce imi va servi ca hrana sufleteasca o lunga perioada a vietii mele artistice. Speram ca si pe disc sa se pastreze aceste momente, iar publicul sa fie, ca si la spectacol, una dintre vedete."
Publicul a fost intr-adevar exceptional, urmarind cu caldura fiecare moment al concerutlui si ovationand minute in sir, in picioare, pe protagonistii care, la sfarsitul spectacolului, s-au adunat pe scena. Un final ce i-a surprins pe cei patru Irisi imbratisandu-se cu invitatii lor si incingand o hora a bucuriei, a victoriei. Si aveau toate motivele sa topaie. Au fost eroii unei seri magice, au adunat laolalta exponenti ai jazz-ului, operei, rock-ului, ai muzicii clasice si chiar ai teatrului, au imprimat un album live in conditiile in care marile trupe ale rock-ului mondial selecteaza pentru un astfel de disc doar cele mai bune momente ale unui intreg turneu. Si, cel mai important, si-au respectat blazonul si au dus legenda mai departe.Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)