Sub lupa

Redactia
Haiduci in jungla electronica. Hotii de pretutindeni au primit un ajutor nesperat. Cu ajutorul calculatorului, mana lor poate ajunge acum oriunde. Nu se putea ca romanii cu maiestrie in domeniul informaticii sa ramana indiferenti la cuceririle stiintei si la culmile progresului. Haiducii cibernetici...

Haiduci in jungla electronica

Hotii de pretutindeni au primit un ajutor nesperat. Cu ajutorul calculatorului, mana lor poate ajunge acum oriunde. Nu se putea ca romanii cu maiestrie in domeniul informaticii sa ramana indiferenti la cuceririle stiintei si la culmile progresului. Haiducii cibernetici au atacat, in cateva randuri, paginile de pe Internet ale institutiilor oficiale romanesti. Glumeti, au propus Ministerului de Finante taxa pe prostie si o modificare substantiala a cursului leu/dolar, in favoarea monedei nationale. Acum cateva zile, ei au desfigurat pagina Internet a Fbi-ului, adaugand numele si poza unui politician roman aflat in cursa prezidentiala pe lista celor mai cautati teroristi, ceea ce presupune oarecum si o pozitie hotarata in favoarea economiei de piata.
De la o vreme, insa, gluma a inceput sa se ingroase. Aceste initiative comice sunt doar blande exercitii de stil si de digitatie. Hacker-ii romani isi permit astfel de glume doar in pauzele de cafea. In restul timpului lucreaza. Si nu putin! Atat de mult si atat de bine, incat baga in sperieti Vestul cel atat de evoluat si atat de incaput. Statele Unite ale Americii au deschis la Ambasada din Bucuresti un birou de investigatii. Daca la inceput functionarii serviciilor speciale primeau o plangere pe luna, acum nu trecesaptamana fara doua-trei plangeri. Acestea vin par avion, de la Washington, unde este cunoscuta harnicia pagubitoare a haiducilor nostri electronici. Acestia fac transferuri din conturi, sterg datorii, masluiesc carti de credit, comanda obiecte costisitoare, pe care nu le mai platesc. In doi ani de functionare a biroului din Bucuresti, a crescut nu numai numarul plangerilor, ci si volumul gainariilor. Oficialii americani spun ca, adunati cent cu cent, piratii romani au furat pana acum cinci milioane de dolari. Daca iti cumperi de banii acestia undite, echipament sportiv, produse cosmetice si imbracaminte, cum au facut hacker-ii romani, faci un munte impresionant de fleacuri praduite cu ajutorul tehnologiei de ultima ora.
Un student timisorean a spart calculatorul central al firmei americane Zwirl furand mai multe informatii. El le-a propus americanilor un targ cinstit: nu publica informatiile confidentiale contra sumei de 5000 de dolari. Culmea, studentul nostru a gasit aceasta cale de a-si acoperi datoriile la cantina intr-un Internet Cafe. Desi invatase, dupa cum se vede, intaia porunca a hacker-ului (pe calculator se poate fura mult si bine...), studentul nostru n-a mai apucat s-o invete si pe-a doua (...insa nu e bine sa exagerezi), ca a si fost prins de politisti pe cand incerca sa ridice de la banca un aconto de 500 de dolari. Priceput atunci cand a trebuit sa patrunda dincolo de parole in afacerile firmei americane, studentul a fost prins cu o stratagema care demonstreaza ca in privinta inteligentei nu este inca la inaltimea priceperii. Ageamiul s-a prezentat la ghiseu sa ridice banii si a fost luat ca din oala.
Cert este ca, dincolo de stangaciile inerente inceputului, hacker-ii romani au speriat Vestul mai mult sau mai putin salbatic. In unele medii, anonimii nostri haiducii cibernetici sunt mai ceva decat mancatorii de lebede de la Viena si, poate, mai temuti. Prilej de bucurie sau de meditatie, multi dintre putinii romani care navigheaza pe Internet s-au gandit indelung cum sa imbine utilul cu placutul. Trebuie insa apreciat inaltul lor spirit patriotic, ei preferand sa ramana in tara, acasa. Unul dintre ei spunea cu mandrie, cand a fost arestat, ca nu este de acord cu exportul de creier, adaugand: "Decat sa fiu prins furand dintr-un magazin in Germania, mai bine asa". Mandru peste poate, haiducul nostru, cel atat de pretuit in balade, isi iubeste cu tarie saracia si nevoile si neamul. De codru nu mai vorbim. Partea proasta e ca jungla electronica are alte reguli decat codrul Vlasiei. In plus, are si poterasi pe masura. Cat ai clipi, dai cinstea pe rusine. Cea de dupa gratii.N.C. Munteanu