Maria Briede Macovei
(Letonia)
"Am crescut cu doua adevaruri: unul romAnesc, acasa, si altul rusesc, la scoala"
Am intalnit-o la Sibiu, in cadrul manifestarilor Romfest 2000, unde romani adunati de prin toate partile lumii s-au bucurat sa fie impreuna, povestindu-si viata <<intre ai lor". Realizari, neimpliniri, dar mai ales nazuinte. Venita dintr-o tara unde nu banuiam ca traiesc romani - Letonia (una din cele trei frumoase republici baltice), Maria Briede este o apriga reprezentanta a culturii si literaturii romane, din care traduce si pe care o publica in reviste editate de ea.
Poetesa deja consacrata si ziarista la Bbc, Maria Briede Macovei refuza cu indarjire sa fie asimilata. Iubeste si respecta tara sa de adoptie, Letonia, dar inima ei continua sa bata, simplu si greu de inteles pentru altii, romaneste.La o margine de cimitir, in Siberia
- As avea multe sa va intreb, dar cea mai mare curiozitate este sa aflu cum ati ajuns in Letonia. Ce vijelie a istoriei v-a aruncat in aceasta margine de continent?
- Imi cereti un lucru aproape imposibil - sa-mi povestesc 30 de ani de viata in cateva cuvinte. Culmea este ca in minte nu-mi vin imagini si intamplari legate de satul meu natal, Movila, aflat in Basarabia, chiar pe malul Prutului, ci imensa si cumplita Siberie, unde parintii mei au fost deportati. Practic, acolo am deschis ochii - la o margine de cimitir, printre cruci si morminte. Nu aveam nici doi ani si, totusi, imi amintesc cum in camera noastra saracacioasa au navalit cativa ofiteri Kgb, care, facandu-ne dusmani ai poporului, voiau sa ne darame soba. Asta insemna moartea noastra. N-am sa uit in veci cum mama a imbratisat caramizile de teracota, spunand: "Intai ma omorati pe mine si apoi faceti ce vreti". N-am sa uit cum la ora doua noaptea, ofiterul politic batea sa sparga geamul, urland: "La munca, talharule, la munca!". Spre deosebire de altii, eu mi-am petrecut copilaria departe de jucarii si papusi. Joaca mea a fost cu spaimele, alergand prin cimitirul din preajma casei. Asta m-a intarit. Cand traiesti in Siberia, inveti sa existi singur, fara sa astepti ajutor de la altcineva.
- Ce crima faptuisera parintii dvs. pentru a fi deportati in Siberia? Ce putea sa inteleaga un copil din tot acest calvar?
- Tatal meu a avut grija sa-mi explice totul. Am crescut cu doua adevaruri: unul romanesc, acasa si altul rusesc, la scoala. Adeseori, tata imi zicea: "Adevarul e in casa. Cand iesi, uita-l". Nu intamplator, intre colegi eram tacuta si toata lumea ma ocolea. La scoala gandeam in limba rusa, acasa traiam in romana. De altfel, suindu-se in vagonul de vite, pe care scria cinic: "Voluntari pentru construirea comunismului", tata luase cu el doar doua lucruri: o vioara si o carte de basme in limba romana. Nu s-a gandit sa ia nici o bogatie - nici tacamurile de argint, nici hainele scumpe din casa. Stia ca o carte in limba romana era averea copilariei mele. Oricum, deportarea nu era o surpriza pentru el. In "40, bunicul fusese arestat si dus sa munceasca la canalul Volga - Don, unde a si murit, ingropat fiind intr-o groapa comuna peste care s-a turnat acid, sa se stearga orice urma. In plus, tata refuzase sa intre in partid, constient ca, astfel, isi semna singur condamnarea. Dupa ani si ani, cand l-am intrebat ce motive a avut sa intoarca spatele comunistilor, mi-a raspuns, fara sa ezite, ca nu i-a putut ierta pentru ca in "47, in timpul foametei, confiscasera de la tarani totul - inclusiv graul de samanta. Asta insemna sa condamni la moarte lenta milioane de tarani, sa distrugi sate intregi.
Am avut parinti extraordinari, care iubeau Romania cu disperare. Mama, de pilda, a refuzat pana la moarte sa scrie in chirilica. A preferat sa fie considerata oficial analfabeta si sa puna degetul drept semnatura decat sa accepte siluirea slovei rusesti.Acasa, in patria limbii si-a istoriei romanesti
- Cand ati revenit din Siberia, aveati deja 12 ani. Mai tineti minte prima zi, primele impresii? Ce entuziasme, ce dezamagiri ati trait revazand locurile natale?
- In primul rand, cand am trecut cu trenul pe podul de la Nistru, am avut impresia ca pasesc in paradis. Era primavara. Totul in jur era senin, inflorit, colorat in verde. Apoi, ajungand in sat, toata familia noastra a fost inconjurata de vecini, fiecare aducand cate ceva pentru noi: tacamuri, saci cu malai, haine si asternuturi. O sa spuneti ca idealizez, dar eu am mai prins inca taranul acela frumos, bland si cu frica de Dumnezeu, care vorbea o limba romaneasca veche, metaforica, plina de poezie si adanca intelepciune. Foarte repede, am avut insa neplacuta ocazie sa descopar ca, romanca fiind, nu stiam romaneste. Au fost poate anii cei mai grei din viata mea, ani in care a trebuit sa-mi recastig limba materna,invatand-o indaratnic si tenace, ca pe tabla inmultirii. Am muncit enorm, cu disperare. Ma aflam intr-un moment existential dramatic, fara limba, fara istorie. Dupa 12 ani de Siberia, trebuia sa-mi recapat radacinile, normalitatea de a fi ceea ce eram. Nimeni nu mi-a oferit nimic. Asta m-a indarjit si m-a facut sa refuz posturi si onoruri comuniste - inclusiv sa intru in Academie. N-am vrut si nu vreau nici acum sa intru in politica, sa decid soarta altora, cum au facut altii cu mine. Am preferat un post modest la Muzeul Literaturii din Chisinau, unde l-am cunoscut pe sotul meu, Leons Briedes - un leton ratacitor in vastul imperiu sovietic, pandit si suspectat din toate partile. Poet exceptional si vorbitor de 11 limbi, Leons m-a atras prin sensibilitatea lui excesiva, dar si prin afectiunea ce o avea pentru literatura romana.Letonia, o tara in care romanii sunt pretuiti
- Cum arata Letonia? Cum sunt oamenii ei? In Romania nu se stie apoape nimic despre republicile baltice, abia eliberate si ele din caznele comuniste.
- Ca sa-l intelegi pe leton, trebuie sa pricepi stilul sau de viata. E un om retras si necomunicativ cata vreme intre casa lui si a vecinului exista o distanta de 3-5 kilometri. Foarte rabdator si tenace, letonul e materialist de felul sau. Nu are expresia sufletului romanesc, nelinistea si afectiunea lui catifelata. Si totusi, eu ma impac bine cu letonii, care - in treacat fie spus - vadesc o simpatie aparte pentru Romania. Grup baltic, prevedic, letonii au trecut candva prin Dacia - fapt consemnat in istoria si in substraturile adanci ale constiintei lor de nordici tacuti si insingurati. Ne apropie unele lucruri (de pilda, faptul ca au trait 700 de ani sub ocupatie straina, ca istoria nu i-a iertat niciodata), dar ne despart destule - in primul rand limba. Pentru mine, a fost o adevarata drama pana am invatat letona. Nici acum nu stiu cum am reusit. Cand am pronuntat primele fraze in letona, sotul meu m-a privit ca pe o naluca. Vorbeam impecabil, fara ezitare, fara pic de accent.
- Stiu ca va luptati din rasputeri pentru recunoasterea romanilor letoni ca minoritate etnica.
- La Riga si Vilnius ar fi cam 4000 de familii romanesti. Pentru ei, am editat revista "Glasul" si m-am zbatut ca legislatia letona sa tina cont si de noi, dar, din pacate, basarabenii letoni se simt mai bine in mediul rusesc si cu greu ii aduni la o actiune comuna. Facand parte dintr-un comitet consultativ de pe langa presedintele leton, am obtinut aprobarea pentru infiintarea unei scoli in limba romana. Proiectul a esuat din cauza pasivitatii noastre. E ceva ce nu inteleg. De ce suntem atat de resemnati? Directivele europene privind minoritatile ne avantajeaza. De ce nu profitam? Evreii si polonezii au scoli duminicale. Noi nu avem nimic. Letonii vor sa ne ajute, se mandresc cu noi. Sunt interesati sa ne cunoasca si sa ne pastreze asa cum suntem. Totul depinde de noi. De aceea, nu disper. Ma lupt in continuare, pentru ca cineva trebuie sa faca acest lucru, pentru ca imi place sa daruiesc. Ajut pe toata lumea, ca sa uit de mine. Altruismul e cel mai bun tratament impotriva singuratatii.
- Pentru ca ati pomenit de singuratate, ce nostalgii romanesti va mai incearca din cand in cand? Cata Romanie ati luat cu dvs. la Riga?
- In afara cartilor romanesti pe care le traduc si le public in fiecare an, port cu mine amintirea satului meu de razesi - o lume arhaica, plina de obiceiuri ciudate, pe care oamenii le pastrau neatinse, asa cum le-au mostenit de la strabuni. Satul meu e un muzeu viu, in care oamenii sunt contemporani cu arhaitatea. De curand, am vizitat-o pe mama si am constatat ca nu s-a pierdut nimic, nici macar obiceiul iertaciunii la nunta, unde toata lumea trebuie sa planga. Sunt lucruri venite de foarte departe, din ritualurile dacice, pagane. Imi lipsesc mult in Letonia aceasta magie, culorile si blandetea dealurilor basarabene. Imi lipseste ruginiul toamnei sau mirosul frunzelor uscate, in Letonia fiind doar paduri nesfarsite de brazi. E frumos verdele brazilor, dar si monoton. E ca o melodie fara capat. E ca o linie ferata. Letonia investeste enorm, pentru ca tara lor sa arate cat mai frumoasa si "mai" turistica. Imi place acest lucru, dar, din cand in cand, mi-e dor de dezordinea si spontaneitatea noastra romaneasca.Sorin Preda
Un motiv de reflectie:
"Romfest Sibiu 2000"
Intalnirea romanilor de pretutindeni: Romfest 2000 a trecut aproape neobservata. Inca o data se confirma ca nimeni nu e profet in tara lui. Preocupata de ciomageala paterna din sanul formatiei Andre sau de sondajele preelectorale, presa noastra a implinit acest trist paradox. Veniti la Sibiu sa-si spuna pasul, romanii din Ungaria, Bucovina, Cipru, Letonia sau Franta au gasit o Romanie indiferenta, obosita si preocupata parca doar de ea insasi. Avand ca tema rostul romanilor in aceasta lume si rolul bisericii in pastrarea identitatii nationale, Romfest a prilejuit dezvaluiri de un dramatism crancen: biserici ortodoxe daramate cu tunul in Albania, deportari siberiene, asimilari brutale pe Valea Timocului. Cui ii pasa? Avem o puzderie de organisme care se ocupa de soarta romanilor de peste hotare, fundatii si departamente in cadrul Guvernului sau al Ministerului de Externe. Cu atatea moase, copilul ramane cu buricul netaiat. Bifam actiuni, receptii fastuoase, deplasari si conferinte, burse si premii simbolice. In saracia noastra, risipim si putinul pe care il avem. E ca un blestem - sa nu fim uniti nici macar la noi acasa. Coerenta si priceperea continua sa fie o marfa rara la Bucuresti. Nici nu stii ce sa mai crezi. Intre vorba si fapta gasesti mereu o prapastie mare cat veacul. Pe buna dreptate, parintele Calciu Dumitreasa se intreba cum e posibil ca nimeni din Romania (nici presa, nici Guvernul) sa nu fi luat atitudine impotriva recentei legi aprobate la Chisinau, privind oficializarea limbii ruse. Cum se explica oare cecitatea politica a celor care au semnat tratatele cu Ucraina si Republica Moldova? Obsedata de intrarea in Uniunea Europeana, Romania ii uita pe fratii de peste hotare. Adeseori, ii sacrifica cu buna stiinta, platind un pret pe care - culmea! - nu i-l cere nimeni. Nici nu-ti mai vine sa te revolti. Simti doar lehamite atunci cand afli ca unui preot roman din Ucraina i se interzice sa revina acasa doar pentru simplul fapt ca a participat la Romfest, si in discursul sau a pomenit despre inchiderea scolilor romanesti, despre agresivitatea nationalismului ucrainean. Prins in valtoarea mizerelor dispute politice, Guvernul Romaniei ii scapa din vedere chiar pe romani. Teama de a nu fi acuzati de nationalism si de nerespectarea principiilor europene face ca vajnicii nostri guvernanti sa se poarte ca niste turisti in vacanta: privesc, admira, fac poze, cumpara cateva fleacuri drept amintire, grabindu-se apoi la masa sau la autocar.
Chiar daca nu doresc acest lucru, le ofera unora ca Vadim Tudor un stindard ideologic care, in mod normal, ar trebui sa apartina tuturor. Lectia patriotismului trebuie de urgenta reinvatata.Sorin Preda