Maria Ploae
"Doamne, fa din trupul nostru rugaciune si din cuvantul nostru liturghie"
Frumosul vers al lui Dan Verona, pe care Maria Ploae il recita cu glas soptit, o reprezinta si pe ea, actrita pentru care poezia inseamna credinta si rugaciune. Ovalul ei de madona devine si mai pur in armonie cu timbrul cald, confesiv. Privirea de adanc azur pare mai grava, misterioasa, atunci cand la ceas de taina "sta de vorba" cu marii poeti ai lumii. "Retrasa intre patru pereti impreuna cu Blaga, Eminescu, Blandiana, Octavio Paz, reusesc sa aflu despre mine, stari si sentimente pe care nu le stiam, sa intrevad noi cai spre lumina, purificare... Poezia imi umple golul <<nejucatului>>, al lipsei scenei. Poezia e rugaciunea mea. Dar simt nevoia sa o si comunic. Pacat ca nu mai am prilejul decat foarte rar in ultima vreme: la cate un spectacol al Radiodifuziunii ori invitata la o lansare de carte. Dar imi lipsesc mult recitalurile - teatrele au renuntat la ele, momentele poetice la Televiziune dispar ori sunt incredintate neprofesionistilor; Radioul le acorda tot mai putin spatiu. Dar cei care au nevoie de poezie exista inca, n-au disparut."
- Chiar crezi, Maria Ploae, ca lumea de azi mai are nevoie de poezie?
- De poezie avem cu totii nevoie, chiar si cei care se ascund sub masca duritatii, a cinismului. Fara arta si fara credinta in Dumnezeu ne simtim tot mai singuri si mai pierduti in pustiul necomunicarii sufletesti, intr-o era a comunicarii seci, electronice, mediate. Eu, poate si pentru ca sunt nascuta in zodia Varsatorului, simt nevoia sa comunic direct, sensibil cu oamenii, si sa transmit altora ceea ce aflu despre mine cand "stau de vorba" cu marii poeti ai lumii. Dovada ca e nevoie de poezie am avut-o deunazi, intr-un loc prozaic, stand la coada la casieria unei banci. Doi oameni in varsta s-au apropiat de mine si mi-au marturisit ca ma indragesc, ei si copiii lor, de pe vremea cand ma ascultau spunand versuri la seratele muzicale ale lui Iosif Sava. Marele animator al acestor serate a disparut, din nefericire, dar dorul de muzica si de poezie buna persista in sufletele multora.O familie fericita
- Inainte de a vorbi despre implinirile tale artistice, sa facem un popas si in locul nevazut al vietii de actrita: familia, adevaratul refugiu al unei femei.
- M-am casatorit in "76, la un an dupa ce am terminat Institutul de Teatru, cu regizorul Nicolae Margineanu. In 2001 vom sarbatori nunta noastra de argint. Avem trei copii minunati, doua fete si un baiat. Suntem o familie fericita, provenind din familii de cursa lunga: parintii mei si-au sarbatorit acum doi ani nunta de aur. Ne-am strans cu totii in satul de pe Valea Berheciului, langa Bacau. Eram foartemulte rude, multi prieteni si vecini. Desi am plecat de mult de acolo, ne intoarcem in fiecare vara, copii si nepoti, la Dealul Perjului, cum ii spune satului. Mai am patru frati, eu sunt cea mai mare si pana la 10 ani eram un copil alergat de colo-colo. Cand parintii plecau la camp, ma lasau pe mine sa vad de cei mici. Dar am plecat devreme de acasa. La 10 ani. M-a luat sora tatalui meu in Capitala. M-a crescut cu toata dragostea, m-a infiat si, cu timpul, tot ea a fost ca o mama si pentru copiii mei. Si acum, la 90 de ani, ea este sufletul casei noastre. Suntem o familie foarte, foarte unita, atat cei din partea mea, cat si cei din partea sotului meu. Tatal lui Nicolae a fost profesorul Margineanu, distins filosof si psiholog la Universitatea din Cluj. S-a prapadit dupa 17 ani de cand scapase din inchisoare, dupa alti 17 ani de persecutie comunista. A scris o carte "Amfiteatrul si inchisoarea", in care descrie anii petrecuti acolo. O carte zguduitoare, o poveste adevarata despre felul in care, calauziti de o elevata spiritualitate si credinta in Dumnezeu, unii oameni si-au putut salva sufletul si demnitatea. Inspirat din ea si de alte carti - destainuiri pe aceasta tema, Nicolae are in proiect un film cu un mesaj foarte crestinesc, numit "Binecuvantata fii, inchisoare".Luminile rampei si lampa cu gaz
- Te afli, ca actrita, in plina maturitate artistica. Privind (fara manie) in urma, cum se vede drumul pe care l-ai strabatut? Cum ai fost atrasa de teatru?
- Aveam 6 ani cand am vazut-o pe mama intr-o piesuta de amatori, improvizata pe o mica scena a gradinitei de copii din sat. Cand a aparut mama pe acea scena, ridicata doar cu jumatate de metru deasupra salii de pitici, mi s-a taiat respiratia: era atat de inalta si de frumoasa in lumina lampii cu gaz, ce functiona pe post de reflector, incat am stiut ca altceva decat actrita nu vreau sa devin. Tot acolo am debutat si eu, la 6 ani, in chip de Alba ca Zapada.
- Inteleg ca si copiii tai iti mostenesc pasiunea pentru teatru?
- Fiica noastra cea mare, Ana, adora scena, e studenta in anul Iv Regie la Universitatea de Teatru. Sper sa realizam curand impreuna un spectacol deosebit. Baiatul nostru se numeste tot Nicolae Margineanu, ca si tatal si bunicul lui. Are 17 ani si e preocupat mai mult de televiziune, de domeniul audio-vizualului, se va indrepta probabil spre Facultatea de Multimedia. Ca si mezina familiei, Oana Maria, eleva in clasa a Vii-a. Au cu totii inclinatii artistice, dar e bine ca in era electronicii sa cunoasca siindeletniciri tehnice, legate de profesia noastra.
- Tatal lor ii ajuta sa se orienteze, ii sfatuieste?
- Nicolae e cel mai extraordinar tata, are cu copiii nostri o relatie de prietenie, de profunda intelegere a varstei si a preocuparilor lor. Nu e sever, eu sunt mai aspra. El are o mare incredere in copii, iar copiii au mare incredere in el, ii cer sfatul, il respecta si il admira fara rezerve.
- Cum este sa lucrezi ca sotie-actrita, cu un regizor-sot? Colaborarea voastra a inceput cu "Luchian", in care existau o atmosfera tulburatoare, de epoca, si portrete demne de penelul marelui pictor roman.
- Cu Nicolae am mai lucrat, mai tarziu, si "Undeva in Est", dupa romanul "Fetele tacerii", de Buzura si, de curand, "Bietul Paparazzo". La acest ultim film, am simtit nevoia sa schimb ceva in genul de personaje interpretate, si regizorul m-a distribuit in contre-emploi. Am jucat rolul unei prostituate, indragostita de un atragator, dar egoist paparazzo. In final, amandoi au un sfarsit tragic. Eu, ca actrita, am avut norocul ca inca din facultate regizorii sa imi incredinteze partituri importante. Am debutat in "Muntele ascuns", alaturi de Horatiu Malalele, am jucat in "Toamna bobocilor", in "Pintea", personaje care m-au incantat. In "Dincolo de pod", Mircea Veroiu m-a ales pentru Persida, fata Marei. Mama mea din film era Leopoldina Balanuta, marea actrita cu care aveam sa ma intalnesc la Teatrul Mic, unde am fost angajata. Iar unul din rolurile ei de mare vibratie dramatica si stralucire, Gittel din "Doi pe un balansoar", mi-a revenit mai tarziu mie, alaturi de colegul meu de promotie, Dan Condurache. Intr-un timp, am facut cinema mai mult decat teatru - poate de aceea nu prea ma mai solicitau nici la "Comedia", unde am fost angajata cinci ani, si in ultima vreme nu prea mai am premiere nici la Teatrul Mic. Lasa, ca nici eu nu stiu sa lupt, sa ma bat pentru un rol...Copiii - marea mea implinire
- Oare n-au existat intreruperi de ritm in teatru, datorate si repetatelor nasteri? Aparitia copiilor nu presupune pentru o actrita si sacrificii uneori mari?
- Poate, dar mie copiii mi-au adus atatea bucurii, viata mea a devenit atat de plina, de bogata, depinzand de ei, incat o consider perioada mea cea mai fericita. Si n-au lipsit nici rolurile de film in acea etapa. Tot cu Mircea Veroiu am colaborat si la "Mania", si la"Asteptand un tren" - in ultimul aveam rolulunei femei care naste in gara, in timpul razboiului. In "93, am realizat in regia unui tanar din Chisinau, Valeri Jereghi, un foarte frumos si cutremurator eseu S.F. E vorba despre supravietuirea unei femei intr-o catastrofa nucleara. Cataclismul i-a distrus sanatatea, memoria, afectele. Dar intalnind un copil aproape salbaticit, ea incepe sa-l ingrijeasca si, treptat, ii revin in minte si in suflet amintiri, sentimente, pe care le credea pierdute. Un rol minunat, pe care l-am "trait" cu tot sufletul si care mi-a adus un premiu de interpretare la Festivalul de la Costinesti, iar tanarului regizor, tot acolo - Marele Premiu. Filmul a intrat in selectia Festivalului de la Cannes. Onoare pe care am mai avut-o mai de curand cu "Bietul Paparazzo", invitat sa deschida marea competitie internationala de la Moscova.
- A obtinut si el un premiu?
- Ne-am fi asteptat, dupa cat de mult interes a starnit filmul nostru, recomandat calduros de Nikita Mihalkov, ca o realizare de exceptie "care nu trebuie scapata". Dar se vede ca "jocurile" erau de alta natura si au fost facute altundeva. Oricum, drumul filmului in lume continua: in septembrie, el a fost proiectat in prezenta regizorului in Belgia, iar peste cateva zile, plecam impreuna cu filmul in China, la un nou festival international.
- Stiu ca aveti un studio particular de dublaj pentru desene animate, care da de lucru multor actori romani...
- E o mare bucurie a lui Nicolae faptul ca reuseste, in conditiile astea vitrege pentru cinematograful nostru, sa antreneze actorii romani intr-o activitate foarte profesionala si exigenta. Are un contract de cativa ani cu studiourile "Disney" si a dublat pana acum cateva filme de lung metraj - "Aladin", "Mica sirena", "Tarzan". E o munca foarte pretentioasa, se dau foarte multe probe pentru rolurile pe care in original le sustin mari vedete de la Hollywood, vocile trebuie sa se potriveasca extrem de bine cu "jocul" personajelor si asta e o treaba dificila. Americanii aproba distributia romaneasca si va marturisesc ca am dat si eu de cateva ori probe, dar vocea mea nu era potrivita, si de aceea nu le-am luat niciodata. Chiar daca sunt sotia regizorului.
- Iti multumesc si va urez ca "Paparazzo" al vostru sa cucereasca inimile spectatorilor de pe toate continentele lumii.Alice Manoiu
Fotografii de Iulian Ignat (3)