Trubaduri in Mileniul III

Iulian Ignat
Hary Tavitian

"Trecerea in noul mileniu nu reprezinta pentru mine o schimbare spectaculoasa. Indiferent de ani, singurele lucruri mereu valabile au fost dragostea si credinta"

2000 a fost anul unei mari realizari, al implinirii unui vis mai vechi - de a concerta in patria mama, Armenia. La invitatia personala a presedintelui acestei tari, am cantat in aceasta vara, in cadrul Festivalului de Jazz de la Erevan, in fata a peste 3000 de spectatori. Am continuat seria concertelor si a turneelor europene tot anul. Alaturi de Orient Express, am avut cate doua recitaluri zilnice la Pavilionul Romaniei de la Euro 2000 - Hanovra, unde ne-am facut remarcati intr-un context in care zilnic aveau loc aproape o suta de evenimente la toate pavilioanele tarilor participante.
Am mai colindat Europa alaturi de Black Sea Orchestra, o formatie multinationala, cu care am cantat in Turcia, Olanda, Portugalia, si in concerte solo. Acum lucrez la un prim Cd al meu solo, si dorinta mea numarul unu pentru anul ce urmeaza este sa lansez acest album si cel de-al doilea disc cu Orient Express. Voi participa, de asemenea, ca pianist si ca organizator la festivitatile ce vor serba, in Romania, ca si in toate comunitatile armenesti din lume, implinirea a 1700 de ani de la crestinarea primului popor. Daca tot am ajuns la ani rotunzi, pentru mine acest an 2000 sau trecerea in noul mileniu nu reprezinta un prag, o schimbare spectaculoasa. Indiferent de ani, singurele lucruri mereu valabile au fost dragostea si credinta si sper ca asa sa fie si de acum inainte.

Marius Mihalache

"Imi doresc sa fim sanatosi si sa se indrepte lucrurile in tara"

A fost unul dintre cei mai buni ani ai carierei mele, la aceasta contribuind si intalnirea mea cu Ovidiu Lipan "Tandarica". Simbioza ce s-a creat intre noi pe scena mi-a adus multe bucurii, intre care si primele mele concerte in tara, dupa trei-patru ani de turnee in strainatate. M-a surprins extraordinar felul in care publicul romanesc, si in special tineretul, a stiut sa primeasca tambalul. Am concertat alaturi de Ovidiu in Bucuresti, Sibiu, Brasov, la Festivalul de la Vama Veche si la Expo 2000 de la Hanovra. Am mai avut doua turnee in Franta, unul in Germania, singur sau intr-o formula alaturi de Teodora Enache si Lucian Maxim.
Si pe plan personal, 2000 a fost un an fantastic, in care baietelul meu, Lorin Marius, de un an si trei luni, a continuat sa-mi ofere sentimente unice. Nu se poate descrie in cuvinte ce simti cand iei in brate un pui de om si stii ca de acum incolo, in mare parte, viitorul si viata lui stau in mainile tale. Intr-o secunda, mi-a schimbat intreaga viata. Acum il vad cum creste pe zi ce trece, cum imi seamana, cum incearca sa-mi imite gesturile. Alaturi de el si de restul familiei, imi voi petrece sarbatorile de iarna acasa, asa cum se intampla mereu. Urmeaza un inceput de an in care imi doresc sa finalizez doua proiecte dragi. Sunt pe linie dreapta cu lucrul la muzica unui film, primul in cariera mea, nu vreau sa spun mai multe acum, dar sper sa facem un interviu cand va fi gata, pentru ca este important pentru mine. Cum multa lume ne solicita un album, sper ca in februarie-martie sa lansez, alaturi de Ovidiu, un Cd. In rest, imi doresc in primul rand sa fim sanatosi si sa se mai indrepte lucrurile in tara, sa ne mearga tuturor mai bine. Sper sa fie invers ca pana acum, adica, daca in "96 toti ne gandeam ca va fi bine - si n-a fost, acum, dupa alegeri, cand zicem ca-i de rau - sa fie bine.