Am tinut in mod special ca la schimbarea mileniilor sa vin la colindat acasa, in tara. Colindele maramuresene nu suna prea bine printre brazii din Canada. Au reverberatii mai dureroase si in sufletul interpretului, si in sufletele ascultatorilor, probabil din cauza dorului de locurile natale. I-am obisnuit pe cei din Canada, tara unde traiesc si eu de aproape 10 ani, cu concertele de colinde, si in fiecare an colind si la Toronto, si la Montreal, si in Hamilton, ba chiar si in America. Ce ma ajuta sa rezist acolo? Zestrea pe care o am de acasa: bunul simt de la parinti, cinstea si corectitudinea. Acolo mi-e dor de copilaria mea, de anii de tinerete, de perioada Cenaclului "Flacara", mi-e dor de perioada cat am fost invatator la Borsa, mi-e dor de dorul meu romanesc! Am venit in tara pentru lansarea noului meu album de colinde "Craciunul cu Hrusca", produs cu Intercont Music, si pentru concertele de colinde care au devenit traditionale in marile orase din tara si din Bucuresti. Am fost peste tot inconjurat de un public cald si de multi prieteni, m-am bucurat enorm. Mi-am amintit de sarbatorile de Craciun petrecute in copilarie, desi nu am avut timp sa trec sa-i vad pe ai mei, abia la anul, in 2001, voi ajunge acasa, la Ieud, unde e biserica cea mai frumoasa din tot Maramuresul, ridicata din 1364. Craciunul era cea mai mare bucurie a copilariei mele si asteptam Craciunul pentru ca stiam ca ni se cumpara papuci noi, chiar daca, de multe ori, ajungeam spre dimineata acasa, venind de la colindat, cu talpa ghetelor desfacuta si cu ciorapul iesit si ud, dar eram atat de fericit... Repetam colindele cu infrigurare, de cand incepea postul, stand la gura sobei. De sarbatori, voi colinda si prin Canada, si prin Europa (Elvetia, Austria, Franta) ma voi opri doar pe 25 Decembrie, ca sa petrec Craciunul cu familia mea, in Canada. De Revelion, voi sta acasa, la Toronto, si ma voi odihni un pic. La anul, voi relua turneele in America impreuna cu vechiul si bunul meu prieten Vasile Seicaru, cu care voi edita si un material cu reluari ale pieselor noastre celebre (pe care-l planuim inca din 1988) si un alt material nou, pe care-l pregatim si-l gandim impreuna, pentru iubitorii de folk pur. Pana atunci, le urez cititorilor dvs., oameni cu suflete blande si luminoase, sa nu se desparta nicicand de colinzi. Ele sunt cartea de suflet a acestui popor.
Ducu Bertzi: "Imblanziti-va sufletul cu povesti de iarna."
Am avut un an bun, am lansat doua albume, dintre care unul in preajma sarbatorilor, care se numeste "Poveste de iarna" si care mi-a readus prospetimea sarbatorilor petrecute acasa, in Maramures. Una din amintirile mele este legata de asteptarea primei zapezi. Era o panda continua, care tinea zile in sir: dimineata ma uitam pe fereastra sa vad pe jos covorul moale, alb, uneori ma trezeam si noaptea si ma uitam afara sa vad daca nu cumva ninge. Si mi se parea extraordinar, atunci cand se intampla minunea, sa vad aceleasi locuri in alt strai, intr-o schimbare pozitiva si o purificare a viziunii, pe care numai zapada ti-o poate oferi. Prima zapada este un extraordinar eveniment, cel putin pentru copii, de asta sunt sigur. Legat de aceasta amintire, am vrut sa creez un alt univers, legat de starea de spirit dinaintea sarbatorilor (nu concurez cu compatriotul meu de tara - Tara Maramuresului - Stefan Hrusca, ale carui albume de colinde le consider cele mai reusite de la noi). Eu am vrut sa arat si alte conotatii ale iernii in sufletele romanilor. Albumul este totusi, religios, pentru ca acordurile de chitara reinchipuie bataile clopotelor din bisericutele de lemn ale Maramuresului. Pentru ca iarna in satele de acolo, linistea predomina, doar anumite sunete o sparg - ale clopotului bisericii, in mod pregnant. De Craciun, in primul rand, ma bucuram de bradul impodobit, care schimba total aerul si atmosfera in casa. Parintii mei erau cadre didactice, nu eram o familie foarte instarita, dar randuielile sarbatorii se respectau cu putinul pe care-l aveam. Un moment mai trist pentru mine a fost decembrie "89, cand m-am trezit ca in afara de brad nu mai apucasem sa iau nimic copiilor mei, atunci micuti. Dar a fost cel mai incarcat de sperante Craciun din toate cate am petrecut pana acum si cred ca asa a fost pentru toti romanii. Albumul meu de colinde l-am prezentat si la Pristina, de Ziua Nationala a Romaniei; am fost invitat acolo de autoritatile noastre care participa in trupele Nato, Onu si Osce. Am cantat si in fata invitatilor straini, nu stiu cat au inteles ei din colindele noastre, dar i-am facut sa cante cu mine pana la urma. Imi doresc sa am sanatate pentru anul care vine. Am constatat in ultima vreme, pierzand foarte multi prieteni, ca daca nu e sanatate (si dragoste, desigur!), nimic nu e! Iar dupa aceea, daca suntem sanatosi, mai vedem noi ce mai facem. Singurul lucru care ma sperie e ca sfarsitul lumii chiar se apropie; parca e tot mai accelerat procesul acesta de ascutire a contradictiilor, a tensiunilor, de inraire a oamenilor, care nu mai vor sa se inteleaga, sa comunice unii cu altii. Acesta este cel mai mare cataclism: e ingrozitor sa spui ceva si celalalt sa inteleaga altceva sau sa se gandeasca la doua-trei nuante. Aceasta duritate a relatiilor dintre oameni se regaseste si in muzica, si in filme, si in toate manifestarile artei. Acestea sunt niste lucruri foarte triste si cine a spus ca secolul urmator va fi religios sau nu va fi deloc a avut dreptate. Prin religie, oamenii pot deveni mai buni, mai generosi si din acest punct de vedere eu nu imi fac nici un fel de probleme ca muzica pe care o creez nu va rezista, pentru ca oamenii vor avea nevoie de ea, asa cum au nevoie si de povesti. Imblanziti-va sufletul cu povesti de iarna!
Vasile Seicaru: "Sa fim deschisi fata de gandul bun si curat"
Imi sunt dragi amintirile sarbatorilor de Craciun din copilaria mea, din copilaria fiului meu, Mihnea, pentru care ma imbracam in Mos Craciun si faceam eforturi vizibile sa nu fiu recunoscut (desi observa imediat ca "Mosul are adidasi ca tata!"), ca sa nu-i spulber mitul acela frumos, al mosului care aduce daruri copiilor cuminti. Eram prins intre doua turnee ale Cenaclului "Flacara", era o perioada fecunda pentru folk atunci. Acum Mihnea este in anul doi la A.S.E. si studiaza in limba germana. La anul isi va continua studiile chiar in Germania. Am inceput sarbatorile prin a-mi lansa un nou album, asteptat de mult timp de fanii mei, care se numeste "Viata-i viata, banu-i ban". E o suma de melodii desprinse din viata, din realitate. Voi promova acest album atat in concertele mele prin tara, cat si in strainatate. Am observat ca, acolo mai ales, lumea asculta intr-o liniste desavarsita ceea ce se intampla pe scena, lucru care aici, din pacate, se vede tot mai rar. Adica partea de cuvant, textul, mesajul, nu mai este atat de atent ascultata. Acum pare ca pentru foarte tanara generatie important este ritmul. Eu cred ca folk-ul mai are inca multe de spus si merita atentie si de acum inainte in peisajul muzical al acestui moment, cu toate ca "trubadurii" au cam depasit varsta de 40 de ani, iar tinerii se apleaca mai greu asupra acestui gen. Eu cred intr-un viitor al muzicii de calitate, ea poate fi folk, rock, pentru ca e pacat sa se piarda genuri muzicale care au sustinut o epoca.
In ce priveste sarbatorile, voi petrece Craciunul in mijlocul familiei. Pentru Revelion am niste invitatii dincolo de granitele tarii, dar drept sa va spun, sunt destul de obosit dupa ultimele luni de turnee si as vrea sa stau acasa, sa-mi iau familia si sa plec undeva la munte. Mi-as dori ca anul viitor sa ne aduca mai multa liniste, echilibru si acea atitudine deschisa fata de gandul bun si curat. Exista acum o tendinta de a recepta numai gandul rau, nu pe cel bun, nu stiu de ce se intampla asa, peste tot vezi oameni cu figuri incruntate, cu priviri sfredelitoare, cu remarci ironice. Sper sa treaca valul acesta de rautate si spiritele sa se linisteasca.