Omul se baza pe niste calcule elucubrante care, din fericire, nu s-au confirmat. Cu toate ca omul nu putea duce o fraza pana la capat, el s-a bucurat de increderea publicului larg si multi s-au mutat in plin camp, pentru cateva zile, pentru a evita urmarile cutremurului care ne statea pe cap mai ceva ca un drob de sare. Acesta este doar un exemplu al infloritoarei industrii a profetiei. Si, in special in anul 2000, nu mai distingeai intre profetii si programe electorale.
Pentru cei care credeau cu tarie in sfarsitul lumii, inceputul celui de-al treilea mileniu este, probabil, prilejul unei mari dezamagiri. Anul 2000 a trecut, nu am fost distrusi de cutremure, meteoritii nu au bombardat Caracalul. E drept, pentru noi lucrurile parca sunt mai simple. Intr-o istorie in care potecile urca si se bifurca, romanii aluneca mereu in timpuri istorice care pentru altii au trecut de mult. Cand cei care conteaza se afla pe culmea celui de-al treilea val, in plina civilizatie informationala, romanii abia daca se dezmeticesc dupa pariul cu agricultura, cu democratia, cu Europa, si incearca sa inteleaga ce destin trebuie sa dea uriasei si inutilei mosteniri industriale pe care o poarta pe umeri. Civilizatia informationala le suna putin subversiv, mai ales ca pentru multi romani informatia este bratul drept al Puterii. De aceea, poate, romanii au si fost mai mereu vulnerabili la informare si, mai ales, la dezinformare...
Anul 2000 a fost, normal, subiectul preferat al discursurilor politice. Inceputul noului mileniu a fost invocat pe tot parcursul campaniilor electorale ca argument electoral. Multi lasau impresia ca de ei depinde trecerea Romaniei intr-un nou veac. Ca daca ei nu vor, nu depasim pragul noului an. Si poate ca nu greseau prea mult.
In anul care tocmai a trecut, Romania a fost inecata intr-un ocean de profetii. Au fost multi care au privit in viitor, ca intr-o fantana, si ne-au spus la ce sa ne asteptam. Politicienii sunt doar juniorii profetilor, interfata si interferenta fanteziei politice cu cea magica. Nu intamplator campaniile electorale din acest an au inregistrat zeci de ghicitori, vrajitori sau magicieni, care au scos din palarie ipotetica prosperitate a unei tari pe care ei, si numai ei, pot s-o conduca spre noi culmi de progres.
Ei au atins cu sfiala coarda sensibila a sufletelor noastre de alegatori, ne-au cantat in struna, incercand sa-si modeleze discursul politic dupa astre si prognoze. Cu toate acestea, multi oameni cred ca doar o minune ne mai poate salva si sunt mai dispusi sa creada in politicienii capabili de vrajitorii decat in cei mai sceptici, dar mai realisti.
Lumea n-a disparut dupa anul 2000 si, in ciuda statisticilor catastrofale si scazutului rating planetar, se pare c-o va mai duce mult si bine. Cei care i-au prezis sfarsitul mai trebuie sa astepte. Asa ca, n-avem incotro, trebuie sa ne adaptam. Multi isi inchipuie ca sfarsitul lumii pica in ziua in care ies ei la pensie. Altii, mai abisali, sustin ca lumea sfarseste o data cu fiecare dintre noi. Si tot asa, la nesfarsit. Pana atunci, noi sa fim sanatosi. Si s-auzim numai de bine.
La multi ani!